Eduard Dorneanu- poeme

Ioana mărului ionatan

Ioana mărului ionatan muşcă din carnea mea.
zilele i se lipesc de cerul gurii.
eşti amar, spune supărată.
eh!
alergăm un pic de ochii lumii, 
ca să nu se creadă că suntem chiar atât de flămânzi.
femeia asta chiar ştie să sară peste obstacole ca o iapă de rasă.
mă mir de voluptatea mişcărilor ei. amăruiulee!
îmi dai voie să mănânc sau mai alergăm un pic?
se uită la noi câteva doamne. dacă vrei, le scoatem din starea de şoc.
dacă nu, nu.
Ioana, întinde masa. sunt şi eu lihnit. vezi că în sacoşa verde avem 
tacâmuri din tablă zincată. cum zincată? din tablă din aceea cu care acoperă
ţiganii casele oamenilor? care ţigani? astea sunt tacâmuri, Ioana, tacâmuri.
înţelegi?
Ioana mărului ionatan mestecă încet cu gândul aiurea.
ştii ce aş vrea eu neapărat să fac după ce voi fi bogată şi nefericită?
habar nu am, Ioana. de unde naiba să ştiu. îţi spun dar nu cumva să râzi,
că mă supăr şi plec. hai spune. nu râd. măi, da juri că nu râzi?
jur, nebuno! spune.
aş vrea să îmi cumpăr o pădure cu copaci din sticlă. Mulţi copaci.
multe roade din sticlă. Râzi? 
nu râd.copaci din sticlă, fain. 
mânânc atent să nu mă tai în visul ei. e foarte frumoasă.
recunosc uşor oamenii frumoşi, după forma genunchilor.
muşcă iar din carnea mea.
e veselă. ea ştie de ce.
din sticlă, amăruiule. nu uita
spune iar cu gura plină…
din sticlă, Ioana,
din sticlă.

*

Rătăcire

te poţi rătăci în oameni
pare nefiresc să trăieşti în altcineva
dar se întâmplă foarte des
chiar şi în oraşele fără serpentine.

pregătit pentru întuneric 
pipăi oasele învelite în cuvinte
sângele e otravit de aşteptări nefireşti

nechemat timpul .

*

Natalia

Natalia seamănă foarte bine cu Maria Magdalena. 
are aceiaşi ochi expresivi, palmele mici.
respiră des, ca un personal rătăcit în depoul capitalei. 
când urc cu ea în camerele ieftine de hotel provincial,
mă întreb dacă nu e un sacrilegiu să o văd plutind
între cer şi palmele mele.
duminica trecută, m-a rugat să merg cu ea la biserică. 
am crezut că glumeşte sau că e în acea perioadă a vieţii când bigotismul
o ajută să treacă peste monotonie. 
vii? 
– mă întreabă supărată-
sau îţi desenez pe pereţi desene obscene ? 
ştiu că nu ai bani de zugrăvit.
m-am îmbrăcat cu haine închise la culoare 
şi am ieşit să ne întâlnim cu ce a mai rămas din Dumnezeu.
icoanele ne-au întâmpinat flămânde.
nu trebuie să pari profund
– mi-a explicat privindu-mă curioasă. 
vorbeşte cu El!
spune-i unde şi ce te doare, promite-i ceea ce oricum nu vei înfăptui. 
e obişnuit cu noi. femeia seamănă cu Maria Magdalena.
asta o face să fie dorită de bărbaţii trecuţi de prima tinereţe. 
îi stă perfect printre oamenii rătăciţi în credinţă.
după slujba religioasă,
Natalia vrea să mănânce vată de zahăr. 
ciudate pofte ai doamnă!
până diseară mă trimiţi după stridii sau caviar.
la recepţie am aflat că bursele asiatice au deschis în pierdere
iar cursul euro-leu a luat-o razna.
de ce întrebi mereu de prostiile astea? 
a râs Natalia aruncându-şi jeansii în dulap.
naiba ştie, frumoaso. obişnuinţa.

Reclame

Un gând despre „Eduard Dorneanu- poeme

Comentariile sunt închise.