Emilian Valeriu Pal- percepții

jurnalist, poet, Roman

 Amandine

o conferință insipidă de presă
de parcă ai băut cafea amestecată cu nisip
ca de obicei mintea o ia razna
te gîndești oare cît de greu o fi de ucis bruce willis
ai două mîini și ele sînt atît de singure încît se aruncă pe hîrtie
ca de la etajul opt
un reporter idiot transmite că e o moarte învăluită în mister
întrucît nu aveau probleme financiare
 
este una din zilele cînd îmi vine să arunc totul în aer
pentru că nu mai am nimic de dat
nimic de spus
dacă mîine soarele n-o să apară să știți
că eu l-am urmărit pe scuter și-am tras
apoi m-am aruncat pe fereastră
m-am născut pentru asta
 
îți dai seama că îmbătrînești cînd copiii cresc mai repede decît tine
de parcă trecutul dincolo ar fi probă olimpică
emoționat îmbrăcat la costum și cu niște lumînări imense
asiști cum preotul scufundă în cristelniță moartea
dacă ar fi după tine i-ai pune numele joey demaio
pentru că până la urmă ți-ai legat viața de acest nou născut
dar pînă la urmă au botezat-o florica
 
vă rog să nu vă mai rugați pentru mine
sînt bine mersi iar dumnezeu știe asta
sînt cel căruia îi e așa frică de moarte
că pînă și ei i se face scîrbă și mă lasă
în pace
pînă și moartea are orgoliul ei
 
este una din zilele în care îți pare că toți oamenii te cunosc
doar pentru simplul fapt că ești om
dați-mi asfalt dați-mi șină de tren
să mănînc
și voi să ajungeți acolo unde trebuie să ajungeți
 
ai două mîini și ele se aruncă în aer
pentru că nu pot spune ce ai de spus
ești doar un soare care se intoarce seara acasă de florii
pe trei cărări
luna te trimite la culcare bărbate
ești beat vorbim dimineață
mîinile tale lasă aragazul deschis
poate așa
cînd nu te mai doare nimic atunci ar trebui
să te întrebi
al cui ești
 
mă-sa
decît să fiu om
mai degrabă eram o ploaie de vară
mulți nu m-ar fi ținut minte
dar aș fi uitat cîte ceva
pentru voi

 

 

the church of salvation(ad_joc)

 

cîteodată mai bat sfios la ușa cerului
întreb peltic dacă sorin e acasă
dacă are voie afară să jucăm castelul
o femeie cu nume de pescador
îmi răspunde că are pojar
dar să nu-mi fac griji
acolo orele în care se moare sînt respectate cu strictețe
altfel copiii s-ar opri brusc din creștere
 
există o zi
de obicei spre sfîrșit
în care scuip bărbătește în palme
și mă apuc de înlocuit distanțe
de parcă aș înlocui șine vechi de tren
se anunță temperaturi extreme
între oameni las spații pentru contracții
mă apuc să cresc asfaltul pînă devine un drum
al meu și numai al meu
mă joc de-a cine clipește primul
cu soarele
 
am un loc secret în care plantez bulbi de zambile pentru mama
tot eu le calc în picioare pentru că m-a plesnit
cînd am rămas corijent la mate
mi-am pierdut toate cheile în zăpadă
și-acum aștept toată viața să vină tata
 
ca să-mi deschidă
 
am învățat meserie pe ascuns de la bunicul meu
acum pot da înapoi timpul de cîte ori vreau
astăzi am șase ani la micul dejun tai luna felii
întind pe ea miere de salcîm
în cană torn calea lactee și puțină cacao
bat de trei ori în lemn
arunc peste umăr potcoave
îmi desenez pe frunte o stea
apoi intru-n oglindă
 
zilele mele sînt un șantier în lucru
merg pe furiș alături de frate-miu
printre orele scurse
furăm țevi de plastic
ne facem pistoale cu nouă guri ca-n mărgelatu
la cornete de hîrtie nu m-am priceput niciodată
împrumut de la alții și trag la întîmplare
în umbre
 
dacă aș avea chef aș putea fi humpty dumpty
căzut de pe un zid de carne
nici toți caii nici toți oamenii și nici toate femeile regelui
n-ar putea să mă facă la fel cum am fost
cu toate acestea preferabil uitării este mimarea
iubirii de sine
 
de mîine o să-mi scot tiptil inima cînd încă doarme
în loc voi pune un zar
mă voi muta într-o ghindă
și mă voi numi
întîmplare

 

elephant&castel

 

de la o vreme zilele mele trec de parcă la semafor ar fi verde
intermitent
nici una nu se oprește
să pot traversa această liniște care s-a lăsat peste mine
tot mai rar cineva îmi trece mîna prin păr
ca și cum ar mîngîia o fotografie
m-am obișnuit să mă duc seara acasă cu două umbre
să fac glume stupide de genul între două nu te plouă
în piept în loc de inimă am frunze de coca
și ăsta este singurul mod în care îmi cîștig existența
 
fumez țigările pe jumătate apoi le arunc
în urma mea săracii le strîng
de parcă ar fi niște porumbei adunați într-o piață publică
încrucișez degetele în exerciții inutile de scrimă
la fel de inutil scandez lozinci
eu pentru toți și toți pentru nimeni
uneori mai arunc petale de la balcon
peste convoaie imaginare de nuntă
 
mi s-a întîmplat într-o stație de metrou cu nume ciudat
să mă apuc să vorbesc în toate limbile pămîntului
să spun că nu am nevoie de prieteni
doar de cineva care să mă iubească
în fiecare dimineață mă ridic din mine cu scîrbă
ca un condamnat căruia i se împinge micul dejun
printre gratii
 
 
într-un final e chiar amuzant
să-ți privești viața
ca pe o încăpere dintr-un aeroport
pe fruntea ta scrie conciliere bagaje
trupul e o bandă rulantă pe care stau zeci de valize
iar tu gîtuit de emoție îți aștepți inima
sperînd s-o poți recunoaște dintre atîtea
bagaje de cală
Reclame