ÎPS Părinte IOACHIM BĂCĂUANUL- La mulți ani!

IPS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, doctor în teologie, scriitor,publicist

 Ioachim Giosanu s-a născut la 29 martie 1954, în comuna Stăniţa (judeţul Neamţ), din părinţi creştini ai Bisericii Ortodoxe, Neculai şi Anica Giosanu. Este cel de-al treilea copil din cei opt (patru băieţi şi patru fete).

                                                    *

„M-am născut la 29 martie 1954, la Stăniţa, judeţul Neamţ, un sat de ortodocşi, aflat în apropierea oraşului Roman. Sunt al treilea copil din cei opt ai părinţilor Anica şi Nicolae Giosanu. Din botez am purtat numele de Ilie. Eram într-o familie cu mulţi călugări, o familie despre care poţi afirma liniştit că are o vocaţie spre monahism. Mulţi din cei proveniţi din familia mea au renunţat la această lume şi s-au dedicat trup şi suflet lui Dumnezeu. Şi aş putea aminti aici pe părintele arhimandrit Ioanichie Bălan de la Mănăstirea Sihăstria, autorul a numeroase cărţi de cultură teologică, Iosefina Giosanu, stareţa Mănăstirii Varatec, Acachia Căuş, stareţa mănăstirii Războieni.”

Despre copilăria petrecută la Stăniţa, P.S. Ioachim păstrează amintiri dintre cele mai variate, de la chipurile frumoase ale dascălilor şi până la bisericuţele de nisip de pe malul Siretului, toate imaginile i se perindă cu nostalgie prin faţa ochilor, atunci când îl ispiteşti cu vorba:

„Îmi amintesc de figura învăţătorilor, a păstorului de suflete din sat, precum şia unui unchi de-al meu, dascăl la biserică, dascăl în sens erudit, de la care am învăţat foarte multe şi mi-a călăuzit paşii şi m-a îndrumat către Seminar. Nu pot uita nici momentele în care mergeam pe malul Siretului şi construiam bisericuţe din nisip.”

 *

Între anii 1961 şi 1969, a studiat la Şcoala generală din satul natal, Stăniţa. Între 1970-1971, a intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ. Erau timpuri grele. Decretul 410 din 1959, promulgat de autorităţile comuniste ale vremii, izgonise din mănăstiri marea majoritate a personalului monahal care avea vârsta de până în 50 de ani. Multe mănăstiri au fost închise, altele au fost transformate în azile pentru călugării bătrâni. O astfel de soartă a avut-o Mănăstirea Sihăstria, care pe vremea aceea, era considerată un schit. Însă, prin comasarea multor călugări cu viaţă aleasă, acea mănăstire a devenit una dintre cele mai înfloritoare oaze de spiritualitate din monahismul românesc. Când a intrat la Sihăstria, stareţ era un strănepot al lui Ion Creangă, pe nume Caliopie Creangă, din Humuleşti. Autorităţile l-au numit stareţ tocmai pentru această prerogativă. S-a dovedit a fi foarte generos şi l-a primit în mănăstire, în ciuda vârstei fragede pe care o avea (15 ani neîmpliniţi). Părintele Petroniu Tănase (actualmente egumenul Schitului Prodromu, Muntele Athos) l-a pregătit pentru a intra la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ.

STUDII:

Între 1970 şi 1975, a urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ.

După ce a absolvit cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, a fost admis la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti. Însă, conform legilor de atunci, cei intraţi la facultate urmau să facă înaintea intrării pe băncile instituţiilor de învăţământ superior, nouă luni de armată. Între anii 1975–1976 a efectuat serviciul militar, iar, cum înainte cu un an s-a întâmplat ca unii dintre teologii din armată să plece la slujba de Înviere, undeva într-un sat, în anul 1975-1976, generaţia de viitori teologi a fost trimisă să facă armata tocmai în Oltenia, la Pleniţa, Dolj, departe de orice sat sau aşezare cu biserici sau mănăstiri.

                                   *

„Am fost trimişi cu armata tocmai la Pleniţa, departe de orice suflare ca să nu avem contact cu Biserica. Eram o companie de teologi, iar între colegi s-au numărat actualul arhiepiscop al Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Casian Crăciun şi Înaltpreasfinţitul Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului. Am făcut armata cu un grup de actori, de la Institutul de Arte Teatrale şi Cinematografie, între care se afla şi Florin Călinescu, cel care a şi amintit într-o emisiune TV că a făcut armata cu trei ierarhi.

