Ben Todică- Între două lumi (IV)

Încrucişare

Cuvântul ne trezeşte conştiinţa.

 Platon odată a propus ca toţi scriitorii şi poeţii să fie alungaţi din Atena pentru că, a zis el, sunt foarte periculoşi. Ei se joacă cu idei pe care le îmbracă în emoţii şi, aceste idei sunt asimilate emoţional de către cei din jur, prind rădăcini în sufletul omului şi din acest motiv îi vrea afară din oraş.

Scriitorii, poeţii, artiştii, … de orice natură ar fi ei, sunt oameni periculoşi pentru că ei iau idei şi le înfaşă în experienţe emoţionale creând lucrări de artă care devin metafora vieţii. Metafora care ne transformă felul de a gândi şi vedea. Ideile sunt mai pătrunzătoare decât sfaturile politicianului sau ale conducătorului de grup-de orice natură ar fi acelea.

Puterea povestirii, a poeziei şi a cântecului este puterea artei, este puterea culturii, este esenţa tradiţiei. Prin ea avem puteri nemăsurate de a influenţa lumea. Care în final este responsibilitatea fiecărui artist: a schimba lumea, a maturiza-o. Un artist nu trebuie forţat să dea socoteală. Singura sa responsabilitate este să spună adevărul. Valoarea şi Cauza = suma lor defineşte Adevărul.

Existăm pentru că avem o cultură. Aceasta ne deosebeşte de animal. Tradiţia e firul etern.

 Cultura este experienţa noastră. Ea ne ţine în viaţă. Ea este tradiţia care ne reprezintă şi ne defineşte ca neam. Ne dă sens vieţii. Ne preţuieşte. Este tot atât de esenţială ca sănătatea. Este chiar izvorul sănătăţii. Nu este o întâmplare că unii oameni bolnavi sunt trataţi în spitale cu şedinţe terapeutice muzicale.

Este uşor de trecut cu vederea miracolul vorbirii. Noi comunicăm prin cuvinte.

Îţi priveşti copilul cum învaţă limba şi obiceiurile din familie cu ajutorul cărora se defineşte şi primeşte o identitate. E un miracol să îl asculţi pe micuţul tău spunându-ţi lucruri care sunt importante pentru toţi cei din jur. Şi îţi dă putere. Şi te face fericit. Şi pe măsură ce creşte le reînnoieşte şi îmbogăţeşte prin literatură, muzică, dans, pictură – cultură.

Putem să ne lepădăm de cultură atât de uşor ?

 Arta este forma cea mai înaltă, forma cea mai stabilă, permanentă.

Un politician, un bogătaş sau un pierde vară nu au viaţă lungă în istoria unui popor aşa cum o are un cântec, o poezie sau un dans – oricât de mic şi simplu ar fi el devine o piesă de artă.

 Dacă desprinzi omul de artă ce se întâmplă ? Omul se-ndobitoceşte. Arta este hrana creativităţii care oferă confort vieţii de zi cu zi. E un standard în continuă schimbare. Arta informează modul şi mediul social. A renunţa la tradiţie înseamnă ruperea de evoluţia culturii neamului şi în final deromânizare. Alterarea identităţii. Depurificarea culturii de român şi crearea unui nou hibrid – Cuvântul Încrucişat.

 

 Mirajul societăţii sau Fata Morgana

 

Celebritatea e un abur

Popularitatea un accident

Cert!  Până la moarte rămân

Cei şapte ani de-acasă.

 

 Privim cu atenţie în jur  şi ne vedem viitorul. Nu trebuie să aşteptăm să trăim până atunci pentru că e în faţa noastră. Ceea ce vreau să scriu veţi crede că nu e necesar, că nu e important şi e dezamăgitor: cum de am tupeul să-mi pierd vremea?

 Vreau să observăm alegerile pe care le fac femeile şi mai recent (şi) bărbaţii în număr tot mai mare cu privire la „Vopsitul Părului” preferat în schimbul culorii naturale a firului alb argintiu. Dauna nu este doar una fizică, ci şi psihologică.

