Cu pasul prin oraşul Pucioasa

  Motorul maşinii torcea prin oraşul Pucioasa şi s-a oprit în dreptul Hotelului „Ceres”. Înalt, frumos, echipat cu cele necesare, gata pregătit pentru a primii lumea la băi. Am coborât din maşină şi m-am pierdut printre lumea venită la tratament, la odihnă.

  A doua zi, am pornit să colind oraşul interesându-mă cu precădere de partea cultural-educativă a acestuia. Întrucât era foarte cald, am găsit de cuviinţă să mă adăpostesc şi să mă relaxez în parcul ce se afla cam la 300 de metri de hotel. La intrarea în parc, în stânga, se află Centrul Cultural „Ioan Alex. Brătescu-Voineşti„ autorul povestirilor pentru copii: Puiul, Niculăiţă Minciună, sau Privighetoarea, prevăzut cu o frumoasă şi utilă sală de spectacole. Lângă el nişte pancarte, din care am aflat că la 1828 s-au descoperit şi s-au folosit apele sulfuroase, iar cu un an mai târziu s-a construit primul pavilion balnear „Bologan”.

                Parcul s-a construit între anii 1885 şi 1891. Aleile lui au fost străbătute de iluştri oameni ai vremii printre care: Regele României Carol I, George Enescu, Spiru Haret, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu şi alţii. Tot pe locurile acestea s-a ridicat  în 1888 un pavilion ce era un Centru polarizant de cultură şi care a avut mai multe funcţionalităţi: Sală de spectacole şi festivităţi, sală de dans, cazino, sală de cinema….Ei bine, acest edificiu a fost pictat de unul din cei mai valoroşi pictori români-Nicolae Grigorescu. De aici denumirea veche a parcului, care sper să revină şi despre care, pe nişte indicatoare la intrarea în Pucioasa, să se specifice acest lucru.

             Pătrunzând în inima lui am nimerit într-un loc unde era expus un grup statuar la care au participat şase sculptori: Ozana Zupcu cu „ Singurătate”, Alex. Căzănaru cu „Icar”, Mihai Tugearu cu „Zbor”, Adrian Pârvu cu „ Captivitate”, Gabriel Solomon cu „Arhanghel” şi Liviu Brezeanu (să fie din familia marelui actor Iancu Brezeanu?) cu „Generaţii „.Sub această denumire sunt expuse două sculpturi pornind parcă din starea embrionară şi culminând cu  chipuri expresive suprapuse, unul peste altul către înalt; sugerându-mi „Coloana infinită” a lui Brâncuşi.

                  Şi simt, cum mă cuprind, sunetele divine ale „Rapsodiei romîne” de George Enescu. Arta populară fiindu-le izvor de inspiraţie amândurora. A doua zi de cutreirat oraşul, s-a încheiat cu o vizită la primărie. Aici m-a întâmpinat secretara(o domnişoară drăguţă) şi domnul viceprimar Tiberiu Popa (profesor) care m-au condus la domnul primar Dănuţ Bădău (jurist). Am fost plăcut surprins de aceşti edili ai oraşului ,amabili, arătându-se foarte cooperanţi şi dornici de a ridica oraşul, de a-l înfrumuseţa, de a-l pune cât mai mult în valoare, spre satisfacţia localnicilor dar şi a turiştilor.

                    Vă felicit domnule primar Bădău pe dumneavoastră şi pe cei cu care colaboraţi pentru bunele intenţii şi pentru felul plăcut de a comunica cu oamenii.

                      Zilele următoare am pornit spre” Muzeul de etnografie şi folclor”care deşi este situat în Pucioasa, aparţine de „Complexul muzeal  Tîrgovişte”. Clădirea este construită pe la 1974 de familia Dobrescu.şi este prevăzută cu cerdac tipic româneasc. Dar, din păcate, nu s-a bucurat de o prea mare atenţie din partea celor care ar trebui să o îngrijească. Cu toate că pentru întreţinerea ei, nu ar fi nevoie decât de: vreo doi zugravi, ceva tencuială să astupe găurile interioare şi exterioare şi nişte var. În speranţa că cei îndrituiţi să se ocupe de acest edificiu o vor face, eu le mulţumesc.