                                   *

Între anii 1976-1980 a urmat cursurile Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Diaconul Petre David, conferenţiar suplinitor la Catedra de Îndrumări misionare şi ecumenism, i-a coordonat lucrarea de licenţă, intitulată: „Sabatul la cultele neoprotestante şi poziţia ortodoxă”.

În anul 1980 a fost tuns în monahism, pe seama Mănăstirii Bistriţa, Neamţ, primind numele de Ioachim. A fost primul călugăr hirotesit pe seama acelei mănăstiri după 40 de ani. L-a avut ca naş de călugărie pe Părintele Ioanichie Bălan, unchiul său. Timp de cinci ani a lucrat la Bistriţa, în activităţile de restaurare la Complexul de acolo, alături de stareţul Ciprian Zaharia.

La data de 1 martie 1981 a fost hirotonit ierodiacon de către P.F. Patriarh Teoctist Arăpaşu, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Sucevei.

În anul 1982 a fost hirotesit arhidiacon de P.F. Patriarh Teoctist, iar în 1985 este transferat la Centrul Eparhial de la Iaşi, unde a avut mai multe funcţii: prim-arhidiacon al Catedralei mitropolitane din Iaşi, secretar al IPS Teoctist, corector la revista „Mitropolia Moldovei şi Sucevei” şi econom mitropolitan.

În anul 1990 este numit secretarul noului mitropolit al Moldovei, IPS Daniel Ciobotea (actualul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române). A rămas în această funcţie 4 luni, după care ÎPS Daniel l-a îndrumat să facă studii în străinătate. La 30 decembrie 1990, la Mănăstirea Văratec, a fost hirotonit ieromonah de către IPS Daniel.

La hirotonie au slujit în sobor P.C. Arhimandrit (pe atunci) Bartolomeu Anania (actualul Mitropolit al Clujului, Crişanei, Albei şi Maramureşului) şi stareţii mănăstirilor nemţene. La răspântia dintre ani (1 ianuarie 1991), în cadrul Tedeum-ului de la miezul nopţii, a fost hirotesit protosinghel.

La 7 ianuarie 1991, a plecat la studii de doctorat în Franţa. Era primul călugăr român trimis la studii după Revoluţia română din 1989.

                               *

 „Nu cred în Revoluţia din ’89. N-a fost decât una, la crearea lumii, anume la Naşterea lui Hristos, restul sunt mișcări populare, lovituri politice, răscoale.”

                             *

A ajuns la Institutul „Saint Sèrge” din Paris, singurul aşezământ universitar ortodox din  Occident, organizat de marii teologi ruşi, expulzaţi la Revoluţia bolşevică din 1917-1918. Facultatea era integrată Universităţii de la Sorbona, de aceea a intervenit pe lângă Guvernul francez care i-a acordat o bursă guvernamentală, ce i-a înlesnit aprofundarea studiilor. S-a înscris la Sorbona pentru a-şi perfecţiona limba franceză. A obţinut Diploma de „vorbitor de limbă franceză”. În 1992 şi-a prezentat planul tezei de doctorat, care i-a fost acceptat. A lucrat cu reputaţii profesori de la Saint Serge: Boris Bobrinskoy şi Olivier Clement.

La data de 26 octombrie 1994, şi-a susţinut teza de doctorat în limba franceză, cu denumirea de La déification de l’homme d’après la pensèe du Père Dumitru Stăniloae (română: Îndumnezeirea omului în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae). Cartea a fost publicată la Editura Trinitas din Iaşi, în 2003, cu prilejul „Anului Stăniloae” (100 ani de la naştere şi 10 de la trecerea sa la cele veşnice).

                         *

 „A fost prima lucrare despre opera şi gândirea Părintelui Dumitru Stăniloae, căci au urmat după aceea cincisprezece lucrări pe aceasta temă. Îmi amintesc cu multă bucurie cum am fost personal acasă la marele teolog român şi i-am precizat că doresc să întocmesc o lucrare despre el. M-a privit cu ochii întredeschişi şi mi-a zis: „Lăsaţi-mă mai întâi să mor şi scrieţi despre mine cât vreţi”. Când i-am răspuns că este un subiect pe care îl voi trata imediat, a acceptat să-mi alcătuiască planul lucrării.”

