Dorel Mihai Gaftoneanu- Cu toţi suntem pe TITANIC…

poet, Botoșani

Motto:“Adevăratele poezii încep acolo unde se sfârşesc pe hârtie.”(Octavian Goga)

Meditaţie în versuri cu trimitere la perioada postdecembristă…

 

Scurtă vreme ne desparte de un veac de la «Titanic»,

Tragedia scufundării unui pachebot britanic,

Ce, plecat din Europa spre America de Nord,

Cu o listă de persoane cât un orăşel, la bord,

A ajuns la patru mile în adâncuri de ocean…

Chiar şi astăzi fascinează cu subiecte de prim plan.

Fenomen oceanic… tungus printre virgule şi linii,

Un cutremur pe planetă cu tsunami de opinii,

Şi impact apocaliptic în mass-media şi bursă,

Un colos printre vapoare dispărut la prima cursă…

După un impact teribil, spun detalii ce converg,

Cu o insulă de gheaţă, un gigantic aisberg.

Au curs râuri de cerneală, comentarii şi regrete,

Publicându-se concluzii, amănunte şi anchete.

S-au tot căutat răspunsuri muntelui de întrebări,

Niciodată foarte limpezi şi mereu sub aşteptări…

Doar în câteva cuvinte: sunt greşeli elementare,

Precauţie puţină iar viteză mult prea mare…

La «pupitrul de comandă» s-au comis erori fatale

Cu evacuări pripite şi urmări catastrofale.

Când vezi filmul tragediei, rămâi cu un gust amar,

Un tablou plin de durere şi secvenţe de coşmar …

Te revoltă, îţi vin lacrimi, timpul parcă se opreşte,

Clipelor milisecunde viaţa li se tot lungeşte,

Un ocean plin de cruzime, înghiţind fără cruţare,

Trupuri reci, sute de oameni ce plutesc fără suflare…

Scriu statistici nemiloase, după bunul … “obicei”:

Dintre pasagerii navei a scăpat unul din trei…

Cred că sunt cam trei decenii de când ni s-a spus şi nouă,

S-a găsit pe fundul mării o epavă ruptă-n două.

Folosindu-se imagini din funebrul ei decor,

E turnat şi lung-metrajul având nume de vapor, 

Presărat cu “condimente”, un idilic “water-gate”,

Între două personaje… “Leonardo” şi cu “Kate”.

M-a uimit, în derularea filmului-eveniment,

O orchestră care cântă până-n ultimul moment…

Dintre toţi nefericiţii, implicaţi în naufragiu,

Lor, acestor oameni forte, le aduc un mic omagiu…

Nişte stâlpi cu demnitate, pe nedrept au fost uitaţi,

Sincer, nu îi ştiu pe nume, dar îi simt apropiaţi…

Prin aceste simple rânduri, mi-aş dori la fiecare,

Cu o strângere de mână, să le dăruiesc o floare.

Verticali in faţa morţii, atitudine de… lorzi,

Printre pasageri cu teamă şi un echipaj… în corzi,

Cu cei mari din vremea noastră, nu prea au similitudini,

Caractere şlefuite pentru super… atitudini!

Au la fel, dar stând în umbră, printre ceilalţi muritori,

Existenţe anonime, prea puţinii creatori,

Eu aş compara artiştii ce trudesc din zi în noapte,

(Nişte voci precum un tunet printre cei vorbind prin şoapte),

Cu furnici sau cu albine, încărcate de talent,

O comoară tare rară, fără de echivalent,

Praf din stelele de aur, stropi de artă şi cultură…

Port o stimă mai aparte celor din literatură.

(Având megasentimentul datoriei împlinite,

Căutând mereu filoane de cuvinte… potrivite)

O obsesie revine, în tot filmul, mai mereu:

“Vasul ăsta nu îl poate scufunda nici Dumnezeu!

A spus, la lansarea navei, unul dintre… locatari,

Afirmaţie celebră… de la martori oculari!

“Perla perlelor” semnată “un titan între titani”,

Dintr-o minte… mai comună, de valoarea a… doi bani!

Am avut destui “a-semeni” în istoria recentă,

Editori, “univ. profesori” sau chiar simpli… lupi de mare,

Neprimind o picătură dintr-o altă “cugetare”,

Ca paharul ochi de apă… creiere efervescente,

Ocupând, ce ironie, posturi-cheie influente…

De atunci şi până astăzi, catastrofa face “valuri”,

Apar noi şi noi detalii, cu subiecte de scandaluri,

E o sursă nesecată de articole de presă,

De răspunderi şi de vine, acuzaţii cu adresă,

Dintre cei scăpaţi acolo, doar nepoţi dacă există,

Dar ecoul tragediei, peste vremuri, mai persistă…

Au trecute două războaie, multe s-au mai întâmplat,

Suntem la a doua criză, şi… nimic n-am învăţat!

 

Când privesc nenorocirea, întâmplată ca mai ieri,

Un “Titanic” e Pământul, iar noi suntem pasageri…

La o scară mult mai mare e întreaga noastră lume,

Cu mistere şi imagini din colecţii de volume…

Văd cum iarăşi se vorbeşte că Pământul e… “ţintit”,

De o forţă a naturii, un…  gheţar-meteorit.

Sincer, chiar puţin îmi pasă, (nu sunt prea politicos!),

Îi transmit un: spor la treabă!… şi să fie sănătos!

Este doar o amăgire… cine nu sau cine scapă,

Mai curând sau mai devreme vom «intra» cu toţi la apă,

Înghiţiţi de un «Atlantic» despre care ştim puţine,

Ori acum, ori altădată, e totuna pentru mine…

Sunt cu gândul la mai bine într-o lume viitoare,

Nu la plute performante, bărci şi veste de salvare…

Printre multele ştiute, suntem totuşi limitaţi…

(Cei ca mine ar ajunge, printre… sinceri, împăraţi!)

Când vorbesc despre acestea, sper că totuşi aţi dedus,

Sunt mai mult decât aluzii pentru cei marcaţi mai sus.

Mă gândesc la «oratorii» ce vorbesc fără… cuvinte,

Şi ne spun că viitorul… a fost, hăt, mai înainte!

Nu ştiu câţi vor înţelege ceea ce am vrut… a  spune,

Nu strica o casă veche, când în loc nu ai ce pune!

 

                                                                      

D.M.G., ianuarie 2011

 

 

Reclame