Annecy, oraşul supranumit Veneţia din Mont Blanc

Comuna Annecy este capitala departamentului Haute-Savoie în regiunea Ron-Alpi din sud-estul Franţei. Aceasta se află la extremitatea nordică a lacului cu acelaşi nume, la 35 de km sud de Geneva. Este o zonă metropolitană ce include 13 municipalităţi şi capitala a 3 cantoane cu o populaţie totală de 52.987 (în 2009) de locuitori pe o suprafaţă de 16,02 kmp.

Lacul Annecy s-a născut acum 18.000 de ani din topirea gheţarilor. Este al doilea lac natural ca mărime din Franţa. Se întinde pe o lungime de 14,6 km, la o altitudine de 446,97 m şi atinge o adâncime maximă de 80 m în care vieţuiesc aproximativ 20 de specii de peşti, printre care păstrăvul, babuşca, bibanul… Din 1957 administraţia locală a depus eforturi pentru restabilirea calităţii apei, lacul Annecy obţinând astfel o recunoaştere internaţională, în acest sens se aşteaptă aprobarea sa ca fiind parte a Patrimoniului Mondial UNESCO. Putem descoperi aici un peisaj excepţional compus din albastru şi verde, apă limpede şi munţi cu zăpadă.

Trebuie ştiut faptul că regiunea Savoie este una multiculturală datorită poziţionării sale la graniţa dintre Franţa, Elveţia şi Italia, cu o istorie complexă şi anexată definitiv Franţei în anul 1860. În ciuda influenţelor legate de diverse ocupaţii din teritoriu de-a lungul secolelor, caracterul alpin se observă şi astăzi în viaţa cotidiană: respectul şi dragostea faţă de natură şi de munte, sinceritatea dintre oameni şi recunoaşterea lucrurilor bine făcute.

Marcată de istorie, bucătăria locală păstrează cutume munteneşti în dezvoltarea turismului de peste 150 de ani. Cele mai cunoscute produse locale sunt brânzeturile, produse în imediata apropiere a localităţii Annecy, brânza Reblochon, un produs de renume pentru gastronomia franceză, şi Tome des Bauges, brânză de vacă produsă în regiunea Savoie încă din secolul al XVII-lea.

Peştele şi ciocolata sunt alte specialităţi remarcabile ale locului. O particularitate distinctă a ciocolateriei o reprezintă ciocolata umplută cu un lichior fin de munte. Şi desigur, ca peste tot în Franţa, acest departament deţine producţia a două tipuri de vin alb: Apremont şi Roussette.

Florile sunt o altă particularitate a oraşului.

Istoria omenirii de pe malul lacului Annecy se scrie de peste 5000 de ani, primele locuinţe lacustre datează din neolitic. Urmează perioada romană şi Evul Mediu cu apariţia primei denumiri a oraşului Aniciaca. De-a lungul secolelor, în special în secolul al XV-lea, în timpul domniei lui Savoy-Nemours, Annecy va deveni capitală administrativă, culturală şi religioasă.

În secolele XVII-XVIII Saint-François de Sales şi Jean-Jacques Rousseau îşi pun amprenta asupra oraşului pentru totdeauna.

Astăzi Annecy păstrează numeroase urme ale acestei evoluţii istorice lungi şi complexe, cum ar fi Palatul l’Ile, construit în secolul al XII-lea, castelele Route des Ducs de Savoie : Annecy, Menthon-Saint-Bernard, Montrottier, Thorens şi Clermont.

autor Tatiana Scurtu-Munteanu

articol primit de la Octavian Curpas

Reclame