Mănăstirea Agapia – Cuvioasa Xenia Schimonahia (sec. XVIII-XIX)

În cadrul festivităţilor ce se vor desfăşura la Mănăstirea Agapia, în ziua de 18 iulie va avea loc şi lansarea unui volum de versuri semnat de Cuvioasa Xenia Schimonahia.
În prima jumătate a secolului XIX s-a nevoit la Mănăstirea Agapia o smerită şi mult sporită calugariţă, cu numele de schimonahia Xenia.

Aceasta cuvioasa era de loc din ținutul Iașilor, iar după neam se trăgea dintr-o familie de oameni foarte credincioși. Părinții, crescând-o in frica de Dumnezeu, au dat-o la învăţătură. Apoi, voind sa o căsătoreasca, fecioara a renunțat la cele pământeşti si intrând in viața călugăreasca, s-a făcut mireasa lui Hristos. Mai întâi s-a nevoit câţiva ani la Mănăstirea Socola-Iasi, sub povățuirea egumenei Elisabeta Costachi. Apoi, prefăcându-se Agapia in mănăstire de maici si mutându-se obștea de la Socola aici, a venit şi tânăra nevoitoare, schimonahia Xenia.

 

Monastery of Agapia, Romania

In noua manastire, Cuvioasa Xenia se nevoia mai ales cu slujba la biserica, cu privegherea de noapte, cu citirea sfintelor carti si cu rugaciunea lui Iisus. Ascultarea ei era cântarea la strana, îngrijirea bisericii, iar in timpul liber facerea de stihuri versificate „spre lauda lui Dumnezeu si mangaierea sufletului”. Caci, ducand o viata cu totul aleasa, in post, in smerenie si in neadormita rugaciune si fiind luminata cu multa invatatura de carte, schimonahia Xenia se invrednicise de la Dumnezeu de darul facerii de versuri duhovnicesti. Si era renumita aceasta cuvioasa in Manastirea Agapia si in tot tinutul Neamt pentru sfintenia vietii ei si pentru alesele stihuri bisericesti pe care le scria. Din aceasta pricina i se spunea „facatoarea de stihuri”.

Monastery of Agapia in Romania

Monastery of Agapia in Romania (Photo credit: Wikipedia)

 

Versurile sale sunt versuri de lauda lui Dumnezeu si de mangaiere duhovniceasca, precum singura autoarea le numeste, impartite in mici grupe sau „stihuri”, dupa numarul praznicelor imparatesti si asezate in ordinea Sinaxarului de peste an. Cartea de versuri bisericesti a schimonahiei Xenia a fost terminata in anul 1826. Ea contine 186 de foi cu peste doua mii de versuri, insotite de o frumoasa prefata. Versurile sale, adevarate imnuri si cantari de bucurie, sunt izvorate dintr-un suflet curat si impacat cu Dumnezeu. Ele cheama toata suflarea sa laude pe Domnul si sa marturiseasca minunile Lui. Astfel, smerita schimonahie Xenia este cea dintai poeta in trecutul neamului nostru, iar „stihurile” ei formeaza prima carte de imnuri romanesti.

Asa nevoindu-se Cuvioasa Xenia peste 50 de ani, in neincetata rugaciune, in bucurie si cantare si bineplacand mirelui ei, Iisus Hristos, s-a stramutat cu pace la cerestile lacasuri pe la jumatatea secolului trecut. 

crestinortodox.ro