Eduard Dorneanu- versuri

poet, Mălini, Suceava

De primăvară

primăvară
cocorii tăi mi s-au încâlcit în vise
florile sălbatice ale tinereţii 
au prins rădăcini pe bucata de pâine a duminicii
iar lacrimile iubitei au spălat
mâinile însângerate de aşteptare.

moartea ne urmează credinciosă
îmi e milă uneori când mă gândesc la ce se va întâmpla cu ea
dincolo de poarta durerii. 

de pe lama sabiei mele curge sănge amestecat cu pământ 
padurea se bucură de jertfa nevinovată
şi mă lasă să adorm pe pat de frunze noi

primăvară
copacii tăi inmuguresc pe acoperişul lumii mele
lumina se strecoară timidă dincolo de bariera dogmei.


PRIMĂVARĂ IAR

Primăvara s-a întors desculţă şi tunsă chilug. M-a mângâiat cu tristeţe ,
multă tristeţe.
sub tălpile ei zăpada se topea în lacrimi mincinoase.
prima întrebare a venit firesc ca o palmă întinsă
unui Demiurg vinovat de prea puţină iubire.
cuvintele s-au sprijinit pe indiferenţa noastră
şi nu au avut ecou.

în urma noastră pietrele de hotar au înflorit. Viaţa se plăteşte
cu amintirile celor ce au murit la naştere.

leganat de vântul orb
aştept

ANAHITA

Anahita este cea mai frumoasă femeie din Agrabah
locuieşte în colivie de aur şi se hrăneşte cu versurile mele. 
în nopţile cu lună plină cuvintele ne dezbracă de întrebări
şi putem intra pe nesimţite în visele celuilalt.

Anahita mă aşteaptă cand vin rănit de pe câmpul de luptă
nu ridică privirea până ce eu nu mă şterg de praful îndoielii
îi leg ochii cu rănile mele
iar pereţii respiră greoi ore în şir. . .

Anahita jură ca va muri în ziua când îi voi pronunţa numele fără să îi caut buzele
pumnalul cu lamă otravită străluceşte pe masa încărcată cu fructe oprite.
ştiu că lumea întreagă nu valorează mai mult decât o promisiune încălcată
aşa că râd desenând cercuri de sânge în jurul unei iubiri mincinoase.

Anahita ştie că fără trădare iubirea ar fi o simplă aventură
cuvintele ei se sparg în apele primăverii.
dincolo de ferestre
deşertul înfloreşte sub povara albastrului. . . .

POEMUL APELOR PURPURII

plutim pe apele fierbinţi 
cântecele mincinoase ale sirenelor par a nu se mai auzi.
nicăieri nu e mai cald ca aici
catargul topeşte norii în mici fragmente de roşu
păsările caută umbra speranţei printre funiile cu care legăm noaptea
de amintirile marinarilor căzuţi peste bord.

cei mai mulţi dintre camarazii mei au murit în timpul rugăciunii
nu am fost în stare să le arunc trupurile în ocean
aşa că stăm împreună pe corabie până cănd urmaşii lor
îmi vor ierta neputiinţa.

Juan a murit şi el îmbrăţişănd imaginea falsă a unui viitor din care va lipsi
era cel mai tânăr dintre noi.
nu apucase să vadă cum nasc ploile copii de argint.
îi acoper tăcerea cu singura întrebare la care nu am de ce să răspund

creaturi fantastice aleargă pe cer 
mi s-a părut că văd pe Argus citind versetele neterminate din Cartea Adevărului
atâţia ochi 
prea multă uitare.

RITUALUL PUMNALULUI DE ARGINT

 
legat la ochi pășesc în cercul de lumânări .
dragostea e departe 
sprijină cerul cu întrebări fara noimă.
 
mantia albă îmi acoperă toate cicatricele .
Marele Arhitect 
a scris în cartea frăției cu sângele meu.
 
 
focul îmi desenează trandafiri pe piept.
îmi mușc buzele 
adânc,tot mai adânc.
 
dezlegat la ochi pășesc alături de păstrătorii tainei. 
Lumea Nouă mă dezleagă de blestemele copilăriei 
și pășesc în lumină 
binecuvântat.
 
dorneanueduard.blogspot.com
Reclame

Un gând despre „Eduard Dorneanu- versuri

  1. Reiterez afirmatia ca Eduard Dorneanu este un poet adevarat,nascut iar nu facut.Imaginile curg firesc,fara stridente,dar si fara simplitati redundante.Versuri de o expresivitate certa,impregnate de o melancolie bine controlata (daca se poate spune asa…) si proband o mana sigura,fara ezitari in construirea edificiului liric.Geo Galetaru

Comentariile sunt închise.