Victor Brauner (1903-1966) – in memoriam

pictor (1903-1966)

Victor Brauner – „Pictura nelinistii”

Nascut la Piatra Neamt la 15 iunie 1903. Se stinge din viață la Paris la 12 martie 1966. Fiul unui fabricant de cherestea din Piatra Neamt, Victor Brauner urmeaza scoala primara la Viena, unde se stabilesc pentru cativa ani. Familia sa revenind in tara (1914) isi continua studiul la scoala evanghelica din Braila; in aceasta perioada incepe sa-l pasioneze zoologia.

Frecventeaza scoala de Arte Frumoase din Bucuresti (1919-1921) si scoala particulara de pictura a lui H. Igiroseanu. Viziteaza Falticeniul si Balcicul si incepe sa picteze peisaje „cezanniene”. Apoi dupa propia-i marturisire trece prin toate fazele: „dadaiste, abstractioniste, expresioniste”. In 1924, la 26 septembrie, are loc prima sa expozitie personala, la Bucuresti , la Galeriile Mozart. In aceasta perioada il intalneste pe poetul Ilarie Voronca, cu care va infiinta revista „15HP”, in care Victor Brauner publica manifestul „Pictopoezia” si un articol „Supra-rationalismul”. Picteaza si expune „Cristos la Cabaret” (in maniera pictorului Graosz) si „Fata din fabrica” (in maniera lui Holder). Particpipa la expozitia „Contemporanul” (noiembrie 1924) In 1925 face primul voiaj la Paris, de unde se intoarce in tara la Bucuresti in 1927.

In perioada 1928 – 1931 colaboreaza la revista „Unu”, revista de avangarda de conceptii dadaiste si suprarealiste, in care publica reproduceri dupa majoritatea tablourilor si desenelor sale: „desene limpezi si portrete facute de Victor Brauner prietenilor sai, poeti si scriitori” (Jaques Lessaigne – „Pictori pe care i-am cunoscut”).

In 1930 se instaleaza la Paris, unde il intalneste pe Brancusi, care-l initiaza in arta fotografica. Tot in aceasta perioada se imprieteneste cu poetul roman Benjamin Fondane si il intalneste pe Yves Tanguil, care-l va introduce mai tarziu in cercul suprarealistilor. Locuieste pe strada Moulin Vert, in acelasi imobil cu Giacometti si Tanguil. In acest an picteaza “Autoportretul cu ochiul scos”, tema premonitorie.

In 1933 are loc prima expozitie personala la Paris, la Galerie Pierre, prezentata de Andre Breton. Sunt expuse o serie de tablouri in care tema ochiului e mereu prezenta: „Puterea de concentrare a domnului K”, si „Straniul caz al domnului K” sunt tablouri pe care Andre Breton le compara cu piesa „Ubu Roi” a lui Alfred Jarry, „o imensa satira caricaturala a burgheziei.”Victor Brauner participa la toate expozitiile suprarealiste.

In 1935 revine in tara, la Bucuresti. Se incadreaza aici in randurile Partidului Comunist pentru scurta vreme si fara o inregimentare expresa. La 7 aprilie 1935 are loc vernisajul unei expozitii personale, in sala Mozart. Despre aceasta, Sasa Pana, in romanul autobiografic, „Nascut in 02” scrie: „7 aprilie 1935 …Expozitie de factura suprearealista.

Catalogul prezinta 16 picturi cu un vers, cu o imagine suprararealista, delicioase prin insolitul lor, poate creatii ale unui dicteu automat si, precis, fara nici o referire la panza respectiva. Sunt redactate in frantuzeste. Savoarea lor se pastreaza si in romaneasca lor transpunere. Expozitia a prilejuit aparitia in ziare si reviste a numeroase, interesante articole critice si luari de atitudine cu privire la suprarealismul in arte si literaturta”.

Alte aprcieri despre participarile lui Brauner la expozitii suprarealiste : “Acest curent cu toata aparenta sa de formula absurda… este un punct de tranzitie spre arta care vine.” (R. Trost in „Rampa” din 14 aprilie 1935). In „Cuvantul Liber” din 20 aprilie 1935, in articolul „Expozitia lui Victor Brauner” Miron Paraschivescu scria: „Fata – de exemplu – de ceea ce putem vedea in salile de expozitie vecina lui Victor Brauner, pictura acestuia insemneaza integrare, atitudine care, in masura artisticului este sociala. Fiindca V. Brauner ia atitudine prin insasi factura si ideologia plasticii lui”

In ziua de 27 aprilie, creeaza ilustratiile pentru culegerea de poeme a lui Gelu Naum „Drumetul incendiar”, si „Libertatea de a dormi pe frunte”. In 1938 se intoarce in Franta. La 28 august, pierde ochiul strang intr-o disputa violenta care a avut loc intre Dominguez si Esteban Frances. V. Brauner incercand sa il apere pe Esteban, a fost lovit cu un pahar aruncat la Dominguez: premonitia s-a adeverit.

