Frica de a fi român

Nu te poţi da jos de pe cal şi să te sui pe câine”. Aşa mi-a explicat un bătrân din Maramureşul istoric modalitatea prin care şi-au păstrat identitatea naţională românii regiunea Transcarpatia a Ucrainei.
„Noi suntem nobili din Evul Mediu şi acum avem actele. Noi nu am fost ţărani aserviţi, nu am fost şerbi”. Românii din Transcarpatia vorbesc o română curată, fără nici un fel de influenţe ale limbii ruse – chiar dacă au făcut parte din Uniunea Sovietică tot atâta vreme cât Republica Moldova. „Nu te poţi da jos de pe cal şi să te sui pe câine” – românii din Maramureşul istoric au fost dintotdeauna conştienţi de identitatea lor naţională şi mândri de ea. În nici o epocă istorică nu au făcut parte din statul România – însă sunt mândri de originea şi identitatea lor. Maramureşul istoric a aparţinut pe rând Imperiului Austro-Ungar, Cehoslovaciei, Ungariei, Uniunii Sovietice şi acum Ucrainei – însă românii de aici nu au fost asimilaţi.

În multe alte provincii istorice româneşti există o nostalgie imperială păguboasă. Aşa-numita „superioritate” a ardelenilor nu este altceva decât nostalgia după Imperiul Austro-Ungar. Mulţi ardeleni regretă „civilizaţia” austro-ungară din dorinţa de imitare şi preluare fără discernământ a ceea ce cred că reprezintă „valorile occidentale”. De fapt, este vorba mai degrabă de o frică de asumare a identităţii româneşti, de dorinţa de dizolvare în structura unui imperiu care dă impresia măreţiei. Acelaşi fenomen se petrece în Basarabia, cu singura diferenţă că aici dorinţa de dizolvare este îndreptată către Imperiul Rus. Zeci şi sute de ani de repetare a tezei că românii sunt inferiori i-au făcut pe mulţi să înceapă să fie convinşi de acest lucru. „Deconstruirea” valorilor naţionale are ca ţintă transformarea românilor în nişte tribali de la marginea Europei, primitivi care au nevoie de civilizaţie. Până şi „prietenii” românilor de prin alte ţări ne tratează ca pe nişte curiozităţi antropologice şi se folosesc de aceleaşi instrumente ştiinţifice utilizate în tratarea triburilor amazoniene. Nostalgia după fostele imperii indică gradul de asimilare la care s-a ajuns. Stăpânirea austro-ungară este văzută şi acum ca una superioară, la aproape 100 de ani de la dispariţia imperiului. Nu trebuie să ne mire nostalgia după Imperiul Rus prezentă atât de acut la Chişinău – acest imperiu nici nu a dispărut şi nici nu s-a retras total dintre Prut şi Nistru.
Eu văd în toate acestea o frică de a fi român, pornită de multe ori chiar de la Bucureşti. Din dorinţa de a fi „cineva”, mulţi români se reped să înghită pe nemestecate valorile primului imperiu care le iese în cale şi îşi uită complet originile. În capetele celor care se tem să fie români există obligaţia de a terfeli cât mai aprig toate valorile româneşti. Nu îşi dau seama că prin asta se umilesc şi mai tare în faţa imperialilor şi că îşi pierd orice urmă de respect. Se dau jos de pe cal şi se suie pe câine.

George Damian  http://basarabialiterara.com.md/

Reclame

Un gând despre „Frica de a fi român

Comentariile sunt închise.