Petruş Andrei – În dulcele stil clasic: versuri

Cântec de leagăn

 Nani, nani pui de om

Eu îți cânt ca să te-adorm

Soarele, al zilei Domn,

Doarme că și lui i-i somn.

Cerul s-a culcat și el,

Păsărelele la fel.

Numai luna mai stă trează

Fiindcă somnul ți-l veghează.

 

Stelele de raze ninse

Toate-s candele aprinse

Izvorând ca din oglindă

Visele aripi să-ți prindă.

 

Greierii, în haină sfântă,

Printre ierburi și ei cântă

Și-n surdină își spun corul

Să-mi adoarmă puișorul,

Și-i fac cruci cu iconița

Să-mi adoarmă Smărăndița.

Stai cu mami, nani, nani,

Să te văd crescând cu anii.

Cântul meu să te aline:

Somn ușor, vise senine…

*

 

 

 

 Înger păzitor

 

 Îngere cu ochi ca cerul,

Crainic pe pământ,

Fii chezaşul şi străjerul

Celui care sânt.

 

Vino şi mai stai cu mine

Până mai târziu

Când vin şerpi să mă-nvenine

Ca să mor de viu.

 

Vino să stăm împreună

Lângă un izvor

Noaptea sub un clar de lună,

Înger păzitor.

 

Dintre cumpenele multe

Câte le-am avut,

C-a fost cine să m-ajute,

Toate au trecut.

 

Tu ştiai din care parte

Vin ameninţări

Şi zburai ca vânt ce bate

Peste mări şi ţări.

 

Îngere cu ochi ca marea,

Fiindcă te-am iubit,

Mintea, braţul şi spinarea

Mi le-ai întărit.

 

Pogorât din nalte astre

Spre a mă găsi,

Îngere cu-aripi albastre,

Nu mă părăsi.

*

 

 

  Înstrăinatul

 

Am plecat de la izvoare

Şi-am umblat în deal şi-n vale

Ca o apă curgătoare

Când mai iute, când agale.

 

Şi-am ajuns în loc anume

Şi cu bune şi cu rele,

Undeva în larga lume

Încercând să urc spre stele.

 

La petrecerea miresei,

Între feţe luminate,

M-aşezară-n fruntea mesei

Cu împărăteşti bucate.

 

Într-atâta mă cinstiră,

Aşa cum sunt numai prinţii,

Cu vin vechi mă ispitiră

Să-mi uit locul şi părinţii.

 

Şi îmi pervertiră gustul,

Promiţându-mi c-or să-mi suie

Pe un soclu înalt bustul

Sau mi-or face chiar statuie.

 

Şi din toate câte-avură

Multe mie au vrut să-mi lase

Dar iubire nu-mi dădură

Că li se cam terminase.

 

Eu le-am spus să-mi facă plata,

Nemaizăbovind cu ora

Ca să-mi văd mama şi tata

Şi pe fraţii mari şi sora.

 

 

Paşii singuri mă-ndreaptară

Pe cărările ştiute,

Munţii mei mă aşteptară

Şi cu Bistriţa cea iute.

 

Loc natal, unic sub soare,

Tot la tine mă vor duce

Să-mi aprindă lumânare

Iar la cap să-mi pună cruce.

 

Părăsit în noaptea sură

Sub o mantie de stele,

Cât de dragi florile-mi fură

Înflori-vor singurele.

 

 

 *

 

   Mama

 

Mamă cu privirea întristată,

Gândurile-ţi spun că nu mai poţi

Să mai vezi acum, ca altădată,

Lângă tine iar copiii toţi.

 

Mamă cu privirea-ndurerată

Nu-ţi mai vezi copiii-ndepărtaţi

Lângă tine cum erau odată

Fata împreună cu trei fraţi.

 

Mamă cu privirea-nlăcrimată

Şi cu ochii-n cele patru zări,

Ruga ta, ca lacrima curată,

Creşte valul înspumatei mări.

 *

  Până mâine

 

 Dacă pleacă-ncepe dorul

Să mă mistuie-n tot locul

Şi nu pot găsi ulciorul

Ca să-i sting inimii focul.

 

Înc-o clipă mai rămâne,

Doar atâta ca să-mi spună:

,,Nu e chiar mult până mâine

Şi vom fi iar împreună!”

 

Dar degeaba-mi spune mie

Cu răbdarea să trec marea,

Până mâini e-o veşnicie

Şi se termină răbdarea.

 

………………………..

 

Când afară-i frig şi zloată,

Cumpănind mereu cuvinte,

Mai întorc a vremii roată

Cu aducerile-aminte.

*

 

Rondelul furtunii

 

 

Crengi risipite, arbori desfrunziţi

Iar din acoperişuri smulse scânduri,

Temeinică, livada mea de gânduri

Îşi leapădă toţi mugurii-nfloriţi.

 

Din case-acum ies oamenii grăbiţi,

Au mai păţit-o şi în alte rânduri:

Crengi risipite, arbori desfrunziţi

Iar din acoperişuri smulse scânduri.

 

Mai trec furtuni prin anii viscoliţi

Iar sufletu-i fântână în străfunduri.

De alte zări albastre-ademeniţi,

Ca visele, se duc cocorii-n cârduri…

Crengi risipite, arbori desfrunziţi.

 

 *

 

  Rugă

 

 

,,Doamne, te rog fii mereu cu mine

Să n-o iau, cumva, pe alte căi

Însoţeşte-mă prin munţi şi văi

Şi în beznă-atunci când noaptea vine.

 

Doamne, îţi văd paşii lângă-ai mei

Dar, din loc în loc, văd două urme

O-ntrebare prinde să mă scurme:

Cum m-ai părăsit fără temei?”

 

Domnu-a spus în marea-I bunătate:

,,Urmele sunt ale mele-ntregi,

Pe când tu nu mai puteai să mergi

Eu atunci mi te-am purtat în spate!” 

*

 

Spovedanie

 

 

Am umblat de-a lungul şi de-a latul

Şi mi-am terminat învăţătura,

Am lăsat de-acum mulţi ani fumatul

Şi-am sfârşit-o şi cu băutura.

 

Nu-mi mai fac, precum odată, planuri

Că nu am cu cine mai petrece,

Nu mai am prieteni de chiolhanuri

Şi de mândre incul îmi cam trece.

 

Fug, de-un timp, de lumea zgomotoasă,

De înghesuieli şi gălăgie,

Liniştea e mult mai sănătoasă

Şi la penitenţe mă-mbie.

 

Şi, cu mult mai drag, citesc o carte

Scrisă de o-naltă conştiinţă

Care-n felu-acesta îşi împarte

Cu un cititor o suferinţă.

 

Viaţa ce ţi-i dată ţi-o trăieşte

Dar de la credinţă nu te-abate

Şi păcatul ţi-l mărturiseşte

C-altfel suferi o eternitate.

 

Reclame