Basarabia- poesis

Adrian Paunescu

 Basarabie

De nicàieri nu-i semn de nici o milă
Şi s-a ajuns în cel din urmă hal
Şi moare Basarabia umilă
Cu capu-n vechiul sac imperial

N-avem puterea să-mpărţim o pâine
Ne facem socoteli de precupeţi
Dar tot acolo o să ajungem mâine
Cu paşii doar oleacă mai înceţi

Săraca soră basarabă
Tu, cea mai sfântă dintre toate
Zadarnic mama te întreabă
Dacă trăieşti în libertate

Şi va veni şi catastrofa iernii
Ca s-o gustăm de tot mai multe ori
Şi s-amurgim cu Gogol pe gubernii
Ca nişte revizori rătăcitori

Acum imperiul dă o nouă cină
Mănâncă ţări şi bea popoare mici
Să vină Basarabia, să vină
S-o guste mensevici şi bolşevici

Trezeşte-te, tu patrie drogată
Că dacă-n focul calculelor reci
Mai pierdem Basarabia o dată
Şi noi suntem pierduţi în veci de veci

N-au nici o cale fraţii să apuce
Aşteaptă-n van un sprijin de la noi
E dusă Basarabia pe cruce
Şi noi o contemplăm cu ochii goi

                                       Grigore Vieru

Scrisoare din Basarabia

 Cu vorba-mi strâmbă şi pripită

Eu ştiu că te-am rănit spunând
Că mi-ai luat şi grai şi pită
Şi-ai năvălit pe-al meu pàmânt.

 

În vremea putredă şi goală
Pe mine, frate, cum să-ţi spun,
Pe mine m-au minţit la şcoală
Că-mi eşti duşman, nu frate bun.

 

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi si vă sărut.

 

Credeam cà un noroc e plaga,
Un bine graiul cel sluţit.
Citesc azi pe Arghezi, Blaga
Ce tare, Doamne,-am fost minţit!

 

Cu pocăinţă nesfârşită
Mă rog iubitului Isus
Să-mi ierte vorba rătăcită
Ce despre tine, frate,-am spus.

 

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

 

Aflând că frate-mi eşti,
Odată scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnăla Sibiri.

 

Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimei
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.

 

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

 

Nicolae  PETRESCU – REDI

 

Meșterul
 Românilor din stânga Prutului
 
Podul de flori, frate,
s-a dărâmat;
 
a venit lacrima şi l-a luat.
 
Paşi prin Sahare, dune de
brumă,
ochiul se-nghimpă, în neguri
se-afumă,
 
se jale Prutul
prin sloiuri, prin glod…
 
Manole oftează,
o pictează pe
Ana,
portretu-i  şopteşte:
„Sunt schiţă de pod!”
 
15 mai 2008

 

 

Pan Halippa

 

Şi dacă, iar năprasnic,

veni-va gerul

de la est,

înveleşte, Doamne, inima

românului

în steagul lui Mihai!

 

Ajută-l să înfrunte balaurul nopţii

cu lancea razei

din el,

 

şopteşte-i  de străbunii

Romulus şi Remus,

crescuţi de o lupoaică

ce-n neguri pare  urs.

 

Tatiana Stepa

Imn pentru Basarabia

Moldova nu cere la nimeni iertare
Şi iartă greşiţilor ei,
Coroana pe capul lui Ştefan cel Mare
Uneşte Vaslui cu Orhei.

O umbră ne e Daniil cel Sihastru,
Dar umbra preasfântului domn
Ca soarele nostru roş-galben-albastru
În veci să nu cadă în somn.

Păstrează-ţi încrederea în noi, voivoade,
Sfidează-i pe hoţii vicleni,
Să facem aicea prin muncă şi roade
O ţară de basarabeni.

Cu nimeni nimic nu avem decât dacă
Ar vrea să mai rupă din noi
Şi nu-i Basarabia ruda săracă
Întoarsă cu sila-napoi.

Ocnaşul de viaţă din lanţuri tăiate
Mai simte rugina în os,
Astfel cum şi noi te iubim, libertate,
Şi ne bucurăm dureros.

Suntem Basarabia, veşnic furată
Ce n-are nici loc de mormânt
Cât clopotul Marii Uniri n-o să bată
Să vindece ţări şi pământ.

Prea mult ne-au durut despărţirile noastre,
În cifru ceresc s-a văzut;
Să fie drapele roş-galben-albastre
Şi-ncolo şi-ncoace de Prut.

Şi nu-i decât datul ursitei să fie,
Urmaţi-l şi suntem salvaţi.
Unirea va fi dacă este frăţie,
Trăiască poporul de fraţi!

Şi nu vom uita niciodată că fraţii
Cu fraţii sunt fraţi prin destin,
Sub semnul curat al aceleiaşi naţii
Un neam tot atât de creştin.

