Gheorghe Popa – LAUDATIO cu prilejul conferirii titlului de DOCTOR HONORIS CAUSA domnului prof. DUMITRU IRIMIA- 2005(Fragment)

In patrimoniul spiritual, inclusiv cel ştiinţific – şi nu numai cel românesc, şi nu numai cel filologic -, opera ştiinţifică a profesorului Dumitru Irimia constituie, pe drept cuvânt, o adevărată zestre intelectuală pentru specialiştii în domeniul lingvisticii, ştiinţei literaturii, stilisticii,poeticii, esteticii, filozofiei, mitologiei etc.

Departe de a exagera, dar lucrările ştiinţifice ale dlui Dumitru Irimia domină triumfător, în multe privinţe, didactica şi cercetarea filologiei generale,romanice şi româneşti. Ea – această operă – este, deopotrivă, şi sursă de inspiraţie, şi producătoare de idei, şi ghid al demersurilor lingvistice şi literare, şi model de analiză, şi îndemn la cercetare, şi încurajare şi sfidare a incertitudinilor. într-un cuvânt, această operă are, citîndu-1 pe prof. Eugeniu Coşeriu, „cădere în cultura şi în ştiinţa universală” (Fiinţă şi limbaj. Interviu cu Eugenio Coşeriu//Echinox,p.3).

Avem ferma certitudine că profunzimea şi pluridimensionalitatea operei ştiinţifice a prof. Dumitru Irimia rezidă tocmai în acel „model Coşeriu”, model care, în viziunea Domniei Sale, înseamnă următoarele:

„Sub aspect uman, modelul Coşeriu înseamnă capacitatea de a-ţi apăra umanitatea deopotrivă, şi in pofida obstacolelor cu care ai a te confrunta, şi în pofida „succesului” şi a recunoaşterii, valorilor pe care le pui în circulaţie.

Sub aspect intelectual, să nu încetezi niciodată să-ţi pui întrebări, să ajungi în timp la certitudini, dar să nu încetezi niciodată să ai îndoieli.

Sub aspect profesional, să-ţi înscrii cercetarea şi cunoaşterea fenomenului în sistem, cu respectarea esenţei specifice a acestuia, nu prin obligarea fenomenului/obiectului să se supună la un construct mental. Libertatea de viziune asupra fenomenului/obiectului supus cercetării/cunoaşterii încetează/”se pleacă” în faţa dreptului fenomenului/ „obiectului” la propria esenţă. în raporturile cu studenţii, doctoranzii, să-i orientezi cu o fermitate discretă, dezvoltând în ei măcar sentimentul dacă nu convingerea coparticipării la actul de cunoaştere”(Evocare Eugeniu Coşeriu: ancheta rev. „Contrafort//Contrafort, 2003, nr.10-11, p.28-35). Tocmai aceste trei „aspecte”, subsidíate şi de facultăţile sale native de profesor şi de cercetător, l-au ghidat pe prof. Dumitru Irimia pe tot parcursul activităţii sale didactice şi ştiinţifice.

Prof. Dumitru Irimia s-a născut la data de 21 octombrie 1939 în oraşul Roman. Absolvă în 1962 Facultatea de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (secţia „Limba şi Literatura Română”) cu lucrarea de diplomă Concepţia lui Eminescu despre artă, iar mai apoi, în 1976, devine doctor în filologie cu teza Limbajul poetic eminescian (apropos, această teză este publicată peste trei ani, în 1979, la editura”Junimea”din Iaşi, devenind în timp, după cum au remarcat specialiştii,”un punct de referinţă în exegeza modernă a poeziei eminesciene” şi impunându-1 pe prof. Dumitru Irimia, prin această monografie, alături de ediţiile operei lui Eminescu, de dicţionarul limbii lui Eminescu şi de un număr apreciabil de studii şi articole dedicate poeziei sau prozei eminesciene,”ca pe o autoritate în materie”).

Dl Dumitru Irimia a funcţionat mai întâi pe post de asistent (din 1962), apoi ca lector (din 1970) la Catedra de limba română a Facultăţii de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, specializându-se ca lingvist în domeniile teoriei limbii, stilisticii, poeticii şi al sintaxei limbii române. Asemenea multor personalităţi proeminente din universităţile româneşti ale anilor ’70-’80 ai secolului trecut, Dumitru Irimia, cu întârziere metodică, a fost ţinut decenii de-a rândul pe postul didactic inferior de lector, devenind profesor abia în 1990.

