Geo Galetaru- poezie

Cu o floare rosie în gură

 o pată de disperare

pe cer


pe asfalt un sotron invizibil

 

tu treci printre îngeri

cu sabia tăcerii în mînă

 

răsplata va fi în fulgii anonimi

ai unei ierni imaginare

în focurile aprinse

la marginea cuvîntului sacru

ca si cînd

din ochii tăi ar cădea

petale sinucigase

ca si cînd un gest pauper

ar desface lumina

ca pe o coajă

 

o pată de disperare

pe cer

 

rîurile lumii agonizează

cu o floare rosie în gură

 

 

 

 

Cîtă lumină cît întuneric

 

o revoltă a semnelor în interstitii

gîndirea pură păsind pe punti friabile

spre ce?

spre niciunde

 

asculti cum pocnesc în noapte

mugurii paradisului

pîlnia amară amară a singurătătii

 

si veghea orbitoare pe pajistile memoriei

 

cît cîntăreste trupul tău

(mă întrebi)

cîtă lumină

cît întuneric

 

oh, Doamne, lasă-mi încă

libertatea de a nu cunoaste

 

 

 

Sînt o pasăre bolnavă

 

cu mînie

cu disperare

îti întind mîinile

te chem :

vino în spatiul acesta

dintre două vocale strivite

duhul tău întunecat

îmi bîntuie malul fără odihnă

 

sînt o pasăre bolnavă

o aschie a zeului rănit

într-o după-amiază fără fisură

perfectă ca silogismele golului

 

te chem:

vino în inima mea în miezul ei

invizibil si nedureros

 

fă-ti cuib acolo

fă-te soră cu timpul neîndurător

 

 

 

Frunze fără trup

 

trupul se desprinde

pluteste :

o utopie invincibilă

pe panoplia sterilă

a noptii

 

speranta urcă în cîrje

abur bicisnic

miraj crepuscular

în retorta unei proliferări albastre

praf indicibil

vinovată peregrinare

de pudori fără biografie

 

măstile se usucă-n gîndul meu

agonizează –

frunze fără trup

frunze vorbitoare

condamnate la

o tristă impunitate

 

trupul se desprinde

pluteste :

o utopie invincibilă

pe suprafata sordidă

 

 

a vietii

a vietii

a vietii

 

 

 

Neodihna si resemnarea

 

si iarăsi amnezia aceasta bine întretinută

venind tiptil pe culoarul alb

fără zgomot

al memoriei

ca o maree verde ca un

uzufruct al tuturor metaforelor costisitoare

 

trupul tău pluteste în

vicisitudinile veacului, oh! delirantă

împăcare cu niciundele si nimicul

 

cît să mai astepti

cît să mai speri

în grădinile sterpe alungate din cer

 

fă un efort si du cana aceasta la buze

neodihna si resemnarea

resemnarea si anotimpul de gheată

dincolo de care pocnesc fructele iernii

vestind tăisul unei melancolii

scăpate de sub control

fă un efort si du cana aceasta la buze

amnezia vine tiptil

de mînă cu moartea

 

 

pe culoarul alb

fără zgomot

al memoriei

 

 

 

Rugăciunea atroce din zori

 

teama urcă încet

în oasele subtiri

în gîndul avortat pe cîmpiile nude

 

cine blestemă retortele zilei

cine întreabă sub

auspicii imponderabile

despre cifrul zăpezii

care-a murit ieri

 

cine aprinde torta

pe culmile improvizate

ale nerusinării

 

timpul se gudură

la picioarele unui anotimp extatic

doar el stie

rugăciunea atroce din zori

 

Reclame