Alina Manole – Poesis

   Debut în volum de versuri: “Deasupra nopţii”, Editura “Cronica”,  Iaşi, 1998. Apariţie în “Dicţionarul scriitorilor ieşeni contemporani”, ediţia a II-a, 2002. A publicat în volumele colective de cenaclu “Virtualia”, Iaşi. Inclusă în antologia “Time after Time”, The International Library of Poetry, USA, 2000. Colaborări şi semnalări critice în: “Cronica”, “Poezia”, “Convorbiri literare”, “Timpul”, “Atheneum” (Canada), “Symposion”, “Foaie pentru minte, inimă şi literatură”.

Poemele lui David

a măsura poezia este ca şi cum ai bate la uşa
străinului cu degetele deschide e tânăr îşi rade
barba o dată la două zile iubeşte
o fată cu părul lung mergeau împreuna la şcoală ea
vorbea tare cânta la chitară şi îşi purta umbra sânilor
vertical pe cămaşa umedă el
citea mereu dintr-o carte pe care scria mare
linux şi oh dacă ar şti tata
*

seizing poetry
ca şi ne-am arunca
amândoi pe urma lipicioasă
a nopţii
am asculta morrison
şi un fel de albastru
în unghiuri toamna
se vede altfel
din mâinile tale
*
plouă dragul meu
în toate ţările neliniştii noastre
se diluează nuanţele
se desprind algele tăcutelor haine
pereţii străini ai ceasului
cad în ultima culoare întreagă
în ultimul cerc al poeţilor dispăruţi
şi tu vrei să vezi
cum se scurg pe sânul meu drept
verticalele praguri

*

hai să jucăm tic tac toe
cu creta pe acelaşi teribil asfalt
din anul inelelor transparente
mai ţii minte noaptea în care ai plecat
erai cu X ai ales-o pe cea neînceput de albastră
mie îmi rămâneau mereu 0
şi cutia pe ultimul raft
din cămara iluziilor noastre
*
hai să ne tatuăm pe spate un şarpe
ierburi să ţâşnească din tălpile rug
să ne ridicăm o casă albastră sub ape
*
absinth e numele sânului meu
la răsărit se lichefiază
laptele amar al depărtării
sunt prea mulţi de S în ventriculi
sunt prea mulţi şerpi dezveliţi de aripi
ne rupem hainele ca şi cum ar exista între noi o ultimă coastă
un ultim loc de unde ar mai putea creşte înapoi rădăcina bazaltului
absinth e numele ei
fecioară
*
nu contează ce ţi-au spus alţii
poemul acesta nu este biblia seize the day 
despică-l în două suge-i seva
şi visează david visează

*

sunt o femeie transparentă îmi trec mâinile prin lumini violet
pântecul mi se despică în jumătăţi pe acolo ies copii de umbră
striaţii de prezent mereu discontinuu
cu sângele prin care iubitul îşi coboară nopţile
*
cum ai putut să supravieţuieşti îmi trimite un prieten
mi-a rămas poezia alina poezia e o copilărie
şi ghemul durerii albastre
alina ghemul e sfoara maro în care îţi legi pachetul cu
nenumitele sentimente fire ţesute în toate numele tale
în curând voi scrie şi despre îngeri umeri aripi nori şi nu pot
să îl uit pe dumnezeu agăţat de mâini în ţara bunicilor
*
ai simţit cum te învăluieşte gândul cuiva ca într-o mătase gri
cum se tulbură aerul lumii în jur când săruţi în smerenie
tatăl pe frunte să nu îl trezeşti pentru
nici o diferenţă
de iubire
*
ar trebui să înceteze toată mareea aceasta de gânduri
ele vin atunci când bărbaţii învârtesc lumea pe degete
mi-ai spune hello teacher tell me what’s my lesson
istoria literaturii e o iluzie pe când

aici se poartă femei transparente de mână copii
rămaşi la aceeaşi vârstă a visului

*

se spune că descreşterea lunii rupe ataşamente
scara de griuri se surpă în unghii întoarsele ore
mergi unde vrei ridică-ţi umbra
şi umblă spre centrul pământului
sau spre locuirea bărbatului
cu o mie de lacrimi
*
lucy in the sky with diamonds e doar o părere
obiectivi suntem asupra umbrei
singurul lucru de care ştim sigur că dispare
când lumina e deasupra creştetului
la fel şi moartea
*
aminteşte-ţi prietene
de cel care îţi creşte lumini
aşa cum înainte de el mai sunt
tatăl privirea părul tău acolo necopt
pentru că există mereu un phoenix al scărilor
o gaură în cerul gurii pe unde
se scurg orele echinocţiului
*
s-a dus şi viitorul acesta
îi ţinem îngustarea pe degete
fumatul iluziilor provoacă deseori poezie
modul unui timp androgin
copulator şi născător de cuvinte