O relaţie privilegiată a cultivat Dumitru Irimia cu Italia şi cu cultura italiană. Mai întâi, lector de limba şi literatura română (1972- 1974) la Universitatea din Torino şi Milano, va reveni în Italia în anul 1994 ca visiting professor la Universitatea din Napoli şi Salerno şi, din nou, între 1999-2001, ca profesor de limba şi literatura română la Universitatea Ca’Foscari din Veneţia (perioadă în care a îndeplinit şi funcţia de director adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetări Umaniste de la Veneţia).

Foarte puţini bibliografi au remarcat neliniştea prof. D.Irimia pentru destinul Basarabiei, în general („or Basarabia a ajuns să se aşeze definitiv într-un strat al fiinţei mele”), şi ataşamentul Domniei Sale pentru intelectualitatea filologică basarabeană, în special: luările prompte de atitudine prin publicarea unor articole, multiplele interviuri şi „mese rotunde”, incalculabilele intervenţii în cadrul emisiunilor radiofonice şi televizate etc. sunt o dovadă elocventă în acest sens.

Pentru filologii bălţeni cert e însă faptul că Dumitru Irimia nutreşte un sentiment aparte pentru ei pe care profesorul ieşean şi 1-a manifestat şi îl manifestă dezinvolt şi dezinteresat fie prin nenumăratele prelegeri şi conferinţe ţinute de Domnia Sa în aulele Universităţii noastre (dumnealui e primul lingvist de peste Prut care ne-a vizitat Universitatea), fie prin invitarea universitarilor bălţeni la diverse manifestări ştiinţifice (amintim doar Conferinţa Naţională de Filologie „Limba română azi”, Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”), fie prin îmbărbătarea colegială în timpul desfăşurării acestor manifestări, fie prin generosul sprijin acordat în calitate de profesor invitat sau de coordonator ştiinţific al tezelor de maşter sau de doctorat al unor absolvenţi ai Universităţii bălţene, fie prin aprecierea inocentă a strădaniei filologilor bălţeni(cât valorează doar o constatare de tipul „La Bălţi se face carte serioasă”), fie, pur şi simplu, prin discuţiile” de suflet” pe diverse teme. Aceasta, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru universitarii bălţeni prof. Dumitru Irimia – şi acest detaliu nu e mai puţin important decât primul – este o simbioză fericită a două ipostaze: Domnia Sa este, în viziunea noastră, neobişnuitul lingvist (ca să nu zicem, unicul) care disociază atât de bine problemele de literatură şi, în acelaşi timp, e rarisimul (ca să nu zicem, unicul) specialist în domeniul ştiinţei despre limbă (într-un cuvânt, Dumitru Irimia e cel mai mare lingvist printre filologi şi cel mai mare filolog printre lingvişti).

Vicepreşedinte de mai bine de un deceniu al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru în Consiliu de conducere al Societăţii „Limba noastră cea română” din Republica Moldova; Domnia Sa este, de asemenea, membru al colectivelor redacţionale ale publicaţiilor ştiinţifice „Analele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (seria lingvistică)”,”Limba română”din Chişinău ş.a.

Prof. Dumitru Irimia este, după cum nu încetează a remarca colegii de breaslă, un om al dialogului şi al comunicării, un animator şi un „manager cultural” de excepţie. Prietenos şi abordabil, ingenios, tenace şi insistent faţă de oficialităţile zilei, profesând un cult al prieteniei şi al solidarităţii colegiale, Dumitru Irimia a ştiut, prin propriul exemplu, să catalizeze energiile colaboratorilor mai tineri pentru realizarea unor proiecte colective. Menţionăm doar unele dintre manifestările ştiinţifice cu caracter naţional sau internaţional la a căror organizare aportul substanţial al lui Dumitru Irimia a fost mai mult decât decisiv (Colocviul Naţional de Lingvistică, Poetică, Stilistică, Iaşi, 1985; Congresul al V-lea al Filologilor Români, Iaşi- Chişinău, 6-11 iunie 1994; Colocviul Internaţional „Mihai Eminescu”, Veneţia, mai 2000; Colocviul” Dinu Lipatti -50 de ani de la moarte”, Veneţia- Treviso, decembrie 2000; „Săptămâna Brâncuşi”, în colaborare cu Universitatea Ca’Foscari din Veneţia, cu Fundaţia Guggenheim şi cu Centrul Cultural „G. Pompidou” din Paris, Veneţia 2001; dezbaterea „Sacro ed estetico negii affreschi dei monasteri della Bucovina”, Padova-Udine, 2001) ş.a.(despre alte detalii la acest şi alte capitole, a se consulta E. Munteanu, Profesorul D. Irimia la 65 de ani//Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (seria nouă). Secţiunea a III Lingvistică. Studia linguistica et philologica in honorem D. Irimia, tomul XLIX-L, 2003-2004, Iaşi, p.l 1-13.

