Ujgorod: Orașul de-un mileniu

E seară… Mirosul de sakura (cireş japonez) şi magnolie pune stăpânire peste vechiul oraş. Hălăduiesc pe străzile unei bătrâne citadele. Străzile pavate şi felinarele aprinse amintesc de timpurile de odinioară.

Aflat aproape de graniţele cu Slovacia şi Ungaria, inima regiunii Transcarpatice a Ucrainei, oraşul Ujgorod îşi deapănă istoria de mai bine de 1100 de ani.

Râul Uj îl împarte în două, „despărţind” de bunăvoie şi nesilit de nimeni partea veche de cea nouă. Acest hidronim a şi dat toponimul Ujgorod, adică “oraşul de pe Uj”.

De fapt, maghiarii îi spun Ungvar, iar Slovacii – Užhorod.

Se presupune că denumirea ar proveni de la cuvintele din limba bulgară veche: „ugoli” – cărbune, „ugol” – unghi” şi „uzoc” – ţinând cont de valea îngustă a râului Uj.
Totodată, sunt versiuni toponimice de la turcismele „ung”, „ong” – „drept”.

Ujgorog este oraşul a peste 80 de etnii, aici vorbindu-se ucraineana, maghiara, ceha, slovaca, poloneza, germana, româna, rusa…

Şapte coline şi-o cetate

Respectând, parcă!, tradiţia bătrânelor citadele europene, Ujgorod stă răsfirat pe şapte coline. Privit de pe una din ele oraşul seamănă cu un vechi amfiteatru. Locuitorii, dar şi oaspeţii recunosc că partea veche este mult mai impresionantă decât cea nouă. Or, în prima se păstrează adevăratul colorit al bătrânei urbe – case mici, drumuri înguste şi pavate…

Dealul Castelului este un simbol al Ujgorodului, o certitudine de vechime. Anume aici s-au stabilit cei care au pus temelia oraşului, iar acum pe acest loc se află un castel.
Construit pe timpul Rusiei Kievene, secolele IX-XIII, devine de-a lungul anilor imaginea de rezistenţă.

Istoria castelului e învăluită de mistere şi legende, poveşti şi adevăruri. Se spune că pe atunci când polonezii au trecut graniţa dorind să devasteze oraşul, unul dintre voievozi, nutrind cucerirea castelului, şi-a luat alte haine, s-a dat drept un necunoscut şi, din întâmplare!, s-a întâlnit cu ducesa, care era de o frumuseţe nemaipomenită.

Fata s-a îndrăgostit şi i-a spus voievodului unde este intrarea secretă, o taină cunoscută doar de către cei de la castel. Tatăl a aflat despre această trădare şi a ordonat s-o zidească de vie în pereţii cetăţii, iar iubitul ei să fie spânzurat.
De atunci, la miezul nopţii, apare o fantomă care-şi caută persoana dragă, iar la cântatul cocoşilor – dispare.

La începutul secolului al XIII-lea, castelul este consolidat şi e începută construirea unei cetăţi din piatră. Pe parcursul istoriei aceasta a fost de mai multe ori reconstruită.

Astăzi, aici se află Muzeul Etnografic, unde pot fi admirate peste 100 de mii de exponate: obiecte de bronz, ceramică, numismatică, arme, periodice preţioase, colecţie de piese turnate (simple şi artistice), îmbrăcăminte populară şi broderie, ceasuri etc.

Privesc cu interes toate exponatele, însă cel mai mult rămân impresionat de colecţia deosebită de cărţi vechi şi manuscrise preţioase. Este o împletire de curiozitate şi emoţii, or, răsfoiesc pentru prima dată o Evanghelie Regală de la 1401, Psaltirea din or. Mukacevo (sec. XIV), Evanghelia Ostrimirovo (sec. XIV), Evanghelia Moscovită (sec. XVI), Biblia rusă (sec. XV) a lui Francisc Scorini, Biblia de la Ostrog (1581) a lui Ivan Fiodorov etc.

Muzeul de pe Groapa Vrăjitoarelor

Alături de cetate se află Muzeul de arhitectură şi trai.Deşi e trecut de ora şase, Ella Ceanţeva muzeograf de la această instituţie, aflând că sunt ziarist din Basarabia, se oferă să-mi fie ghid.

Muzeul apare în spaţiul cultural al Ucrainei în anul 1970, pe locul numit „Groapa vrăjitoarelor”. Se spune că pe timpuri aici erau arse de vii cele ce făceau farmece.

