Florin Teodorescu – creativitate şi valoare

În spaţiul cultural mai întotdeauna marcat de histrionice manifestări egolatre, prezenţa pictorului Florin Teodorescu ţine de o discreţie rafinată, semn de educaţie intelectuală şi conştiinţă a propriei valori. Spre a fi văzut de public şi colecţionari nu trebuie neapărat să strigi în agora spre a te face auzit. Intelectual cu bune practici în profesia sa la Clinica de la Socola, stabiliment de notorietate în tratarea maladiilor spiritului, pictorul a evoluat constant şi sigur cu un ritm firesc al evoluţiei artistice sugerând un autentic violon dIngres.

Trebuie subliniată dimensiunea culturii sale plastice ca premiză elocventă pentru evoluţia individuală, unde marile umbre ale unor clasici se insinuează discret în atelierul artistului. Dialogurile solitare cu înaintaşii precum şi cu congenerii i-au permis configurarea unui mod propriu de raportare la ceea ce putem numi spectacolul lumii şi al eului profund. În anii căutărilor asidue, s-a întâlnit cu numele mari ale artei europene, dar şi cu cei care i-au fost, în timp, mentori. Numele lui Ghiţă Leonard, de pildă, este rostit cu respect, aşa cum o fac mulţi dintre discipolii săi. Rigoarea este elementul principal preluat de la maestru şi, simultan, disciplina arhitecturii compoziţionale. Pe acest eşafodaj etico-estetic Florin Teodorescu a definit o filosofie proprie, dar şi un mod de a fi contemporan cu cei mari care au fost şi cu cei care nu s-au născut încă.

Expoziţia recentă de la Galeriile N. N. Tonitza din Iaşi, anticipată de câteva remarcabile succese la Piatra Neamţ şi la Galeriile Galateca din Bucureşti, a stimulat interesul publicului ieşean astfel încât sălile s-au dovedit neîncăpătoare. Acest aflux de public denotă un interes real pentru creaţia artistului care, de fiecare dată a surprins în mod plăcut asistenţa. Dacă în prezenţele sale publice discreţia este dominanta de comportament, în spaţiul de creaţie conversează de la egal la egal cu operele unui Matisse, Mondrian sau Edvard Munch. Modelele sale preferate sugerează afinităţi şi conduc la analize morfologice cu o evidentă notă personală. Fiecare imagine, indiferent dacă este un peisaj sau o scenă de gen, beneficiază de un tratament cromatic în tonuri grave, arzând stins, ca o flacără purificatoare. Pensulaţia este întotdeauna sigură, cu prestanţă tonală şi profunzime. Elogiul lui Mondrian de pildă arată că prin includerea în câmpul imaginii a unor sugestii abstracte va potenţa şi mai elocvent propria picturalitate. Tot astfel stau lucrurile şi în raport cu unele compoziţii ale lui Matisse, artistul care i-a sugerat formele aproape baroce ale vegetaţiei sau ale personajelor meditative. Uneori cromatica face trimitere la profunzimile tehnice ale maestrului Corneliu Baba ale cărui reflecţii asupra condiţiei umane au gravitatea unei meditaţii.

În orizontul spaţiului naţional pictorul imaginează orizonturi campestre în planuri vaste, traversate de culoarea vitală a câmpurilor ritmate în tonurile naturii. Un vas cu flori, la rându-i, pare a fi prin structură şi monumentalitate, un elogiu discret şi tandru. Verdele, albul, ciclamenul aspiră la un acord dintre formă şi culoare. Asemenea tehnică a suprapunerii pe volum a unor accente fac ca ansamblul să dobândească o anume somptuozitate.

Florin Teodorescu, atunci când este interesat de portret caută elementele prin care exprimă caractere, destine, atitudini. Cei doi ceteraşi din Maramureş de pildă au vitalitatea expresivă a caracterelor puternice, dincolo de expresia concentrării sau a cromaticii ce sugerează culorile Maramureşului. Alte compoziţii cu personaje trăiesc prin atitudinile individualizate sugerând posibile psihologii sau chiar caractere particulare. Interesul pentru psihismul personajelor arată că pictorul are acces la diferite paliere de raportare la universul uman. O lucrare eminentă este Raffaela cu colier, unde artistul nu a pictat neapărat un remarcabil portret de femeie, ci feminitatea în esenţa ei profundă şi enigmatică. Decupajul insinuant al formei ce se cere mângâiată face din compoziţia aceasta un elogiu al iubirii.

Redutabile sunt, neîndoielnic, compoziţiile unde misterul, balul sau masca fac un spectacol comun. Al travestiurilor, unde enigma se lasă devoalată fără a atinge pragul frivolităţii. Balul mascat, policrom şi monden, sugerează potenţiale aventuri de alcov. Alteori, tonul pare mai grav decât o meditaţie oarecare, expresiile personajelor atingând sfera unui potenţial oniric. În schimb, impresiile bazate pe ritmuri alerte provenite din veritabile cavalcade fac din graţia alergării cailor o vijelioasă cavalcadă

Florin Teodorescu se prezintă acum, ca şi în alte ocazii, ca un artist al cărui statut profesional îl impune printre confraţi. Cred că ceea ce face, face bine, asigurându-i stima publicului, recomandându-l ca pe un profesionist care se respectă. Dilemele personale asupra creaţiei se rezolvă, oricum, tot în solitudinea atelierului de creaţie…

Valentin CIUCĂ

revistacronica

Reclame