Daniel Corbu- Poezii

Noi veşti despre pasărea oarbă Dali

Motto: 
Primiţi-l cum se cuvine pe călătorul străin 
Poate că el poartă semnul! 

Nu mă mai recunoşti poartă a liniştii 
în zadar paşii mei bat dalele jur împrejur! 
Bezna trece de pe o stradă pe alta deopotrivă 
murdărindu-le 
şi iată-mă oprit la jumătatea drumului 
precum mîna lui Avraam la uciderea fiului. 
Unde să mă mai răsfrîng 
dacă şi întîmplările trecute mint? Suflete 
aruncat în trup ca regele 
într-un umbros sarcofag 
la ora cînd viermele părăsea mărul putred 
al stăpînirii de sine 
ţi-am cumpărat încă un CD cu hîrşîit de valuri 
cu gîndul secret să te scap de ziduri 
de arlechini mahorcă de creneluri şi de balul 
de steaguri de făcătura ce-şi trăieşte 
clipa de glorie. 
Nu mă mai primeşti poartă a liniştii! 
A plecat şi Lenor cea frumoasă precum 
grădina Ghetsemani la vreme de rugă 
s-a risipit şi măreţia găleţilor cu rouă. 
Dar astăzi rătăcind prin frigul altor priviri 
m-am întîlnit cu pasărea oarbă Dali 
şi iar m-am întrebat: ce fel de pasăre 
e aceasta cu aripile înlăuntru şi cu mormîntul 
pe umeri ce fel de pasăre e acest zeu inform 
păgubitor de limite? 
şi pe cînd cele şase întrebări mi se înghesuiau la lucarne 
ea mă opri înainte de 
primul cuvînt şi spuse: 
Prea multe întrebări pentru cel singur 
Nimeni nu poate corecta şpalturile greşitei tale 
vieţi 
totul e clinic pînă şi risipirea 
lungă lista proscrişilor 
frumoasă piramida de capete. 

Cartea trupului 

Creierul ăsta în formă de cruce 
la care te-nchini zeule maimuţoiule 
pe care te laşi răstignit zilnic 
nimeni nu ţi-l primeşte plocon. 
Aici se-nchide cartea trupului 
şi altceva trebuie să-nceapă. 
Fiecare cu steagul lui. Dar cine să-l poarte? 
Că tu stai 
prăbuşit peste propriul maldăr de vorbe 
ca peste-un munte tocit 
înăcrit de tertipuri tehnici de-a fi tu însuţi. 
Toţi îţi ştiu drumurile şi nimeni 
nu-ndrăzneşte a le urma 
şi nimeni nu vrea altfel să te nască. 
De-acum, ce ţi-a hărăzit zeul cel bun: 
vei fredona ceva care să acopere flămînzenia 

vei aştepta metafora să-ţi intre 
ca tîrfele în aşternuturi 
te vei pierde printre fărîmele unui adagio 
vei afla cît cîntăreşte umbra. 
Tîrziu vei împături ghilotina 
şi-o vei ascunde-n surîs. 

Eonul marelui desant 

Tu-mi spui că după Golgota 
orice tragedie e imperfectă 
că mai uşor dezintegrezi un atom 
decît o prejudecată că înăcriţi de lume 
mulţi se vor din nou în pîntecul mamei 
că laşitatea-i frînghia de împodobit bucuria. 
Tu-mi scrii „dintr-un infinit dormind 
visător şi trimbulind” 
că dimineaţa-i o zdreanţă 
atinsă de zei 
că s-au înmulţit agenţiile vidului 
şi că urmînd cu noi asaltul mai binelui 
din bine 
au apărut Golologia Neantologia 
şi alte ştiinţe aţoase de inaugurat libertatea 
desfrîului 
că Manualul bunului singuratic 
(la care-am lucrat şapte vieţi prin peşterile tibetane) 
e otrăvitor aberant ceţos pentru pricăjita noastră planetă 
că orice avort e mecanică oarbă 
că ne-amăgim peste măsură cu jocul de-a 
baba-oarba 
şi de-a „unde sunt cei care sunt”. 
Dragul meu şi pe acestea 
le cunosc în amănunt. 

O mie de biberoane în flăcări 

Dimineaţă. 
Şi o mie de biberoane în flăcări 
plutind pe râu ca-ntr-un tablou de Felix Aftene 
şi o apă neagră neagră ca-n poemele 
lui Daniel Corbu 
şi cerşetorul aristocrat bătătorind cărăruia spre Dumnezeu 
pe când din gură îi ies balonaşe multicolore 
mici înjurături de forma plămânului stâng de forma 
plămânului drept: 
T’ v’ n buburuzele voastre dă clopotari 
ai nimicului 
dă cuburi fericite 
dă obsedaţi textuali! 
Bă fericiri spulberate bă 
cutremure cu fleonc 
bă adoratori dă femei abstracte 
şi bucolice dorinţi! 

Colbul 

Dar vorba lui Brodski: cît la sută 
este viu omul cînd e viu şi cît la sută 
mort cînd e mort? 
El nu cunoaşte teoria inviolabilităţii 
cînd intră în case în haine în gînduri 
şi-n bisericile Domnului. 
Pe poet de-l calci pe bătătură va spune: 
„Toate-s praf, lumea-i cum este” 
şi „În zadar în colbul şcolii…” 
Treci pe marile străzi 
oricine-ţi va vorbi despre el 
şi căutătorii Graalului şi cerşetorul cu priviri cenuşii 
iar neofuturiştii bizantini 
îţi vor arăta aterizarea lentă 
pe calul troian, pe statui sau în ochii 
eroilor naţionali 
în cămările spiritului 
pe cicatricea infantei şi în lapsusurile memoriei 
pe papilele gustative dîndu-ţi gustul de anticariat 
în gură pe cînd seniorial mai asculţi adierea 
sîngelui prin vena cavă 
ca trecerea unui rîu printre stînci. 

Lecţia de abis 

Prea târziu ai venit fericire 
prea târziu ai cântat întomnata mea carne! 
Aici unde se-amestecă minciuna cu plânsul amar 
şi în orice om un Petru se leapădă 
am putea asculta împreună mezza-voce a lamentaţiei 
am putea decripta istorii sigilate 
sau vedea cum se vinde schimonosita legendă a legendei 
şi se recondiţionează bandajele istoriei. 

Sunt cel ce aprinde ruguri de vorbe. 
Poţi privi mâna care scrie şi mâna care cerşeşte 
lumina 
şi aripile de ceară topindu-se-ncet 
şi mâna aruncătoare de pietre de ţinut moartea la doi 
paşi mai încolo. 

Cui să-i pese că am în aşternut o icoană? 
După draperii acelaşi teatru cu păcate egale 
aceeaşi lună subţiată de plopi. 
Iar de va apărea celălalt 
se va-mpiedica de ferestre.

Reclame

Un gând despre „Daniel Corbu- Poezii

  1. Aceeasi fervoare metaforica,aliata cu un palier ideatic generos,care alimenteaza poezia lui Daniel Corbu.Fara extravagante postmoderniste inutile,fara redundante minimaliste,lirica lui Daniel Corbu isi taie vad in albia obsesiilor fertile dintotdeauna :destinul,moartea,locul poetului in societate si in lume,fragilitatea fiintei,maretia idealului estetic etc.Intr-un cuvant,o poezie a marilor teme,tratate in maniera originala,cu o certa aplicare pentru performanta formala si ineditul imaginii.Geo Galetaru

Comentariile sunt închise.