Staţiunea Saint-Gervais din Mont Blanc – acoperişul Europei

Oraşul Saint-Gervais face parte din departamentul francez Haute-Savoie, situat în regiunea Ron-Alpi, la graniţa cu Elveţia şi Italia, un oraş spa, construit la răscrucea dintre secole, cu un patrimoniu bogat în clădiri tradiţionale, biserica în stil baroc şi zone pietonale. Hotelul Le Regina, de aproape 100 de ani, situat în centrul oraşului St. Gervais, este în apropierea restaurantelor, a magazinelor, a telescaunului şi a staţiei de autobuz.

Staţiunea este situată la altitudinea de 850 m, în inima zonei Evasion Mont-Blanc cu 445 km de pistă de schi. Cea mai înaltă pârtie porneşte de la 2350 m altitudine. Aici găsim 65 km de pârtii deservite de 27 instalaţii de transport pe cablu, care fac legătura cu celelalte staţiuni din regiune. Snowborderii se pot bucura de zăpada în snowpark, iar copiii au la dispoziţie cursuri individuale de schi.

Apa termală din Mont-Blanc irigă băile termale de peste 200 de ani. Datorită beneficiilor sale terapeutice, Saint-Gervais este singura staţiune balneară de altitudine din Alpi.

Cu clădirile sale de la începutul secolului trecut, caracterizate de eleganţa acelei epoci, St. Gervais oferă vizitatorilor o panoramă de vis cu bogăţia unei naturi luxuriante prin prezenţa maiestuoasă a muntelui Mont-Blanc, cel mai înalt vârf din Alpi şi din Europa de Vest, cu înalţimea de aproximativ 4810 m.

Unul dintre mijloacele de transport în comun este tramvaiul, care oferă posibilitatea de deplasare pe parcursul întregului an, fiind o necesitate pentru toţi vizitatorii din zonă.

Saint-Gervais pune la dispoziţie o piscină acoperită, un patinoar – gazda clubului de hochei pe gheaţă Mont Blanc, care oferă şansa de a încerca unul dintre sporturile olimpice de iarnă – curling-ul.

În timpul verii, St. Gervais se transformă dintr-o staţiune a zăpezii în una cu peisaje alpine, păduri, pajişti cu flori şi animale sălbatice. Parcul Merlet este unul favorit al iubitorilor de animale, cu 20 ha de peisaje naturale, neatinse, inclusiv cascade. Găsim aici trasee impresionante pentru drumeţii, călărie sau ciclism montan. Se pot practica de asemenea tenisul, golful, tirul cu arcul, zborul cu parapanta şi alpinismul. Este permis pescuitul şi scăldatul în lacurile cu apa cristalină de munte.

Saint-Gervais nu este atât de izolat de agitaţia lumii moderne cum ar părea. Aeroportul  din Geneva este doar la o oră distanţă, iar la poalele muntelui găsim gara Le Fayet.


autor  Tatiana Scurtu-Munteanu

articol primit de la Octavian D. Curpas Arizona

Reclame