 Culoarea părului este simbolul unei suferinţe care generează întrebări mult mai adânci: Câţi ani ai? Cât de precisă este reflecţia vârstei omului, a maturităţii sale în aspectul fizic? Neacceptarea vârstei adevărate este oare cheia longevităţii? Ne e ruşine oare de faptul că suntem bătrâni? Ce s-ar întâmpla dacă am renunţa în a ne ascunde bătrâneţile şi am încerca să aflăm, să savurăm cu adevarat cine suntem? Vom rămâne oare frumoşi şi triumfători?

 În 1950, un procent de unu la sută dintre femei îşi vopseau părul în comparaţie cu şaizeci la sută astăzi încluzând fetele tinere care o fac pentru fudulie, pentru că au impresia că nu sunt luate în seamă, sau că nu au succes din acest motiv şi această credinţă nu s-a schimbat în ultimii cincizeci şi… de ani.

Când suntem copii suntem împinşi să arătăm mai maturi; machiaj de la cinci ani, tocuri înalte şi chiar sutien cu cinci sau zece ani înaintea apariţiei sânilor şi apoi pe la treizeci de ani femeia luptă să-şi ascundă vârsta în descreştere.

 Nu au răbdare să-şi accepte vârsta adevărată nici măcar pentru un an.

 Acum pe cine să dăm vina? Pe istorie şi civilizaţiile ei, pe casele de modă şi creatorii ei, pe piaţă şi pe mijloacele de propagandă trâmbiţându-le şi lustruindu-le mai mult decât sunt? Vedetele, exemplele, idolii sunt în majoritate împăiaţi, exageraţi, falsuri.

 Avem tehnologii care ne ajută să minţim cinstit. Soţia îmi cerea mereu să n-o filmez pentru că în filmele mele toţi ies cu feţe rotunde, roşii în obraji şi cu nasul mare.

 Adevărul e că mie îmi plac caricaturile, industria însă prezintă imagini cu eroi pe care în realitate nu suntem capabili să-i egalăm şi atunci suferim (tineri şi bătrâni) în mod egal. Ne este frică de realitate (“Vai, într-un moment de nepăsare, adică stare naturală, să mă surprindă nearanjată!”).

 Am devenit atât de obsedaţi încât la un moment dat ne este frică să mergem la fotograf – de spaima realităţii, şi asta în ciuda faptului că ai muncit în faţa oglinzii câteva ore bune, ai perfecţionat totul până la ultimul fir de păr ca să te faci frumoasă sau frumos.

 Să luăm femeia de exemplu:

 Sunt mai multe motive pentru care ea îşi vopseşte părul. Unu: trăieşte cu impresia că este autentică, mai apropiată de vârsta când s-a plăcut cel mai mult, că arată de vârsta pe care o simte în interiorul ei. Doi: Mamelor nu le place ca fetele să-şi vopsească părul pentru că zic ele: “Dacă fetiţa mea are fire albe în păr atunci eu trebuie că sunt tare bătrână!” Trei: Bărbaţii nu le găsesc atractive cu părul alb. Patru: Să rămână în competiţie la serviciu cu cele mai tinere.

Acestea sunt problemele femeilor din societatea de azi în ciuda faptului că s-au făcut atâtea progrese în recunoaşterea femeii ca egală cu bărbatul. Dacă te uiţi la bărbat el nu suferă de aceeaşi soartă când încărunţeşte. Femeia şi-a însuşit deviza: „Mereu Tânără!”, fără să mai ţină cont de cursul naturii.

 Dacă vrei să te angajezi la vârsta de cincizeci de ani vei fi refuzat de cele mai multe ori şi vei observa că toţi cei de la biroul de angajare sunt bine aranjaţi şi cu părul vopsit. Deci, în concluzie, dacă vrei serviciu trebuie să-ţi vopseşti părul ca să arăţi mai energic şi mai plin de viaţă, şi e normal ca femeile să fie supărate pentru că bărbaţii nu au aceleaşi probleme. Cu părul alb ei sunt mai distinşi şi par mai autoritari.

