Mihai David – Ghindăoani: in memoriam

publicist, Neamț (1908-1999)

Se naște la 14 martie 1908 în satul Ghindăoani, com. Bălţăteşti, judeţul Neamţ. Fiu de ţărani. Cursurile primare în satul natal, Şcoala Normală de Băieţi „Gheorghe Asachi“ din Piatra Neamţ, promoţia 1927. Învăţător în Bălţăteşti şi Ghindăoani, om deosebit de cultivat, prin scrisul său s-a impus în viaţa spirituală a judeţului Neamţ. A colaborat la numeroase publicaţii din localitate şi din ţară, din care amintim: Reformatorul, Avântul, Revista Corpului Didactic, Petrodava, Apostolul, Ceahlăul. După 1948, a fost învinuit de politică legionară, arestat şi condamnat, interzicându-i-se să profeseze aproape două decenii. Contribuţie meritorie la organizarea casei muzeistice Vasile Conta, din satul natal al filosofului (1992). Prezent la simpozioane şi sesiuni ştiinţifice, la Chişinău, Orhei, Bălţi. A donat biblioteca personală oraşului Orhei. Se stinge din viață la 18 martie 1999 în Ghindăoani, Neamţ.

SCRIERI: Fluierul fermecat, 1938: Din problemele şcolii primare,1942; Memoriul meu de Th. I. Ştefan, 1974; Viaţa mea 1984; Ultima vacanţă şi Aventurile lui Singurel 1995 şi Mândră Basarabie, dulce Bucovină, 1997.  „Viaţa filosofului Vasile Conta” 2010.

(antologia literaturii nemțene-Laurian Ante, Ed. Mușatinia Roman)

 Crîncenul veac XX si ororile sale.(2005) Prefata de Adrian Alui Gheorghe. O carte de amintiri zguduitoare, ale unui scriitor contemporan cu secolul XX, fost detinut politic, care da seama asupra faptelor sale, dar si asupra momentelor dramatice de care veacul, din pacate, nu a dus lipsa. Povestea unui om, care a trait si cunoscut în direct ororile acestui veac, este narata sine ira et studio, si cît se poate de instructivă. „Istoria e turbată. Nu toată lumea îi înţelege „meandrele”. Cei mai mulţi oameni trăiesc sub vremi, împovăraţi, mulţi cad în genunchi, alţii „se descurcă”, puţini rămân în picioare, demni. Exaltările de moment, din societate, din politică, rămân ca gestica unor personaje cărora aerul le preia vibraţia. În istorie, până la urmă, numai supravieţuitorii par să aibă dreptate. Dar toţi supravieţuitorii sunt, cu adevărat, învingători ? Sau, mai bine zis : Supravieţuitorii au dreptate, pe când învingătorii sunt doar cei care au intuit adevărul, care s-au situat de partea adevărului.(Adrian Alui Gheorghe)

*

Mihai David – Ghindăoani s-a născut la 14 martie 1907 şi a mers “braţ la braţ” cu veacul (lui?) pînă în 17 martie 1999. A lăsat în urmă cîteva cărţi, o excepţională biografie de dascăl, probele unei calităţi de martor al timpului său şi… o livadă cu meri. Dintre cărţile pe care le-am mai putea găsi pe ici, colo, prin biblioteci, putem aminti: “Fluierul fermecat”, “Din problemele şcoalei primare”, “Memoriul meu”, “Ultima vacanţă”, “Aventurile lui Singurel”, “Mîndră Basarabie, dulce Bucovină”. Înainte de “a pleca” m-a căutat ca să-mi încredinţeze un manuscris autobiografic, “Viaţa mea”, care a văzut lumina tiparului sub titlul “Crîncenul veac XX şi ororile sale”. Iată ce spune la începutul cărţii-testament: “Am mers braţ la braţ cu acest secol, înfruntînd împreună toate evenimentele ce au avut loc. Peste 90 de ani! Frumoasă longevitate, nimic de zis. Din păcate anii, oricît de mulţi ar fi, nu sînt altceva decît un şir de zerouri, care o mie de-ar fi, nu înseamnă nimic, dacă nu au înaintea lor o cifră de valoare (…). Ca dintr-un bilanţ întocmit corect şi cinstit, oricine poate vedea că întreaga mea viaţă n-a fost altceva decît un şir de grele şi dureroase înfrîngeri. Cu toate acestea nu mă plîng, ci mă mîndresc cu ele”. Tocmai de asta îl pomenesc  pe Mihai David-Ghindăoani.., pentru impulsul optimist pe care îl imprimă, prin exemplul vieţii sale, celui care e pe cale să cadă, celui care e deja căzut… ! (Adrian Alui Gheorghe)

Reclame