Editarea de carte, o meserie de voluntariat- Interviu cu editorul Viorel Nicolau, directorul editurii “Cetatea Doamnei ” din Piatra Neamţ

Între editurile nemţene, pe lîngă Conta, Crigarux, Răzeşu, Nona, ADAN, Constantin Matasă ş.a. “Cetatea Doamnei” este cea mai prezentă pe piaţa cărţii. Cînd v-aţi luat certificatul de editor? Rentează această meserie?

– Editor-anticar şi librar sînt cele două diplome-atestat emise de Ministerul Culturii în 1991, în urma unui examen adevărat de două zile. Bibliografia recomandată cu vreo 3 luni înainte, comisie severă la examene – oral şi scris, note calificative şi, bineînţeles, ta­xele. Pe atunci entuziasmul de a face ceva era încurajat şi prin responsabilitatea examinatorilor. Azi, mahalaua politică a stricat şi această activitate din tărîmul cultural încît activitatea de editor  a devenit o meserie mai degrabă de voluntariat. Într-o perioadă cînd în România se scrie mai mult decît se citeşte – o spun statisticile – s-au creat organizaţii profesionale unde criteriul politic primează, iar managementul presupune înlăturarea celor mici şi dezvoltarea celor cu tupeu şi bani. La proiecte au acces toţi, dar serviţi sînt doar unii.

De cînd fiinţează editura? Se cîştigă bani din editarea de carte?

– Editura “Cetatea Doamnei” încearcă, din 1994, cînd a apărut prima monografie a oraşului Piatra Neamţ cu ilustraţii vechi, pînă astăzi, să aducă pe plaja cărţii o ofertă diversificată: de la cărţi-monografii şi cărţi istorice, la memorii şi cărţi pentru copii. Autorii sînt copii, adulţi, pensionari, elevi, profesori, doctori, specialişti în diverse domenii. Deşi s-au tipărit cărţi de valoare, nu se cîştigă bani de pe urma editării de carte. Prietenii le acceptă cadouri, iar cumpărătorii sînt din ce în ce mai restrictivi datorită, presupun, şi posibilităţilor materiale din ce în ce mai reduse. Cum vă spuneam, editarea de carte e mai mult muncă voluntară.

Care autori se vînd mai bine, nemţenii, străinii?

– Nu se poate spune că se vinde mai bine un autor nemţean, unul român sau unul străin. Sînt uimit de propunerea unui ministeriabil care recomanda introducerea literaturii universale în şcoală. Păi, asta se face la noi de la grădiniţă – poveştile Fraţilor Grimm, Andersen – terminînd liceul cu un vast repertoar clasic şi contemporan din literatura universală. De unde se poate observa lipsa de la catedră a celor ajunşi sus, pentru care elevul şi materia predată sînt cuvinte pentru camerele de luat vederi. Cel mai bine se vînd cărţile cărora li se face reclamă, fie la televizor, fie în presa scrisă.

Care ar fi motivul pentru care nu e rentabil să editezi cărţi?

– În primul rînd este vorba de impactul pe care îl are eventualul cumpărător cu preţul cărţii. El este, în primul rînd,  un motiv de supărare între posibilul client şi distribuitor. La mine, majoritatea cărţilor au preţul impus de autori şi editori. Evident,  cel mai mult îmi convine ca o carte să aibă preţul tipărit pe copertă pentru că asta elimină o parte a discuţiilor contradictorii. Pe de altă parte, oferta ziar plus carte este cea care a distrus din ideea de carte ca obiect de artă singular, unic, avînd o copertă specială, o ediţie specială. Majoritatea ofertelor de pe piaţă acum (carte plus ziar) sînt false: ediţii reduse, hîrtie de slabă calitate, se împarte o carte în cîteva volume (preţul final fiind chiar mai mare decît preţul iniţial al cărţii).

Îmbinaţi două activităţi, editarea de carte dar şi distribuirea ei. Care e mai rentabilă?

– Convenabilă financiar nu este nici editura, nici librăria. Nu aş recomanda cuiva să se ocupe de o astfel de ” afacere “. Este prea multă uzură fizică şi psihică. De cîştigat bani este mai bine în alte domenii, cum ar fi poli­tica sau administraţia. Doar cu puţin umor ai putea trece mai uşor peste zilele grele ale cărţii.

Ce părere aveţi despre snobii care îşi cumpără cărţi doar pentru ca ele “să dea  bine” în noua bibliotecă pe care şi-au luat-o?

– Mă abţin să emit vreo părere pentru că şi ei fac parte dintre clienţii noştri. Lor chiar le recomand, atunci cînd vin la cumpărat ceea ce li se potriveşte. Iată, apar enciclopedii din ce în ce mai mari, mai complete, mai co­lorate, mai fiţoase, mai scumpe. Dai un ban dar ai cîţiva centimetri de bibliotecă. Dacă eşti cu maşina poţi cumpăra cărţi pentru un perete întreg.

Sînt clienţi care îşi care cumpără cărţi cu metrul doar ca să-şi umple noua bibliotecă numai cu cărţi noi?

– Sînt, cunosc cîteva cazuri, dar acesta e secret de serviciu. Pentru unii face mai mult să fie văzuţi cu o carte în mînă sau în sacoşă decît foamea de lectură. La unii imaginea “cumpărătorului de carte” contează mai mult decît cartea în sine, decît lectura.

Un cumpărător interesat de o carte rară, epuizată din librării, poate comanda un titlu la “Cetatea Doamnei?

– Cu mijloacele informaţionale de azi poţi găsi aproape orice carte nouă, iar din cele vechi găseşti doar la preţuri prohibite. Funcţionează în ţară şi cîteva site-uri la care te poţi informa. Şi la “Cetatea Doamnei” se pot adresa cititorii care caută o carte anume, iar dacă este o editură din ţară cu care colaborăm le putem procura titlul în cauză.

Ce vă nemulţumeşte?

– Cărţile pentru copii reprezintă un segment aparte. După 1989, în afară de părinţi şi bunici, care, educaţi în spiritul lecturii, făceau cadouri cărţi şi dulciuri, au intervenit ” obligaţiile ” şcolare. Ştiu că e ceva care de­ranjează dar, începînd de la grădiniţe, au ajuns să fie recomandate, interesat, tot felul de cărţi, unele neutilizate. Apropo, am găsit în arhive că prin anii 1920-1930, un grup de editori şi librari din Neamţ se plîngeau autorităţilor (care, pe atunci erau direct răspunzătoare) de concurenţa neloială a unor librari şi profesori care vindeau şi achiziţionau la preţuri ” interesante “, neconforme cu piaţa. Vi se pare cunoscut ? După 80-90 de ani ne întîlnim cu aceleaşi practici. E bine ?

Nicolae Sava  ziarulceahlaul.ro

Reclame

Un gând despre „Editarea de carte, o meserie de voluntariat- Interviu cu editorul Viorel Nicolau, directorul editurii “Cetatea Doamnei ” din Piatra Neamţ

  1. Domnule Nicolau, sincere felicitări!
    Răspunsurile domniei voastre m-au bucurat.
    Mi-au adus un zâmbet trist pe buze şi o strângere de inimă, în aceeaşi măsură…
    Aceasta este realitatea în România! Aşa cum aţi subliniat-o.

Comentariile sunt închise.