Ben Todică: Interviu cu Prof. Dr. Ileana Costea

Ben Todica: Suntem în mileniul sexului frumos. Astazi avem un musafir special tocmai din America, Prof. Dr. Ileana Costea de la Universitatea Californiana Northridge din Los Angeles. Are un master în arhitectura de la Institutul Ion Mincu din Bucuresti, un altul de la Universitatea Californiana din Los Angeles, un Ph.D de la aceeasi universitate UCLA.

Activa international, viziteaza si preda la mai multe universitati europene, participa si organizeaza conferinte internationale de un înalt nivel stiintific. Cercetator pasionat, asiduu în inteligenta artificiala si grafica pe computer, computer grafics (CG), CAD/CAM/CAE, publicist de renume în domeniu este laureat al premiului Consiliului Inginerilor Americani din localitatea San Fernando Valley, California. Face recenzii pentru NSF si IEEE si este editor la mai multe publicatii periodice de specialitate. Totodata contribuie la munca comunitara româna promovând actiuni cultural-artistice si nu numai.

Doamna profesor, doamna doctor Ileana Costea, bine ati venit la noi în Australia ai în emisiunea noastra. Am specificat la începutul emisiunii ca dumneavoastra ati ales melodiile de azi si deschiderea am facut-o cu melodia IUBESC FEMEIA. De ce va aduce aminte?

Ileana Costea: Multumesc în primul rând ca m-ati invitat! Este o mare placere pentru mine sa fiu aici cu dumneavoastra la Melbourne. Orice oras, orice loc are mirosurile lui frumoase, deci eu îmi aduc aminte cu placere, referitor la prima melodie, de mirosul frumos al teilor, al salcâmilor si al florilor de liliac din Bucuresti, iar Iubesc femeia, evident, sunt femeie si trebuie sa iubesc femeia, dar iubesc femeia în sensul ca sunt o persoana care si-a dorit sa-si faca o profesie barbateasca cum este considerata ingineria si cu toate astea, vreau sa ramân femeie. Din motivul asta pot sa spun ca nu sunt foarte mult în “Women Liberation Movment” pentru ca, daca am decis sa fiu cu profesie îmi deschid singura usa la masina. Dar cred ca femeia trebuie sa-si pastreze o oarecare feminitate si sensibilitate caracteristica femeii.

BT: De ce am început cu aceasta întrebare? Pentru ca am înteles ca ati plecat din România de patruzeci de ani.

IC: Am stat un an la Paris si apoi în Los Angeles m-am casatorit cu sotul meu, care din pacate a decedat în anul 2000. Era profesor de medicina la “University of California, Los Angeles (UCLA)” si am locuit toata viata mea sa spun…, constienta acolo.

BT: Da! Sunteai una sau unul dintre câstigatorii emigranti, care îsi doresc sa ajunga în vârful carierei profesionale. Prin învatatura si munca, cu daruire si seriozitate, ati realizat un portofoliu bogat, reprezentativ si astfel v-ati împlinit visul de a ajunge acolo unde ati dorit, sa împartasiti din stiinta si experienta dumneavoastra altor generatii. Este minunat acest lucru!

IC: M-ati prezentat foarte frumos. Va multumesc! Si ar trebui sa ma ridic în picioare. Daca as fi la televiziune m-as ridica în picioare. Aici, în emisiunea de radio, nu se vede. În orice caz, mi-am dorit foarte tare sa ajung profesor universitar si, interesant este ca, fiind la Paris foarte saraca si neavând absolut nimic timp de un an de zile, aveam acest vis (în tinerete poti sa ai vise, ba chiar si la o varsta mai matura trebuie sa ai vise), vise care se împlinesc sau nu se împlinesc dar le ai cu atâta tarie ca uneori se împlinesc, si visul meu era sa devin profesor universitar în America. Mi s-a împlinit si cred foarte tare si le spun si studentilor mei; cred ca mi s-a îndeplinit din mai multe motive: desteptaciune ca desteptaciune, cultura ca si cultura, dar perseverenta, cinstea si a-ti urmari un scop într- un mod frumos în care oamenii din jur sa-si faca loc, si asta este unul din lucrurile grele de facut în special în strainatate când nu cunosti pe nimeni si când începi de la zero.

BT: Cum de ati ales meseria asta pentru ca “Automation Enginering” (inginer automatizari), este o meserie pe care noi toti înclinam sa o credem croita barbatilor? Ce v-a atras la meseria asta?