                         *

La data de 8 decembrie 1994, Sfântul Sinod (temei 8050/1994) a aprobat propunerea Arhiepiscopiei Iaşilor de promovare în treapta de arhimandrit a Preacuviosului Protosinghel Ioachim Giosanu, doctorand la Institutul Teologic „Saint Sèrge” din Paris.

La data de 15 mai 1998 a prezentat la rânduiala ipopsifierii, dimpreună cu PC Prof. Boris Bobrinskoy, decanul Facultăţii de Teologie Saint Serge din Paris, pe PC Arhim. Iosif Pop (actualul Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale).

La data de 21 iunie 1998, de Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor Atonului, hramul Mănăstirii Bucium, după oficierea Sfintei Liturghii, a fost hirotesit arhimandrit de către ÎPS Daniel, (la acea vreme, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei)

ACTIVITATEA MISIONAR-PASTORALĂ DIN FRANŢA

       „Când am ajuns la Paris, imediat după schimbările din 1989, am simţit efectiv că am intrat într-o altă lume. Nu mi-a fost deloc uşor. Imaginaţi-vă un călugăr venit din mijlocul Carpaţilor în mijlocul Parisului. Nu găseam niciunde o atmosferă duhovnicească precum cea de acasă. Prima Sfântă Liturghie am oficiat-o într-o criptă a unei biserici catolice, cu doar trei enoriaşi, în limba slavonă. Când am văzut că nu e nimic ca acasă, unde bisericile sunt pline, după Liturghie primul gând care mi-a venit a fost: „Ce-ai greşit tu de ai ajuns aici?” Era o luptă puternică în sufletul meu însă încet, încet mi-am revenit şi tot atunci o voce mi-a şoptit: „Ai facut-o din ascultare!”. Aşa am înţeles că Dumnezeu este omniprezent, atât în mijlocul Carpaţilor, cât şi în mijlocul Parisului.”

                              *

În paralel cu studiile de doctorat, văzând nevoile pastoral-misionare ale ortodocşilor din regiunea pariziană, şi nu numai, în timpul sejurului francez, a mai împlinit şi alte activităţi:

– a înfiinţat prima mănăstire românească din Occident, cu hramul „Bunavestire” (l’Annonciation), la Rosiers, nu departe de Fontainebleau, pe proprietatea unui mare aviator francez, Marien Chapy, fost pilot în escadrila legendarului scriitor şi aviator francez Antoine de Saint-Exupéry;

– a reorganizat prima parohie francofonă din regiunea pariziană, de spiritualitate românească. A adaptat pentru prima oară, textul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur în limba franceză, pe muzică bizantină românească;

– a organizat primele pelerinaje, de tip ortodox, la moaştele Sf. Mathurin de Larchant (secolul III) din regiunea pariziană;

– a participat ca membru coordonator în cadrul Societăţii biblice franceze la realizarea a două mari expoziţii ale Bibliei la Paris;

– în plan ecumenic a fost membru activ ca delegat al Fraternităţii Ortodoxe Franceze, în grupul de dialog ecumenic şi interreligios de la Paris. A publicat în reviste de specialitate, câteva articole cu caracter ecumenic. A participat la numeroase întruniri ecumenice, una dintre cele mai importante fiind cea din anul 1998, cu prilejul Journés mondiales de la Jeunesse (în limba română: Zilele mondiale ale tineretului), când peste un milion de tineri au fost la Paris. A făcut parte din grupul de organizare, ca delegat al Fraternităţii Ortodoxe Franceze. Atunci a avut prima întâlnire cu Papa Ioan Paul al II-lea;

– a coordonat, timp de un an, editarea unui periodic de limbă franceză Réjoui-toi (în limba română: Bucură-te!), unde a publicat o serie de articole cu conţinut teologic. De asemenea, a publicat câteva articole în periodicele SOP şi Contact.

