Cezarina Adamescu- Bookfest 2012 -tabletă-

Cel puţin şase pavilioane, cu standuri din toate editurile existente şi pe cale de dispariţie. Invitată de onoare, anul acesta este Franţa. Mulţi scriitori străini. Mulţi români. Mulţi, nici străini, nici români. Adică din diaspora. 

Lume, lume, „privitori ca la teatru” cum ar spune Ion Cocora. Privesc, admiră, se limitează la atât. Alţi ani, puneau şi mâna. Adică lzuau câte o carte şi o întorceau pe toate părţile. Chit că nu se hotărau să o cumpere. Măcar ştiau că există.  

După ce ai luat în mână o carte şi ai preţăluit-o, nu mai eşti acelaşi om. Cartea te vitaminizează, te îmbunătăţeşte. Şi te înalţă pe alte coordonate spaţiale şi temporale.  

Dar ce spun eu este de domeniul trecutului. 

Am observat (cu strângere de inimă anul acesta) – cum vizitatorii – cel puţin ai pavilionului C4, s-au învârtit în cerc în jurul standurilor şi nimeni, sau aproape nimeni nu a cumpărat nimic. Mai mult, nici măcar nu au atins cu mâna cărţile, aliniate frumos, prezentate de vânzători sau editori de carte. Multe standuri atrăgeau cu boluri pline cu bomboane multicolore. Veneai, te uitai, luai o bombonică şi plecai mai departe. 

Ofertele erau mai mult decât onorabile. 

Dezinteresul pentru carte poate fi pus pe seama condiţiei materiale. Dar şi a nepăsării şi lenei de a mai citi carte pe suport de hârtie sau vreun audio-book. Alţii au venit cu produse de apiterapie, Alifii, creme, esenţe, tincturi. Aaaa…şi cu câte un catalog de prezentare. OK. Fiecare trebuie să-şi vândă produsele. Până la pavilionul central, o sumă de căsuţe şi tarabe cu produse de panificaţie îmbietoare: turtză dulce, covrigei, colaci ungureşti, acadele. Raiul copiilor. Şi limonadă. 

Mi-am adus aminte de copilărie, când mama ne cumpăra vată dulce pe băţ. Sau floricele caramelizate. Chiar şi gogoşi. 

Totul, totul se face pentru comercializare excesivă, chiar agresiune a trecătorilor cu produsele „minunate” din rafturi, sau de pe mese. 

Aşadar, 300 de manifestări culturale, însumând: lansări de carte, întâlniri cu scriitori de marcă, sesiuni de autografe, spectacole de teatru, concerte – când asistam la o lansare la cafeneaua literară – sus, la etaj, priveam cum Ioan Gyuri Pascu susţinea un concert de chitară şi voce, pe ritmuri sud-americane. Am avut un gust neplăcut. Nu pentru ce cânta băiatul acela scund şi slăbuţ, un uriaş în materie de muzică şi teatru, un actor total neexploatat la capacitatea sa, nu pentru cei câţiva gură-cască, ce-şi iţeau ochii şi urechile ca să-l asculte iar la urmă au uitat să-l aplaude, grăbiţi să vadă alte standuri şi alte oferte. 

Artistul şi-a scos chitara din priză şi-a strâns cablurile şi a ieşit discret din scenă, printr-o parte, a coborât câteva trepte unde îl aşteptau, probabil fetiţa lui şi câţiva prieteni. În taină, de parcă s-ar fi sfiit de ceva.  

Ce simţământ poate avea un interpret bun, obişnuit cu sala plină, cu stadioane aglomerate de fani, când nu mai vine aproape nimeni şi tocmai la o manifestare dedicată cărţii, culturii, artei? Ioan Gyuri Pascu a scris şi el cărţi. Una din ele este pentru copii. În ea spunea că, acela care scrie o carte este mai bogat, cel puţin cu o lume. Astăzi oamenii nu mai sunt interesaţi de nimic. Puţini, foarte puţini mai întreabă de un autor. Cu atât mai puţin, despre o carte. Lumea şi-a schimbat, şi-a pervertit gusturile. Preferă să joace un joc pe calculator. Sau să converseze pe messenger. 

Ne-am înstrăinat cu totul. De oameni, de locuri şi de noi înşine. Cartea ne aduna sub copertele ei fermecate. Acolo era loc berechet de visat, de imaginat, de luat complice, 

Când am ieşit afară din pavilionul C4, al Romexpo 2012, Ioan Gyuri era înconjurat de un cerc de admiratori. Mariana a intrat în cerc şi i-a cerut să facă o poză împreună. Artistul nu a refuzat-o. Şi astfel a făcut 1-2 poze cu acest remarcabil interpret şi actor care pare că s-a împuţinat de tot. Am auzit că a fost bolnav, a suferit mult. Acum l-am revăzut la Divertis Show unde este o prezenţă agreabilă şi inteligentă. 

Umorul lui mirat de el însuşi, face şi scaunele să râdă. 

Să sperăm că-l vom păstra în palmaresul bunei-dispoziţii proverbiale româneşti, cât mai mult timp şi-l vom preţui, aşa cum merită un mare actor, de talie mondială. 

confluente.ro

  


Un gând despre „Cezarina Adamescu- Bookfest 2012 -tabletă-

  1. Carte? Să cumpere pentru a citi o carte?! Îmi pare a fi o… enormitate!
    Nu se mai citesc nici la şcoală cărţile. Chiar alternative oricum mai sunt în aceste guvernări, la care nu le mai pot ţine socotela, că numai la un premier am numărat vreo cinci guverne din care nimeni nu era preocupat de carte…
    Au şi parlamentarii laptopuri şi buchisesc la şedinţe pe ele, încurcându-se până şi la „solitaire”, deşi nu pare a fi un joc pretenţios… La ce le-ar mai trebui cartea?! Să înveţe a face acordurile în vorbire? Nici parlamentarii europeni nu se omoară cu asta. Evident, ai noştri, românii care ne reprezintă la forul european… N-au citit ei prea mult pe vremea în care erau elevi, dar acum?!
    Trist, foarte trist… Şi, pe cât de trist este, regret, dar este şi foarte adevărat ceea ce ai relatat.
    S-au îngropat reperele, s-au marginalizat modelele. Cu bună ştiinţă, după planuri diabolice ori, cel puţin prosteşti…

Comentariile sunt închise.