Aron Gaal – poezie

poet, Ungaria

Jerusalim               – Pentru Menachem și Paula Falek

Jerusalim
Jerusalime
numar
 lacrimile
tale de nenumărat
și parcă imediat deasupra capului meu
s-ar află aici cerul
și parcă seara ar fi aici mai gri
pe măsură ce urmând panglicile serpuinde ale drumului
ajung din ce în ce mai aproape
de oraș.
 
Și deja stau pe terasa
unei case albe din Mevaseret scrutand depărtarea
acolo unde Jerusalim orașu lui David și Solomon
își pleacă capul în palma lui Dumnezeu
undevă deasupra amurgului pădurilor tinere
și al damburilor aspre din cauza pietrelor
și a două zi, în timp ce soarele frige
tepii pietrelor de vis-a-vis de pe dealuri
în jurul orei nouă
mă gândesc la Ester
și ni-mi pot explică nici mie
de ce tocmai la ea?
 
Poate doar ingadui
versului
sa devina o movilă
de asocieri libere
Deci mă aflu aici
Depasind trăsura lui Rotschild
care totuși de aici pornește
înaintea pereților milenari ai Jerusalimului
tracand de oastea de demult moarta a lui Latrun
pe deal aleile Jaffei, care duc la MARE
 
Dincolo de și totuși de aici izvorănd restaurantul arab
și în Abu Gosh, unde conform fotografilor…
dar în fine, fetele sunt mai interesante, frumoasele
soldurile ce se unduiesc, ochii negri
și felul în care îți răspund la zâmbet
la urmă urmei acesta este pământul Cântarii Cântărilor
și în ziua de astazi
„Numele tau s-a revărsat, ulei scump”
deasupra soldurilor tale
și dedesubtul lor,
și înaintea și în spatele lor
ca și axa nord-sud a vechiului oraș
în timpul celui de-al doiela templu, unde drumul duce
și înspre est și înspre vest
și pe vremea acea există aici o piață și magazine
și mulțimile veneau din multe regiuni, și begele se facea
și atunci în mai multe feluri ca și azi.
Caldura celui Atotputernic radiază spre mine
La Peretele Plângerii
„Toda raba”
 
Și din nou și încă odată Mevaseret
și în depărtare se aude muezinul lui Abu Gosh
dimineață în zori și seară
atunci când Soarele se trezește și când atipeste
pe dealurile stâncoase
cam cat ai arunca o piatră cu o prastie
dedesubtul infinitului
aici se întâlnesc paralele
 
Și se întâmplă ca cuvântul să-și piarda puterea
și litera să-și piarda sensul
și conștiința să se trezească
și se întâmplă sa existe oglindă, și în oglindă chip
și se întâmplă că existență să nu mai existe
și doar ce-a fost SA FIE
Îți număr lăcrimile
fară de număr
Jerusalime.
 23-29 octombrie 2010, Jerusalim-Mevaseret

Noaptea la ora trei

Frica mea are si acum miros
si scârtâie cotetele prãdate
cum vântul le izbeste de ici-colo
si palid se înaltã spre mine
zidul de lut al casei
s-ar retrage dinaintea mea dacã ar putea
dar nu mai are unde si de ce
O cuprinde vara, iarna
O cuprinde sudul si nordul
si gura hornului stã cãscatã goalã
în camerã asa cum a lãsat-o supãrarea
si prãbusindu-se în genunchi se încovoaie scaunul
si în inventar, acolo e frânghia zdrentuitã
desi toate acestea nu mai au nici o valoare
si ceea ce are valoare sigur nu e cuvântul
doar miscarea datului tãu din mâna
si mâna ta cade în neant fãrã vlagã
ca si corpul în fântânã spre noaptea rece
10 septembrie 1952 ora 3
s-a sfirsit vara fiindcã cineva a murit
putea fi bunicul meu
putea fi bunica mea…
si eu departe aici m-am nãscut
atunci a început toamna
Pãsim în urme rãcite
asa cum vîntul ne-a adus ne duce înapoi
ne îndreptãm spre ceva, dar totusi încotro?

