Dacia lui Gheorghe Ciubuc

Un film despre Dacia din Orheiul vechi

Fiecare basarabean are un Decebal al său. Şi o Dacie a lui. Pe acestea le posedă şi regizorul Gheorghe Ciubuc. Filmul lui înjgheabă o hartă a Daciei străbune din pânza unei ploi, pe care o agaţă deasupra Orheiului Vechi, peste care suprapune un lăicer de lumină, ţesut din raze de soare şi legendă. Eroii lui (pictorul Ion Sfeclă, butuceneanul Ionică de 10 ani ş.a.) nu au nevoie de cuvinte pentru a comunica, ci mai degrabă de tăcerile dintre cuvinte. El îi surprinde creând, fiecare reconstituind o Dacie – străvechiul imperiu, mai mult ceresc, cum credea Zamolxis că este – care ar fi numai a lui. Artistul ne învaţă să auzim tăcerea şi să vedem nevăzutul, în aşa fel încât să putem încetini trecerea clipelor.

În filmul „Ionică şi Dacia lui» bunul regizor de film documentar reuşeşte o performanţă artistică deosebită: el face timpul să se oprească, precum zăgazul de la Trebujeni, menit să stăvilească râul şi să adune peştii Răutului într-un năvod, cu deosebirea că peştii lui sunt metafore plămădite din destine de urmaşi de daci, care vieţuiesc în locuri ce nu îmbătrânesc, într-o lumină dureroasă ca un tăiş, care e aceeaşi de milenii la Orheiul Vechi. Artistul nu inventează cer şi arbore, piatră şi lumânare, el le recreează, ca şi cum ar recrea lumea, cea tot mai văduvită de frumuseţi. El a reuşit să încapă în 45 de minute de film două mii de ani de istorie. Filmul realizat de Gheorghe Ciubuc vine dintr-o credinţă fanatică în puterea artei şi în capacitatea acesteia de a face lumea mai bună, mai sensibilă, dar şi mai apărată de toate vântoasele vremurilor care au trecut şi mai trec peste pământul vechii Dacii.  (Nicolae DABIJA)

UN FILM DE MARE SUCCES

Mihai CIUBOTARU

Cunoscutul regizor Gheorghe Ciubuc, membru al Uniunii Cineaştilor din R. Moldova, autor al unor filme documentare de mare popularitate, precum: „ Prezentaţi scenariul”, „Vama”, „Prin cumpene”, „Moştenire”, „ Trecând Rubiconul”, „ Petrolul Moldovei” etc., a lansat un nou film documentar inedit, „ IONICĂ şi DACIA LUI”. Premiera filmului a avut loc recent la cinematograful Odeon din Chişinău.
Flmul documentar inedit „ IONICĂ şi DACIA LUI” a participat la Festivalul Naţional de Film „7 Arte”, Călăraşi, România, la festivalurile de filme documentare «Rossia» din Ekaterinburg şi «Lucezarnâi anghel» de la Moscova.
Oare cine nu-l cunoaşte pe Ionică, micuţul dac, pe acest picior de plai, în această frumoasă vale a Răutului, acest spirit care veghează peste pământurile noastre sacre, respirând cu dealul, cu stânca… făcând parte din ele ca o suflare, ca un străjer, ca un blazon al satului Butuceni, ascuns parcă de ochii lumii în sânul acestui imens amfiteatru de civilizaţie antică – Rezervaţia Cultural-Naturală Orheiul Vechi, un muzeu în aer liber, unde timpurile s-au comprimat cu spaţiile sacre. Aici în secolele V-III î.Hr. exista o veche cetate a nemuritorilor geto-daci. Astăzi e în atenţia organizaţiei Mondiale UNESCO pentru a fi inclus în Patrimoniul ei cultural.
De ochii lui Ionică… nu scapă nimic, orice s-ar întâmpla aici. Aidoma unui stăpân al plaiului, dar şi curios din fire, nu poate să nu facă cunoştinţă cu oaspeţii care vin să vadă enigmatica lui Dacie… tezaurul şi istoria ei legendară, care rămâne învăluită în mistere timp de zeci de mii de ani, povestindu-le despre Omul pe care-l chema Zamolxe, zeul Daciei, ce intra pe aici, prin biserică. Acolo erau nişte chilii, era intrarea-n pământ. El intra pe acolo şi construia oraşul alb. Cine credea în Zamolxe, numai acela intra în oraşul alb. Aici, în biserica asta, se află 12 chilii. Călugării dormeau pe paie şi se înveleau cu blănuri de animale. La crucea ceea de sus, se spunea o dorinţă.
Strămoşii… spiritele lor revin, ne vizitează adesea.
Memoria… o sclipire divină… care, din când în când, coboară de undeva… din înaltul conştiinţei universale.
În acest loc regizorul Gheorghe Ciubuc l-a întâlnit pe Ionică, acest chip de înţelept, de la care a învăţat că sufletul oricărei fiinţe vii e o picătură a divinităţii, fiind cuprins de admiraţie pentru aceste locuri sfinte, pentru stâncile semeţe, pentru pietrele pe care Ionică le alegea cu pricepere. Ei, ştia el, Ionică, de ce le strângea, nu erau pietre oarecare. Ele păstrau memoria de milenii a legendarilor geto-daci, cei mai drepţi şi mai viteji dintre traci.
Nu erau simple pietre. Erau pietrele lui Zamolxe, din care el meşterea nişte bisericuţe, temple de credinţă. Aidoma strămoşilor noştri, care şi-au codificat tainele în obiceiuri şi tradiţii, folclor şi religie, îndeletniciri şi artă, el urmează chemarea marelui zeu, credinţa în nemurire, în lumina înţelepciunii. Plin de viaţă, Ionică este însăşi viaţa, fiind mereu în centrul Daciei sale.
Superb, cu mult soare, peisaje frumoase, locuri pitoreşti, oameni înţelepti, nu există un alt film mai civilizator şi mai încântător decât «Ionică şi Dacia lui», care are toate calităţile unui film de succes.