– PS Ioachim la Saint-Serge Paris, s-a ocupat de reorganizarea Arhiepiscopiei Române din Europa Occidentală şi Meridională, cu sediul la Paris. Mănăstirea românească l’Annonciation a avut privilegiul să organizeze alegerea, hirotonia şi întronizarea Arhiepiscopului Iosif Pop, actualul mitropolit al românilor din Europa Occidentală şi Meridională;

– la Rosiers, în mănăstirea românească „Bunavestire” s-au făcut pregătirile pentru două congrese ale Fraternităţii Ortodoxe din Occident (cea mai mare manifestare ortodoxă din Occident, care se organizează o dată la trei ani);

– a cunoscut multe personalităţi ale culturii franceze şi mondiale de origine română: Paul Barbă Neagră (regizor), Gheorghe Zamfir (celebrul naist), R. Poghire (profesor de limba română la Sorbona), părintele Virgil Ghiorghiu, Elvira Popescu, Emil Cioran (l-a împărtăşit pe patul de suferinţă), Duiliu Sfinţescu (i-a fost duhovnic). A adus osemintele marelui Mitropolit Visarion Puiu, mitropolitul Basarabiei din exil, mort într-un sat din Bretania, şi le-a reînhumat în Cimitirul Montparnasse, alături de Constantin Brâncuşi, Emil Cioran, Virgil Ghiorghiu, Nae Ionescu şi Eugen Ionescu.

– a ţinut la Sorbona cinci conferinţe de cunoaştere a Ortodoxiei, sub genericul L’Eglise face à la modernité, point de vu orthodoxe; între timp a dobândit şi cetăţenia franceză;

– a convertit la Ortodoxie şi a confirmat în Biserica Ortodoxă aproximativ 70 de persoane venite de la alte Biserici sau religii.

                      *

 „Părintele Ioachim Giosanu este capătul de osie al unei axe pe răbojul căreia sunt încrustate cu litere de aur mai multe nume de părinţi români ce-au dat strălucire creștinismului în Franţa. Însuşi monahismul în Occident a fost întemeiat de un român. El se numeşte Ioan Cassian, era dobrogean, şi a trăit în zorii creştinismului, între anii 365-435.”

 

ARHIEREU-VICAR LA ROMAN

În anul 1998 a fost ales de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, arhiereu vicar al Episcopiei Romanului.

*

„PS Eftimie m-a propus Sfântului Sinod să-i fiu colaborator. Am acceptat să mă angajez la această muncă pastorală misionară pe lângă Episcopia Romanului, Episcopie de mare vază”

*

La data de 1 mai 2000, a doua zi de Paşti, a fost hirotonit Arhiereu al Episcopiei Romanului. În această calitate, el a îndeplinit mai multe activităţi pastoral-misionare, didactice, social-filantropice şi administrativ-gospodăreşti:

– a reînfiinţat revista „Cronica Romanului” (înfiinţata în 1924), în care a publicat câteva zeci de articole.

– a publicat articole, studii în diferite cotidiene şi reviste de specialitate.

– a prefaţat cărţi;

– a fost trimis, ca delegat al Sfântului Sinod, la diferite întruniri ecumenice, simpozioane, conferinţe internaţionale;

– urmăreşte desfăşurarea lucrărilor în peste 80 de şantiere de construcţii de biserici din Eparhia Romanului. Se ocupă în mod direct de construcţia celei mai mari biserici din ţară: Catedrala „Înălţarea Domnului” din Bacău;

– coordonează viaţa mănăstirilor din Eparhia Romanului;

– dirijează activitatea social-filantropică în toata Eparhia Romanului, implicându-se direct în diferite programe de asistenţa socială;

– participă la toate şedinţele Sfântului Sinod, făcând parte din Comisia „Doctrină, viaţă monahală şi socială”. Totodată face parte din comisia specială a Sfântului Sinod care se ocupă de studierea dosarelor pentru canonizarea Sfinţilor români. A alcătuit textele slujbelor Vecerniei, Utreniei şi Acatistelor mai multor sfinţi: Sf. Cuv. Antipa de la Calapodești, Sf. Teodosie de la Brazi – Mitropolitul Moldovei, Sf. Cuv. Vasile de la Poiana Mărului, Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeţ, Sf. Mucenici Ioan din Galeş şi Moise Măcinic. A revizuit slujbele Sfinţilor Leonte de la Rădăuţi, Cuv. Daniil Sihastrul, Sf. Ioan cel Nou de la Neamţ, Sf. Teodora de la Sihla, Binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt, Sf. Epictet şi Astion, Sf. Mucenic Emilian de la Durostorum (martiri dobrogeni);