Transformãri

Literatura: gunoi de birou
un imperiu de hârtoage (deasupra lui domine
dedesubtul lui plictisealã)
deseori doar luare de atitudine într-o camerã prãfuitã,
de unde nu se vede privelistea
care e doar vegetare,
pentru care nimeni nu e recunoscãtor
unde doar rar se aude câte o exclamare:
„În picioare Petõfi, mormântul tãu îl scutur
lingã tãisul sabiei fir de floare adult,
floarea mea rãnitã”-
câte-o îngãimare.
Închisi în piatrã vie
ne aplecãm asupra timpului
câte-o întrebare:
„Care oglindã aratã precum un minereu curat, fluid?”
Pentru cã acolo unde fiinta e vegetare
si nu existã perspectivã
si nimeni nu e recunoscãtor
pentru cã si ãsta e un punct de vedere într-o camerã
prãfuitã
într-o casã, într-o Patrie
– deasupra plictiselii
dominatie –
acolo hârtogãria e imperiu
literaturã
birou gunoi
se naste si moare, din timp în timp
închis într-o piatrã vie.

E miercuri

De luni pînã vineri trãiesc.
Viitorul e sâmbãtã, trecutul duminicã
Ce sunt între acestea douã e important,
Restul e doar explicatie
fiindcã în a treia zi e miercuri
si eu în fibra existentei strãlucitor sunt culcat
cu tine, pânã când Soarele moare în tine
si în ferestre se aprind opaite.

Ieri si azi

Altfel mã doare azi glasul pãsãrilor în mine
Altfel azi decât ieri tãlpile noaptea însângereazã
Steaua cãzutã pe pãmînt e soarta mea în mâna ta
Frunza scuturatã de plop ce o asteaptã vântul.

Ofelia

Eu doar stiu, dar tu trãiesti real
si asta în sine explicã
cã la staturã suntem la fel
în tine totusi e mai mare suferinta.

Încerci pãcatele mele,
în oglinda ochilor mei rotindu-se
gustã epitetele
dar nu se adunã în versuri în gura ta,

o sã fie doar sãruturi cu gust de mare
din ele, cum lîngã mine te lipesti seara…
Din asta trãiesc. Restul e doar cuvânt, cuvânt, cuvânt…
Bãnuialã hamletianã, interes laertesian.

Trebuie sã o iubesti…!
(Kell, hogy szeresd…!)

fiindcã în visele tale a apãrut
sub forma umanã linistea”
József Attila

Trebuie sã-mi iubesti poezia,
s-o iubesti, ca pe mine,
ca în mine iubirea,
în îmbrãtisarea ta existenta mea,
ca-n fiinta mea, sufletul tãu!

Trebuie sã iubesti cuvintele mele,
cu cuvintele tale sã acoperi
sã le strângi între cuvintele tale
cu limba sã extaziezi
cu buzele sã încurajezi
nu-i bai, dacã se pãcãtuieste!

Trebuie sã-mi iubesti lacrimile
florile tale le stropesc,
gâtul tãu face roata mãrgele
în ele picãturile oceanului
tãcerile adânci ale universului!

Trebuie sã-mi iubesti linistile
în ele linistile tale,
în ele dorm visele tale
dorintele tale se implinesc
care din ele rostogolesc
pentru tine aici strofa, e rimã!

***

Poetul Aron Gaal

Una dintre cele mai importante coordonate ale modernitatii este desigur, interculturaliatea. Forta de comunicare prin arta. Intr-o Europa unita, valentele particularule, ale specificitatii sunt o emblema obligatorie pentru ca unitatea sa poata fi realizata in si prin diversitate. Asa se face ca, orce voce artistica remarcabila devine un punct de referinta necesar esafodajului numit complexitate prin diversitate.

