Vasile Baghiu: Magia elementară – poeme alese

poet, Piatra Neamţ

Magia elementară

Spre moarte, spre Hades deci, cum ar zice bărboşii greci.

Spre valuri de cianură verzuie, în mâluri de putresceină,

Oculte timpuri vor să vină, şi nu mai sper,

Înainte, spre l’odeur d’amandes amères,

Spre peisaje cu stomacuri tumefiate,

Cu sânge de un roşu viu de-apus de vară, spre coma uşoară,

Plutind cu voi, călătoare cadavre noi, creiere-mbălsămate,

Voi inimi pline de negru sânge închegat,

Valvule oprite pe timp nelimitat,

Voi trupuri de demult intoxicate cu lichior Van Swieten.

Foarte uşor, cu prietenii alături.

Ar trebui să ştim vreun minim rost,

Să vedem vreun mic semn pe piele,

O vânătaie discretă după lobul urechii,

Cu violenta vomă în care se vede un pic de sânge.

Dar necunoscute rămân

Trecutul ce-aleargă înapoi în negura deasă,

Acest prezent săpat sub fundaţii mereu, împreună cu viitorul

Pe care-l tatonăm fricoşi cu-n baston de alpinist.

E-n noi ceva ce nu-i de partea noastră,

O nocturnă altralgie,

Un fel de lung supinator faţă de saturniana paralizie,

Prostraţia externă,

Există un viermişor mărunt şi stenic

Ce-ntruna cară-n noi acid arsenic,

Şi lent, avânturi, idealuri departe se duc,

Pe urmele împăratului Napoleon,

Pe urmele sinucigaşilor de demult

Despre care nu mai ştim unde sunt,

Cei care sfârşeau en allumant un réchaud,

Şi cei care-au pierit în incendiul de la Ringtheater din Viena în 1882,

Şi la Opera Comică din Paris în 1887.

Unde e lumea lor?

Cărţile au păstrat doar un parfum suav şi câteva gesturi.

Acum bântuie o torpoare intelectuală

Şi-o amnezie impenetrabilă,

Deasupra oceanului neadormit, deasupra insulelor Filipine,

De unde se importa stricnină,

Battle ’s vermin killer pentru cei care se săturaseră,

Pentru ahtiaţii după un sfârşit măreţ,

După valuri de combustii disperate,

Şi ţărmul, oricât ar fi de departe, îmi pare deseori

Că-mi foşneşte la picioare, şi mă întreb

Dacă asta nu e prevestirea generală care se împarte,

Lăsând peste tot pupile dilatate şi cadavre rigide, exhumate

Şi răscolite de anchetatori, exasperant,

Fiinţe otrăvite cu la coque du Levant.

însă plăcerea de-a mă întâlni cu prietenii Nimeni nu mi-o poate lua,

Umblu pe maluri cu-o haină de vânt,

Pe deasupra acestei viituri de valuri de mare.

Cu inima strânsă, gândindu-mă undeva departe,

Unde nici cu sufletul, nici cu mintea nu se poate ajunge,

Şi nici aterizând în câmpul colţuros al practicii,

Călare pe faimoasa eegalcuemcepătrat,

Acum când sunt atât de supărat, înaintea pragului dintre milenii

Care-mi dă nu ştiu ce fel de emoţii prosteşti.

Există-n noi un întuneric ce ne face să-ncordăm timpanele.

Mai adânc decât o prăpastie — a destinului?

Prin care plutesc pene uşoare şi frunze şi crengi

Şi coapse dolofane de îngeri.

Toate s-au retras mai in spate, în urmă,

Când Pompeiul se îneca în bioxid de sulf şi cenuşă,

Când corăbii cădeau sub bombarde

împinse de cocoloaşe de cânepă muiate-n sulf topit,

Cădeau visări şi-oraşe, cetăţi de piatră,

Acum tot vin apele negre, îmi inundă gura

Şi vălul palatin şi inima toată,

E-un gol care ne-nghite, un vid ce mistuie şi soarbe,

Vârtejul viu despre care scriu acuma, un fel de lupi-spuma

Prinsă de Agricola în De re mettalica lui.

Căci moartea-i până la urmă prilej de victorie triumfal.

Moarte cu sângele subtil ivit în salivă,

Sânge din borcanele care stau la rece,

Sânge spălat de ploaie pe caldarâmuri,

Sânge din abatoare, coagulat în vase enorme,

Sânge viu care foşneşte în vene,

Moarte, cu imense porţi deschise,

Şi pajişti fără capăt sub soarele nebun,

Frivole şi vagi anotimpuri care se-ngână deasupra,

Unde se lăfaie-n voie o noapte de vară cu fulgere calde,

Ritmând cântecul broaştelor grase din baltă, în plină iarnă,

când peisajele patetizează iar eu mă-ntorc plin de regrete,

Răscolesc o ladă cu manuscrise din tinereţe,

Revin, o recidivă afurisită mă ţine legat de zidurile masive,

De-alei riguroase, de un imens corolar de slăbiciuni,

Sunt luat pe sus de un suflu uriaş, o trombă

Ce-adună acoperişuri, maşini, fel de fel de obiecte,

Ca în Florida în toamna anului 1992, când a căzut Bush la alegeri,

Prilej ca la Bagdad să se pocnească sticle de şampanie.

