Ostrov – Un film despre un monah rus atrage premiile cinematografiei ruse

Un film despre pocăinţă – aşa cum a trăit-o un monah ortodox rus marcat de experienţa sa din timpul celui de-al doilea război mondial – a reuşit să câştige şase premii ale cinematografiei ruse în cadrul ceremoniei Zolotoi Orvol sau Golden Eagle din 27ian.2007, incluzând „Cel mai bun film”, „Cel mai bun regizor” precum şi „Cel mai bun actor”.

Rolul principal este interpretat de către Pyotr Mamonov, fost star rock al erei sovietice, în prezent un devotat trăitor al ortodoxiei, într-un sat izolat din Rusia.


Filmul este regizat de Pavel Lungin, un renumit regizor rus, devenit faimos cu filmul „Taxi Blues”, un film al erei perestroika.
În cuvântul său, Mamonov condamnă propria-i popularitate ca fiind idolatrie şi face un apel către oprirea avorturilor.
Filmul “Ostrov”, structurat ca o parabolă, ne prezintă povestea Părintelui Anatolie, un călugăr rus căutând iertarea lui Dumnezeu pentru uciderea camaradului său, din ordinul unui ofiţer nazist, pentru a-şi salva propria viaţă.


Acţiunea se derulează în anii ’70, într-o mănăstire izolată situată pe o insulă din nordul Rusiei, perioadă în care Biserica Rusă se afla încă în prigoana comunistă.
Patriarhul Alexei II, ca şi alti reprezentanţi ai clerului rus, apreciază filmul ca fiind o realistă şi profundă oglindire a credinţei şi a vieţii monahale. Într-o conferinţă ţinută pe data de 29.01.2007, patriarhul numeşte filmul Ostrov exemplul viu al unui efort de abordare creştină a culturii.
“Ostrov”, filmul de închidere al festivalului Filmului veneţian în anul 2006,înregistrează cea mai mare audienţă pe ecranele ruseşti, fiind de asemenea difuzat de către televiziunea naţională pe data de 07.01.2007, sărbătoarea Crăciunului în Rusia. Sondajele de audienţă îl plasează pe locul doi după cuvântul de anul nou al preşedintelui Putin.
Regizorul Lungin spune despre filmul său: “ Noi am încercat să transmitem mesajul că există un Dumnezeu, că nu suntem singuri pe pământ”.

Noul film al lui Pavel Lungin, “Ostrov”, avându-l în distribuţie pe Petr Mamonov un “sfânt monah” a obţinut un succes fenomenal în Rusia, fiind nominalizat la toate categorile festivalului de film Golden Eagle, instituit de Nikita Mihalkov.


Filmul, apreciat de către intelectuali şi de către cler deopotrivă, a fost difuzat şi în SUA în cadrul săptămânii filmului rusesc.
Canalul de ştiri NTV comentează: “filmul Ostrov a fost prezentat pentru prima dată în Voronezh şi Borisoglebsk fără locuri libere…O zi înaintea premierei, Mitropolitul de Voronezh a recomandat ca filmul să fie prezentat după programul slujbelor din cele 40 de biserici ale oraşului. Parohiile au fost surprinse – niciodată un film nu a fost prezentat în biserici… Părintele Andrei, secretarul eparhiei comentează “ mitropolitul a vizionat filmul şi îl recomandăm clerului şi enoriaşilor”…Premiera a început cu o rugăciune…Înaintea căreia toţi spectatorii s-au închinat… Petr Mamonov, actorul principal “Pentru mine aceasta înseamnă că biserica este vie”. Clerul prezent i-a mulţumit lui Mamonov, observând că a reuşit să transpună viaţa de călugăr cât se poate de real. Mamonov menţionează că nu a învăţat rugăciunile, ci s-a rugat din adâncul inimii. “Lupta cu păcatul îmi este foarte familiară”
Site-ul Pravoslavie.ru face o prezentare extinsă a filmului, Igor Vinnichenko remarcând “ este imposibil să nu fii marcat de credinţa autentică ce acompaniază întregul film şi căreia noi i-am simţit lipsa atât de mult”. Sperăm ca acum tema spiritualităţii ortodoxe să îşi regăsească locul în cinematografia naţională.

Scenariul filmului aparţine lui Dmitrii Sobolev, un tânăr absolvent al Institutului de Cinematografie de la Moscova, mai exact, proiectul său de diplomă.
Actori faimoşi ai ecranului rus – Viktor Sukhorukov, Dmitrii Diuzhev, Iurii Kuznetsov, şi Nina Usatova construiesc un cadru adecvat pentru performanţa actoricească a protagonistului, părintele Anatolie. Merită menţionat că Mamonov a părăsit Moscova cu mai bine de zece ani în urmă pentru un sat izolat, unde l-a desoprit pe Dumnezeu şi renaşterea spirituală.
Unul dintre cei mai buni compozitori contemporani, Vladimir Martynov, a realizat coloana sonoră, în perfect acord cu peisajul stern al nordului Rusiei, cu stâncile-i înzăpezite, apa de gheaţă şi ceruri albe.

Sergei Shumakov, producătorul filmului menţionează foarte clar că “ ideea acestui film nu a fost o căutare a lui Dumnezeu. Aceasta este absentă, deoarece totul este deja acolo. Aceasta de fapt îl face diferit de orice alt film European, aşanumita cinematografie spirituală. Acestea reprezintă încercări de a descoperi un sine spiritual într-o atâde complicată lume contemporană, dar problema credinţei rămâne cu semnul întrebării. Paradoxul acestui film, în viziunea mea, acesta este…poziţia unui om pentru care credinţa nu mai este o întrebare, ci organic trăită.El este un credincios. Punct”.


Există o asemănare cu filmele lui Tarkovski, mai ales cu Andrei Rubliov, o asociere făcută mai ales prin prisma viziunii monocromatice, a întinderilor de ape, a figurilor.
Unul din critici menţionează că nu numai Mamonov, dar şi Sukhorukov (părintele Filaret) şi Diuzhev (părintele Iov) sunt credincioşi.
Surprinzător, menţionează unul dintre critici, pentru Rusia contemporană. Acest film poate figura lângă marile capodopere ale ecranului, alături de Bergman şi Tarkovski. Pentru Rusia – era timpul unui astfel de film, pentru cei ce vor să afle mai multe despre misteriosul suflet rusesc – iată o excelentă descriere.Pentru cei care caută să ia în serios dezvoltarea lor spirituală, acest film este util, dincolo de confesiune. Un film ce i-a ajutat pe unii oameni să fie mai buni, mai curaţi. “anticipam o oarecare notă de ironie la adresa feţelor bisericeşti prezentate şi spre uimirea mea, aceasta nu se întâmplă!Nu mă aşteptam ca o piesă atât de dinamică în latura ei spirituală să se ridice atât de repede dintre ruinele Sovietului Suprem”.
Au existat însă şi comentarii, ce denotă cel puţin ignoranţă în materie de spiritualitate.”cei mai ardenţi avocaţi ai societăţii sovietice s-au transformat subit în suporteri ai fundamentalismului ortodox rus. Rusia şi-a descoperit noii inamici- cei care promovau fără teamă libertatea de conştiinţă din timpul sovietelor – represiunea şi-a schimbat vectorul, dar nu structura. Dacă ostrov s-ar fi turnat în 1974, ar fi avut nu numai un alt înţeles, dar ar fi fost un cu totul alt film. În acest context, vom asista la producţii de filme despre sfinţi şi pioşi cu aceiaşi frecvenţă ca cele despre comuniştii devotaţi ai anilor sovietului.”

razbointrucuvant.ro