Poetul-preot Dorin Ploscaru, în “Nordul extatic”

Un poet care are o deosebită înclinaţie spre imagini emblematice se arată a fi Dorin Ploscaru, poetul-preot aflat la a a 7-lea carte de versuri, în volumul apărut la Editura “Dacia XXI” din Cluj Napoca, “Nordul extatic”. Dorin Ploscaru şi-a făcut un nume respectat în breasla scriitoricească încă de la prima sa carte din 1995, “Să mori primăvara”, debut onorabil, poetul confimînd cu cel de-al doilea volum “Sîmbăta lui Lazăr” (1997) că e un autor ce trebuie luat de seamă de confraţii scriitori mai cu vechime. Iar acest adevăr a fost confirmat de critica literară care a marcat elogios fiecare din apariţiile sale editoriale ulterioare.

Cele 34 de poeme ale volumului cuprind tot atîtea stări tensionale dintre spirit şi trup, cuvîntul fiind la poetul-preot un instrument al autoflagerării, cele mai multe versuri fiind de o pregnanţă memorabilă, precum acest poem închinat unui Christ din faţa sa: “iată-L stătea roşu în / faţa mea / nins de ninsori / uscat de ploi şi vîltori / cu faţa înecată / în roşu / cu picioarele subţiri / înfipte-n piroane / iată-L stătea mic în / faţa mea cu / mîinile lungi-prelungi / pierzîndu-se departe în / negura istoriei crucii ( …) iată-L stătea în faţa mea / venea spre mine ca o / vîltoare / cu mîinile amîndouă / îmbrăţişîndu-mă / cuprinzîndu-mă…” Autorul nu îşi reduce însă discursul său liric doar pentru a-şi exprima dragostea şi jubilaţia sa în faţa divinităţii, ci coboară între cei care, oamenii fiind, au tăria de a-şi exprima, candid, îndoielile, frustrarea, ba chiar şi senzualitatea acestei lumi cuprinsă nu numai de harul dumnezeiesc şi ci de aerul terifiant al infernului dantesc.

Dorin Ploscaru nu este un decorativ, el îşi exprimă mitologiile sale poetice prin emisii lirice încărcate de o veritabilă tensiune lirică, printr-o atitudine de uluire, uneori teatrală, alteori discretă. Uneori poetul are sfîşieri retorice: “o, dragul meu ulrich / va veni ziua, va veni / cîntecul lebedei albe / cînd potopul de frunze / şi omăt se va face / o funie o flacără care să urce / pînă în ceruri / m-am săturat de ticăloşi ulrich / îmi vine să-mi vărs / maţele de scîrbă (…) la / poalele munţilor / anul acesta voi ierna cu / circarii şi hoţii”. Fastul imaginaţiei este încă un atribut care i se poate atribui acestui autor care cultivă cu voluptăţi încrîncenate o senzualitate reprimată, amestecînd cu meşteşug locurile comune şi observaţiile de uzură prin care escamotează, voit, un scenariu liric ce-l vrea doar sugerat: “o sămînţă pusă în / pîntecul pămîntului – ogor / pentru a răsădi şi răsări / cîntecul recluzionar, aluvionar / al pămîntului / rebarbativ din / cordonul ombilical / sau omphalosul / matern uterin / castrat afectiv / cum ar zice laura / lui petrarca”. Nu lipsite de preţiozităţi şi imagini decorative sînt vizibile în multe  din poemele cărţii, dar acest lucru este anulat de tensiunea lirică la care este supus cititorul.

În sfîrşit, un fapt inedit care trebuie subliniat faţă de textele acestei cărţi, dar şi al liricii de pînă acum a acestui autor constă în ingenioasa construcţie  polifonică a poemelor. Obişnuit cu textul biblic, subliniat şi numerotat în capitole şi subcapitole, autorul construieşte poeme în mai multe trepte, părţi, uneori distincte în discurs sau mesaj liric, dar care dau, în final, întregului poem distincţie, concizie, tensiune lirică.

“Nordul extatic” este încă o dovadă că poetul Dorin Ploscaru devine, cu fiecare carte a sa, un nume tot mai important în breasla scriitoricească nemţeană şi nu numai.

Nicolae Sava ziarulceahlaul.ro

Reclame