Eugen Apostoleanu (1889-1960) – un romaşcan de excepţie

(1889-1960)

 S-a născut la Roman ( 14 octombrie 1889), unde a făcut Şcoala primară, după care a urmat Liceul Naţional din laşi, dându-şi bacalaureatul în 1909. Apoi a intrat prin concurs la Şcoala Superioară de Medicină Veterinară din Bucureşti, pe care a absolvit-o, susţinând teza, în 1916. A făcut stagiul militar ca voluntar – cu termen redus – şi a făcut războiul – ca student -, din 1913 până în 1916, ajungând la gradul de căpitan.

În 1919, a fost numit Şef de lucrări la Catedra de patologie şi clinică chirurgicală a Şcolii Superioare de Medicină Veterinară şi la mai puţin de un an, Conferenţiar de medicină veterinară la Şcoala Superioară de Agronomie.

Obţinând o bursă de la „Casa şcoalelor”, în decembrie 1923 a plecat în Franţa, unde a depus o activitate  intensă, frecventând, studiind şi lucrând în laboratoarele şi clinicile Şcolii Naţionale de Medicină Veterinară de la Alfort, pre­cum şi la Facultatea de Medicină şi secţiile chirurgicale ale unor spitale din Paris, unde străluceau: I.L. Faure, D. Martel, Lardenois ş.a. oferindu-i-se posibilitatea de a urmări prelegerile şi demonstraţiile unor mari profesori şi savanţi: Bourdelle, Cadiot, Coquot, Gab Petit, Letulle, Roussy – sub a cărui îndrumare a început studiul cancerului experimental.

La Clinica chirurgicală de la Salpetriere a urmat un curs de perfecţionare cu Prof. Gosset şi  a audiat câteva prelegeri despre căldura animală ale prof. Charles Richet.

La College de France a făcut un stagiu de pregătire, având ocazia să urmărească grefele glandulare  experimentate de S.Voronoff.

La Şcoala Naţională de la Lyon, l-a audiat pe marele anatomist Prof. Lesbre. După întoarcerea în ţară, a continuat să fie Conferenţiar de medicină veterinară la Şcoala – devenită între timp Academia de înalte Studii Agronomice, numit prin concurs – Profesor.

La Facultatea de Medicină Veterinară din Bucureşti, unde era Şef de lucrări, a fost chemat în anul 1938 ca Profesor la Catedra şi Clinica de chi­rurgie, ca urmaş al Profesorului Gh. Udrischi.

În 1948, când în urma reformei învăţământului s-a înfiinţat Institutul de Zootehnie şi Medicină Veterinară (IZMV), a fost încadrat ca Profesor titular la nou înfiinţata Facultate de Zootehnie, unde a funcţionat până în anul 1950.

Eugen Apostoleanu a fost un strălucit profesor. S-a remarcat nu numai ca un fin cunoscător deosebit de activ şi mare experimentator şi patho-bio-interpretator versat în căutarea noului şi adevărului ştiinţific, dar şi ca un talentat pedagog şi educator, permanent, fiindu-i ca prim obiectiv, atât pregătirea profesională a studenţilor săi cât şi îndrumarea şi orientarea lor spre multilateralitate în ştiinţă, cultură şi artă.

În activitatea sa ştiinţifică nu evita contradicţia, o savura satisfăcător când avea adversari de valoare, ştia că va avea de profitat, dar detesta poziţiile de combativitate logoreice, formale, afirmate, nu experimentate şi verificate.

Deşi combativ, irascibil chiar, era în fond bine intenţionat, corect, drept, bizuit pe temeinica pregătire profesională ca şi pe solida cultură generală, dar mai ales pe minuţioasa analiză a rezultatelor experimentale. A vrut să impună noul în metodele de tratament chirurgicale şi să înlocuiască vechiul în mod radical şi chiar forţat, conducând la puternice dispute şi la discuţii aprinse, să înlăture unele practici vechi dovedite iraţionale, nu nu­mai lipsite de valoare, ci chiar vătămătoare.

Experienţele sale se executau în Clinica chirurgicală, ilus­trată magistral de marele chirurg Profesorul Gheorghe Udrischi, răsfăţatul clientelei veterinare şi profesorul mult iubit de studenţi.

Au greşit toţi cei care au crezut, au interpretat sau au vrut, cu gânduri nu prea elegante, să constate sau să provoace un conflict imaginar între cei doi mari chirurgi.                    