Filmul documentar IONICĂ ŞI DACIA LUI a fost realizat de producătorul Gheorghe Ciubuc.

Scenariul şi regia – Gheorghe CIUBUC.
Operator film, montaj imagine – Valeriu STRUNGARU.
Protagoniştii filmului: Ionică DONCILĂ – elev în clasa a 5-a, Ion SFECLĂ – pictor, călugărul EFIMIE.

ARMONIE, PACE SI CANDOARE

Recent, la cinematograful Odeon a avut loc premiera filmului documentar ,,Ionică şi Dacia lui”, de regizorul Gheorghe Ciubuc. Chiar din primele secvenţe ale filmului am sesizat că nu e un simplu film, ci are drept scop propagarea valorilor de preţ ale neamului, şi anume: istoria, verticalitatea, demnitatea şi frumuseţea. Prin intermediul filmului putem vizualiza rezervaţia culturală din satul Butuceni, Orheiul Vechi, căci acolo a avut loc filmarea. Am rămas impresionată de cele văzute în film, cu toate că am fost la Orheiul Vechi cu câţiva ani în urmă. Probabil, atunci nu descoperisem toată frumuseţea din jur, probabil, atunci eram prea mică să-mi dau seama că acea rezervaţie are o istorie aparte. Un film pastoral şi mioritic, un film în care predomină atâta armonie, pace şi candoare. Protagonistul filmului este, evident, Ionică, un copil de doar 10 ani, cu ochi mari, cu un suflet nobil şi-atât de inocent, cu un portret unic. Se bucură din plin de copilărie şi are o pasiune deosebită pentru suvenirile pe care le face din piatră – simboluri ale trecutului şi ale locurilor natale. Meşterea, mai exact, bisericuţe, temple de credinţă, şi le vindea turiştilor, fiind mereu în centrul Daciei sale. Un alt personaj al filmului, cu factură de sihastru, este idolul Uniunii Artiştilor Plastici, Ion Sfeclă. Artistul, fiind atras şi el de acele splendide meleaguri, pictează în cele mai vii nuanţe. Legătura dintre aceşti doi eroi e că ambii sunt captivaţi de peisajele pitoreşti, de monumentele istorice, iar Ionică învaţă de la maestru să picteze şi el.Compus bine compoziţional, creat cu perspicacitate, filmul cuprinde momente excepţionale, fiind cu adevărat deosebit. Fără îndoială, locurile pitoreşti bucură privirea, iar atmosfera creează o bună dispoziţie, trezind sentimente faţă de tot ce-i frumos şi divin, faţă de istorie, faţă de plaiul strămoşesc.

