Altarul de pe vârful Cireşoaia

Despre monumente se spune că sunt o încremenire în timp, mărturie a trecutului. La Măgura – Cireşoaia, însă, trecutul este readus mereu în prezent prin osârdia slujitorilor mănăstirilor şi bisericilor din această zonă. Şi pentru că orice lăcaş de cult ce a luat fiinţă are un temei, la Cireşoaia plămădirea Aşezământului monahal cu hramul „Sf. Cuv. Eftimie cel Mare“ nu putea fi legată decât de păstrarea vie, în amintirea noastră şi a generaţiilor viitoare, a eroilor care şi-au dat viaţa pentru patrie în aceste locuri.

De oriunde te-ai apropia de vârful Cireşoaia, de lângă Târgu Ocna, însoţit de pufăitul trenurilor dinspre Adjud sau de zgomotul greoi al maşinilor forestiere, împrejurimile trimit călătorului, la fiecare pas, mesaje adânci de istorie. Pe aceste pământuri sfinţite de jertfă, în luptele aprige de pe Valea Trotuşului, de la Cireşoaia sau Coşna, în doar trei zile ale Primului Război Mondial (27 august-1 septembrie), 12 mii de ostaşi români au fost înghiţiţi de „uraganul de foc“ dezlănţuit de trupele germane. Când bubuitul tunurilor în jurul munţilor a amuţit, pe locul brăzdat de tranşee a răsărit, îndurerată, o pădure de cruci de mesteacăn ce vegheau la căpătâiul celor căzuţi. „Crucile de mesteacăn au putrezit, s-au rupt, au căzut (…) Mi-a rămas în firea mea, ca iarna, mai ales când ninge, să privesc spre vârfurile Cireşoaiei, acolo unde crucile de mesteacăn au căzut. Au rămas, cum spun versurile, numai sfinţii de sub ele…“, surprindea, emoţionant şi frumos, scriitorul Teodor Săndulescu, urmele crucilor de odinioară a eroilor Cireşoaiei, mărturie e jertfei supreme pentru reîntregirea neamului.  

Un omagiu adus eroilor neamului

Despre monumente se spune că sunt o încremenire în timp, mărturie a trecutului. La Măgura – Cireşoaia, însă, trecutul este readus mereu în prezent prin osârdia slujitorilor mănăstirilor şi bisericilor din această zonă. Şi pentru că orice lăcaş de cult ce ia fiinţă are un temei, la Cireşoaia plămădirea Aşezământului monahal cu hramul „Sf. Cuv. Eftimie cel Mare“ nu putea fi legată decât de păstrarea vie, în amintirea noastră şi a generaţiilor viitoare, a eroilor care şi-au dat viaţa pentru patrie în aceste locuri. Ridicată şi sfinţită în urmă cu 12 ani, la 18 iunie 2000, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Eftimie, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului, şi având sprijinul Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, această mănăstire a fost închinată cinstirii celor peste 2.500 de soldaţi români care şi-au dat viaţa în Războiul pentru Întregirea Neamului pe înălţimile Cireşoaiei. „Monumentele de la Cireşoaia, de la Coşna, de la Măgura, cimitirele de la Poieni şi de la Biserica «Sfântul Nicolae» sunt mărturia recunoştinţei generaţiilor care au urmat, în faţa jertfei celor 14 mii de ostaşi români căzuţi la datorie, în vara anului 1917, pentru apărarea gliei străbune. Numele unor eroi, ca poetul bucovinean Ion Grămadă, caporalul Constantin Muşat, locotenenţii Gheorghe Ioan Prioteasa şi Alexandru Dumitrescu, medicul Mircea Bruteanu, plutonierul Talpău sau bătrânul Elisei Ursac, călăuza Batalionului de vânători de munte, şi a miilor de ostaşi români care, din august 1916 până în august 1917, au respins, cu grele pierderi, orice încercare a inamicului de a atinge Valea Trotuşului au rămas şi trebuie să rămână în continuare vii în amintirea noastră. Pentru aceşti eroi era nevoie de un altar de rugăciune şi aici, la Cireşoaia, unde 2.500 de ostaşi s-au jertfit. Aceasta este menirea Mănăstirii Cireşoaia, de a omagia şi a întreţine cultul eroilor noştri, mai ales în aceste vremuri în care, din păcate, vedem cum mulţi dintre noi au devenit atât de nepăsători şi dezrădăcinaţi de glie“, spune stareţul Mănăstirii Cireşoaia, protos. Constantin Panţiru.