– a sfinţit zeci de biserici, iar la alte zeci le-a pus piatra de temelie;

– a hirotonit în treptele de diacon şi preot peste 100 de tineri;

 

 

EPISCOP VICAR AL ARHIEPISCOPIEI ROMANULUI ŞI BACĂULUI

În urma ridicării Episcopiei Romanului la rangul de Arhiepiscopie cu titulatura nouă de Arhiepiscopia Romanului şi Bacăului, în şedinţa Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată în zilele de 18-19 iunie 2009, la Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Preasfinţitul Părinte

Ioachim Băcăuanul a fost ridicat la rangul de Episcop vicar.

 

 

Distincţii şi premii:

Diploma de onoare pentru cultură, din partea Primăriei Roman (2002)

– Membru de onoare al Comunităţii Academice aparţinând Universităţii George Bacovia, din Bacău (2003);

Diploma de excelenţă din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău (2004);

Diploma de onoare şi titlul de Prieten al Artelor, din partea Comisiei de Cultură Neamţ (2004);

Omul anului 2004, din partea Primăriei Roman, ca o recunoaştere şi încununare a muncii desfăşurate în plan cultural şi spiritual în decursul anului ştefanian (31 martie 2005);

Cetăţean de Onoare al oraşului Comăneşti, jud. Bacău (6 ianuarie 2007);

Cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna, jud. Bacău (1 decembrie 2007) .

LUCRĂRI PUBLICATE:

– La déification de l’homme d’après la pensée du Père Dumitru Stăniloae (Ed. Trinitas, Iaşi, 2003)

Despre volumul La déification de l’homme selon la pensée du Pére Dumitru Stăniloae, Editura Trinitas, Iaşi 2003, scrie:

„Contemplându-i imaginea, unii se vor întreba care a fost traseul pământesc al teologului care, ieşit din spaţiul mioritic românesc…semnifică spaţiul carpato-dunărean locuit de români, şi împărţit în trei provincii: Moldova, Valahia (Muntenia) şi Transilvania, în care trăiau din activitatea pastorală, adânc înrădăcinaţi în cunoaşterea ancestrală a legilor universului, (transhumanţa lor urmând drumul stelelor) a ştiut să aducă o faţă inconfundabilă de spiritualitate şi de nemurire”(pag.7)  – Ioachim  GIOSANU

                                                                               

Îndumnezeirea omului în concepţia – Pãrintelui  Dumitru Stãniloae                                                 

Conforma opiniei exprimată de Părintele Stăniloaie în lucrările sale de teologie dogmatică şi mistică, am încercat să precizăm că dumnezeirea nu este o formă existenţială statică, ci o mişcare permanentă în nemărginirea lui Dumnezeu.

Odată ajuns să guste din infinitul divin, omul a cărui sete nu mai cunoaşte răgaz, se mişcă în mod continuu în imensitatea acestui infinit. În această mişcare, el progresează fără încetare întru Dumnezeu, iar Dumnezeu neavând limite, această mişcare va continua la infinit. Ceea ce noi considerăm important este faptul că începutul în această mişcare, spre Dumnezeu şi întru Dumnezeu, nu se situează în viaţa efemeră. Noul avânt al omului şi înaintarea sa spre perfecţiune încep încă din momentul în care prima picătură de viaţă licăreşte în infimul embrion uman”.(pag.177)

În teologia Părintelui Stăniloaie „imaginea lui Dumnezeu în om” se referă la persoană. Aceasta trebuie deci să aibă o structură deschisă spre comunicarea în graţie, cu alte persoane care sunt în acelaşi timp „ imagini” şi „persoane”. În acelaşi timp, dialogul care se poate înfiripa, prin graţia Duhului Sfânt, între divin şi uman, de la persoană la persoană, nu trebuie să fie imaginat ca o relaţie între două fiinţe umane. Trebuie să luăm în consideraţie existenţa structurilor de comunicare care definesc deopotrivă persoana umană ca şi persoana divină, şi care pot realiza starea de comuniune, prin graţia şi puterea Duhului Sfânt”(pag.178)   

