Liviu Adrian Apetroaie – poezie

poet, Iaşi

(alegorii sub papirus)

Se intră pe o punte acoperită

în teroare şi plină

cu uimire
despre care nu şti
dacă urcă sau coboară
sau e chiar linia absolută
 
întuneric
te luminează doar geometria perfectă
a primei conştiinţe care a inventat
compunerea literelor
din conturul lucrurilor.
 
dacă eşti foarte atent
dacă ai prea multă grijă de tine
dacă te iubeşti prea mult
 
te loveşti imediat şi fatal
izbindu-te de câteva milenii
intrate în iubirea pietrei pe papirus
 
după care te îneci într-o deltă mistică
când ajungi în cel mai adânc punct
al spiritului
ţi se spune că te afli în vârful piramidei
acolo se poate observa
la microscopul centurii de zei
cum se naşte ideea
şi cum se trădează ea
 
te întorci prin acelaşi tunel
e la fel
doar că acum e bine să nu-ţi mai
aminteşti
 
de perfecţiunea geometriei deşertului”
 
(reveriile oceanului)
 
Nu ştiam că oceanul acela funcţionează
după principiul de netăgăduit
al fluxului şi refluxului.
 
Am lăsat pe plaja de coral
sufletul spre odihnă
lângă ochii hipnotici
ai femeii întâlnite
la marginea pădurii cu liane
am intrat în talazuri
plutind ca o barcă
fără vâsle şi fără
principii ideatice
(cum le numesc snobii)
 
cu apusul
oceanul a intrat în pădure
iar toate ale mele
lăsate spre odihnă pe plaja de coral
au plecat pentru mereu
împreună cu ochii hipnotici
ai femeii dintre liane
urmând neînţeleasa lege
a fluxului şi refluxului.
 
*
Umãrul deplângerii
 
„Nu-mi cad lacrimi pe umăr
locul unde plânge întotdeauna
îngerul
în numele depărtărilor
de ochi spre lumină
de lumină la muritorii
dintre demonii stăpânind
creerele zeilor alco’lici
 
iar atingerea de lucruri mă amorţeşte
cu întunecimi pe care plutesc
lentile din iris înger fără cristal”
 
*
Venirea între Dumnezei
 
„Sunt născut în valuri de zăpadă
şi în jumătate de noapte
 
frigul întunericul au intrat
în limfele mele
odată cu primul strigăt
prin care I-am avertizat
pe Dumnezeu
şi pe fratele Satan
 
şi toată ceata
de zburătoare
care-l înconjoară
fără aer
în penele din aripi
 
vin în lumea
pe care se bat ca chiorii
deşi le foloseşte la nimic.
 
I-am mai spus
să fie
cu mult băgare de seamă
şi să tragă
cu toţi dinţii lor spirituali
să nu se lase înşelaţi de mine
pierzând mingea
pe care se bat ca chiorii
deşi-i  spartă
de multă vreme”.
                               (Alegorii sub papirus, Editura Junimea 2000)
 
*
Orfeu cãutând lira
 
„În noaptea aceea mă strigau zeii tainic urlau peste
pământuri lumii aruncând fulgere oprite în ceruri
născând stele în noaptea aceea mă sorbeau zeii
din vânturi rămase pe obrazul pietrei zeii mor în
fiecare noapte în fel de stele chemându-mă”
 
*
APRECIERI: „Surprinzătoare este la tânărul Liviu Apetroaie, (ieşean cu rădăcini nemţene) forţa de a abstractiza liric, deosebindu-se prin aceasta de artificierii şi înşirătorii de metafore din generaţia sa.
Cititor asiduu, cu lecturi „la zi” din marea poezie a lumii, iubitor de Rilke, T.S. Eliot, Elytis, Trakl, Arghezi ori Nichita Stănescu, tânărul poet a descoperit ( o spunem fără teamă şi regrete, bazându-ne pe cele câteva grupaje de poeme citite la <<Junimea nouă>> acel filon de profundă liricitate (atribut al poetului adevărat), şi are toate datele pentru a-l structura în matca unei opere întregi”
                                                                                    Daniel CORBU
*
Apetroaie Liviu-Adrian
28 ianuarie 1974, Vadu Moldovei (Fălticeni),
poet, ziarist
 
Anii copilăriei i-a petrecut  la Târgu  Neamţ. A urmat Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc (1992). Absolvent al Facultăţii de Filozofie din Iaşi (1997). În anul 1991 debutează cu proză scurtă în revista „Ateneu” din Bacău. Din 1996 participă la întâlniri literare, din cadrul cenaclurilor ieşiene, citind poezie. În iunie 2000 obţine premiul de debut al Editurii Junimea Iaşi, pentru volumul Alegorii sub papirus la Concursul de poezie Porni Luceafărul, de la Botoşani.