Ion Grămadă (1886 - 1917) - student

Ion Grămadă (1886 – 1917) – student (Photo credit: Wikipedia)

English: Mormântul lui Ion Grămadă

English: Mormântul lui Ion Grămadă (Photo credit: Wikipedia)

„Am biruit cu ajutorul oamenilor cu dragoste de Biserică şi de neam“

Despre nevoinţele prin care a trecut pentru ridicarea schitului de la Cireşoaia, protos. Constantin Panţiru spune că toate încercările le-a biruit „cu ajutorul oamenilor cu dragoste de Biserică şi de neam“. „Eu am rămas orfan de mamă de timpuriu, dar am fost crescut de bunica mea în dragoste pentru cele sfinte şi în dragoste pentru neamul din care fac parte. Ideea ridicării acestei mănăstiri mi-a venit cu multă vreme în urmă şi am chibzuit-o foarte bine. În lungul drum pe care am păşit, am primit binecuvântare şi ajutor de la Înalt Preasfinţitul Eftimie şi de la Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul şi, apoi, la fiecare pas şi la fiecare încercare, a fost o mare bucurie pentru mine să întâlnesc alţi şi alţi români adevăraţi, cu dragoste de Biserică şi de neam“, spune protos. Constantin Panţiru.

Iar încercările nu au fost puţine, dat fiind că „altarul de pe vârful Cireşoaia“, unde odihnesc trupurile celor 2.500 de eroi români, a fost ridicat la 600 de metri altitudine, într-o zonă foarte greu accesibilă la acea vreme. Actuala mănăstire este aşezată într-o superbă poiană, din care călătorul poate cuprinde cu privirea mare parte din Valea Trotuşului. Accesul se face din DN 12A, Târgu Ocna – Comăneşti (între km 97-98, pe un drum pietruit în lungime de aproximativ 5 km). În apropierea mănăstirii se află crucile din piatră ridicate, de-a lungul timpului, în memoria ostaşilor care s-au jertfit aici, şi „Masa Reginei“, un loc ce marchează momentul în care, la 6 august 1918, Majestatea Sa Regina Maria, însoţită de principele Carol, principele Nicolae, principesa Elisabeta şi principesa Maria, a servit masa alături de soldaţii români şi de locuitori ai oraşului Târgu Ocna.

„Am mers la Cireşoaia, chiar în vârful muntelui, unde fusesem toamna trecută în tranşee (…) Peste tot locul, mici morminte părăsite, fără nume, risipite ici şi colo, pe câmpul de bătălie, privind, în veşnica singurătate, splendidul peisaj de pe vârful muntelui. Acolo unde cursese sângele şiroaie, creşteau acum micşunele (…). Singura mea mulţumire a fost să rostesc câteva rugăciuni lângă mormintele părăsite ale soldaţilor“ (Maria, Regina Românilor, „Povestea vieţii mele“).

După ce crucile de mesteacăn puse la căpătâiul ostaşilor au putrezit, s-au rupt şi au căzut, au fost puse din nou şi din nou au căzut. Astăzi, eroii de pe vârful Cireşoaia nu mai sunt singuri. Rugăciunile înălţate aici le mângâie sufletele, iar clopotul Mănăstirii „Sfântul Cuvios Eftimie cel Mare“ îi ajută să-şi rostească crezul urmaşilor.

„Spuneţi generaţiilor viitoare că noi ne-am făcut datoria!“. Acesta e mesajul lor pentru noi.

Bogdan Cronț

doxologia

Reclame