 In patrimoniul spiritual, inclusiv cel ştiinţific – şi nu numai cel românesc, şi nu numai cel filologic -, opera ştiinţifică a profesorului Dumitru Irimia constituie, pe drept cuvânt, o adevărată zestre intelectuală pentru specialiştii în domeniul lingvisticii, ştiinţei literaturii, stilisticii,poeticii, esteticii, filozofiei, mitologiei etc.

Departe de a exagera, dar lucrările ştiinţifice ale dlui Dumitru Irimia domină triumfător, în multe privinţe, didactica şi cercetarea filologiei generale,romanice şi româneşti. Ea – această operă – este, deopotrivă, şi sursă de inspiraţie, şi producătoare de idei, şi ghid al demersurilor lingvistice şi literare, şi model de analiză, şi îndemn la cercetare, şi încurajare şi sfidare a incertitudinilor. într-un cuvânt, această operă are, citîndu-1 pe prof. Eugeniu Coşeriu, „cădere în cultura şi în ştiinţa universală” (Fiinţă şi limbaj. Interviu cu Eugenio Coşeriu//Echinox,p.3).

Avem ferma certitudine că profunzimea şi pluridimensionalitatea operei ştiinţifice a prof. Dumitru Irimia rezidă tocmai în acel „model Coşeriu”, model care, în viziunea Domniei Sale, înseamnă următoarele:

„Sub aspect uman, modelul Coşeriu înseamnă capacitatea de a-ţi apăra umanitatea deopotrivă, şi in pofida obstacolelor cu care ai a te confrunta, şi în pofida „succesului” şi a recunoaşterii, valorilor pe care le pui în circulaţie.

Sub aspect intelectual, să nu încetezi niciodată să-ţi pui întrebări, să ajungi în timp la certitudini, dar să nu încetezi niciodată să ai îndoieli.

Sub aspect profesional, să-ţi înscrii cercetarea şi cunoaşterea fenomenului în sistem, cu respectarea esenţei specifice a acestuia, nu prin obligarea fenomenului/obiectului să se supună la un construct mental. Libertatea de viziune asupra fenomenului/obiectului supus cercetării/cunoaşterii încetează/”se pleacă” în faţa dreptului fenomenului/ „obiectului” la propria esenţă. în raporturile cu studenţii, doctoranzii, să-i orientezi cu o fermitate discretă, dezvoltând în ei măcar sentimentul dacă nu convingerea coparticipării la actul de cunoaştere”(Evocare Eugeniu Coşeriu: ancheta rev. „Contrafort//Contrafort, 2003, nr.10-11, p.28-35). Tocmai aceste trei „aspecte”, subsidíate şi de facultăţile sale native de profesor şi de cercetător, l-au ghidat pe prof. Dumitru Irimia pe tot parcursul activităţii sale didactice şi ştiinţifice.

Prof. Dumitru Irimia s-a născut la data de 21 octombrie 1939 în oraşul Roman. Absolvă în 1962 Facultatea de Filologie a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (secţia „Limba şi Literatura Română”) cu lucrarea de diplomă Concepţia lui Eminescu despre artă, iar mai apoi, în 1976, devine doctor în filologie cu teza Limbajul poetic eminescian (apropos, această teză este publicată peste trei ani, în 1979, la editura”Junimea”din Iaşi, devenind în timp, după cum au remarcat specialiştii,”un punct de referinţă în exegeza modernă a poeziei eminesciene” şi impunându-1 pe prof. Dumitru Irimia, prin această monografie, alături de ediţiile operei lui Eminescu, de dicţionarul limbii lui Eminescu şi de un număr apreciabil de studii şi articole dedicate poeziei sau prozei eminesciene,”ca pe o autoritate în materie”).

Dl Dumitru Irimia a funcţionat mai întâi pe post de asistent (din 1962), apoi ca lector (din 1970) la Catedra de limba română a Facultăţii de Litere a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, specializându-se ca lingvist în domeniile teoriei limbii, stilisticii, poeticii şi al sintaxei limbii române. Asemenea multor personalităţi proeminente din universităţile româneşti ale anilor ’70-’80 ai secolului trecut, Dumitru Irimia, cu întârziere metodică, a fost ţinut decenii de-a rândul pe postul didactic inferior de lector, devenind profesor abia în 1990.

O relaţie privilegiată a cultivat Dumitru Irimia cu Italia şi cu cultura italiană. Mai întâi, lector de limba şi literatura română (1972- 1974) la Universitatea din Torino şi Milano, va reveni în Italia în anul 1994 ca visiting professor la Universitatea din Napoli şi Salerno şi, din nou, între 1999-2001, ca profesor de limba şi literatura română la Universitatea Ca’Foscari din Veneţia (perioadă în care a îndeplinit şi funcţia de director adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetări Umaniste de la Veneţia).