Aureola de mare profesor şi mare chirurg a Prof. Gheorghe Udrischi a rămas neatinsă, căci nu asta a urmărit vreodată profe­sorul Eugen Apostoleanu, ci numai contradicţia între unele meto­de de intervenţie şi de tratament îmbogăţind ştiinţa chirurgicală cu noi concepţii asupra reacţiilor organismului, proceselor de vin­decare, stabilind partea dăunătoare a exceselor de antiseptice, când este şi când nu-i necesar pansamentul etc.

Totuşi, a fost aprigă disputa între Prof. Eugen Apostoleanu şi o infimă parte dintre unii medici veterinari militari chirurgi.

Datorită faptului că Prof. Eugen Apostoleanu şi-a publicat multe din lucrările sale experimentale în reviste de specialitate străine de prestigiu, şi-a câştigat nu numai adepţi, dar o întreagă presă de informare şi de remarcare a valorii ştiin­ţifice a cercetărilor făcute. Ar fi suficient dacă am numi pe Prof. R. Leriche, un as al chirurgiei mon­diale, care a confirmat superioritatea metodelor folosite la Bucureşti. Apostoleanu a introdus noi metode de chirurgie, care erau bazate pe o nouă gândire medicală şi nicidecum numai pe o tehnică chirurgicală.

Dacă Prof. Eugen Apostoleanu a fost un mare gânditor, un excelent fiziopatolog şi un deschiză­tor curajos de drumuri în chirurgia generală, a fost deopotrivă şi un distins profesor, pedagog, cu o activitate social-culturală remarcabilă.

Prelegerile sale, expuse cu talent şi adânc cu­getate, atrăgeau studenţii, care ştiau că au de profitat profesional, educativ, ascultând un om cu respect şi adevăr, stăpânit de dorinţa de a da so­cietăţii buni profesionişti. Prof. Eugen Apostoleanu a fost un activist, cu o seamă de documentate conferinţe, deşi ştiinţifice, aveau şi un înalt nivel etic şi educativ.

A activat nu numai ca director şi prim redactor al revistei sale de specialitate Chirurgia, dar era aproape nelipsit în comitetele de redacţie ale revistelor profesionale cu un preţios aport, a fost delegat în Senatul Institutului Agronomic, ani la rând, Vicepreşe­dinte al secţiei de Ştiinţe Agricole a Societăţii de Ştiinţe, membru în Consiliul de conducere al Asociaţiei Medicilor Veterinari, mem­bru în conducerea Societăţii de Medicină Veterinară.

În timpul Guvernului de tehnicieni de sub preşedinţia Prof. Nicolae Iorga – a fost ales Deputat de Teleorman – colaborând cu Senatorul Prof. Gh. Udrischi la proiectele de legi privind profesiu­nea de medic veterinar.

În întreaga sa activitate ştiinţifică şi didactică, a căutat să arate că, chirurgul nu trebuie să fie preocupat numai de tehnica operatoare, ci mai ales de starea fiziopatologică a animalului bol­nav, de particularităţile lui constituţionale (care au dus la concluzia că „nu sunt boli, ci bolnavi”), de legăturile lui cu mediul în care tră­ieşte.

Prin cercetări clinice şi mai ales experimentale, a demonstrat că dereglările biochimice ce se ivesc în urma efectuării actului operator sunt consecinţa excitării receptorilor câmpului operator şi că ele influenţează mult evoluţia postoperatorie a bolii, În acest context preconizează cunoaşterea amănunţită a mecanismelor fiziopatologice ale organismului şi efectuarea intervenţiei chirurgicale în concordanţă cu starea fiziologică a animalului bolnav.

Neastâmpărat spirit experimentator, el a investigat ani de-a rândul toate posibilităţile organismului de a fi restabilite prin adaptare la noile condiţii create cu cea mai mare şi clară capacitate de înţelegere.

Nu este capitol de Patologie chirurgicală care nu poarte amprenta înnoitoare şi amplificată a acestui deschizător de drumuri noi, a acestui demiurg de pe plaiurile moldovene şi nu a fost nici o problemă majoră din domeniul acestei specialităţi care să nu fi fost abordată cu cea mai mare competenţă, în căutarea unei rezolvări cât mai juste şi eficiente.

