Lucian Paul Pal: aniversare

Născut la 8 iunie 1966, la Roman, poet, publicist. Şcoala generală nr.3 şi Colegiul Naţional Roman-Vodă, absolvent 1984. Se înscrie la Institutul Politehnic Iaşi – în timpul studenţiei participă la „Concursul literar pentru studenţi“ – organizat la revista ASTRA şi obţine premiul Coresi (1985). În 1986 obţine premiul I pentru poezie, publică poezii în revista Astra, Convorbiri literare şi colaborează ca reporter la Opinia studenţească. Din 1990 se lansează în publicistică, semnând articole, reportaje,  în ziarele Acum, Evenimentul zilei. Este numit redactor adjunct la Evenimentul de seară, redactor şef adjunct (coordonator departament) la ziarul Naţional, director la Ziarul politic etc. Primeşte premiul pentru cel mai bun reportaj monden (revista Vip).

 

MITUL LUI SISIF

„dimineaţa suntem mai curaţi

 (înainte de a se scurge nisipul din privire)

 poate-i prea devreme pentru gânduri

 poate-i prea devreme pentru cuvinte

 sau poate-i prea târziu

lipseşte întotdeauna o pagină din memorie

ca şi cum ne-ar durea degetele –simţim-

de rostogolitul pietrei până în vârful  inimii“                                                              

PORTRET

           

„mâinile tale nasc flori

 răspunzând unui sunet desprins din privire

 pasăre trecând printr-un nor

 izgonit de cuvinte“

 

DESENÂND NELINIŞTI                            

 

„călcând pe pământ mă regăsesc supărat

din frunză picură dinţi

mă apucă de degete şi nu simt decât

înlăuntrul de pe dinafară,

reaşezat, redăltuit altar al durerii

(coboară o rază de lună spre celălalt

când prevăd clipa cu ochi

sau prevăd clipa cu aripi

sau prevăd clipa cu inimi

unde mai întâi e departe)

                  *

sunt o invenţie a trecerii umbrei

 desenând nelinişti mă caut

– în partea albita de oase văd foame

 de partea lovită  a cărnii mă tem – suspendat

 în clepsidra sărutului firului crud de  nisip

 cel rămas în adâncul privirii-

 întinde mâna şi ia-mă de-aici pentru tine

   (aud fremătând în adaos strigările

 pentru cel care am fost

pentru cel care voi fi

rămân o invenţie a trecerii umbrei)

m-aşteaptă partea cealaltă…“

 

CORABIA DIN NOI

 

            „iată –văd corabia din noi

văd în retortă spicul alb al materiei

vine din neant către neant va pleca

străbătând întâmplările noastre

cu ochii mai albi decât ploaia destinului lor

              

când glasul nostru nu strigă –aruncă pietre

spre urmele pasului ei

rămânând pe ţărm parţial dezvelit

de zbuciumul valului rupt de nisip

în  mai multe

 

strâng lutul în mână şi forma o simt

sub pleoape învăţ să creez dintr-un zbor

răsuflarea tăcerii

  -furată de vânt ea rămâne departe

lovită de ceaţa din noi”

 

REMOMORÃRI

           

„doar mâna mea recunoaşte-nceputul

(zvâcnind în furtună reface un glob

din osul de fier aruncă ca un semn unei stele)

şi visul devine oglinda  ferestrei

atâtor priviri aşezate în cerc

întru apărarea frunţii lucind de ninsoare

 

bradul încă  mai arde

când mână mea şi olarul desenând pe o piatră

apasă lupul născut din atingerea formei”

                                              (vol.Sunete şi semne, Ed.Litera, 1988)

 

 

ÎN CULISELE MEMORIEI

nu știu care zi face parte din mine

spânzurat cum sunt printre nori,

poate trebuie să mai aștept o viață

alternând între timp somnul cu moartea

și iubind lumina cu un gând învechit,

strâns cu genunchii la gură transformându-mă-n pasăre,

închis între cercul da și cercul nu

pentru a mă roti fără odihnă

numărând secundele care-au trecut

de la facerea lumii.

Între timp

Norii își leapădă pielea

Și rămânem cu toții goi,

Căutând în culisele memoriei

Surâsul primordial.

