Ion Gaghii – poezie

poet, Giurgiu

 

 Secetă
Bate luna dealu-n dungă
Pe cărarea dinspre moară,
Satul umbrele-şi alungă
Dintr-o vară-n altă vară.
Trec ţărani ducând pe umăr
Ziua stoarsă de sudoare,
Câte un cosaş mai tânăr
Simte trup că nu mai are.
El pluteşte, fără voie,
Un Cristos călcând pe ape,
Parc-ar vrea Arca lui Noe
Din adâncuri s-o dezgroape!
N-a plouat în astă vară
Şi pământul cască gura,
Mămăliga stă să moară
Şi e goală bătătura.
De la cer nici-o-ndurare,
Numai ochi mijiţi de stele,
Iar pe funduri de hambare
Şoarecii fac temenele.
La biserica uitată
De toţi sfinţii arşi de soare,
Cărămida e-ngropată
Într-un loc mut de dogoare.
Cruce-mi fac, să vină ploaie,
În genunchi, pe prispa firii,
Dacă praful nu se-nmoaie
Satul e sortit pieirii!
Şerpi întinşi pe prag de case
Cobesc arşiţă şi zgură,
Foamea le-a-ncolţit în oase,
Setea le-a fătat în gură.
În fântâni zac mâluri crude,
Apa, în adânc, se frânge,
Numa-n depărtări se-aude
Lumea satelor cum plânge!
 
 
FURIA CERULUI
Timpul scria pe ape
Cu bârne rămase
Din sfintele case.
Spune Tu,
Unde se duse
Agoniseala noastră,
Isuse?
 
 
MARTIE
Sub soarele cu paşi nesiguri,
Atâtea întâmplări adânci
Lovesc ca valurile-n diguri
Ori cresc ca brazii printre stânci.
Ca o iubire suspendată
E primăvara asta, care
Miroase-a lună degresată,
A stele ambalând motoare.
Şi-n depărtarea răsturnată
Cu ploi surpate în coşmar,
Veşti dibuite se arată
În mugurii stropiţi cu var,
În nopţi de ziuă răzuite
Cu unghia din somn orbit,
Sărută florile grăbite
Cu sânge proaspăt, răvăşit.
Pândit de vorbe asasine
Eu ţin de zgardă stele-n dinţi,
Când primăvara asta vine
Cu ghiocei ieşiţi din minţi.
 
 
ÎNGER IZGONIT
Ploua, din cer, cu pescăruşi,
Pe clipa scursă fără grai,
În viaţa mea când apăruşi
Tu, înger izgonit din Rai!
Din pulberea luminii reci
M-ai fulgerat c-un zâmbet blând,
Voiai să stai, voiai să pleci,
Nu ştiu ce îţi trecea prin gând.
Ecou nătâng, sărutul meu
Te-a-nfiorat o clipă doar,
Ca mângâierea unui zeu
Când face inimii altar.
În ochii soarelui închişi
Te regăseam pulsând lumini,
Ca rodu-n floarea de caişi,
Ca apele visând arini.
Te-am luat de mână şi, tăcut,
Prin ploi virgine te-am purtat,
Să te zidesc de la-nceput
Pe tine, înger vinovat,
În turla visului pribeag,
Unde-am trăit de când mă ştiu,
Căci, de atâta Rai beteag,
Mi-e inima un crater viu.
 
 
 
 
PRINTRE LACRIMI MĂ RUGAM
Doamne, fă ce vrei cu mine,
Pune-mi, cât mai grea, povara,
Dar mă rog, zilnic, la Tine,
Să-mi fereşti, de moarte, Ţara.
Doamne, fă ce vrei cu mine,
Fă-mă pom, iarbă, fântână,
Dar mă rog, zilnic, la Tine,
Să păzeşti limba română.
Doamne, fă ce vrei din mine,
Portativ şi toată gama,
Dar mă rog, zilnic, la Tine,
Ad-o, înapoi, pe mama.
Doamne, fă ce vrei din mine,
Fă-mă ziua, ora, data,
Dar mă rog, zilnic, la Tine,
Adu-l, înapoi, pe tata.
Doamne, fă ce vrei cu mine,
Fă-mă jar să ard ispita,
Dar mă rog, zilnic, la Tine,
Nemureşte-mi, Tu, iubita.
Doamne, fă ce vrei cu mine,
Pune-mi capul pe tipsii,
Dar mă rog, zilnic, la Tine,
Să-mi ai grijă de copii.
Doamne, fă ce vrei cu mine,
Fă-mă Soare-n cerul nopţii,
Dar mă rog, zilnic, la Tine,
Să-mi săruţi, în somn, nepoţii.
Doamne, fă ce vrei cu mine,
Fă-mă lumânări de ceară,
Dar mă rog, zilnic, la Tine,
Nu-mi lăsa neamul să piară.

*

Ion Gaghii se naște la 14 martie 1950 în comuna Vlad Ţepeş, jud. Giurgiu. Poet şi jurnalist, promotor cultural, editor de presă social-culturală, important creator de mediu în domeniul cărţii. Cărţi reprezentative: „Corn de inorog“, „Dragoste pe răni“, „Când statuile dansează“, „Rătăcit în Babilon“.

Reclame