Ne stau mărturie numărul apreciabil de lucrări ştiinţifice apărute în periodicele româneşti şi de peste hotare, lucrări care deschid noi drumuri, noi orientări în practica terapeuticii chirurgicale. Lucrările de bază şi care marchează o cotitură radicală în terapeutica chirurgicală veterinară le constituie cele referitoare la Acţiunea diferiţilor factori terapeutici în biopatologia şi cicatrizarea plăgilor„, apărută în Analele Şcolii Superioare de Agricultură, din Herăstrău 1929 şi „Sur une nouvelle orientation dans la therapeutique chirurgicale. La mecanophysiotherapie suffitelle ?” apărută în Revue de Chirurgie în anul 1930 la Paris.

Adversar al spălaturilor antiseptice, care macerează stratul cornos al pielii, înmoaie epidermul, înfiltrează straturile granulos şi mucos, încetinesc sau modifică funcţiile normale ale pielii, cât şi al diferitelor i puse pe suprafaţa pielii. Apostoleanu a preconizat stimularea reactivităţii locale şi generale prin leucoterapie. Medicaţia vezicantă sub forma pomezilor de biodură de mercur 1/5 şi mai ales de cantaridă 1/5 aplicate jurul plăgii recente, pe pielea sănătoasă, au bune efecte pentru imobilizare, stimulare şi calmare.

Ele provoacă o hiperleucocitoză generală şi locală, ajutând prin aceasta lupta organismului contra infecţiei şi contribuind în acelaşi timp la reparaţia biologică a plăgii prin afluxul de leucocite ce se transformă în fibroblaste.

Accesul aerului atmosferic pe toată întinderea plăgii, combinat cu acţiunea calorică a razelor solare, mai ales în timpul căldu­ros, limitează secreţia plăgii, reduce virulenţa florei microbiene accelerează dezvoltarea normală a ţesutului de înmugurire şi for­mează epiteliul cutanat.

Cercetător pasionat, artist al operei chirurgicale, spirit în­drăzneţ, atacând cu mare abilitate cele mai dificile regiuni, Apostoleanu a imprimat din capul locului Clinicii chirurgicale un caracter de institut pentru înaltele şi multiplele studii experimentale şi clinice. Om de vastă cultură, el n-a lăsat în acelaşi timp, nici un moment condeiul din mână şi a dat la iveală, lucruri ştiin­ţifice în probleme majore de terapeutică chirurgicală.

În acest context de remarcat monografia „Herniile la diferite specii de animale”; „Castrarea, flebita postoperatorie şi funiculita”; „Recherches experimentales sur le traitement des fractures”; „Tumeurs de la mammelle chez les carnivores domestiques”.

Contribuţii însemnate a adus în anesteziologie unde a introdus în practica curentă anestezia cu morfină la câine în opoterapie, unde a pus la punct grefa testiculară, după procedeul Dr. S. Voronoff, în domeniul sistemului limfatic, unde în lucrarea originală de doctorat „Le systéme Iymphatique mammaires chez Ies carnivore domestiques” de la Şcoala Naţională Medicină Veterinară din Paris, a stabilit to­pografia acestui sistem la căţea şi pisică arătând totodată şi rolul lui în generalizarea cancerului mamar.

În anul 1942 a scos în calitate de di­rector şi redactor şef, revista Chirurgia, în care a publicat singur sau în colaborare, nu­meroase alte lucrări, rod al muncii sale entu­ziaste şi perseverente.

Dintre acestea de menţionat câteva:

– „Efecte terapeutice ale abcesului de fixaţie în afecţiuni chirurgicale la animale”;

– „Consideraţiuni asupra dietei şi purgaţiei ante- şi postoperatorii”;

– „Consideraţiuni asupra intervenţiilor  chirurgicale pe cavitatea abdominală la animale„.

Neobosit în muncă, a desfăşurat în acelaşi timp, o intensă propagandă de popularizare a ştiinţei prin articole şi conferinţe, ţinute în diferite centre din ţară, pe front, la radio etc.

Prin întreaga sa activitate, Prof. E. Apostoleanu s-a impus ca o deosebită personalitate ştiinţifică, ca un adevărat mentor al disciplinei chirurgicale, căreia i-a deschis noi orizonturi şi posibilităţi  moderne de terapie.

S-a stins din viaţă în Bucureşti, la 7 decembrie 1960, după o lungă suferinţă, datorită unui accident vascular.

Reclame