Vasile Menzel- E pur si muove

Au plecat blocurile
de acasă
cu oameni cu tot
fără să le ceară
consimţământul.

Cele cu bulină roşie
s-au împiedicat de-un hop
şi-au căzut peste
gropile din drum,
acoperindu-le.
Bună treabă.

Au căzut şi magazinele.
De pe un raft s-au prăbuşit
ochiuri din orbitele
celor adormiţi,
spărgându-se.
Sticlele s-au ciocnit
între ele şi
vinul roşu din
venele oamenilor
a colorat cimentul praf.
Sarea,răsturnată pe răni,
a dezlănţuit concertul
urletelor pe acorduri
disonante.

 

Nimeni nu mai ştia
de nimeni.
Lămpile ciobite
nu mai luminau
Scaunele rupte,
paturile nu mai ştiau
de aşternuturi,
băieţii de fete,
mamele de taţi,
şi ambii de copii,de fraţi…

Băile în schimb ,curgeau
întruna.Deversaseră.
Iar râurile s-au luat,
prin molipsire,
după lichidul din băi
şi au format o apă mare
în care înotau:
frigidere,animale,bolnavi,…
Toate şi toţi erau sclavi
ai vremii.

Uriaşul ”bazin de înot”
s-a umplut până când
a acoperit totul. Gata!

………………………

A rămas o mare

liniştită şi calmă.

Ce-o fi fost?

Cutremur?

Potop?

Hulla hoop!

Să ghicim în palmă.