Maria Oprea – poezie

poezie, Piatra Neamț

gânduri

miroase a verde crud în astă lume de țărână

cu nopţi de tăciune

şi zile ninse-n prăpăstii de lumină

 

umblă-n gol şi-n furtună

înstrăinarea pe grimasele noastre

departe de nouri aburiţi de ger

îngerii plâng cu aripi

 

și doamne iar iţi pare rău

inima ţi-e cuprinsă de singurătatea toată

te-nchini într-o odaie

turbat de fierbinţeala

frigurilor din pocăinţa noastră

 

prin ceaţa udă cresc ramuri desfrunzite

în astă lume de țărână

pe unde pasul meu ades se pierde

văzându-mi rătăcirile absente în

oarba închisoare a lumii

 

un om sărac  sunt  alergând

şi iar alergând spre răsărit

de mine însămi

desculţă de gânduri

de ce

…îmi storci sufletul
în cuvinte
închide ochii
și nu te uita
înapoi

uită-mă
într-o gară pustie

este un destin
neunit în niciun
legământ
și
nu văd
unde să fug

sunt 
o amăgire
în Cuvântul tău blând

iartă-mă

pe pânze albastre

linişte în vis ciorchini de lacrimi
pe pânze albastre în a nopţii aştepare
lăcrămioare pe morminte ploi de flori
candele aprinse pe pleoape adormite
ocean de umbre priveghetori fără tril
lacrima ce cântă cu oftatul mut şi sfânt
pribegesc pământul aripi de îngeri
evadate dintr-un chin abis de amăgiri
pe pânze albastre negrele bolţi se risipesc în luna albă

se risipesc…

rugă

Doamne
nu mă zidi într-o icoană
cu al meu trai nesfânt

un demon sunt cu chip de fecioară
suflet pierdut
al tinereţii-amare

respir
un amurg de toamnă
cu cerul asfinţit
în apa
funerară

plouă-n mine
şi
Dumnezeu e mut

la ruga mea
de a mă renaşte
nu un înger
peste însemnele botezate

 

Reclame

Un gând despre „Maria Oprea – poezie

  1. Am citit cu plăcere, ca de obicei, Maria.
    În mod deosebit am apreciat „Ruga” şi „De ce”.
    Să nu mă-ntrebi DE CE?! Poezia place ori nu, fără explicaţii…
    Inspiraţie maximă îţi doresc şi primăvară senină-n sufletul tău!

Comentariile sunt închise.