Rodica BULMAGA,
studentă la USM, Jurnalism

COPILĂRIA DIN FILM

Suntem nişte păsări călătoare, adesea nu prin ţări străine, pentru că timpul ne ghidează şi călătorim de la o etapă la alta a vieţii. Copilăria fiind una dintre etapele care ne zidesc personalitatea de mâine. Amintirile şi ghiduşiile din care sorbim ca dintr-o clipă ce-a fost şi nu mai e, ca dintr-o picătură de rouă pe care ne-o dorim pe timp de secetă… copilăria e trecut, dar totodată şi prezentul pe care-l purtăm mereu cu noi în suflet. Purtăm cu noi momente, oameni şi locuri. Filmul “Ionică şi Dacia lui” este realitatea transpusă-n imagini şi destăinuită acelor care au trăit această copilărie, dar şi celor care au trăit departe de această copilărie. Iar această copilărie este atunci când te laşi cuprins de frumuseţea naturii. Eşti departe de noile tehnologii, nu te laşi cucerit de invenţiile prezentului pentru că trăieşti momente alături de oameni, prieteni şi natură. Regizorul Gheorghe Ciubuc a reuşit să impresioneze publicul prezent
la premiera filmului documentar prin simplitatea, naivitatea şi zâmbetul copilăriei din sufletul ascunzişurilor de la ţară. Simbolurile prezente, care ne sculptează neamul, trecutul şi dragostea pentru tradiţie, cuceresc ochiul şi sensibilizează sufletul. Sinceritatea personajelor şi viaţa lor reală, urmărită de o echipă profesionistă, n-a făcut decât să ia momente în viitor. Acest film este astăzi o comoară furată din inima satului, dar mâine va fi un diamant pe care-l vom privi cu admiraţie. Simplitatea, sinceritatea şi copilăria de mâine arată altfel…

Victoria UNGUREANU, studentă la ULIM

SA TRAIESTI INTR-UN SAT PRECUM E BUTUCENIUL E UN MARE NOROC

Vizionând filmul „Ionică şi Dacia lui” de Gheorghe Ciubuc, mi-am dat seama încă o dată că avem o Moldovă frumoasă şi o natură mai puţin obişnuită. Operatorul a reuşit să scoată în evidenţă detaliile care ne fac deosebiţi. Să trăieşti într-un sat precum e Butuceniul e un mare noroc. De ce? Pentru că eşti înconjurat de o natură minunată, de nişte stânci minunate şi ai şi un lăcaş sfânt alături de casele oamenilor. Văzându-l pe Ionică, mi-am dat seama că e un băieţel mai puţin deosebit de copiii din ziua de azi. Duce un mod de viaţă plin de responsabilităţi, dar oricum se consideră un băieţel fericit şi deştept. De ce fericit? Fiindcă îşi are familia aproape şi fiindcă pentru ei bogăţia nu contează.

Violeta CIBOTARU, studentă în anul III la ULIM

SPIRITUL NEAMULUI INTR-UN FILM

Ionică şi Dacia lui este un film în care, prin minimum de timp şi maximum de ingeniozitate, au fost transpuse istoria, natura şi spiritul neamului nostru.
Regizorul Gheorghe Ciubuc a proiectat pe peliculă veşnicia satului, calităţile şi obiceiurile omului de la sat.
În personajul principal al filmului – Ionică, un copil de 10 ani, s-au regăsit, cred, aproape toţi cei care măcar o dată au fost la ţară, la bunici. În licărul din ochii lui mi-am văzut întreaga copilărie, l-am regăsit pe frăţiorul meu, care are aceleaşi trăsături, atât fizice, cât şi spirituale.
Fiind născut şi crescut în satul Butuceni, un adevărat muzeu al naturii, Ionică este plin de poveştile şi legendele care s-au format şi dăinuie în partea locului.
Întru întregirea imaginii regizorul a introdus în cadru un pictor, un artist consacrat, atras de frumuseţea acestor locuri, care îl învaţă pe Ionică micile taine ale artei.
Aducând pe ecran acest personaj, regizorul a perpetuat Dacia străbună, cea din inima lui, pentru lumea unui timp nelimitat.