 Dacă priveşti în Senatul american vei observa că sunt şaisprezece femei senatori toate în puterea vârstei şi nici una nu are fire de păr alb în cap şi asta de frică să nu-şi piardă poziţia şi serviciu, credibilitatea, autoritatea  etc., în schimb dacă te uiţi la bărbatul chel ai crede că el ar trebui să fie pe treapta cea mai de jos, dar e tocmai invers. Omul cu fire albe şi rare pe cap dacă se rade întinereşte cu 10-20 de ani, şi asta de când actorii din filme cheli au introdus moda virilităţii omului ras pe cap. Dacă îţi bărbiereşti părţile păroase, părţile corpului se rotunjesc precum pământul torid în Fata Morgana.

 Iată un exemplu care ar trebui să fie luat de femeile din poziţiile înalte şi introdus în modă.

 Părul alb e o calitate şi frumuseţe aparte pe care e înţelept s-o explorăm. Părul alb la femei e o prejudecată precum cea a sânilor mari. Este greşit să se creadă că bărbaţilor nu le plac femeile cu sâni mici sau părul cărunt.

Modelele au o origine comercială mai mult decât naturală dictată de gustul masculin. Bărbaţii sunt de trei ori mai interesaţi să iasă la plimbare cu o tipă cu fir alb în păr decât una vopsită pentru că aceste caracteristici sunt semnale clare de sinceritate, de onestitate şi mult mai tolerante la stângăciile şi pragmatismul bărbătesc. La lipsurile lor, la complexele pe care şi le fac. Acestea eliminate, comunicarea devine mult mai uşoară, lejeră, mai directă. Eliminând toate aceste prejudecăţi îţi vei recâştiga (în acest fel) mare parte din sănătate.

 Oamenilor le este frică să devină infirmi de aceea ei fug de bătrâneţe, de moarte. Moartea este ţinută secret în societate, ţinută ascuns. E un tabu! Nu se vorbeşte mai nimic despre ea.

 Viaţa ar fi mult mai apreciată cunoscându-ţi moartea. Ai deveni mai viu, mai plin de viaţă. Acceptarea liberă a ceea ce eşti, ce faci şi unde eşti că vârsta îţi prelungeşte firul vieţii.

 Ridicând tinereţea în slăvi şi comercializând-o pentru a îmbogăţi un cerc care nici nu vrea să audă de trezirea din halucinant – din MIRAJ, nu e sănătos.

 Totul se rezumă la a nu-ţi fi ruşine de starea ta naturală şi a te iubi aşa cum eşti.

 

II.

NOSTALGII

Ciudanoviţa vie, plină de amintiri

Vizitaţi Ciudanoviţa / Şantier înainte de a fi scoasă din existenţă.

Oameni condamnaţi, destine distruse. Se pot vedea în seria‚ DRUMUL NOSTRU de pe YouTube. O zonă vie plină de amintiri. Acum, o bombă ecologică. Ruine şi sărăcie.

Ciudanoviţa ar trebui declarată Patrimoniu Naţional împreună cu toate clădirile şi construcţiile exploatării din împrejurimi, adevăraţi monştri care au decis soarta a zeci de mii de oameni. Câţi au trecut prin adâncurile subterane, prin imensul păienjeniş de tunele şi nişe, care după o oră de muncă intensă punea sub hipnoza radioactivă corpul cel mai sănătos posibil. Aceşti monştri industriali împreună cu locuitorii abandonaţi trebuie reîmputerniciţi să stea mărturie generaţiilor viitoare şi lumii întregi că bomba atomică nu merită să stea înaintea spiritului uman. Zona să fie transformată în muzeu, iar locuitorii să beneficieze din veniturile aduse de turism. Aceştia pot fi duşi prin împrejurimi, organizat, şi chiar în adâncurile minei. Radiaţiile uraniului asupra oamenilor de-a lungul timpului şi efectele produselor derivate din acesta sunt mai îngrozitoare şi mai înfricoşătoare decât povestea lui Dracula. De ce să construim un punct artificial de atracţie turistică atunci când Comunismul şi Sovieticii ne-au lăsat unul moştenire? Pe o rază de 10 km se pot revela tot felul de mituri înfricoşătoare generate din adevărul istoric care e ţinut ascuns şi lăsat îngropat de indiferenţă. Radiaţia din aceste locuri, în cantitate mică şi timp scurt de expunere, nu e dăunătoare corpului, e chiar benefică, distrugând anumite tumori din corp. Oamenii acestor locuri sunt adaptaţi radiaţiei şi nu se simt bine în altă parte. Unii părăsesc zona din lipsă de bani, însă nu se pot readapta şi, dacă nu se reîntorc, la scurt timp mor.