Mă las purtat de-acest val, deşi nu recunosc astăzi căderea,

Mai simt în mine-un rest de avânturi, de noi încrâncenări,

Mai cred că lumea va fi ştiut să înveţe,

Mai sunt în stare să văd

În noianul de porcării un cât de mic semn de speranţă,

Dar maladii sublime transmit ascuţite tresăriri,

Pe hârtie milimetrică, o pulsaţie esenţială,

Un vid care se extinde,

Împingând înspre margini lumea noastră primăvăratică,

Lăsând-o pradă iernii turbate.

SPECTACOL DE REPETIŢII

Pe căi secrete descoperim poezia,cu fiecare

pas al vieţii noastre de azi,când lumi şi

rase şi limbi şi neamuri se-amestecă într-un spectacol

divin ce niciodată nu se joacă până la capăt.

În sufletul meu e un spectacol de repetiţii

unde toată lumea citeşte rolul de pe hârtie,

iar dacă am un pic de suflet

e pentru că îmi lipseşte

talentul de a fi în propria mea favoare.

Împotrivă mi-am fost

Şi se pare că voi ieşi învingător

dacă voi persevera în această luptă inegală.

Poezia mi-a fost aliată

şi iată-mă acum învins

în aşa fel încât să nu mai îndrăznesc vreodată

să schiţez măcar un gest,

şi nici să spun vreun cuvânt.

PENTRU TOT CE ADORĂ SĂ TE VADĂ ÎN VIAŢĂ

în timp ce oamenii din oraş dormeau,

vântul a rupt afişe electorale colorate

şi le-a împrăştiat la întâmplare peste tot.

Mă uit de pe buza prăpastiei şi văd ca prin ceaţă

cum se asamblează măiastru tehnicile de escamotate,

cum se leagă ploile,

cum totul pare că vine de-acasă,

cum totul pare că emigrează în ţări prietenoase.

Pe stradă mă plimb,

sunt chiar eu şi nu mă duc nicăieri.

E posibil să vin de undeva,

dar eu mă tot duc, încetul cu încetul, discret,

într-un loc şi un timp unde nu mai cunosc pe nimeni,

unde nimeni pe mine nu mă mai ştie

şi unde am aparenta unei stări poetice de care n-am făcut caz 

                                                                                              niciodată.

Cel mai bine e atunci când eşti şi nimeni nu-şi dă seama,

când scrii pentru toţi şi pari că faci însemnări intime de jurnal,

cel mai bine e atunci când nu stai să mori,

ci trăieşti pentru tot ce adoră să te vadă în viaţă.

*

Vasile Baghiu (n. 5 decembrie 1965, Borleşti, Neamţ) a publicat mai multe volume de poeme, o culegere de proză scurtă, un roman, precum şi sute de articole, cronici literare şi eseuri în periodice. Este inventatorul ’’himerismului’’, concept şi manifest care teoretizează o direcţie nouă în poezie. Laureat al câtorva premii literare în Romania, a primit mai multe burse „writers-in-residence” în Germania, Austria, Scoţia şi Elveţia. Unele din creaţiile sale au apărut în traduceri germane, spaniole, italiene, ruseşti, maghiare, slovace şi cehe. Numeroase poeme pe care le-a scris in engleză pot fi citite în reviste şi antologii din SUA, Marea Britanie, Canada şi Noua Zeelandă. Licenţiat în psihologie şi master în consiliere psihologică şi educaţională, cu diverse experienţe de muncă în trecut ca asistent medical (un sanatoriu de tuberculoză, un laborator de toxicologie, un cabinet privat de cardiologie), Vasile Baghiu lucrează acum în calitate de psiholog în serviciul de promovarea sănătăţii din Piatra Neamţ, unde a iniţiat proiecte inedite, între care prima revistă de educaţie pentru sănătate din România. Este căsătorit şi are doi copii. Este membru al ’’Uniunii Scriitorilor din România” şi al “PEN-Club”, redactor-şef al revistei ’’Antiteze”.

De acelaşi autor:

•Gustul înstrăinării (poeme, Ed. Timpul, Iaşi, 1994 ; Premiul Aurel Dumitraşcu,1994; Premiul revistei Poesis, 1995)

•Rătăcirile doamnei Bovary (poeme, Ed. Eminescu, Bucureşti, 1996)

•Febra (poeme, Ed. Panteon, Piatra Neamţ, 1996)

•Maniera (poeme, Ed. Pontica, Bucureşti, 1998)

•Fantoma sanatoriului (antologie de poeme, Ed. Vinea, Bucureşti, 2001)

•Himerus Alter în Rheinland (poeme, Ed. Vinea, Bucureşti, 2003)

•Punctul de plecare (proză scurtă, şaisprezece transcrieri, Ed. Compania, Bucureşti, 2004) •Ospiciul (roman, Ed. Vinea, Bucureşti, 2006; Premiul Uniunii Scriitorilor – Filiala Iaşi, 2007)

•Cât de departe am mers (poeme, Ed. Limes, Cluj Napoca, 2008)

Reclame