„Lampa care întinde morţii prada” de Mihai Agape – O recenzie de George Brăescu

 Lampa care întinde morţii prada (Mihai Agape, Editura Corgal Press, 2012) inserează o proză care, cel mult doar după titlu, poate pretinde a fi poliţistă. O moarte stupidă, localizată  într-un sat de pe malul Prutului,  petrecută în registrul insidios şi acrimonios  al unui regim de stirpe totalitară şi aflată sub spectrul unor circumstanţe aparent enigmatice, declanşează ample investigaţii de urmărire şi elucidare. Gavril Ambruş, procurorul criminalist proaspăt retrogradat şi însărcinat cu instrumentarea cazului, aflat în proximitatea promiscuităţii şi propunându-şi să dea lovitura vieţii sale, în dispreţul blamabil faţă de lege, direcţionează ancheta pe o pistă precară şi falsă. Mai ales că se preconizează şi se implementează, cu discretă inconformitate, o vastă operaţiune de reconstituire şi reconsiderare a cazului (dosarul iniţial fiind dat la topit), după 14 ani de la comiterea crimei şi sub imboldul ireprimabil al agonisirii unei colosale sume de bani.  Autorul, urmărit de empatice premoniţii şi evitând cu abilitate să eşueze pe panta estompării orizontului de aşteptare  al virtualilor cititori, pătrunde în intimitatea profilului personajelor şi extrage ceea ce este exemplar şi esenţial pentru conturarea unor chipuri şi închipuiri memorabile şi pentru surprinderea atâtor de mărginite clipe inconfundabile (Şi precum într-un final cu veleităţi apoteotice, fie ele eroice sau erotice, dar amplificate  de energii paroxistice, spre dimineaţă, în camera încă învăluită în umbra evanescentă a nopţii, se profilau trei siluete proiectate într-o  încleştare aidoma acelei contopiri dintr-o inconturbabilă devălmăşie.).  Întâlnim, de la un capăt la altul al cărţii, o realitate încărcată de veridicităţi şi autenticităţi ce le percepem ca fiind o probă paradigmatică de sursă inspiratoare aproape insurmontabilă în confruntare  cu ficţiunea. Numai aşa se explică faptul că naratorul izbuteşte să proiecteze şi să configureze, cu maximă acurateţe, destinul implacabil al acestui personaj principal cu rol central (un versat procuror).  Asistăm astfel, fără să fim oarecum vexaţi, la situaţia paradoxală în care, dincolo de faptul că victima şi anchetatorul au un sfârşit tragic similar, un procuror îşi încheie definitiv şi iremediabil cariera, care se anunţa destul de strălucitoare. Toţi s-au lepădat de investigator şi l-au stigmatizat, în primul rând colegii şi prietenii. Dar lovitura decisivă avea să o primească sub povara adevărului declamat de o puzderie de personaje periferice şi uneori marcate de versatilităţi (martorii acuzării şi apărării), eroi care, chiar şi cei condamnaţi şi reabilitaţi, în contextul relevabil şi narativabil dat, se pot defini cu pregnanţă ca având valenţe verosimile incontestabile.  

              În pofida numeroaselor accente de senzaţionalism investigativ ce s-ar preta a fi atribuite celor două cumplite drame, naraţiunea care ni se propune nu-şi justifică raţiunea de a se revendica de la specia romanului de aventuri poliţiste. Înclinăm a crede că această scriere este una de tip narativist-documentarist. Cu atât mai mult dacă ţinem cont de faptul că majoritatea personajelor din carte, inclusiv victima Nicolae Hoară, implicate în procesul de restabilire şi remontare a împrejurărilor în care s-a produs  evenimentul dramatic de la Colţu-Cornii, sunt de prin părţile satului Sălăgeni (înghiţit de năpraznica năvală a apelor din anii 70) şi fac parte integrantă din universul natalităţii autorului.