IC: Pot sa spun ca nu am ales-o, si îmi aduc aminte, ca o paralela, ca cel care a descoperit “Scara Richter” a cutremurelor a spus ca a descoperit scara din întâmplare. Era într-un laborator, lucra în domeniul acela si a descoperit-o. În acelasi mod am descoperit eu ingineria. Aveam un master în arhitectura, am plecat din România în ’73 fara sa am diploma cu mine si am vrut sa devin profesor universitar. Ca sa devii profesor universitar trebuia sa ai un doctorat si ca sa am un doctorat trebuia sa am cu mine diploma de master care era în România. Asa ca am facut un alt master la UCLA în “Industrial Design” in cadrul studiilor de “Fine Arts” (Belle Arte), deci la baza sunt ahitect, sunt o persoana care si-a dorit sa mearga în domeniul artelor. Cum stiu ca dumneavoastra faceati filme documentare m-am bucurat. Nu am avut timp sa discutam pe tema aceasta suficient. Dorinta mea din copilarie a fost sa fiu regizor de film si am fost cu Elisabeta Bostan la Humulesti sa vad cum se filmeaza când aveam 17 – 18 ani. Deci ma intrebi daca visul meu a fost sa fiu inginera: Nu. Visul meu a fost sa fiu regizor de film. Nu mi l-am putut împlini si uneori nu îti îndeplinesti visul pe care îl vrei, dar îti îndeplineati o dorinta pe care se întâmpla ca viata…, sa te dirijeze în domeniul acela. În timp ce studiam “Industrial Design” la UCLA, cineva m-a sfatuit sa merg la un PhD în inginerie, în teoria deciziilor si mi-am spus: atii cea Cu masterele tale în ahitectura si în industrial design, încearca sa aplici teoria deciziilor si rezolvarea de probleme (domeniu de stiinte numit in engleza Problem Solving Theory) la design, si asta am facut. Însemnând ca m-am trezit studenta la programul de PhD fara ca sa mai stiu matematica, atât de necesara parcurgerii acestor studii de inginerie. Deci au fost multe, multe nopti de întrebari: daca sunt într-un domeniu la care pot sa fac fata, daca ma voi descurca, si multele teancuri de carti de matematica luate de la biblioteca pentru a-mi revizui putina matematica care se învata în scoala de arhitectura. Si asa m-am trezit inginer.

BT: Sunteti un exemplu de schimbare, un exemplu de succes al unui om care accepta schimbarea si s-a adaptat. Deci asta ar trebui sa ne faca pe multi dintre noi sa ne gândim, sa nu ramânem blocati în ideea de a fi numai asta sau cealalta. Puteti sa ne explicati ce înseamna de fapt “automatizare” si cu ce se ocupa ea, ce faceati practic ca sa întelegem si noi cei din afara domeniului acesta stiintific?

IC: Trebuie sa spun ca acest cuvânt “automatizare”, termenul automatizare este înteles în diferite feluri în diverse universitati americane si europene. Unul este automatizare în sensul de teoria controlului si atunci este foarte mult bazat pe matematica. Automatizarea pe care o facem noi în cadrul departamentului meu se refera la tot ceea ce este automatizat în industrie pe baza ordinatoarelor, pe baza computerelor, deci ingineria, sa spunem…, ajutata, controlata de ordinator. Ceea ce înseamna ca una din specialitatile mele si pasiunile mele profesionale în viata a fost grafica asistata de ordinator, a fost “Computer Graphics Design”, deci modelarea tridimensionala asistata de ordinator si inteligenaa artificiala pentru design si fabricatie. Adaosul de inteligenta, de desteptaciune la programele de computer care sa fie apoi utilizate în domeniul de inginerie. Deci, as spune ca întelesul pe care îl dam noi în facultatea mea este de a automatiza procesul de design si de fabricatie cu ajutorul ordinatoarelor.

BT: Încercati sa ne fascinati cu câteva exemple de viitor. La ce am putea sa ne asteptam de la automatizare, aveti preziceri? Ce ni se pregateste?