   A mai trecut o zi.

   În dimineaţa următoare am plecat cu gândul de a vizita Clubul Copiilor ” Nicolae Mateescu”. Situat pe la mijlocul străzii Olănescu, am intrat pe sub o poartă cu arcadă şi am pătruns într-un parc frumos amenajat, cu nişte trepte largi care urcau până la clădirea principală. Frumoasă, bine întreţinută, gata să primească copiii la activităţile lor. Am avut prilejul să asist la un concurs de maşinuţe teleghidate (automodelism) condus de domnul Necula Cristian. Aici erau tineri care se pricepeau la construirea şi repararea lor.

                          În altă zi, în altă aripă a clădirii, am vizitat o reuşită expoziţie de pictură şi grafică executată de elevi, cu mult talent, precum: Sova Ramona, Mihai Folea, Pietroşanu Albert şi alţii, conduşi de şefa catedrei de Pictură/Grafică, doamna Enescu Speranţa a cărui nume ne aminteşte de George Enescu care se ocupa de simfonia sunetelor. Doamna profesoară a ales o altă simfonie, cea a culorilor.

                            Se apropie ziua plecării mele la Bucureşti. Trebuie să mă grăbesc. Mai am în plan două repere importante ale oraşului: Poşta veche şi Spitalul de psihiatrie. Am căutat Poşta veche deşi era sub nasul meu. Foarte greu am găsit pe cineva care să-mi spună povestea ei. Se mutase de mult, iar în locul ei se află Ministerul finanţelor publice, situat la intersecţia dintre şoseaua principală (str.Republicii) cu Bulevardul Gării. Dar, acum clădirea nu mai semăna cu ce a fost.

                             Timpul trecea în goană şi nu reuşeam să ajung să văd „Casa de odihnă a societăţii de telefoane”, obiectivul care mă interesa cel mai mult. Asta pentru că fusese  construit de inginerul Vasile Dimitriu, socrul meu, socotit, alături de Prager (căsătorit cu celebra actriţă Elvira Godeanu) şi Ioanivici, unul din cei mai mari antreprenori ai vremii. El mi-a povestit despre frumuseţea acestei clădiri începută în anul 1944.

                               Imposibil s-o găsesc. Nimeni nu mai ştia de ea pentru că devenise Spital de psihiatrie. Am sunat-o pe soţia mea la Bucureşti şi ea mi-a spus unde se află. În sfârşit, ajuns acolo, am văzut o intrare măreaţă care ducea într-o pădurice (parc natural), dar nicăieri nu scria nimic. În  faţă, o clădire oarecare, însă înaintând în pădure am descoperit o clădire superbă cu o terasă generoasă. Aici, ascuns de ochii lumii era spitalul.

                               Mi-a părut rău că s-a păstrat obiceiul dinainte de revoluţie, când dictatorul se ferea şi ascundea asemenea spitale. Mare greşeală. Eu cred că ar trebui să se pună două plăci pe care să se scrie-Sanatoriul psihiatric doctor…(şi numele unei somităţi în domeniu).Una pe poartă, la intrare şi alta pe clădire. Astfel se va observa mai bine grija faţă de cei bolnavi, mai ales că locul este încântător. Dacă nu ar fi fost vorba de bolnavi, care au prioritate, sunt convins că orice om şi-ar dori să petreacă un sejur în asemenea vilă înconjurată de un peisaj extraordinar. De fapt ăsta a şi fost scopul iniţial. Repet: Aici a fost”Casa de odihnă a societăţii de telefoane”.

                                                                                  Prof.univ.dr. Vasile Menzel

Reclame