In acelasi an intalneste pe Jaqueline Abraham care-i va deveni sotie. Creeaza o serie de

picturi numite „lycantrope” sau uneori „chimere”. In 1940 paraseste Parisul insotit de Pierre Malbille. Locuieste catva timp la Perpignan, la Robert Rius, apoi la Cant-Blage (in Pirineii Orientali) si la Saint Feliu d’ Amont, unde are domiciliu obligatoriu, dar pastreaza legaturile cu suprarealistii refugiati la Marsillia.

In 1941 obtine permisiunea de a locui in Marsillia. Grav bolnav, este internat in clinica”Paradis”.


Picteaza „Preludiu la o civilizatie” (aflata in colectia Gelman). Dupa razboi, ia parte la bienala din Venetia; calatoreste in Italia. In 1959 se instaleaza in atelierul din strada Lepic. In 1961 calatoreste in Italia. Se instaleaza la Varengeville unde lucreaza in cea mai mare parte a timpului.

In 1965 creeaza un ansamblu de tablouri obiecte pline de inventivitate si vioiciune, regrupate sub titlurile „Mythologie” si „Fętes des mčres”. Mitologia lumii moderne unde omul este infatisat cu umor, tandrete si pesimism totodata, instrainat de noile sale „mame” care sunt „L’automoma” si „L’aeroplapa”. Critica sau acceptare a acestei lumi, altadata „atat de inspaimantatoare” si in care „realitatea devenea un lucru teribil de vatamator”, dar pe care viata a facut-o mai acceptabila. Nu se va nega ca aceste tablouri, pictate la Varengeville, in 1964 la Athanor, unde Victor Brauner s-a retras sunt viziunile pline de umor si de fantezie a lumii viitorului, pe care voia sa ni le lase, ca un dar (sarbatoare) pe care ni-l ofera ea acum. In aceasta Mitologie se afla si ultimul tablou prevestitor „La fin et le debut” (realizat in 1965) care aminteste ca „daca viata pictorului s-a sfarsit, opera lui insa incepe sa traiasca” (Dominique Bozo in „La petit journal des grandes Expositions” – „Victor Brauner – au Musée National de l’Art moderne – Paris du 2 juin au 28 septembre 1977”).

In 1966 este ales pentru a reprezenta Franta la bienala din Venetia, unde o sala intreaga ii este consacrata. La 12 martie 1966, Victor Brauner moare la Paris, in urma unei boli indelungate. Mormantul sau, aflat in cimitirul Montmartre, are ca epitaf o fraza extrasa din Carnetele sale: „Peindre, c’est la vie, la vraie vie, ma vie”.

Carnetele pictorului cu insemnari personale, pe care aceasta le-a dat lui Max Pol Fouchet, contin in parte „cheia” creatiei sale: „Fiecare tablou pe care-l fac, este proiectat din cele mai adanci izvoare ale nelinistei mele…”

Prezentam in continuare cateva opere timpurii ale lui Victor Brauner care au fost expuse in cadrul unei expozitii temporare dedicate pictorului, deschisa in octombrie si noiembrie la Muzeul National de Arta al Romaniei.









 

 
 

 
Victor Brauner este considerat unul dintre cei mai autentici repzententati ai suprarealismului. Evoluand de la expresionism spre constructivism, cu trecere foarte scurta prin dadaism si cubism, odata ajuns la Paris, Brauner intra in conctat cu grupul suprarealistilor inchegat in jurul lui Breton si se orienteaza definitiv spre acest stil.Imagistica suprarealista a lucrarilor sale face parte dintre cele mai agresive viziuni de cosmar, din care logicul este complet eliminat. Imagini ale unor fiinte supranaturale, populeaza spatiul absurd al creeatiilor sale, unde fiinta umana – marginalizata si mutilata – se simte impresurata si oripilata. Cheia acestor imagini este data de scrierile artistului: ” Fiecare tablou pe care-l fac este proiectat din cele mai adanci izvoare ale neliniştei mele…”

***

A visa lumea in cuvant, imagine si ritm

Inca din copilarie, Victor Brauner nutrea un mare interes pentru secretele existentei. In arta lui acest interes a prins viata. El a creat un stil unic, inspirat de: spiritism, Cabala, alchimie, filozofie, numerologie si alte forme ale cunoasterii, un stil care depasea cu mult toate aspiratiile picto-poeziei. El a fost de la inceput un inovator, un picto-poet in inteles vechi si modern, care fara scrupule si neinfricat a pretins de la privitor sa devina un activ visator diurn, un co-autor a ceea ce nu exista – caci nu exista o singura realitate, ci mai multe.

Victor Brauner a fost complex, ambiguu, polimorf pana la cosmar. Pentru el, picto-poezia inseamna a visa lumea in cuvant, imagine si ritm – simtul lui pentru ritm era atat de dezvoltat incat putea sa vada in muzica si sa faca muzica in imagine.

Fapturile sale se puteau misca si imbranci una pe alta – exact ca in dansurile populare cand dansatorii dezlantuiti se puteau intinde si prelungi pana in zona enigmei de neinteles.