Leonida Lari

Rugă de seară

Cînd seara pe văi se aşterne un abur subţire
O clipă doar, Doamne, mai dăruie-mi de fericire,

Mai lasă-mi pe fruntea plecată, pe ziua fugară
Să-ntîrzie încă-oleacă lumina de seară…

Lumina aceasta tăcută, şi moale, şi caldă,
În care-al meu suflet ca pruncul de veacuri se scaldă,

Lumina aceasta sonoră şi fără cuvinte,
Care de o ţară astrală mi-aduce aminte.

Mai lasă, o, Doamne, să-ntîrzie lină şi sfîntă
Pe tot ce în juru-mi cuvîntă şi ce nu cuvîntă,

Pe casă, pe masă, pe sare, pe colţul de pită,
Pe faţa poporului nostru de griji înăsprită,

Pe munte, pe mare, pe pietre căzute din salbă:
Hotinul, Cosminul, Chilia, Cetatea cea Albă!

Pe vrere, pe stare, pe undă, pe dorul de tine,
Pe versul poetului care mereu şi-aparţine,

Pe cinste, credinţă, speranţă, pe singurătate,
Pe file din care adie a eternitate.

Cînd seara un abur subţire pe văi se pogoară
Mai lasă-ne, Doamne, o clipă lumina de seară,

Mai lasă să-ntîrzie-oleacă această minune
Pe temple înalte, pe socluri, pe cripte străbune,

Pe vatra-mi de-acasă, pe lutul cu oase dragi mie,
Pe viaţa în care gustat-am prea rar bucurie.

Pe locu-mi sub soare, în care cad corbii în smocuri,
Pe haina-mi trupească, cîrpită de-acu pe alocuri,

Pe plinul iubirii din vale şi groapa din cale,
Pe marile daruri şi blîndele mîini ale tale,

Pe ora în care, sfîrşită, alunec în transă,
Pe gîndul că încă şi după mai este o şansă.

Vlad Pârău

În Basarabia-i priveghi şi cânt de jale

Privind la graniţele sfâşiate,
La Prutul care apă nu-i, ci-i sânge,
Întreaga Românie-n chin se zbate,
Trecutu-nveninate lacrimi plânge…
V-aţi rupt voi, fraţilor, de orişice speranţă
Când după nouăzeci puteam să ne unim,
Şi somn otrăvitor cu iz de ignoranţă
În sufletele voastre ţinut-a loc de imn.
Acum, deja-i târziu pentru căinţă,
Vrăjmaşii nici atât nu ne permit,
Şi-un strâmb hotar, altar de suferinţă
Pe veci se află-n toţi pecetluit!
Cum poate încă-acest Pământ
Departe fiind de Patria străbună,
Să nu se năruie ca un străvechi mormânt
La următorul răsărit de lună?
Cum de există încă-o zi de mâine
Când tot ce-a fost e-atât de viu, şi-apoi
Cum schilodit-au România ca pe-un câine
Când toţi am stat, privind, fără de noi?
O, Doamne, ultima dreptate,
Şi noi suntem ai tăi, nu ne uita!
Schimbă Tu cruntul viitor şi, poate,
Să surpi acest hotar cu mila Ta!
Iar peste voi, blestem prea greu să cadă,
Netrebnici fii ai ţării, de-o veţi lăsa acum
Unirea cea din veacuri dorită să n-o vadă

Să nu pălească iar pe gloriosu-i drum!

Dar ce folos au astăzi aceste versuri seci
De nimeni nu citeşte şi nimeni nu le-ascultă?
Alţii s-au pus să scrie dictatele din veci,
Al nostru chin de moarte şi suferinţă multă…
În Basarabia-i priveghi şi cânt de jale,
Naţiunea e un cimitir ce plânge-va,
Dar lacrimi nu-s şi când respiri te doare…
Cum puteţi suporta aşa ceva?

 