Sigur, la prima vedere pare nebunească ideea, şi asta din cauza radiaţiilor, dar gândiţi-vă la Hiroşima şi Nagasaki, care după scurt timp au fost transformate în puncte de atracţie turistică. Amândouă aduc milioane de dolari anual profit turismului japonez. Dacă evreii i-au judecat şi pus pe creatorii Holocaustului să plătească despăgubiri, pentru chinul şi gazarea semenilor lor în lagărele de concentrare, unde au pierit milioane de oameni nevinovaţi, de ce nu putem cere despăgubiri de la sistemul de securitate rus, pentru bombele atomice construite pe vieţile cetăţenilor supuşi exploatării şi prelucrării minereului de uraniu şi a următoarelor zece generaţii care vor avea de suferit de acum încolo? ZECI DE MII MULTIPLICAŢI CU ZECE GENERAŢII a câte doi, trei copii generaţia, se ajunge la o cifră-gigant de suferinzi. Sigur că nimeni nu ar avea curajul să lupte sau să spere de la Moscova aşa ceva, pentru că Uniunea Sovietică nu mai există, dar atunci nu ştiu ce vă opreşte să transformaţi toată zona exploatării uraniului într-un muzeu? Credeţi că oamenii nu ar fi interesaţi să vadă cu ce sacrificiu şi cum se ajunge la o bombă atomică, atunci când ei au demonstrat că sunt interesaţi să viziteze chiar şi o fabrică de brânză care aduce milioane de dolari profit pe an din turism?

Ecologiştii ar trebui să conserve toate ruinele şi utilajele rămase şi să transforme zona într-un Auschwitz al iradiaţilor, într-un Auschwitz al morţii lente. Toată istoria perioadei comuniste este necunoscută cetăţeanului de rând din vest. Ei habar nu au de existenţa noastră, ei au auzit doar că e rău acolo, dar cred că s-ar bucura să viziteze, să vadă şi să atingă direct această experienţă.

Aşa cum vă bucuraţi de cea mai mare clădire din Europa, clădirea Parlamentului, ca punct turistic, tot aşa ar trebui să vă bucuraţi şi de restul mamuţilor rămaşi de la Ceauşescu.

În Occident, se conservă totul, de ce nu şi în România? În loc să furaţi anii din viaţa oamenilor cu toată pălăvrăgeala savantă din media şi guvern, mai bine aţi avea o atitudine pozitivă şi permanent constructivă de înălţare spre nivelul ţărilor de sus. În vest, nimeni  nu-şi pierde vremea cu cine a fost şi cine ce a făcut, ci cu ce putem construi şi adăuga la ce avem. La ce ajută că bateţi apa în piuă de 20 de ani cu tot felul de exerciţii vânătoreşti? Treceţi la fapte! Bani sunt destui în buzunarul hoţilor. Luaţi exemplul chinezilor: i-au prins cu apa în lapte – glonţul. Chiaburul dacă nu creează locuri de muncă – TAXAŢI-I AVEREA !!!

Din păcate, numeroase mine închise nu au fost conservate cum trebuie la închidere. Munţii Apuseni încă ascund mari zăcăminte de aur, dar prin închiderea minelor şi totala iresponsabilitate în felul de a se conserva, pierdem în fiecare an ceea ce ar putea fi de folos.

Dacă alte naţiuni au cerut despăgubiri de la România la Curtea Europeană, de ce nu şi Romania altor ţări? Avem dreptul! Chiar dacă nu primim acum, lasă-le acolo să fie – pentru mai târziu.

În preţul securităţii imperiului rus ar trebui să intre şi pensiile exploataţilor de la minele de uraniu şi ale generaţiilor lor.

Indiferenţa trebuie să înceteze. Guvernanţii şi cei răspunzători trebuie să plătească.

Oameni buni!

Treziţi-vă din această hipnoză a nepăsării şi arătaţi-ne că acesta este doar un episod trecător, un episod din viaţa noastră călcată barbar… Redaţi demnitatea oamenilor şi schimbaţi destine!!! Suntem un spirit creştin!