 „Părintele Stăniloaie a fost „teologul speranţei”, acea speranţă pe care ne-o insuflă tuturor celor care l-am cunoscut şi iubit…Am considerat că astăzi, mai mult ca oricând, lumea are nevoie să cunoască ceea ce Dumnezeu a dezvăluit unora dintre aleşii Săi. Părintele Stăniloaie a fost unul dintre aceşti aleşi ai  lui Dumnezeu, unul dintre aceia care trebuie să fie prezentaţi lumii. Pentru acest motiv, teologii români şi toţi aceia care i-au fost apropiaţi în timpul vieţii, au datoria de a-i face cunoscută gândirea teologică şi personalitatea. Teologia Părintelui Stăniloaie merită a fi cunoscută pentru mai multe motive. Este o teologie care răspunde nevoilor spirituale ale omului modern, aflat în căutarea unei noi dimensiuni vieţii sale: dimensiunea spirituală. Sperăm că omul secolului al XX-lea să fie un om spiritual, iar teologia Părintelui Stăniloaie oferă premisele acestui fapt. S-a văzut că teologia sa mistică îl cufundă pe om în infinit, dându-i perspective şi viaţă. Or, omul modern care nu se teme de nimic mai mult decât de neant, are nevoie, între altele, de o teologie care să fie scrisă conform legilor spiritului şi ale raţiunii.

Teologia Părintelui se adresează nu numai inteligenţei pentru a-i permite să se pătrundă de adevărul divin, ci şi sufletului, pentru a-l călăuzi spre contemplarea realităţilor supreme din care izvorăsc, spre strălucire, sfinţirea şi dumnezeirea” (pag.179-180)

 

aPRECIERI: „Bogată în conţinut şi sistematică în structură, teza monseniorului Ioachim este deopotrivă pătrunsă de admiraţia şi veneraţia pe care autorul le arată în faţa personalităţii acestui mare teolog român al secolului al XX-lea, cel care a fost Părintele Stăniloae”

                            † DANIEL, Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei           

Opera Părintelui Ioachim Giosanu reprezintă o imensă muncă de prezentare a viziunii teologice şi spirituale ale unuia dintre cei mai mari teologi contemporani ai secolului nostru al XX-lea, Profesorul Doctor Părinte Dumitru Stăniloae. Cu o mare grijă pentru fidelitate şi precizie, părintele Ioachim face să iasă în evidenţă această mare şi nobilă figură pe care am iubit-o atât de mult la Institutul Saint-Serge şi căruia i-a fost conferit titlul de doctor în teologia ortodoxă honoris causa.. Marele merit al Părintelui Ioachim este de a ne fi făcut să cunoaştem o sinteză teologică extrem de bogată şi, în numeroase puncte, originală. Analiza meticuloasă a Părintelui Ioachim se confundă într-atât cu scrierile maestrului său încât nu le mai poţi disocia.

       Este oare trăsătura unei apropieri iubitoare a unui fiu de părintele său spiritual?”

                                                               Pr….. Boris BOBRINSKOY 

 „Părintele Arhiereu-vicar Ioachim Băcăuanu, de la Episcopia Romanului, figură exemplară a Ortodoxiei româneşti, instituie prin opera sa esenţială, consacrată ontologiei iubirii  a teologului panortodox Dumitru Stăniloae, ideea necesarei sanctificări a lui Dumitru Teologul, în şirul celor ce s-au bucurat de această cinste: Sf.Evanghelist Ioan, Grigorie de Nazianz, Simeon Noul Teolog. Ideea aceasta impune valoarea Trăirii (Erlebnis) smerenie, în fuziune profundă cu Discursul teologic ortodox”.

                                                        Prof.univ.dr.Tudor GHIDEANU                                 

Autorul acestei elevate meditaţii teologice- Sfinţia-Sa, Arhiereu-Vicar Ioachim Băcăuanul– delimitează subtil succesiunea ascendentă a momentelor prin care Dumnezeiescul se întrupează, tot mai mult, în osmoza spirituală dintre ceresc şi fiinţarea umană, năzuind asimptotic, aşa precum o cere nefinitul firii, ca sa ajungă în ipostaza, cât mai cuprinzătoare, de Îndumnezeire atotexistenţă. Şi, harul de transviziune al Părintelui Săniloae, ca şi darul de a putea pătrunde cu mult dincolo de condei, al sensibilităţii autorului, ne prefigurează, cât mai aproape de înţelegerea omenească, această interferenţă graduală, aflată între Întreg şi parte, între Sacralitate şi suprema Ei Creaţie