Imnul Basarabiei

Pe Prutul ars de soare, pe Prutul ars de sânge,
Istoria se scrie, istoria se plânge
Şi stăm uitaţi de veacuri, statui în hora mare…
Fractură-a unităţii, îmbrăţişarea doare.
Şi ne-am uitat de nume, şi ne-am uitat de limbă,
Iar pentru noi în veci nimic nu se mai schimbă,
Căci jarul care-n inimi dospeşte înfrăţirea
Doar el reînviat, poate-nălţa Unirea.
Noi stăm, muşcăm din pâinea rotundă, mare, sfântă,
Ce naşte comuniunea, familia şi Neamul.
La masa încrustată, sub plopi ce nu cuvântă,
Ne-mpărtăşim din Trupul ce-n veci nu-şi schimbă hramul.
Şi tot astfel, răscoaptă în vatra strămoşească
E ţara ca şi pâinea rotundă şi frumoasă,
E România Mare ce-n noi vrea să se nască
Ducând cu ea prea-plinul cuvântului “acasă”.
Voi, fii ai nemuririi, să nu uitaţi acestea!
Cu toţii-n lumea mare avem aceeaşi soartă,
Acelaşi neam şi limbă ce-şi scriu cu greu povestea,
Aceeaşi mare casă, aceeaşi veche poartă!
Să nu ne despărţim, orice ar fi în lume,
Oricât de multe hăuri în cale ni se cască,
Noi toţi avem O mamă, noi toţi avem UN nume,
Noi suntem viitorul – Naţiunea Românească!
Pe Prutul ars de soare, pe Prutul ars de sânge,
Astăzi să sune doar “Deşteaptă-te, Române!”,
Să vezi frate pe frate la pieptul său cum strânge,
Cum dragostea de ţară e tot ce ne rămâne!
Şi amintind de Ştefan cel Mare şi cel Sfânt
Voi luaţi în mâini şi-n suflet Spada Limbii Române,
Şi cu Hristos în inimi uniţi acest Pământ,
Patria strămoşească şi gliile străbune!
Apoi, fiind ACASĂ în România Mare,
Să v-aşezaţi la cina cea de taină şi, frăţeşte,
Împărţind pâinea rotundă, sfântă, pentru fiecare,
Să simţim cu toţii gustul unui TOT ce ne uneşte!

 D. Ion

 Voroava

Cu crucea şi cu paloşul în mână
Cel care’n veacuri a răsbit streinul,
Vă’ntreb, Io Ştefan Voevod ot Putna:
Hatmanii mei, au unde ni-i Hotinul?

Io, care’n patru zaci şi şapte lupte
Am pus cu voi acestei ţări temeiul,
Vă’ntreb, Io Ştefan Voevod ot Putna:
Mazâlii mei, au unde ni-i Orheiul?

Curs’a sângele în râuri până când
Am întărit hotarele ca roca;
Vă’ntreb, Io Ştefan Voevod ot Putna:
Răzăşii mei, au unde ni-i Soroca?

Prin vitejie am rămas Cel Mare
Aşa cum scrie’n letopiseţ slova;
Vă’ntreb, Io Ştefan Voevod ot Putna:
Urmaşii mei, au unde ni-i Moldova?

Urmaşii mei!… De nu sunteţi voi vrednici,
Voiu trezi pe Tăutu, pe Dumă,
Pe Micota, pe Boldur, pe Mohailă,
Pe toţi acei ce-avură’n leaţuri rost
Şi spre ruşinea voastr’a tuturora
Oiu întregi cu ei Moldova cum a fost…

 

Ovidiu Ţărău

Mesaj Basarabiei

– –

Aţi fost, de veac mai mult de-o jumătate,

Sub neagra asuprire comunistă…
Dar inima română nu va bate?
Da, aţi avut istoria prea tristă,
Şi Rusia v-a fost mult timp stàpână,

Dar n-aveţi voi o inimă română?

Acum, că patria vă e Golgota,
Uniţi-vă în lupta patriotă!
Înlăturaţi un jug ce v-a supus,
V-a umilit din zori şi până seară!
Dar iată, comunismul a apus!
Acum nu vreţi să vă uniţi cu ţara?
Un vis ce-l am, atunci se va-mplini
Când România iar se va-ntregi…
De ce să ne despartă râul Prut

Cand mama Dacie fraţi ne-a fàcut?

Trecutul nostru desfiinţează vama…

Uniţi-vă, fraţi moldoveni, cu MAMA!

 

Andrei Strâmbeanu

 Balada

Pe la miezul verii,
La Masa Tăcerii,
Şed pe scaune, tăcuţi,
Doisprezece surdomuţi.

Nu-s betegi de betegie,
Ci sunt hoţi de meserie.
Le-a-ngheţat pe faţă ciuda
Şi toţi seamănă cu Iuda.

Tacă muţii ca pământul,
Eu i-aud ce spun cu gândul:
“Masa asta ca un soare,
Ca o Românie Mare,
Să nu aibă ea sertare
Pline cu mărgăritare?
Cu argint, cu nestemate
Şi cu aur în carate?
Nu se poate!
Nu se poate!”

Apucând ciocan şi daltă,
Sar la cina cea de piatră.
Bat de tremură grădina,
Bat pân’ cade Bucovina.
Taie şi cu sabia
Herţa, Basarabia.
Insula, Cadrilaterul
Hăicuite-s tot cu fierul.

Schingiuesc Ardealul, dar
Nu găsesc nici un sertar,
Şi nici un mărgăritar,
Şi nici măcar treizeci de arginţi.
Geaba mai scrâşnesc din dinţi.

Găsesc mersul lor pe brânci,
Pîn’la gura unei stânci.
Aici, tot din piatra-aleasă,
Alt Brâncuşi ciopleşte-o masă.
Tot rotundă, ca un soare,
Ca o Românie Mare.
Masa fără de sertare,
Masa pentru cugetare.

