Gh. A. M. Ciobanu- Jean Mihail, un mare cineast

publicist, Roman

Apartenent oraşului Roman cu primii lui paşi cu care a pornii să-şi constituie sensibila sa formaţie intelectuală de mai tirziu, cineastul Jean Mihail (1896-1963) reprezintă pentru arta românească a marelui ecran unul din ctitorii ei de seamă. Visul său, zămislit pe băncile Gimnaziului ROMAN VODĂ din mirajul rostogolirilor de umbre mute şi din penumbra stranie a sălilor de proiecţie, se va converti, apoi, în ideal şi creaţie, în profesionalism înalt şi totală dăruire.

De la „ Ţigăncuța din iatac ” la „Râpa dracului”

Prin cele aproape patruzeci de realizări cinematografice – filme artistice, scurt-metraje documentare, adaptări pentru publicul român sau proiecte – începând cu Ţigăncuţa din iatac (1923) şi terminând cu Râpa Dracului (1957), cineastul Jean Mihail a conferit ecranului românesc sincronism european şi specificitate naţională. Fie că porneşte de la autori consacraţi din literatura noastră (Caragiale, Rosetti, G.M. Zamfirescu, Geo Bogza) sau universală (Cehov), sau fie că îşi scrie singur scenariile (Parada melodiilor, Rapsodia rustică), regizorul Mihail stăpâneşte cu măiestrie. într-un domeniu nedefrişat încă pe plan mondial, întreaga polifonie a multiplelor cerinţe pe care această tînâră artă o impunea în acei ani. Deşi încărcătura de tehnicitate a acestei a şaptea arte este foarte mare, cu toate acestea în cele mai multe din creaţiile sale este surprinsă nota de autentic naţional şi de tradiţie multiseculară. Filmul, ca şi sonata în muzică, păreau, la începuturile lor că sunt impermeabile la limbajul folcloric şi la universul rural. Dar, asemeni lui Enescu, şi Jean Mihail casează această prejudecată estetică plină de conservatorism şi-si poartă, de repetate ori, obiectivul său sensibil prin lumea plină de colorit naţional şi de statornicie istorică a satelor. Prin aceasta, filmul românesc porneşte de la început în lume din vatra genezei noastre istorice şi a autenticului nostru spiritual.

Regizorul este prin excelenţă un pleinairist al peliculei, cultivând preferinţa pentru firesc şi evadând mereu din ambianţa prefabricată a studioului. De aici nota dominantă de realism şi documentarism ce caracterizează creaţilile sale, creaţii în care spaţii carteziene, dăltuite mai mult din fâşii verticale, adăpostesc în intimitatea lor scene de şcoală flamandă şi hieratism sienez. La el, lumina şi mai ales umbra desenează, sculptează sau, uneori, sondează adîncimile indescifrabile ale sufletului omenesc. Din secvenţele sale se degajă o certitudine şi o suficienţă liniştitoare, vecine cu echilibrul renascentist şi limpezimea clasică. Doar în unele documentare întâlnim, ca un experiment parcă, elemente de un baroc reţinut, aparatul de filmat zăbovind mai mult la nivelul de jos al spaţiului, spre a absorbi de aici diagonalele amplificate ale obiectelor.

Patetism romantic

Ca un precursor al filmului contemporan, autorul instrumentalizează repetat modalitatea curajoasă a prim-pianului. cerându-se. prin aceasta, de la interpreţi o transferare tranşantă din zona cuvântului rostit în aceea a nuanţelor de expresie şi de psihologism. Personajele evoluează aproape scenic, învăluite într-un paetetism romantic, separându-se, ca nişte monade spirituale, de realitatea din jur şi adâncindu-se, fară întoarcere. în lumea lor interioară. Ele au, în felul cum îşi trăiesc bucuriile sau durerile, ceva din elenismul grupului statuar Laokoon, degajând în jur o indescifabrilă stare de aşteptare. Adresându-se unui public la care, în momentul receptării artistice, sistemul său senzorial e dominat de vizualitate, regizorul cultivă discret un anumit estetism, atât la selectarea interpreţilor, cât şi la organizarea cadrului de desfăşurare a substanţei epice.

Vizionând filmele lui Jean Mihail, trăim nu atât emoţia copleşitoare produsă de ceea ce a realizat acesta în acei ani de căutări şi de pionierat, ci mai mult o stare de uimire, gândind, imaginativ, ce ar fi putut înfăptui potenţialul său creator în condiţiile oferite de tehnica şi estetica cinematografiei de azi.