Gheorghe Zamfir- Regele încoronat al naiului

Gheorghe Zamfir, s-a născut la Găleşti, judeţul Dâmboviţa, la 6 aprilie 1941. La vârsta de 13 ani nu visa la nimic altceva decât la muzică: să cânte la acordeon cu ţiganii! Tatăl său, un fabricant de vinuri, l-a dat la Liceul de Muzică la vârsta de 14 ani. A intenţionat să studieze acordeonul, dar, din motive tehnice, a fost acceptat la clasa de nai, unde era professor Fănică Luca la acea vreme. Acesta a hotărât să-i ofere tânărului talent unul din cele trei naiuri pe care clasa le deţinea. A fost apoi admis la Conservator. A fost mulţi ani dirijorul unuia dintre cele mai mari ansambluri folclorice din România, ansamblul “Ciocârlia”.

Începând cu anii 70, Zamfir decide să se întoarcă la forma acustică mai simplă. Adună lângă el câţiva muzicieni şi dă naştere TARAF-ului.

Franţa îi cade la picioare în 1971, când susţine 45 de reprezentaţii la Teatrul Gaite-Montparnasse. Seduce întreaga audienţă prezentă în faţa legendarei scene de la Olympia. În acelaşi timp, pleacă într-un turneu mondial. Din America de Sud în Japonia, din Australia în Scandinavia, farmecă lumea cu sunetele sale mistice.

În anul 1966 este angajat director al Ansamblului Ciocârlia având sub bagheta sa 300 de artişti: orchestra simfonică, corpul de balet, orchestra populară şi soliştii. In 1966 realizează primul disc Electrecord care continua în mod exclusiv compoziţiile sale în cel mai autentic spirit popular, printre care şi faimoasele sale piese: Doina de Jale şi Doina ca de la Vişina, iar în 1968 realizează cel de al doilea disc. Intre 1968 şi 1970 face primele turnee în RFG, Elveţia, URSS, China, obţinând un succes impresionant.

Din 1969 pleacă prin demisie de la Ansamblul Ciocârlia, iar în 1970 formează primul taraf concertistic cu care fulminează la Paris pe scena eatrului « Vieux Colombier » în 45 de recitaluri, cântând pentru prima oară la cele 4 naiuri-soprano, alto, tenor, bas—pe care el însuşi le-a creat în 1968. Introducând naiul în toate stilurile şi genurile muzicale, revoluţionând sunetul la scară universlă, câştigă aprecieri elogioase din partea celormai mari muzicieni ai lumii printre care : Sergiu Celibidache, Hanz Hollinger, Maurice Bourg, Henri Dutilleux, Pierre Boulez ş.a. Începând cu acest moment se declanşează în Europa şi apoi treptat în toată lumea o euforie generală. Din America şi Canada până în Australia, Japonia şi Africa de Sud, toată planeta ovaţionează în săli arhipline pe Zamfir şi echipa sa. Ăn 1972 creează stilul Nai-Ortgă, introducând repertorii noi şi lărgind considerabil paleta de expresii de interpretare a naiului.

În 1974 compune prima « Misa pentru Pace » pentru nai, cor, orgă şi orchestră, înregistrată la Bucureşti cu Orchestra Radio şi Corul Madrigal, condus de Marin Constantin, sub bagheta dirijorului Paul Popescu.

In 1976, single-ul său « Ete d «  amour » devine unul din hiturile cele mai appreciate ale anului. Într-unul din turneurile care au urmat îl cunoaşte pe compozitorul şi dirijorul german James Last, cu care Zamfir a colaborat pentru “Păstorul Singuratic”, al doilea hit European al său. Ambele cântece anunţau venirea unui sunet nemaiîntâlnit până atunci,şi, judecând după recunoaşterea internaţională care a urmat, un sunet aşteptat de milioane de oameni. Au urmat turnee în SUA şi Carnegie Hall şi Kennedy Center, Australia, Noua Zeelandă, Japonia , Canada, Africa de Sud, Scandinavia, belgia, Franţa, Elveţia, Austria. Adună peste 90 de discuri de aur şi platină, patru discuri de aur în Africa de Sud, patru discuri de platină în Noua Zeelandă, ptru discuri de aur în Australia. In 1981 discurile sale sunt lansate pe piaţa americană. Până în 1985 albumele sale au fost vândute în milioane de copii în SUA şi Canada.

În SUA obţine două discuri de aur, fapt unic pentru un artist european, iar în Canada, prin cele cinci milioane de discuri vândute bate toate recordurile. În Franţa, Germania, Austria şu Belgia primeşte titluri şi medalii, discuri de aur şi platină, Ordinul Meritul Cultural al Franţei, titlu de ofiţer şi cavaler al Franţei, Belgiei şi Luxemburgului. În 1982 crează prima rapsodie şi primul concert pentru nai şi orchestră pe care le înregistrează pentru Phillips cu Filarmonica din Monte Carlo, la pupitru Lawrence Foster.

In 1984 crează primul cvintet pentru nai şi cvartet de coarde numit Cvintetul Plopilor. Pe care l-a cântat cu cvartetul « Oxford » din Toronto în transmisie directă la Radio ; compune numeroase lucrări camerale pe care le-a executat cu celebrul cvartet « Enescu » în Franţa şi Germania.

În 1986 înregistrează primul disc cu repertoriu baroc printe care Dublul Concert în re minor pentru vioară şi oboi de J.S.Bach cu Britsh Camber Orhcestra.

Între 1988-1990 este primit de trei ori la Vatican fiind primul muzician care a cântat în timpul misei private a Papei  Ioan Paul al II-lea, primind medalia Vaticanului şi de două ori  diploma Universităţii « Don Bosco » din Roma. Primeşte de două ori medalia de aur a Asociaţiei din cadrul Academiei « Artă-Ştiinţe şi Litere » a Franţei, de două ori Premiul Academiei « Charles Cros », premiile « Ţitera de aur » în Franţa şi « Săgetătorul de Aur » în Italia, discuri de aur în Elveţia şi Germania.

După 1990 revine din exil şi îşi continuă concertele şi turneele în Franţa, Elveţia şi mai ales în Turcia unde este declarat cel mai popular compozitor şi artist al secolului XX.

Autor a peste 300 de lucrări în stil folcloric, cameral, vocal, coral, instrumentalist şi simfonic, Gheorghe Zamfir desfăşoară o asiduă activitate ca profesor la Universitatea naţională de Muzică din Bucureşti, unde s-a creat prima catedră de nai din lume, continuând să concerteze pe scenele cele mai prestigioase cu orchestre simfonice, camerale, recitaluri cu pian sau orgă cu grupul folcloric, impunându-se de peste 5 decenii ca unul din cei mai mari artişti ai lumii, şi cu siguranţă cel mai complex muzician român în viaţă. Repertoriul lui Gh.Zamfir este unul dintre cele mai variate.

Gheorghe Zamfir a publicat de asemenea volume de versuri, de eseuri și o carte autobiografică şi a avut expoziţii de pictură în ţară şi străinătate. De asemenea, patronează şi o fundaţie care îi poartă numele şi care serveşte generoase şi înalte scopuri umanitare şi culturale.

Ion Proca  ziarulnatiunea.ro

Reclame