IC: În primul rând sa luam prezentul. Prezentul este: te poti urca într- un tren si trenul nu are conducator, n-are sofer. Astazi exista trenuri automate. Am fost într-un tren la Lille, în Franta, la aeroportul din Dallas, statul Texas, SUA, complet automat, totul functionând pe pilot automat. Deci, este extraordinar ca se poate folosi inteligenta umana transpusa în programe pentru a controla mecanisme, metode de transport in comun. Si automatizarea în acest sens implica o perfectiune mai mare decât este capabil omul, pentru ca omul are în special calitatea creativa, calitatea de a întelege, de a avea discernamânt si mult mai putin capacitatea de a repeta lucrurile cu foarte mare precizie, cu foarte mare acuratete. Deci, când pui avionul pe pilot automat, el stie mult mai bine sa citeasca semnele meteorologice, semnele de altitudine ai asa mai departe. Si mai mult decât atâta, antrenarea, sa spunem, ucenicia pilotului pentru conditii foarte nefavorabile si brusc aparute, pentru ca daca esti un pilot care nu ai trecut printr-o experienta similara, e prima data când o încerci si s-ar putea sa dai gres. În timp ce astazi cu programele de simulator de aviatie, pilotii pot sa treaca prin furtuni extraordinare, prin conditii extraordinar neasteptat de grele, de criza si sa învete din ele pe baza unui program de computer, pe baza unui sistem de ordinator completat de elemente vizuale tridimensionale. De fapt robotica, ramura a automatizarii, a patruns deja în casele oamenilor. Poate ca nici nu ne dam seama dar toate aparatele de uz casnic si entertainment au un microchip, o memorie. Exista si robotul care face curatenie ferind lucrurile din casa. Din pacate trebuie sa spun ca s-a crezut la început ca ordinatoarele vor lua locul oamenilor si asta s-a dovedit ca nu se poate…

BT: Vreau sa fiu avocatul diavolului pentru o clipa: vor ramâne oamenii fara serviciu din cauza ordinatoarelor?

IC: Cred ca se schimba modul în care omul este folosit si multa lume spune ca se schimba în rau. Eu pentru ca sunt specialista în acest domeniu spun ca exista si un avantaj important! În loc ca noi, fiintele umane sa facem lucruri care trebuie repetate, iar noi nu suntem buni la a repeta identic acelasi lucru, era ordinatoarelor ne va face sa facem lucruri noi, mai cu creativitate, deci într-un fel, cu toate dezavantajele pe care le poate prezenta folosirea ordinatoarelor este faptul ca ne da noua ca om, ca persoana fizica mai mult timp pentru a aborda si rezolva problemele din punct de vedere creativ.

BT: Da! Si asta ne duce de fapt la ceea ce am înteles mai devreme de la dumneavoastra ca, schimbarea este foarte importanta si asta ne va stimula sa ne schimbam si sa ne gasim altfel de slujbe, domenii de activitate.

IC: Da! Si cred ca e, în special o caracteristica a timpurilor de azi. Si pentru generatiile tinere nici nu mai exista posibilitatea dinainte în care faceai o facultate si ramâneai fixat pe ceea ce ai învatat în facultate. Astazi facultatea te învata doar cum sa înveti. Si trebuie sa continui sa înveti toata viata.

BT: Extraordinar! Aveti o meserie care mi-ar fi placut si mie sa o practic. Ati mai ales o melodie: Zaraza! De ce va aduce aminte?

IC: Trebuie sa va spun ca ascult cu mare nostalgie si cu mare bucurie melodiile românesti si mi-aduc aminte de copilarie, de tinerete, de mama.., nu am avut tata. A murit înainte de a ma naste eu, deci imi retrezesc in suflet tot ce era frumos în copilaria si tineretea mea din tara.

BT: Tatal meu a crescut orfan de amândoi parintii. E greu sa cresti fara tata! De ce a murit tata?

IC: Tata a murit de o infectie la rinichi. Era “sanatos”, medic ca profesie, si deci nu se ducea la doctor si brusc a venit asta peste el la 49 ani. S-a dus în 3 saptamâni. Azi nu ar fi murit caci sunt tot felul de antibiotice. Mama îsi mai amintea urletele tatei de la operatia de acasa pe viu… si anesteziantele erau putine. Eu am suferit toata copilaria pentru ca nu am avut un tata. Nu invidiez. N-am invidiat pe nimeni niciodata. Cred ca nu am senzatia asta în mine. Dar ma uitam cu jind la ceilalti copii cu tati. Si îi tot spuneam mamei sa îmi aduca un tata. La întrebarea “de unde? “, i-am spus, cred ca aveam vreo trei sau cinci ani, “de la piata”. Si m- a pleznit. Era o nevricoasa în tinerete. O buna, o bine crescuta, o femeie culta si foarte altruitsta … dar jap-pac, ma pleznea. Iar eu ma razbunam. Într-o zi, a plecat în papuci la scoala (preda la un liceu cunoscut din Bucuresti, Liceul Sincai, departe de casa …) în mare graba. Eu am luat pantofii si pâs-pâs dupa ea pâna la tramvai. Am stat pitita pâna a venit tramvaiul. Si când sa se urce… i-am strigat: “Mama!”, si i-am aratat pantofii. A pierdut tramvaiul, mi-am încasat palma…, dar m-am razbunat… si uite asa povestioare… din copilarie.