Maria BABIUC,
studentă la ULIM

LEGENDE DE MAINE

“Când zeii vor să ne pedepsească, ne îndeplinesc rugăciunile.”

Filmul documentar “Ionică şi Dacia lui” de regizorul Gheorghe Ciubuc a lăsat în sufletul nostru o bucăţică de inimă frântă şi lacrimi în ochi. Imagini furate din neuitata şi frumoasa copilărie de mult plecată şi uitată. Cine dintre noi nu a alergat pe dealuri în compania animalelor, chinuindu-le în cele mai năstruşnice jocuri? Secvenţele documentarului ne fac să fim realişti, să coborâm cu pi¬cioarele pe pământ, dacă unii dintre noi şi-au luat zborul şi au rămas fără ele. Sub acordurile muzicii renumitului instrumentist Anatol Ştefăneţ, autorul, foarte sugestiv, vrea să ne ducă imaginar în necunoscutul sat mioritic Butuceni, o aşezare cu o istorie impresionantă şi o natură fascinantă, dar pustiu. Ici-colea întâlneşti câţiva săteni şi copii lăsaţi la vatră fără dragostea şi mângâierea părinţilor. Obiectivul a imortalizat natura vie şi misterioasă, care este explorată de stăpânul de zece ani Ionică. Copilul vioi, neastâmpărat, care îşi duce cele două capre încăpăţânate la păscut pe teritoriul Daciei. Dacia, aşa a numit-o Ionică, şi pe “bună dreptate. Ionică este ghidul turiştilor care vin să viziteze satul Butuceni. De la el pot să cunoască adevărata istorie şi neuitatul dangăt de clopot de la mănăstirea din vârful dealului. Mănăstirea sufletului împovărat, cu lumânări aprinse de mâna îmbătrânitului călugăr parcă uitat din alt secol. Firea copilului de-a cunoaşte mai multe lucruri nu-l lasă în pace nici pe misteriosul pictor, care, copleşit de frumoasa natură, nu se grăbeşte să se ascundă de ploaia torenţială. Lipsa banilor 1-a învăţat pe Ionică să facă bani şi din piatra alba lăsată moştenire de la zei. Alege piatra potrivită, şlefuieşte cu iscusinţa unui meşter iscusit. Cu ardoare în suflet lucrează la micile figurine ce-i îi aduc bani. Turiştii vin şi pleacă, luând cu ei micile figurine şi minunata privelişte din colţul de rai al Daciei. Ionică rămâne singur stăpân pe sine la marginea drumului în aşteptarea turiştilor, pentru a vinde figurine ce au o istorie şi un simbol.

Tatiana STRELŢOV, studentă la ULIM

MODELAREA PIETREI

Filmul documentar ,,Ionică şi Dacia lui’’, în regia lui Gheorghe Ciubuc, este o capodoperă creată din împrejurări frumoase şi oameni frumoşi. Bazată pe realitatea satului, pe viaţa poate dură şi arhaică în unele aspecte, documentarul scoate în evidenţă creativitatea, lumina şi căldura unui simplu pământean.
Ionică, protagonistul filmului, este un copil care ne trezeşte în suflete imboldul de a iubi viaţa aşa cum este ea. Trăind într-o familie simplă şi cu venituri mici, el îşi câştigă plăcerea şi fericirea prin modelarea pietrelor desprinse de pe versanţi şi vinderea lor sub formă de simboluri ale trecutului.
O altă nuanţă din film, care îşi lasă amprenta, este lumina şi sinceritatea din ochii părinţilor acestui copil, care îşi duc traiul într-o locuinţă simplă, dar plină de căldură.
Străduinţa pictorului Ion Sfeclă de a reda natura cu ajutorul ustensilelor de mult învechite ne duce la ideea că magia unei opere constă mai puţin în faptul cu ce a fost creată, dacă ea nu a avut parte de dragoste şi dăruire în procesul zămislirii sale.
Fiind pasionată şi de arta montajului, de arta filmării, am rămas încântată şi de imaginile surprinse de către cameramanul Valeriu Strungaru. Seninătatea cerului prin ochii lui Ionică, biserica văzută prin firicelele de iarbă şi alte elemente enigmatice dau un contur superb liniei filmului.
,,Frumuseţea nu este exterioară; frumuseţea e dată de lumina din inimă’’, zicea Khalil Gibran. Gheorghe Ciubuc a ştiut să redea această frumuseţe prin structura acestui film.