Gheorghe A.M.CIOBANU

 

Pană sigură şi cunoaşterea în profunzime a teologiei şi dogmaticii celui  care a fost „apostolul teolog”, Pr.prof.dr.Dumitru  Stăniloae, fac din această carte un reper pentru toţi cei care vor să se împărtăşească din izvorul viu al ortodoxiei. Pe urmele unuia dintre cei mai mari teologi ai sec.XX-lea, evocarea făcută de IOACHIM GIOSANU (BĂCĂUANU) înalţă lumina prin care se trasează drumul omului, creaţia cea mai perfectă a lui DUMNEZEU care transcende totul, rămânând transcendent.

Ideea de bază a cărţii este prezenţa reală a lui Domnului IISUS HRISTOS  în toţi cei ce cred, dar pe care HRISTOS nu vrea să-i anuleze în ceea ce are fiecare persoană ca propriu, prin aceasta, menţinându-se unitatea cât şi bucuria tuturor în aceeaşi comuniune cu EL. 

       Păşind pe cărările luminate ale acestei cărţi, ne clătim ochii minţii cu tainele sfinte ale teologii ortodoxe şi ne simţim în mileniul nou început mai aproape de DUMNEZEU şi de FIUL PREACURAT- IISUS HRISTOS, îndumnezeindu-ne”.

                                                                                    Puiu COSTEA

Opera sa are un caracter moralist, concepţiile religioase fiind asociate cu cele filosofice. Deseori sunt introduse pilde, întâmplări care dau culoare stilului narativ:

„…aduc în actualitate un episod extraordinar din viaţa Sf.Nectarie de Eghina. Pe când minunatul episcop era directorul Şcolii „Rizorias” din Atena, într-o zi, o aprigă dispută s-a declanşat între patru elevi ai unei clase. Întristându-se Sf.Nectarie, i-a privit în ochi cu linişte şi apoi le-a zis: „Ceea ce aţi făcut, mă întristează profund. Sunt obligat să mă pedepsesc acum pe mine însumi”. Pedagogul care a condus pe elevi la episcop rămase stupefiat. Elevii rămaseră şi ei uimiţi de cuvintele Sf.Nectarie. Directorul înţelegea că mai bine este să se pedepsească el însuşi decât pe cei în cauză. Sf.Nectarie a făcut-o. Din momentul acela a încetat să mai mănânce, mulţumindu-se doar să mai spună: „încercaţi să vă reconciliaţi repede căci dacă nu o faceţi îmi voi prelungi pedeapsa”. Efectul s-a văzut imediat. În amiaza aceleaşi zile, cei patru elevi nu au mai venit la masă, cu toate că fuseseră autorizaţi să o facă. S-au închis într-o cameră plângând şi înţelegând maniera directorului lor de a-i educa şi învăţa. Comportându-se de manieră non-convenţională tandrul  mitropolit de Pentapoleos, a redobândit mult mai repede pe copiii săi”                                                      Cronica Romanului, nr.3, 2004 

 În anul 2007,  editează Slujba Sfântului Mucenic Emilian de la Durostorum (Ed. Filocalia, Roman 2007);

 Este autorul a zeci de articole, apărute în: Prinos de recunoştinţă; Episcopia Romanului – 600; Cronica Romanului; Sarea pământului; Făclia Bisericii; Izvorul numărul unu; Mitropolia Moldovei şi Sucevei; Ziarul de Bacău; Ziarul Lumina ş.a. cât şi a numeroase conferinţe, disertaţii, alocuţiuni, predici etc.

 

PENTRU PĂSTORIREA  CREDINŢEI ÎN URBEA NOASTRĂ MUŞATINĂ

CU FAPTA ŞI CU SPIRITUL, ÎNTRU PURIFICARE, ILUMINARE ŞI ÎNDUMNEZEIRE,  TOT RESPECTUL ŞI CONSIDERAŢIA NOASTRĂ!

LA MULȚI ANI!

 revista Melidonium

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Credinta, Cultura, cultura romascana, PS Ioachim Băcăoanul. și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.