BT: Ducem dorul parintilor nostri. Ne pare rau ca i-am pierdut. Ce regretati cel mai mult? IC: Cel mai rau îmi pare pentru tata care îsi dorea enorm un copil al lui. Ajutase noua si fratelui sau, preot la tara, orfani. Tata nu a fost orfan, a avut tata preot – un batrân pe care nu-l cunosc decât dintr-un frumos, magic tablou care era la noi în casa, distins, cu parul si barba alba, cu ochi albastri – jumatate din familia tatalui era colorata asa, cealalta jumatate maslinie cu ochi si parul negru, ca mine, o Ileana Cosânzeana colorata invers celei din povesti, exceptie de confirmare a regulii. Nu mi-a fost dat sa am nici tata si nici unul din bunici din partea nici unuia dintre parinti. Eu am tâsnit pe lume sa îi înlocuiesc pe toti… dusi de mult si care nu m-au asteptat. Toata copilaria m-a fascinat tabloul bunicului dupa tata, preot la Balanesti, Oltenia, lânga Slatina. Si mama l-a facut cadou când a plecat din România si a împrastiat totul din casa, unui var de-al meu, fiu al fratelui tatii, fiul preotului de ai carui copii s-a ocupat tata, Justin Paunescu, cel care s-a preocupat cel mai mult de a întelege ideile moderne ale tatalui lui. Deci, cel mai potrivit de a fi în posesia sufletului captat în imagine a bunicului. Mi-as dori sa am acel tablou… Sper ca stranepotii sa simta ca mine pentru imaginea aproape de sfânt, dar de sfânt pe pamânt, a bunicului. Dar ma îndoiesc, caci distanta dintre generatii îndeparteaza spiritele. Suntem învaluiti de Tudor Gheorghe cu Sara pe deal.

BT: Musafirul nostru este doamna profesor Ileana Costea, profesor la CSUN, California State University, Northridge. Am vazut aici ca sunteti un luptator, un promotor al culturii române. Participati si organizati multe actiuni comunitare. Puteti sa ne spuneti câteva cuvinte în legatura cu aceste activitati; expozitii, festivaluri, ce publicati…, reviste…?

IC: Am început în 1992, dupa ce mi-am terminat doctoratul si am avut intrucatva mai mult timp în afara profesiei care m-a absorbit o viata ca un aspirator necrutator. Am organizat un congres ARA, al Academiei Româno-Americane la facultatea mea si cu aceasta ocazie am cunoscut pictori români care s-au stabilit la Los Angeles, pentru ca am organizat in cadrul acelui eveniment doua expozitii de pictura româneasca, apoi arhitecti, organizand doua expozitii de grafica si design, o expozitie de carte si fotografie (avand ca pretiosi colaboratori pe profesoara Georgiana Fârngoaga Galateanu, care preda româna la UCLA si artistul- fotograf pe atunci californian, si vesnic român, Emanuel Tanjala) cât si un concert cu o foarte talentata tânara pianista românca de 12 ani, Virginia Munteanu, acum avocata la Los Angeles. Deci, astea au fost primele activitati dupa care am tinut conferinte si am facut prezentari pe tot felul de teme romanesti. În 2005 si 2006 am organizat doua expozitii cu fotografii ale scultpurilor lui Constantin Brâncusi si Patriciu (Patick) Mateescu pentru ca sotul meu si cu mine am donat la California State University, Northridge doua sculpturi facute de pictorul ceramist Patriciu Mateescu. si motivul principal pentru care am tinut ca facultatea mea sa aiba sculpturile acestea este ca mi-am dorit sa fie o prezenta româneasca pe campusul universitar unde predau eu. Cu bucurie spun astazi ca una dintre sculpturi intitulata “Cinci mâini”, mâini cereati, cum le numeste sculptorul reprezentând într-adevar cinci mâini înalte de zece picioare inspirate din traditia binzantina sunt puse pe fatada Colegiului de Arta de la universitatea la care predau din 1979. Am fost vicepresedinta uneia dintre cele doua societati românesti din Los Angeles; “Viitorul Român Society”. Am adus o artista din România, nu foarte cunoscuta pe atunci dar extrem de talentata care e specialista în recitari de poezii: Blaga, Bacovia si mai recent Eminescu, Lidia Lazu, si am organizat patru recitaluri pe tema Blaga, în California, la trei biserici românesti (din Hollywood, Hayward – Casa Româna, ai Palm Springs) si la un “Rotary Club” (din Newbury Park din zona Los Angelesului). Artista a fascinat publicul cu trilurile ei, pentru ca are un mod foarte special de a dânsa si a cânta între poezii. Am adus un scriitor român despre care cei din Europa stiu foarte mult: Bujor Nedelcovici, care a scris romanul “Al doilea Mesager”, o carte destul de importanta pentru literatura româna, demascatoare a totalitarizmului Ceausist când acesta era inca in plina forta în tara. Am organizat pentru dânsul câteva vizite la diverse universitati si diverse alte organizatii din California, ca de exemplu Asociatia Aliance Francaise, din Riverside, unde pe atunci era Presedinta romanca, Elena T. Iar mai recent am încercat sa scriu cât mai multe articole în ziarele din California: ziarul “Meridianul Românesc”, revista “Clipa”, si un ziar românesc din Colorado, “Gândacul de Colorado”. Am publicat doua articole în “România Libera”: unul despre recitalurile Blaga in California in 2008, celalalt un interviu luat la Paris în 2010 scriitorului Bujor Nedelcovici. Subiectul meu principal este: Prezente românesti surpriza în strainatate.

