Constanţa Buzea- poeți români

Acolo unde cred că eşti

Acolo unde cred că ești
Nici trenurile nu străbat
Acolo ca de sticla par
Pădurile de brad brumat.

Tot mai departe simti si taci
Adaugat la rest mereu
Si nu mai pot inainta
Decat pierzandu-ma si eu.

Cum ninge, alb e orice drum
Si alb respira-ntregul timp
Nici nu te-as recunoaste-acum
Desperecheat si fara nimb.

Mi-e mila si sa-mi amintesc
Dar nici sa uit nu ma indur
Cata parere-i in destin
Cata greseala-i imprejur.

Cu degete de frig adun
Ca sub un sal inzapezind
Sufletul nostru inca bun
Miscarea lui catre argint.

Cum ninge, nu s-ar mai opri
Si fi-vor brazii ingraditi
Acolo unde cred ca esti
Printre barbari meteoriti.

In fiecare an astept
Sa ninga, sa te pot vedea
Daca privesti, daca asculti
Daca mai intelegi ceva.

  

Naivul Rasplatind Pe Cel Ce Minte

Aceleasi drumuri si aceleasi tinte
Aceiasi porumbei pe-un blid de linte
Naivul rasplatind pe cel ce minte.

Mi-e dor de tihna si de lucruri sfinte
De-o lacrima întreaga si fierbinte
De umilinta si de rugaminte
Catre duioase mume-morminte.

Dar duc povara câtorva cuvinte
Mi le atârn de gât cerând în minte
Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte.

 ***

Viitoarea poetă s-a născut într-o familie modestă din mahalaua Olteniţei-Giurgiului, din sudul Capitalei. A terminat facultatea de Filologie în 1970. A debutat cu poezii încă de pe băncile liceului şi a publicat un număr impresionant de volume, impunându-se drept una dintre marii poeţi ai ultimei jumătăţi de secol XX. Redactoră la revistaAmfiteatru între anii 1974 şi 1990, după care a trecut la redacţiaRomânia literară, unde a deţinut rubrica de Poezie şi pe cea de Poşta redacţiei, promovând generaţii succesive de poeţi. 

S-a căsătorit în 1971 cu poetul Adrian Păunescu, au avut doi copii, după 15 ani de convieţuire s-au despărţit. Unele aspecte dureroase ale iubirii cu poetul tribun sunt narate în scrierea autobiografică Creştetul aisbergului (2009).
Debutând în volum cu De pe pământ, 1963, în colecţia care avea să devină faimoasă „Luceafărul”, deci la 22 de ani, poeta era deja foarte cunoscută din  colaborările sale intense la toate revistele literare, căci puţine erau pe-atunci, inclusiv la revistele pentru copii şi tineret. A trebuit deci să selecteze pe cât posibil din ceea ce scrisese şi se publica în plin proletcultism, dimpreună cu ceilalţi colegi de generaţie care băteau impetuoşi la porţile poeziei, la „Poarta cetăţii”, cum şi-a intitulat Gh. Pituţ prima carte de versuri.  Până prin 1965 nici nu se putea debuta altfel în poezie. Ilie Constantin, Adrian Păunescu, Gh. Istrate, alţi prieteni din grupul respectiv, dar şi Cezar Baltag, Nichita Stănescu, Ana Blandiana au plătit acest tribut.  Apoi , cu un nume deja făcut, fiecare a continuat în felul său personal, s-au salvat de la fundătura partinicului doar cei care au avut specială înzestrare pentru poezie. Singura salvare fiind talentul, nimic altceva. Ultima redută. „Ultima Thule”. Pe alţii lipsa talentului i-a scos din cursa pentru poezie, chit că au continuat să publice ani la rând şi decenii, în virtutea inerţiei, nevoiţi să îngroaşe latura militantismului, a ceauşismului naţionalist. Un exemplu ar fi Ion Crînguleanu, altul A.I. Zăinescu, sau… dar sunt destui. Constanţa Buzea este exemplul salutar, fericit, salvării prin talent şi prin conştiinţă artistică înaltă. Iar pe partenerul dsale, nu lipsa de talent, ci arivismul, lipsa caracterului l-au dus spre derizoriu şi circ. Puternică a fost la Constanţa Buzea şi ardoarea cu care s-a devotat cuvântului, înainte de orice altceva, înainte chiar de fericirea personală. Jurnalul publicat până acum arată într-adevăr doar vârful aisbergului nefericirii sale personale, marele dezastru adus în viaţa ei de iubirea pentru bardul de la Bârca. Restul de durere, muntele de gheaţă şi de durere se află ascuns vederii directe, disimulat în lunga elegie a poeziei sale de-o viaţă. Agonice, Sala nervilor, Răsad de spinietc etc.

Opera: De pe pământ (1963); La ritmul naturii (1966) , Norii (1968);Agonice (1970); Coline ( 1970) Sala nervilor (1971; sonete); Leac pentru îngeri (1972; antologie) , Răsad de spini (1973) , Pasteluri (1974), Ape cu plute (1975); Limanul orei ( 1976);  Poeme (1977; antologie); Ploi de piatră (1979);  Umbră pentru cer (1981); Cină bogată în viscol (1983);Planta memoria (1985); Cheia închisă (1987; antologie); Pietre sălbatice (1988); Ultima Thule (1990; sonete); Pelerinaj (1997); Foșnet fabulos (1997; antologie); Pastelul amoros (1998; antologie); Pretext de conversație (1998; antologie); Roua plural (1999, ed. adăugită 2007; antologie); Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol); Netrăitele (2004);Netrăitele II ( 2008); Creștetul ghețarului: jurnal 1969–1971(2009)
 


Sa rezistam umbriti de-aceeeasi carte

Miscat sa fie aerul ca-n moara, 
Gramezi de fructe, toamna mea cu tine, 
S-avem în fata ochilor coline
Sa fiu bolnava si sa nu ma doara.

Roua în roiuri cada peste stepe, 
Mirosul ierbii sa trezeasca sete, 
Sa se adune cai de-un an în cete
Oprind în mers carutele cu iepe.

Acelorasi tristeti sa tinem parte, 
Sa nu ne-ndure dulcea lumii moarte
De sufletul meu rupt în doua soarte.

Sa rezistam umbriti de-aceeasi carte
Când a nu fi, si a fi mereu departe, 
Acelasi chip le este dat sa poarte

 

      
Reclame