*

ziua aceasta david e începutul şi pântecul unui drum
luminile sunt încă sub tălpile bărbatului
cel pentru care femeile din kerala
ar posti o întreagă rostogolire de lume
*
niciodată moartea să nu te supere
iertarea modelată în lapislazuli
facerile în zile şi nopţi
toamna care nu se mai despică
*
noi nu putem fi mai mult unul pentru celălalt
întâlniri la ceasuri oprite mereu
în ora nepotrivită a întoarcerii
lumea e un acasă lasciv
pe dealuri vremurile se mişcă mioritic
şi nu ne rămâne decât să adunăm zilele
în perfectul simplu amar
al toamnei de ceaţă
*
durerile mele nu sunt aberaţii
nici rune din jocul semnului timpuriu
traversează-mi o parte din sânge unuia charon
la schimb îmi va da o jumătate de moarte
*
aştept însă cuvintele
ca pe răspunsul lui dumnezeu
la rugăciunile cu moarte pisici
şi datoria karmei oranj

*

david iată cuvintele pe care ţi le-au spus:
ei nu se pot purta singuri. ei există
într-un dumnezeu fără mâini
pentru că mângâierea e o stare de agregare a nopţii.
ei există într-un dumnezeu fără tălpi
pentru că în sângele lor
curge glucidul iubirii. în ei există
un dumnezeu anemic
pentru că venele lor târăsc atât alb
cât poate duce zăpada. un dumnezeu
acrilic de la câte dâre lasă în pământ morţii
când ţin în burţile lor atâtea scame de cer
*
david iată cuvintele pe care nu ţi le-au spus:
moartea nu există. existăm numai noi
într-un dumnezeu gelos ca într-o păpuşă de câlţi
uitată ascuns în casa bunicilor
unde: a învârti cercul umbletul roata dinţată e pentru că
fiecare bunic duce cu sine un dumnezeu alb după cum
fiecare copil duce cu sine un dumnezeu roşu
*
david şi casele au dumnezeul lor şi
în dumnezeul lor se deschide mereu o uşă.
şi iarba creşte într-un dumnezeu
ca o sabie: un dumnezeu supt din pământ e un dumnezeu verde
cum pasărea-dumnezeu poartă cu sine toate
anulatele zboruri

i
stau aşa nemişcată şi poezia intră în mine dintr-o lume normală
port cercuri în jurul sânilor pe sub ei
gândul tău îşi trece transparentul amnestic
ii
îmi ies linii din piele îţi intră linii în piele. avem mâinile lipite, carnea lipită.
doar oasele se plimbă în jurul nostru de la unul la celălalt
iii
râzi mamă râzi şi mama râde cu gura. ochii privesc spre ţara de unde
nici el nu s-a întors niciodată. îmi decupez ochii din fotografia
de la şaptesprezece ani. iau fotografiile în mâini şi le arunc
aşa cum arunci nişte păsări în plus din tine. apoi toate cad
iv
aici erau două versuri despre cum seva iubitului meu creşte în mine organic
ascult întinderea spaţiilor înspre solstiţiu şi pierd. sunt în românia şi noaptea se întrerupe
lumina
v
am pietre în jurul inimii. merg pe stradă îmi atârnă ventriculul stâng
a tine. plâng pe stradă şi eu
să văd cum e. lumea crede că sunt steluţe
în genele mele. cineva însă mi-a trimis
calea şearpelui
vi
orfan legăn un copil lumea mă crede naivă (nu
dorm cu pernă nu scriu înclinat nu strâng luna între coapsa ferestrei. apoi vii tu
cu norii tăi care cresc din pământ precum tălpile înainte de treceri)
câtă iubire pe lumea asta doamne.
şi câtă moarte
vii
vii cu mine salvăm un isus de pe crucea luminată cu neon. traversăm o stradă.
apoi privim cum ne dispar umbrele după colţul
cu cinema patria

*

odată cu mine se deschide mereu o fereastră. adun
urma degetelor scriu mare alina
pe iarnă. tu scrii mare david. apoi suntem brusc mari
şi noi. ceilalţi scriu pe spatele nostru
fragil
*
o deşertăciune a deşertăciunilor
iluzii cresc neted precum pielea peştilor morţi. eu
desenez un x şi îndoi colţul. cântarea cântărilor
e pe acelaşi raft cu evanghelia
după isus hristos
*
sub stern îmi creşte un fel de lumină. el
face proiecţii în ventriculii mei de iarnă.
împrăştii cuvintele ca pâinea din mâna fiului meu
pentru păsările din piaţa unirii. indivizibil
plecasem deja în solstiţiu
*
ce faci tu femeie & în rest e viaţă
mereu mi se va lipi de palme aceeaşi fereastră cu tine
david aceleaşi acorduri. a love song. rămân
într-un film mut în care
epitaful meu e povestea aceasta

Revista Cronica – Iaşi

Reclame