Dorel Mihai Gaftoneanu- Trece briza dimineţii…

poet, Botoșani

 Motto: “Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.” (Octavian Goga)

In memoriam- slujitorilor şcolii satului din nordul Moldovei unde m-am născut…

 

Trece briza dimineţii peste câmpul plin de flori,

Inundat de  minunate evantaie de culori…

Adierea ei dezmiardă, admirând a mia oară

Farmecul şi gingăşia zilelor de primăvară…

 

Ireală, nevăzută, se apleacă lin să soarbă,

Perle-boabele de rouă de pe firele de iarbă,

Mângâind cu voluptate toate câte se ivesc,

Fluturi, flori şi păsărele, într-un ritual firesc…

 

Enigmatică, plăcută, cu o graţie aparte,

Dulce şi neprefăcută, fermă ca un semn de carte,

La cazona deşteptare: “Toţi, treziţi-vă la viaţă!”

Hotărâtă, risipeşte jaluzelele de ceaţă…

 

De alintu-i saturnalic, nimeni şi nimic nu scapă,

Nici naivele broscuţe şi nici nuferii din apă,

Fremătând, îmbrăţişează prin poienile pădurii,

Cu iubire infinită frumuseţile  naturii…

 

Ea împrăştie senină, plină de zburdălnicie,

Calde, blânde, generoase zâmbete de voioşie,

Către flori şi către cuiburi, spre petale şi spre pui,

Şi spre soarele ce urcă în înaltul cerului…

 

Umbre cenuşii, gregare, se deşteaptă  circumspecte,

Fantomatice şi stranii, milioane de insecte,

Mici arici, gheme cu ace cât un bulgăre de nea,

Pui zglobii de căprioară, iepuraşi de catifea…

 

…Osteneşte ziua-ntreagă, spre amurgul înserării

Ce coboară în tăcere peste marginile zării…

Curând licărul de stele, printre şoapte şi suspine,

La odihnă o trimite sub cleştarul lunii pline…

……………………………………………………

Singuratic, în tăcere, văd trecutul încă viu,

Cu stropi mari de amintire, ca o ploaie în  pustiu…

Şi mi-i dor, mi-i dor întruna, într-un fel nepământesc,

Clipele de altădată, iarăşi să le retrăiesc…

 

 mai 2011.

 

Reclame