“Aici este Transcarpatia în miniatură – case de ucraineni, huţuli, români, maghiari, nemţi etc., mori de apă şi vânt, prisăci, fierării. Alături de fiecare casă este câte o femeie care povesteşte despre tradiţiile unui neam sau altul. Curios este pentru multă lume că toate casele sunt construite din lemn şi acoperite cu stuf. Dar asta e tradiţia, aşa au fost timpurile. Ceea ce vedem aici e o dovadă certă că strămoşii noştri trăiau în armonie cu natura. Chiar dacă aveau casele mici şi sărace, ei iubeau verdele şi frumosul. De fiecare dată constat că erau bogaţi sufleteşte, femeile – mari gospodine, iar bărbaţii cu grija sfântă de a face o casă şi sfinte lăcaşuri”, zice Ella Ceanţeva.

Pe o mică alee ne îndreptăm spre Biserica de lemn de la Şelestovo, construită la 1777, care a fost cumpărată de la greco-catolici de către ortodocşi şi adusă la Mukacevo, iar în 1974 devine exponat de muzeu.
Icoanele de la catapeteasma Bisericii din Şelestovo au fost furate în timpul transportării, astfel în locul lor sunt plasate altele, din diferite sfinte lăcaşuri ale Transcarpatiei.

Bijuterii ortodoxe

Printre bijuteriile ortodoxe ale Ujgorodului sunt Biserica „Acoperământul Maicii Domnului” şi Catedrala Ortodoxă „Înălţarea Sfintei Cruci”.

Primul locaş este construit la 1930 întru pomenirea celor decedaţi în primul război mondial. La 1979 acesta devine muzeu de religie şi ateism, iar la 1991 revine la menirea de altădată.

Catedrala este un locaş sfânt impunător din partea nouă a oraşului şi face parte dintr-un mare complex – centru duhovnicesc, şcoală pentru copii şi tineri. Tot aici se mai află o bisericuţă în cinstea sfinţilor Chiril şi Metodie.

Catedrala a început a fi zidită în anul 1994, la construcţia ei , potrivit ghizilor, au fost folosite două milioane de cărămizi.

Sfintele lăcaşuri ale romano şi greco-catolicilor

Pe timpuri, pe strada Kapitulinnaia aveau accesul doar aristocraţii, acum mulţi îşi îndreaptă paşii spre unul din cele mai impunătoare lăcaşuri sfintele ale Ujgorodului – Catedrala greco-catolică „Înălţarea Sfintei Cruci”, construită la sfârşitul primei jumătăţi a secolului al XVII-lea.

De o frumuseţe arhitecturală deosebită, după anul 1775 Episcopul Andrei Bacinschi o reconstruieşte conform tradiţiei estice şi mai ridică şi o capelă – „Adormirea Maicii Domnului”. La începutul secolului al XIX-lea, la catedrală mai sunt adăugite două clopotniţe de lemn.

În 1812 o furtună a distrus una dintre ele. Pentru a păstra simetria, peste doi ani, au fost ridicate alte două clopotniţe.
La 1949, greco-catolicii rămân fără catedrală „datorită” unei decizii a puterii sovietice, care hotărăşte să o dea ortodocşilor. Peste mai bine de patru decenii, sfântul locaş este restituit primilor posesori.

Aproape de Catedrala greco-catolică, dar pe strada Voloşin, una dintre cele mai vechi din Ujgorod, se află Biserica romano-catolică „Sfântul Gheorghe”.

Aflu aici că pentru prima dată o biserică romano-catolică în acest oraş apare la 1332. Actuala este construită la 23 aprilie 1762.
Incredibil este că în ea sunt 650 de locuri. De asemenea, impresionează sculpturile care se află aici, amintind diferite evenimente biblice.
Actualmente slujbele sunt oficiate în maghiară şi slovacă.

Pe aceeaşi stradă, vis-a-vis de biserică, s-a aflat prima şcoală orăşenească pentru fete, alături de aceasta – prima tipografie.

… Şi iarăşi e seară şi lumea va hălădui pe străzile vechiului oraş, pe acolo pe unde nu trec maşinile şi oamenii nestingheriţi pot să depene fel de fel de istorii şi amintiri.
Sub clar de lună, tinerii cu chitare vor cânta melodii de dor în Piaţa Teatrului, iar îndrăgostiţii se vor plimba pe cea mai mare alee de tei din Europa.

Dinu Rusu Elldor.Info

Reclame