Foarte puţini bibliografi au remarcat neliniştea prof. D.Irimia pentru destinul Basarabiei, în general („or Basarabia a ajuns să se aşeze definitiv într-un strat al fiinţei mele”), şi ataşamentul Domniei Sale pentru intelectualitatea filologică basarabeană, în special: luările prompte de atitudine prin publicarea unor articole, multiplele interviuri şi „mese rotunde”, incalculabilele intervenţii în cadrul emisiunilor radiofonice şi televizate etc. sunt o dovadă elocventă în acest sens.

Pentru filologii bălţeni cert e însă faptul că Dumitru Irimia nutreşte un sentiment aparte pentru ei pe care profesorul ieşean şi 1-a manifestat şi îl manifestă dezinvolt şi dezinteresat fie prin nenumăratele prelegeri şi conferinţe ţinute de Domnia Sa în aulele Universităţii noastre (dumnealui e primul lingvist de peste Prut care ne-a vizitat Universitatea), fie prin invitarea universitarilor bălţeni la diverse manifestări ştiinţifice (amintim doar Conferinţa Naţională de Filologie „Limba română azi”, Colocviul Naţional Studenţesc „Mihai Eminescu”), fie prin îmbărbătarea colegială în timpul desfăşurării acestor manifestări, fie prin generosul sprijin acordat în calitate de profesor invitat sau de coordonator ştiinţific al tezelor de maşter sau de doctorat al unor absolvenţi ai Universităţii bălţene, fie prin aprecierea inocentă a strădaniei filologilor bălţeni(cât valorează doar o constatare de tipul „La Bălţi se face carte serioasă”), fie, pur şi simplu, prin discuţiile” de suflet” pe diverse teme. Aceasta, pe de o parte. Pe de altă parte, pentru universitarii bălţeni prof. Dumitru Irimia – şi acest detaliu nu e mai puţin important decât primul – este o simbioză fericită a două ipostaze: Domnia Sa este, în viziunea noastră, neobişnuitul lingvist (ca să nu zicem, unicul) care disociază atât de bine problemele de literatură şi, în acelaşi timp, e rarisimul (ca să nu zicem, unicul) specialist în domeniul ştiinţei despre limbă (într-un cuvânt, Dumitru Irimia e cel mai mare lingvist printre filologi şi cel mai mare filolog printre lingvişti).

Vicepreşedinte de mai bine de un deceniu al Societăţii de Ştiinţe Filologice din România, membru al Uniunii Scriitorilor din România şi membru în Consiliu de conducere al Societăţii „Limba noastră cea română” din Republica Moldova; Domnia Sa este, de asemenea, membru al colectivelor redacţionale ale publicaţiilor ştiinţifice „Analele Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi (seria lingvistică)”,”Limba română”din Chişinău ş.a.

Prof. Dumitru Irimia este, după cum nu încetează a remarca colegii de breaslă, un om al dialogului şi al comunicării, un animator şi un „manager cultural” de excepţie. Prietenos şi abordabil, ingenios, tenace şi insistent faţă de oficialităţile zilei, profesând un cult al prieteniei şi al solidarităţii colegiale, Dumitru Irimia a ştiut, prin propriul exemplu, să catalizeze energiile colaboratorilor mai tineri pentru realizarea unor proiecte colective. Menţionăm doar unele dintre manifestările ştiinţifice cu caracter naţional sau internaţional la a căror organizare aportul substanţial al lui Dumitru Irimia a fost mai mult decât decisiv (Colocviul Naţional de Lingvistică, Poetică, Stilistică, Iaşi, 1985; Congresul al V-lea al Filologilor Români, Iaşi- Chişinău, 6-11 iunie 1994; Colocviul Internaţional „Mihai Eminescu”, Veneţia, mai 2000; Colocviul” Dinu Lipatti -50 de ani de la moarte”, Veneţia- Treviso, decembrie 2000; „Săptămâna Brâncuşi”, în colaborare cu Universitatea Ca’Foscari din Veneţia, cu Fundaţia Guggenheim şi cu Centrul Cultural „G. Pompidou” din Paris, Veneţia 2001; dezbaterea „Sacro ed estetico negii affreschi dei monasteri della Bucovina”, Padova-Udine, 2001) ş.a.(despre alte detalii la acest şi alte capitole, a se consulta E. Munteanu, Profesorul D. Irimia la 65 de ani//Analele ştiinţifice ale Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (seria nouă). Secţiunea a III Lingvistică. Studia linguistica et philologica in honorem D. Irimia, tomul XLIX-L, 2003-2004, Iaşi, p.l 1-13.

 

Reclame