Om cu chip dumnezeesc!
Surdomuţii-l răstignesc
Chiar pe masa cea rotundă,
Fug apoi să se ascundă
În Carpaţi, în fundul zării.
Ah, ce oameni neacătării!
Fug prin cronicile ţării…

 

Traian Vasilcau

 

Ruga poporului pus la zid de ocîrmuitorii săi

Sătui de dogme, ce v-adună

Sub unic steag în dimineaţă,

Noi vă lăsăm această humă,

Dar mai lăsaţi-ne în viaţă!

Sătui de mahne viitoare,

De vagi destine de paiaţă,

Noi vă lăsăm şi-această zare,

Dar mai lăsaţi-ne în viaţă!

Din noi rămîne-va în seară

Doar visul fumegînd în ceaţă.

Noi vă lăsăm această ţară,

Dar mai lăsaţi-ne în viaţă!

Ciocli cu minţile-n derivă,

Trudind la groapa colectivă!

Zinovia Bivol

Plângi Basarabie…

 

Plângi, Basarabie,
De jale şi de dor
Stropeşte-ţi chipul sfânt
Cu lacrimi de izvor.

Îmbată-te cu ploaia
Ce cade în desfrâu.
Te uită, vezi-ţi fraţii
De dincolo de râu.

Ţi-au rupt din carte adevărul
Ţi-a ruginit la tâmple părul,
Te macină de veacuri dorul,
Ţi-aştepţi la poartă viitorul.

Şi ai intra la tine-n сasă,
Însă duşmanii nu te lasă.
Ei au sădit un gard de spini
Ca să rămîi între străini.

Fă-ţi aripi din lacrimi grele
Şi avântă-te spre stele.
Zboară către infinit,
Să-ţi vezi visul împlinit.

Să-ţi vezi maica Românie
Şi să plângi de bucurie!

Plângi Basarabie, mai plângi,
Dar să nu cazi, să nu te frângi!
Să ne rămîi la fel de dragă
Şi să învii cu ţara-ntreagă.

George Ionescu

Cetatea din Hotin

Stă cetatea din Hotin
Răstignită pe o zare
Şi puţin câte puţin
Se-ncovoaie-ncet şi moare.

Turlele au încărunţit
De atâta vreme scursă
Că se teme timpul chiar
Să nu fie prins în cursă

Ce mi-i timp şi ce mi-i vreme
Dacă totul e străin,
Cum străinul să te cheme
La cetatea din Hotin?

Porţile cum să-ţi deschidă
Dacă-i el stăpân şi ghid,
Teama-i şi de cărămidă
Că te-ar auzi din zid…

Răstignită pe o zare
Stă cetatea din Hotin
Iar pe turle-n loc de floare
Creşte iarbă de pelin.

Iarba-amară de pelin
Pe cetatea din Hotin…

Deportaţii
Din Bucovina de nord şi din Basarabia,
bolşevicii au deportat întregi familii româneşti

Din departe-din departe-
vaie vânt fără ogoi:
Ţării lacrimi multe-mparte
din departe-din departe.
Fraţi bătuţi, flămânzi şi goi,
mândri fraţi, robi la mişei,
gem în clătinat convoi…
– Doamne-ndură-te de ei!

Vaier lung, prelung se-aude
Strigă fraţii din surghiun.
Haitele îi muşcă, crude.
Vaier lung, prelung se-aude.

Nalţă mâini spre cerul bun
mândri fraţi, robi la mişei.
Mucenici greu blestem spun.
– Doamne-ndurà-te de ei!

Plumb, se lasă zarea sumbră,
plumb ca-n “Pohod na Sybir”.
Plânge-Alecsandri în umbră.
Geme clătinatul sir.
Mândrii fraţi, robi la mişei,
fraţii plâng; smulşi din neam martir.
– Doamne-ndurà-te de ei!

Bucovină, Basarabie,
strigă fraţii din surghiun.
Sunteţi Cruce, sunteţi sabie.
Bucovină, Basarabie-
Nalţă mâini spre cerul bun
mândri fraţi, robi la mişei

Mucenici greu blestem spun.
– Doamne-ndurà-te de ei!

Din departe-din departe-
vaie vânt fără ogoi:
Ţării lacrimi multe-mparte
din departe-din departe.
Fraţi bătuţi, flămânzi şi goi,
mândri fraţi, robi la mişei,
gem în clătinat convoi…
– Doamne-ndură-te de ei!

revistacronica.wordpress

Un gând despre „Basarabia- poesis

  1. Poezia „PAN HALIPA” este scrisă de Nicolae Petrescu – Redi și a fost publicată și în „CITATEPEDIA”
    Mari

Comentariile sunt închise.