BT: Timpul fuge, e automat! Ne pare bine sa va avem ca oaspete aici la radio 3zzz Melbourne, Australia si va rugam, doamna Costea, sa reveniti cât mai curând.

IC: Vreau sa închei aceasta întâlnire prin a spune ca dorinta mea este ca toti acei care sunt aici în Australia sa se gândeasca ca la rândul meu sunt undeva departe, în Los Angeles si ca noi, cu totii trebuie sa tinem în minte si în suflet cu dor România cu tot ce are frumos, cultural si artistic, oamenii cu nobletea lor sufleteasca. Si acum o mica marturisie de dupa fapt si dupa cortina … La Melbourne eu fiind departe de colectia mea draga de muzica româneasca din Los Angeles, melodiile pe care vi le-am spus pentru emisiune le-am ales sfatuindu-ma la telefon cu niste rude ce-mi sunt si buni prieteni, Silvia (fost Paunescu – nici o legatura cu Adrian …, nepoata de var dupa tata) si Mihai Bogdan sotul ei, si pasionati de muzica româneasca si filme si cu care ma simt mereu pe aceeasi lungime de unda de trairi si simtiri si care- mi stiu gusturile.

BT: În momentele acestea grele prin care trece Australia, când apele ne-au inundat, viforul ne-a smuls casele si trecem prin clipe grele ne-am bucurat sa o vedem pe doamna Hillary Clinton oferindu-ne ajutor, fiind mândra sa ne numeasca cei mai buni prieteni ai Americii. Cum vorbeste americanul de rând despre noi?

IC: Nu am auzit pe nimeni vorbind de rau. Trebuie sa spun cu regret ca, în general, în America pe care o stiu eu nu se vorbeste prea mult nici de Europa, nici despre Australia, însa sunt sigura ca doamna Clinton doreste într-adevar sa va ajute si am fost extraordinar de impresionata de drama pe care am vazut-o la televizor cu inundatiile din diferitele localitati si regiuni din teritoriul Queensland si din orasul Brisbane. Sper ca ajutorul va fi binevenit si mai doresc ca toata aceasta nenorocire locala sa fie oprita într-un fel si sa nu aiba efecte puternice asupra întregii economii australiene, asupra australienilor si asupra românilor care traiesc aici pentru ca va doresc din tot sufletul o viata frumoasa, cu bucurii, cu ploaie ca sa fie vegetatie si mâncare, dar fara inundatii.

BT: Doamna Profesor Doctor Ileana Costea va multumim din toata inima si va dorim sa ne faceti mândri pe mai departe! Pe durata emisiunii, Doamna Profesor a mai ales trei melodii: Cântec de padure – Ion Zubascu, Ciuleandra – Maria Tanase si Mugur de fluier – Phoenix si da, de ce sa nu marturisesc, a avut tot timpul lacrimi în coltul ochilor, de emotie si dor. Va multumesc! In dorinta de a promova cultura romaneasca dna Costea a facut in ultimii ani si recenzii si prezentari in public unor carti romanesti pe care le apreciaza. In cadrul emisiunii la 3zzz a prezentat trei carti: Muntele Iubirii de Livia Grama, Astazi Incepe de Maine de Sorin Issvoran si Veneticii de Ion Lazu.

Interviu realizat de Ben Todica la radio 3zzz, Melbourne, Australia, 15 Ian. 2011

Reclame