Irina Lucia Mihalca – versuri

Chiro di aminteari, chiro di agârâşeari… 

Iara un chiro cându alâgamu catâ tini,
Un chiro largu ţzi nâ ambârţzita tu a lui sicundi,
Iara un chiro cându maşhi ti lunjina ditu noi bânamu


Şhi cându diunâoarâ nâ andâmasimu mutrita,
Ca tu primitu mini iarumu tini aşhi diunaoarâ,
Cându ti ciuduseai câ ţzâ rivideai şhi’nu achicâseai cum
Vidzuta ta pi faţza mea
Sâturatâ di adiearea blânda a zifirlui
A apâei tu cari s’veadi ca tu yilii suflitlu a nostru.

Iara un chiro cându nica nu nâ dipârtamu s’nu nâ agudimu
Sâ’agiundzemu un altu chiro

Maşhi Helios arâdi…
Şhtii elu ţzi şhtii!

Timp de-amintire, timp de uitare…

Era un timp când alergam spre tine,

un timp dilatat ce ne îmbrăţişa în secundele sale,

Era un timp când doar lumina din noi conta

Când odată privirile întâlnite,

metamorfoza lui Eu ce devenea Tu acţiona instantaneu,

Când te mirai că-ţi revedeai inexplicabil

imaginea ta pe chipul meu

impregnată de adierea blândă a zefirului,

a apei reflectată de oglinda sufletului nostru.

Era un timp când încă nu ne-am îndepărtat rănindu-ne,

devenind un alt timp.

Doar Helios surâde…

Ştie el ce ştie! 

 

 
*

Tini….Mini

Aşchişurăm doii aşi nâ si pari,
Himu tu unâ minduiri şi nu nâ videmu
Triţemu tut unâ undâ spilata tu câmpurli ditu ghisi,
Şi foclu a ei tu faţa noastră creaşti….

Ma înclo de alegânarea treastiilor, ma înclo di cheţari
Maşi putearea cându ti afli singuru tu nghiuzma vintului şi a iarabâiei…

Peanâ ţâi numa, ca avra amariei.
Tuti ahurhescu cu marea, aţea iermâ mari!
Aştirnuta, ma tu mesi ti niupreari
Un peaticu di amari pi cari valurli
Sfrângu tu nhii di cumaţâ-soartâ!

Ştiu câ m-as mi acaţâ di mâna a seşţâ hârsitu
Ştii câ m-as ti vedu va-s plângu…

Tini…Mini
Primitu di noapti ţi s-alasâ tru ghisu
Fârâ ca sâ ştiibâ cumu a mea lacrimâ vanhi ti da întregu
Şi moartea v-a sarnutzeascâ salţâi
Dipriunâ multu ahonea
Dipriunâ multu amânatu…

Tu… Eu

Alunecăm ca două iluzii,
Suntem în acelaşi gand şi nu ne vedem,
Traversăm aceeaşi undă scăldată-n câmpiile din vis
Şi flăcările ei în faţa noastră se înalţă….

Dincolo de tânguirea trestiilor, dincolo de pietre,
Doar forţa singurătăţii în mireasma vântului şi a ierbii…

Uşor ţi-e numele, ca briza mării,
Totul începe cu marea, acea sălbatică mare,
Calmă, dar în adâncuri de nestăvilit!
Un ţărm de mare pe care valurile
Se sparg în mii de bucăţi-destin!

Ştiu că dacă mi-ai strânge mana ai fi fericit,
Ştii că dacă te-aş zări aş plânge…

Tu…Eu
Poem nocturn plutind într-un vis,
Fără a şti cum lacrima mea te-ar reda întreg
Iar moartea ar mirosi a salcie,
Mereu prea devreme,
Mereu prea târziu…

 

irinaluciamihalca

Un gând despre „Irina Lucia Mihalca – versuri

Comentariile sunt închise.