Florentina Niţă- O baie de cultură românească într-un ocean multimedial

– Reportaj printre cărţi şi scriitori din capitala primăverii culturale –

Că în perioada 10-14 mai 2012 toate drumurile duceau la Torino aveam să constat chiar de la ieşirea autostradală şi de la afluenţa de persoane de toate vârstele de la intrare. Interes? Foame de cultură? Sau doar curiozitate? Că România, ca ţară invitată de onoare la cea de a a XXV- ediţie a Salonului Internaţional de carte, pregătise participarea cu dorinţa de a impresiona, inundând străzile, metroul, pieţele oraşului şi radioul cu publicitate menită să atragă atenţia, se intuiva cumva din declaraţiile premergătoare deschiderii, susţinute se pare şi de un buget consistent. De altfel, evenimentul care se anunţase atractiv printr-o temă generoasă, orientată spre noile metode de comunicare, intitulat “Primavera digitale”, pe parcursul celor cinci zile de manifestări s-a confirmat, cu sălile sale de conferinţe neîncăpătoare faţă de numărul de solicitanţi, cu dezbateri prelungite peste timpul rezervat, cu participanţi de toate vârstele şi opiniile.

Proză, poezie, filozofie, muzică, pictură, lumină, culori, forme şi arome menite să pună la încercare văzul, auzul, simţul tactil, meditaţia, tentaţia, gustul. Scriitori au fost puşi în dialog direct cu cititorii şi traducătorii. S-a vorbit de schimbările în editoria digitală, social network, bloguri, ebook, manuale şcolare, care au schimbat viziunea şi modul de a face şi a recepta informaţiile astăzi, cu avantajele dar şi pericolele care ameninţă noile generaţii. Ca şi despre politică şi democraţie în epoca internetului, filozofia şi etica difuzării în reţea, autoeditarea cărţilor şi revistelor.

Rămân în minte cu o imagine simbol a ceea ce poate reprezenta impactul adus de cultura digitală în cotidian. Intr-o aripa a salonului prin pereţii de sticlă ai laboratoarelor didactice amenajate se puteau vedea copii abia trecuti de grădiniţă plimbându-şi degetele dezinvolt pe tablet, desenând cu instrumente grafice computerizate, experimentând curiozităţi ştiinţifice prin jocuri didactice, modelând din diverse materiale cuvântul ca pe un obiect ce prinde formă şi contur.

De remarcat faptul că manifestările salonului au ieşit în afara pavilioanelor, pe străzi şi în pieţe, în sălile de cinema şi de teatru, librării şi universităţi, studiouri radiofonice şi cafenele cu concerte şi reprezentări teatrale, jocuri de lumini şi proiecţii de film, dezbateri şi expoziţii. Până şi arta culinară a avut o contribuţie a sa prin maeştri ai ciocolatei ce s-au întrecut în execuţii rafinate invocând tentaţia şi meditaţia ca argumente. Ruperea sabloanelor şi amploarea evenimentelor a purtat la decizia necesară ca următoarea ediţie a salonului să se desfaşoare pe parcursul a … 365 zile, deci unlimited.

Mărturisesc că m-am apropiat cu oarecare emoţie de tărâmul cultural numit România, situat chiar la intrarea principală. M-au întâmpinat cu o îmbrăţişare prietenoasă cărţile rânduite în rafturile standului, unele în italiană, altele traduse din franceză şi germană în română. Pe coperţi nume celebre şi altele mai puţin cunoscute, din ţară şi din diasporă. In zadar însă am căutat un volum de Eminescu, Caragiale, Sadoveanu, Blaga. Ce deziluzie să nu le găsesc expuse în prim plan! Pare desuet în contextul dat, dar ce poate fi arta contemporană fără clasici dacă nu o casă fără temelii? Despre selecţiile şi traducerile cu care s-a răspuns la un vădit interes manifestat faţă de cultura noastră, ar fi multe de spus. Mă limitez doar să constat cu regret, după opinia mea, că suntem prea puţin cunoscuţi ca să ne permitem să construim o imagine deformată sau să cădem în trivial. Apartenenţa la o aşa-zisă şi în mare parte autoatribuită “elită culturală” nu scuză ci mai degrabă acuză tenta de snobism şi carenţe diplomatice care nu numai că nu-şi au locul între tendinţele societăţii moderne dar, mai mult, pot aduce deservicii în promovarea culturii naţionale. Voi reveni cât de curând cu detalii de la prezentările de carte românească.