VECHE

 

Vântul ca o frunză de ancoră,

ca un pește de aur captiv între alge,

între spații și cer strecurându-și făptura,

creând timpul cu privirea, lăsând

pașii săi altora; nu cuvântul, doar urma

bătând în fereastră te cheamă,

vom trece prin fum, va rămâne aici,

numai ochiul din cer retezat va ascunde

în sufletul său drumul către apus,

cum pruncul vibrând în sânul mamei

noi spații visează, noi lumi, alte eri.

Așa, ca un trup de cristal răstignit,

coborând în mormânt vom vedea numai mare,

dorind, tremurând, implorând să nu fim

decât apa ce trece prin oase de pești

și prin alge croindu-și cărări

de mărgean.

ACTEON DEVENIND NEMURITOR

 

a pătruns în noi ca o săgeată,

a pătruns în noi ca un surâs,

a pătruns în noi ca un vis adevărat,

exilând depărtările,

exilând existența,

exilând colții câinilor înfipți în noi,

devorându-ne ca și cum ne-ar fi mâncat,

devorându-ne ca și când ne-ar fi iubit

altădată.

între noi și cerbul dinaintea noastră

stau zeii,

s-au strecurat înlăturându-ne cu mâna

din calea privirii lor,

s-au strecurat înfruntându-l,

chemându-l, căutându-l,

rugându-l să coboare în mijlocul lor.

între noi și zei

stau cei dinaintea noastră,

lacrimile zeului – cerb

care n-a mai fost zeu,

care n-a mai fost cerb,

a intrat doar în legendă pe poarta cea mare,

 bătut cu pietre,

sfâșiat de câini,

„ hai, mușcă-mă, mușcă-mă”

strigând timpul.

MAI SÃRACI, MAI TRIŞTI, MAI LIPSIŢI DE SPERANŢÃ

Uitat din cauza bolii ce i-a umbrit ultimul deceniu de existenţă, cardinalul Todea a plecat dintre noi la fel de decent cum a trăit. Cu el, nu a apus doar un simbol al României, prea puţin valorificat, ci şi o sursă de minuni. Pentru că monseniorul Alexandru Todea nu a fost un simplu disident, un om care a militat pentru biserica (greco-catolică) tradiţională a românilor din Transilvania, ci şi un exemplu pentru noi toţi. A îndurat cu stoicism puşcăriile comuniste, a dovedit că poţi să rămâi indiferent cât de multă suferinţă ţi-ar hărăzi Bunul Dumnezeu. Într-o zi, povestea el pe vremuri, suferind de foame, a ridicat ochii către Cer şi i-a reproşat Fecioarei Maria că ea, mama lui Iisus şi a noastră, a tuturor oamenilor, îl lasă să moară de foame. Iar Sfânta Fecioară, în bunătatea ei, i-a umplut farfuria cu carne pentru câteva mese. Poate preţul plătit a fost cumplita boală care l-a împiedicat un deceniu, să rostească alte cuvinte decât cele ale rugăciunii „Tatăl Nostru”. Dar l-a acceptat. L-a plătit şi a mers mai departe pe drumul său..”

                                   (Mai săraci, mai trişti, mai lipsiţi de speranţă

                                    articol apărut în revista Show politic, 2002) 

 

APRECIERI : „Lucian Pal este un poet tânăr şi înzestrat, care încearcă a contura, în versurile lui, imaginea omului contemporan, aceea de „trestie gânditoare“, de homo cogitans. Un prilej, aşadar, de coborâre în sine se vor – şi reuşesc a fi – poemele sale, de autointerogare şi interogare a lumii. Aproape ignorând avantajele prozodiei, ale cantabilităţii versului, autorul mizează pe încărcătura reflexivă a poemelor sale, pe frumuseţea şi densitatea metaforei, ţinând a comunica, a se comunica total, nelimitat, şi nu să impresioneze ca spectacol exterior, pitoresc prin culoare şi cuvânt.“          

                                                                     Hristu CANDROVEANU

 

SCRIERI : Sunete şi semne, Editura Litera, 1988. Autor a numeroase articole şi eseuri publicate în: Astra, Convorbiri literare, Acum, Evenimentul zilei etc.

 

 

Reclame

Un gând despre „Lucian Paul Pal: aniversare

  1. La multi ani Lucian,
    Ma bucur sa iti pot adresa aceasta urare aici si acum….Nu ne-am vazut de peste 20 de ani dar stiu ca ai REUSIT sa iti implinesti visul.Te felicit pentru TOT ce ai reusit sa faci in viata si iti doresc multe realizari incontinuare! Inca o data LA MULTI ANI!

Comentariile sunt închise.