Ariadna URSACHI,
studentă la ULIM

 
 

BABILONUL LUI GHEORGHE CIUBUC SAU „IONICĂ ŞI DACIA LUI”


Vinerea trecută, Cinematograful „Odeon” a găzduit mai multe categorii de intelectuali. Când am intrat şi eu în sală, m-am mirat de atâta lume adunată, începând cu studenţi şi terminând cu oameni de vârsta a treia – cineaşti, fizicieni, plasticieni, poeţi, compozitori…
Avea loc o premieră a regizorului Gheorghe Ciubuc – „Ionică şi Dacia lui”. Reprezentantul Uniunii Cineaştilor, dl Sobor, ne-a prezentat autorul, subliniind faptul că Uniunea nu dispune de niciun bănuţ pentru filme, dar iată că regizorul Gheorghe Ciubuc a mai făcut o faptă, precum în anii ’90, când a speriat migranţii sovietici veniţi buluc la fabrica de carton din Sângera sau la gigantica uzină de computere ce se întindea pe cernoziomul orăşelului Stăuceni. Atunci, filmul său ne-a făcut să nu mai acceptăm această gigantomanie sovietică.

În sărăcia de azi, autorul – care, de fapt, luptă şi el cu existenţa -, şi-a convins prietenii (actori, cameramani, paraşutişti) să coboare la vatra Butucenilor. L-a frapat soarta unui copil de ţărani şi a vrut să facă un film, ca s-o cunoaştem şi noi.
Din primele clipe ale filmului, mi-au dat lacrimile, căci am simţit cum mă deplasez şi eu în copilăria mea. Această rotaţie compoziţională în atmosfera Butucenilor m-a uluit şi m-a făcut să scriu câteva cuvinte despre Babilonul nostru din Orheiul Vechi, simbolizat de maestrul Gheorghe Ciubuc prin filmul „Ionică şi Dacia lui”.

În acest film pastoral şi mioritic, însoţit de armoniile cavalului, ne regăsim şi noi, toţi cei stabiliţi în capitală, dar şi cei rămaşi la vatra strămoşească.
Însuşi regizorul, născut în mahalaua Schinoasa din Chişinău în anul 1958, a avut parte de aceeaşi copilărie, cu problemele unei familii numeroase.
Am rămas cu nostalgia parfumului de Butuceni, captivat total de atmosfera kusturiciano-butuceniană. M-am simţit cucerit de portretul eroului principal – Ionel, un copilaş care-şi duce povara zilelor noastre de criză la ţară, sub cerul înalt al Butucenilor, o „metropolă” a pictorilor consacraţi: Andrei Sârbu, Mihai Grecu, Vlad Palamarciuc, Ion Morărescu, Aurel David, Iurie Platon, Filimon Hămuraru, dar şi a unor savanţi istorici, arheologi ş.a.
Părinţii lui Ionică se plâng că el este unicul elev în clasă şi nu le este clar ce învaţă el acolo. Dar eu, privind cu sete de copilărie pelicula, am înţeles că acest păstoraş cu două căprioare pricepe totul, începând cu istoria acestui meleag de cetăţi. Toţi îl cunosc aici şi ca meşter – face mici figurine istorice şi le vinde turiştilor. Este îndrăgostit şi contopit total cu flora acestui muzeu natural sub cerul liber. Eu, ca plastician, pot confirma că, din punctul de vedere plastic, compoziţia acestui amfiteatru este întrepătrunsă de monumentalism poetic.
Un al doilea erou al filmului – cu factură de sihastru, care poartă o barbă naturală impunătoare – este idolul Uniunii Artiştilor Plastici – Ion Sfeclă. Acest personaj tipic s-a contopit perfect cu stâncile crăpate şi parfumate de tăria soarelui butuceniesc. Întreg alaiul şi pitorescul filmului sunt scanate de acest personaj argintat de anii creativi.
În film, speranţa mare a acestor doi eroi şi-a găsit ecoul în lacrima sfântă care licăreşte mereu pe bolta sihăstriei Butuceni. Iată că Ionică a mai vândut o sculptură – „Drumul – Clopotniţa – Crucea”.
Oare care-i viitorul tău, băiete?

Vasile Dohotaru,
maestru al artelor