 

 Fascinaţia povestirilor

 Poveştile pentru copii sunt modificate şi adaptate la cultura şi obiceiul regimului ţării în care se publică ele.

 Când fiul meu era de vârsta poveştilor am fost surprins să găsesc poveştile clasice în mai multe versiuni şi am pus-o pe seama inventivităţii omului care de multe ori uită originalul şi începe să improvizeze. Să improvizeze cu naivitate sau cu… vicleşug.

 Plecat în lume am descoperit cât de diferite sunt apucăturile oamenilor din alte ţări. Fiecare ţară cu mentalitatea şi cultura ei. Fireşte că am încercat să le înţeleg şi cel mai firesc lucru e să începi cu începutul. Să începi cu primii paşi. Cu poveştile. Ce fel de poveşti citeşti copiilor tăi şi ce fel de învăţături sunt în ele. Şi am descoperit cum suntem manipulaţi şi conditionaţi de mici. Pe unii ne împuternicesc şi pe unii ne îngenunchează din fundaţie.

 Cele mai populare poveşti sunt Cenuşăreasa, Albă ca Zăpada şi Fumoasa Adormită. Dacă te apuci să citeşti mai multe versiuni din diferite ţări şi din generaţii diferite descoperi că eşti capabil să citeşti valorile culturale din ţara şi timpul în care au fost scrise.

Cel mai elocvent exemplu este Frumoasa Adormită, care în aproape toate versiunile prezintă violul ca ceva normal, firesc. Simplul gest pe care prinţul îl face atunci când o sărută pe adormită fără aprobare în prealabil a acesteia care la rându-i se trezeşte din somnul lung.  Într-o versiune italiană scrisă de Bassille prin secolul şaptesprezece, frumoasa se duce la culcare în timp ce soţul ei (că era măritată) pleacă la vânătoare. Şoimul soţului se întoarce mai devreme şi intră pe fereastra dormitorului tinerei soţii adormite şi văzând-o cât e de frumoasă nu rezistă şi se înfruptă din frăgezimea trupului ei, a buzelor ei şi aceasta rămâne grea. Toate acestea au loc în povestire fără nici un semn de învinuire (incriminare) din partea autorului la adresa şoimului răpitor.

            După nouă luni ea naşte doi copilaşi, lucru pe care îl realizează numai după ce unul dintre copii sugându-i degetul îi suge aşchia băgată sub unghie de către şoim pe care acesta i-o implantase ca parte       dintr-un act vrăjitoresc ca s-o ţină în neştiinţă de cauză şi rutină.         

            Deci este fascinant să descoperi varietatea şi intenţia modurilor de a povesti Frumoasa Adormită în scopul de a legaliza năravurile societăţii pentru care a fost comandată. De unde vine povestea originală nu se ştie exact. Folclorul nu este diferit de religie în sensul că povestiri asemănătoare circulă în toată lumea şi nimeni nu ştie de ce anumite motive sunt repetate şi păstrate de la o generaţie la alta. Nu putem şti dacă au fost modificate intenţionat sau oamenii continuă să inventeze şi să adauge elemente noi pentru a încuraja moda şi modul lor de viaţă.

  Există în lume aproape o mie de versiuni ale Cenuşăresei, care sunt notate în documentele istorice încă de prin anii 1100 AD. Pentru că se presupune că povestea originală vine din China ca dovadă că elementul piciorului mic şi frumos era simbol de rang şi clasă încă din vremurile îndepărtate.

Foarte bine cunoscut în cultura chineză prin obiceiul forţării piciorului la femeie în cutiuţe de lemn încă din copilărie. Inima acestei povestiri este abuzul comis asupra copilei orfane de către mama vitregă şi fetele ei care îşi bat joc de ea, ca în final să fie salvată de tânărul prinţ şi pantofiorul fermecat.

 Într-o altă versiune, intitulată “Pisica Cenuşăreasă”, mama este cea bună şi tatăl vitreg este rău. Motivul persecutării fetei este refuzul ei de a se căsători cu tatăl cel rău. Deci, în unele versiuni abuzul copilului este şi mai înfiorător. Şi aşa mai departe!

 

 

 

Reclame