Una dintre aceste voci culturale, scriitoricesti este Aron Gaal, din Ungaria, Budapesta.

Scriitor de larga factura, a semnat poezie, proza scurta, dramaturgie, a scris carti in colaborare intrenationala, a fost tradus in numeroase limbi, (germana,slovaca, sarba, franceza, italiana, spaniola, ebraica,si romana) si a tradus la randul sau, fiind autor de antologii si indeplinind si functii importante chiar pentru ceea ce numeam „comunicare culturala europeana”, Aron Gaal fiind Presedintele Fundatiei Europene EOS din Budapesta, directorul Festivalului International de Literatura Contemporana, membru al Uniunii Scriitorilor din Ungaria. El insusi o personalitate complexa, autorul multor volume pune un accent important pe ideea interculturalitatii. A comunicarii prin cuvantul stilizat artistic. Poezia sa este cunoscuta cititorilor in limba romana mai usor decat se poate crede: autorul a invatat romaneste. Apoi, si-a extins colaborarea cu poezia si literatura roamna, avand prieteni la Arad pe Vasile Dan, cu care a scris o carte in colaborare, foarte bine primita de presa, cu Ana Blandiana si cu Lucian Vasiliu, cu Daniel Corbu, Intersectarile culturale merg in cazul sau pana peste ocean unde a fost semnalat in articole reperezentative asa incat, am citit cu mare interes poemele scrise de acest poet cu valente internationale si care este deschis schimbului de idei din sfera creatiei lietrare.

Poezia scrisa de Aron Gaal este una de factura moderna, cu insertii din ontologie si filozofia existentialista. Marile teme ale omenirii , iubirea, insingurarea, intrebarile despre devenire si moarte , speranta si raportul cu divinitatea sunt toate prezentate intr-o modalitate personala.

Accesul spre metafora se face direct , drumul spre esenta nefiind barat de nici o complicatie verbala , dovada in plus fiind faptul ca autorul este marcat de puterea cuvantului. Un titlu elocvent este „Restul e doar cuvant, cuvant, cuvant”. Cuvantul ca element de intemeiere dar si de taina existentiala, cuvantul ca punte de legatura intre cei de azi si omul de Neanderthal, despre care scrie poetul cu luciditate si emotie, cuvantul ca forta vitala, artistica, toate aceste nuante sunt puncte referntiale in creatia sa. Forta creatoare a cuvantului stilizat artistica este o verticala in creatia poetului. Imaginile dinspre lume spre trairile interioare sunt un flux, o parte din existenta la nivel cosmo-terestru:

 

 

(A német tenger)

 

Buza ta-i sărată precum marea

de la săruturile tale mi se-nsetează sărutul.

Dragostea mea cu dragostea ta,

precum pe mine cu tine, încet o sting

cum deasupra mea se-nalţă, sub mine se rostogoleşte

legea fluxului şi refluxului. Feţe,

feţele se încoardă între tine şi mine,

precum ţărmurile între mare şi cer.

 

Portretul poetului in contemporaneitate este conturat, fireste prin si din propriile lui versuri. De reamarcat insa si volumul de teatru :”Piatra pe piatra”, (nu mai putin volumele de proza), dar , a scrie teatru se stie ca este ceva mai greu. Trebuie sa stapanesti bine arta recreerii unei atmosfere, a unor etape de viata in conflict, sa stii sa pui personajele in valtoarea unor actiuni, sa le dirijezi in asa fel incat, scena prezentata/descrisa/jucata , sa fie un joc real, desprins din viata si Aron Gaal, chiar asta stie sa realizeze.

In lumea moderna plina de intersectari culturale, de idei diverse, plina de innoiri si contorsionari, cartile lui Aron Gaal, sunt o punte de legatura intre diversele expresivitati artistice. O marturie a lumii prin care trecem.

 Veronica Balaj