             O carte scrisă de un pictor veritabil care înlesneşte cititorului, în ipostaza de prozator (scenarist) şi etalându-şi o indubitabilă expresivitate plastică, întâmplări, scene, acţiuni şi stări de lucruri pornind de la preparativele de reconstituire şi reconsiderare ale unui proces penal. Asemenea celebrului scriitor american / englez Henry James (Un lucru autentic / The real thing), numai că  acesta din urmă este prozator sadea şi îşi derulează naraţiunea de pe poziţia unui pictor (personaj magnific), plecând de la laitmotivul unei şedinţe de pozat. Aşadar, pictorul Mihai Agape îmbrăţişează temporar, scriind această carte (Lampa care întinde morţii prada) şi având drept materie narativă un proces de judecat, o altă zonă estetică şi anume aceea de prozator. Zonă corect şi cu  talent acoperită. Fără să pericliteze, câtuşi de puţin, valoarea, viabilitatea şi durabilitatea acelei dimensiuni artistice care l-a consacrat.      

George Brăescu

                                           

MIHAI  N. AGAPE. Născut la 24 martie 1938, în satul Sălăgeni, plasa Răducăneni, judeţul  Fălciu, devenit apoi raionul Huşi, dar şi Codăeşti, regiunea Iaşi (judeţul Iaşi). După ce a făcut studii liceale şi Şcoala populară de artă la Iaşi, încurajat de către pictorul Adrian Podoleanu, devine licenţiat al Facultăţii de Arte Plastice de pe lângă Universitatea ,,Al.I.Cuza” Iaşi. În toamna anului 1969 s-a stabilit definitiv la Piatra-Neamţ, unde  lucrează ca plastician  şi profesor de desen  pe lângă Casa judeţeană a creaţiei populare Neamţ, în cadrul Cenaclului Piatra Neamţ al Filialei Bacău a U.A.P., condus de scenograful Mihai Mădescu, la Şcoala Zăneşti, apoi la Casa pionierilor din Piatra Neamţ şi la Clubul Copiilor (Palatul Copiilor), ca director,  unde a continuat activitatea până la pensionare. vDin anul 1970 şi până în prezent a participat cu lucrări de artă plastică la 132 de expoziţii, concursuri, saloane etc., organizate pe plan local şi naţional, din care 20 de expoziţii personalevExpoziţii – participări: la Festivalul-concurs naţional de artă  plastică ,,Voroneţiana”– Suceava, la Bienala naţională de artă plastică (concurs) ,,Lascar Vorel” Piatra-Neamţ,  la ,,Saloanele Moldovei” – Chişinău. Premii: la Concursul naţional de artă plastică de la Botoşani, la Bienala naţională- concurs de artă plastică Lascăr Vorel Piatra-Neamţ. În 2000, Consiliul municipal Piatra- Neamţ îi acordă Diplomă de recunoştinţă pentru contribuţia la viaţa cultural-artistică a municipiului. Lucrări de pictură şi grafică se află în colecţia Muzeului de Artă din Piatra-Neamţ şi în mai multe colecţii particulare, din ţară şi străinătate: SUA, Anglia, Germania, Israel, Belgia, Canada, etc.vFigurează în mai multe publicaţii şi albume de artă: Oameni de seamă din judeţul Neamţ de Constantin Prangati, Editura Crigarux, ediţia 1999, Piatra Neamţ, Who’s who, Bucureşti, ediţia 2002, Un secol de arte frumoase în Moldova de Valentin Ciucă, Editura Artxxi, Iaşi, 2009, vol.II, Tradiţional şi modernitate în pictura românească de Georgeta Dyordyevic, Editura Eurogama Invest, Bucureşti, 2009, Colecţia de azi, ediţia I, 2009 Cornel Mifode & colectiv,  Dicţionarul artelor frumoase din Moldova,  Editura Artxxi, Iaşi,2010. Carte de debut literar Lampa care întinde morţii prada,proză, 2012, Editura  Corgal Press Bacău, cu o postfaţă  de George Brăescu şi o autobibliografie.

George Brăescu

 

 

 

Reclame

2 gânduri despre „„Lampa care întinde morţii prada” de Mihai Agape – O recenzie de George Brăescu

Comentariile sunt închise.