Aceste calitati neobisnuite l-au impresionat puternic pe André Breton care a aranjat prima expozitie separata a lui Victor Brauner, la Paris, Galerie Pierre, 1934, scriind primul text pentru catalogul expozitiei, in care Victor Brauner era prezentat drept cel mai stralucit suprarealist, singurul care intr-adevar a creat o mitologie personala.

Pentru ca persecutia evreilor se intensificase in Romania, Victor Brauner a fost nevoit sa emigreze pentru totdeauna in Franta, unde mai calatorise deja. S-a stabilit la Paris, unde mai locuise mai inainte, de multe ori. Acolo i-a intalnit pe : Brancusi, Benjamin Fondane, Tanguy, Giacometti si pe mai toti suprarealistii. A stat in grupul lor, fiind totusi independent, ca un artist care nu putea sa gandeasca in turma.

Limitele dogmatice nu conveneau deloc puternicei individualitati a lui Victor Brauner. El era un autentic picto-poet care putea sa: deseneze, picteze, sa scrie poeme si texte, un adevarat creator de vise.

Scopul picto-poeziei ca si al teatrului era acela de a schimba starea de spirit a spectatorilor: daca nu avea loc nici un catharsis, nu era arta. In arta lui Brauner exista mereu un element sacral: Cabala fonetica si limba pasarilor. Viata, poezia, arta, erau de nedespartit. Exista de asemenea un element de magie in picto-poezia sa.

Victor Brauner credea ca toate artele au la origine aceeasi sursa si ca artistii aveau libertatea de a se exersa in toate artele. Suprarealismul avea, in realitate, mai putin de a face cu protestul social-politic si mult mai mult cu nevoia de a se exprima cu o libertate totala.

Picto-poeti au existat dintotdeauna: Leonardo da Vinci, Michelangelo, William Blake, Victor Hugo, Goethe, Strindberg, Karin Boye, Henry Miller, Eugène Ionesco, Bruno Schulz, Witkiewicz, dansatorul Vaslav Nijinsky (pictand, desenand, scriind poeme si jurnale). Lista e foarte lunga. In Europa multi artisti au fost scriitori: Van Gogh, De Chirico, Dali, Edvard Munch, Marcel Duchamp, Delacroix, Brancusi, Mark Chagall si multi altii.

Pentru acesti picto-poeti, sentimentele se puteau exprima cu totala libertate fara manevrare intelectuala si exactitate vizuala. Universul unui picto-poet transformandu-se in conformitate cu spatiul nelimitat al visului. Totul era intors pe dos. Picto-poetul putea sa se metamorfozeze intr-o pasare cu un ochi vizionar. Victor Brauner era pasionat, interesat de partea de vis a vietii. El scria in 1965: „Vreau sa-mi leg viata de ceva fantastic in asa fel incat necunoscutul sa locuiasca in mine”.

In vis se dilata viata, devenind infinita. In vis pictorul traia cu adevarat – stiind ca instrumentul picturii este vederea, care e altceva decat privirea ochiului. Vazul fiind numai o parte din activitatea creierului, fiind creata pentru a recunoaste alte chipuri: mii si mii de chipuri.

La Victor Brauner ochiul este epicentru: in toate imaginile sale. Si totusi, ochii fiind porti stramte pentru vaz. In 1931, Victor Brauner a pictat Autoportret cu un ochi ranit, era anul in care el a participat la Salonul III al „Surindependentilor”.

Sapte ani mai tarziu isi pierde cu adevarat ochiul, intr-o incaierare intre pictorii suprarealisti. Dupa accident, viata si arta lui se schimba radical. Prin rana – adevaratul ochi care e creierul – pictorul putea sa guverneze mai bine arta sa, sa lumineze materia si fotonii, intens. Rana era ca o intrare catre cealalta parte a vazului.

Dincolo de ganduri si sentimente, dincolo de tot

Victor Brauner a trebuit sa sacrifice o parte din corpul sau, ca in toate mitologiile, ca sa primeasca puteri supranaturale si pentru a putea patrunde si mai adanc intr-o lume demateralizata, pentru a contempla corpuri transparente, gasindu-se intr-o stare mai inalta si parand a avea chiar constiinta, dupa cum scria poetul Novalis.

Imaginile lui Victor Brauner devin, dupa accident, ca incapsulate intr-o neliniste inghetata, intr-o neliniste transparenta, devenind suportul noului sau vaz.

Acestea petrecandu-se deloc intr-un spirit nihilist – dimpotriva, constituind dovada angajarii sale, a unui interes activ pentru marea veneratie a vietii.

Anxietatea lui inghetata avea o ciudata calitate stimulanta: de a se transforma in ceva linistitor. Toate astea prin imensa energie a pictorului si acceptarea puterii de creatie. (…)

Gabriela Melinescu  http://www.revista22.ro/

Reclame

Un gând despre „Victor Brauner (1903-1966) – in memoriam

  1. Păcat că atunci când termini de citit un articol bun iți dai seama că este format în mare parte din traducerea unor paragrafe despre anumitul artist din limba engleză, fără a fi menționate referințele.

Comentariile sunt închise.