Eugen Relgis – in memoriam

scriitor (1895-1987)

Se naşte în 2 martie 1895 pe numele adevărat Eisig Sigler Watchel, copilăria şi adolescenţa le petrece la Piatra Neamţ unde urmează şi Liceul „Petru Rareş”, apoi studii la Iaşi şi Bucureşti. Cunoscut profesor universitar, sociolog, scriitor, publicist. Pune bazele publicaţiilor: Absolutio, 1913, împreună cu I. Ludo şi G. Spina, la care colaborează T. Arghezi, G. Bacovia, Emil Isac; Umanitatea (1920) – Iaşi; Umanitarismul (1928) – Bucureşti. Colaborează la Dimineaţa, Opinia, Îndreptarea, Drum drept, Reformatorul, Viaţa Românească ş.a. În 1923, Editura Viaţa Românească publică  lucrarea sa de sociolog: Umanitarismul şi Internaţionala Intelectualilor, urmată de  Principiile umanitariste – scrieri care îl fac cunoscut în Europa. Tot în 1923 – pune bazele primului grup umanitarist din România al cărui nucleu l-au constituit C. Rădulescu – Motru, Ion Slavici, Ion Teodorescu, Panait Moşoiu, Eugen Filotti, D.D. Pătrăşcanu, Barbu Lăzăreanu ş.a. În numele acestui grup, lansează „Apelul către toţi intelectualii liberi şi muncitori luminaţi“ – semnat de reprezentative figuri ale lumii: prof. George Gr. Nicolae (autorul cărţii Biologia războiului), Henri Barbusse, Upton Sinclair, Ştefan Zweig, Rabindtranath Tagore, Nan Ryner, Pierre Ramus etc. Revista franceză Esope îl consideră „una din minţile cele mai luminate şi mai curajoase ale generaţiei“. Călătoreşte mult prin Europa. Participă la Congresul pentru pace de la Sanntagsberg, lângă Viena, unde propune înfiinţarea Internaţionalei pacifiste.

În perioada nazistă, cărţile îi sunt arse, fiind nevoit să emigreze. Persecutat de regimul fascist, apoi de cel comunist, Eugen Relgis paraseste clandestin Romania in 1947 si merge in Argentina (unde fiul sau era refugiat inca din 1942), dar isi va gasi cu adevarat refugiu in Uruguay impreuna cu partenera sa de viata, Ana Taubes. Reincepe sa-si publice operele la Montevideo in castiliana, colaboreaza cu presa uruguayana si sustine conferinte. Propus pentru Premiul Nobel în 1955.  In 1962, va petrece patru luni in Israel impreuna cu partenera sa, apoi au calatorit prin Elvetia, Italia si Argentina. Membru de onoare sau activ a numeroase asociaţii şi ligi antirăzboinice; premiat pentru lucrările sale, profesor al Universităţii din Montevideo, la catedra de sociologie. La Torino, a luat fiinţă Societatea Quaderni degli Amici di Eugen Relgis, identică în obiect şi scop cu aceea fondată în 1947, la Ebraice din Ierusalim, în 1972, „în semn de omagiu pentru opera sa de poet, scriitor şi sociolog … pentru promovarea ideilor de pace şi fraternitate mondiale“. 

S-a stins din viata la Montevideo, pe 24 mai 1987. O buna parte din cartile sale, conservate de cele doua surori ale sale, au fost donate la initiativa lui Leon Volovici unui „fond Relgis” din cadrul Institutului „Al. Philippide” din Iasi.

Aşa cum sublinia Geo Şerban, în excelentul supliment al publicaţiei „Realitatea Evreiască“ (nr. 310-311, din 22 decembrie 2008-31 ianuarie 2009), Relgis „angajează fără inhibiţii dialoguri cu notorii personalităţi de talie internaţională (…) Schimbul de scrisori, întreţinut perseverent ani şi ani, mijloceşte întîlniri directe şi anticipează prietenii statornice cu Henri Barbusse, Romain Rolland, Stefan Zweig, Upton Sinclair“.

SCRIERI: Umanitarismul biblic, 1925; Eseuri despre iudaism – volumul de eseuri ale lui Eugen Relgis, publicat la editura Hasefer, ediţie îngrijită de Camelia Crăciun şi Leon Volovici, cu o prefaţă de Leon Volovici, este format din trei părţi: „Eseuri despre iudaism“ (Bucureşti,1936), „Mărturii de ieri şi de azi“ (Ierusalim,1962) şi „Alte mărturii de ieri şi de azi“ (Ierusalim, 1967), În eseurile despre iudaism, Relgis arată că umanitarismul modern se bazează pe principiile biblice. „Iudaismul nu e însă numai o religie, afirmă el, ci şi o etică, o sociologie practică, o legislaţie care armonizează interesele materiale cu cele spirituale.“ „Dumnezeul unic al evreilor, nu este decît propria lor conştiinţă universalizată.“ Autorul, exprimă printr-o imagine simplă, credinţa lui în iudaism şi umanism: „iudaismul este cuprins în vechiul umanism şi în umanitarismul modern ca o flacără într-un glob de cristal“. Esenţa iudaismului modern  este cercetată de Relgis pornind de la  eseul din 1926 al celebrului filosof existenţialist evreu Martin Buber (1878-1965), care pune în evidenţă trei căi de rezolvare a problemei evreieşti: calea umanitaristă, cea naţionalistă, de creare a unui stat evreiesc şi calea conservatorismului religios. Aşa cum subliniază Leon Volovici în prefaţă, Buber încearcă să propună o sinteză a celor trei căi, atitudine adoptată, cu unele rezerve, şi de Relgis.; Mărturii de ieri şi de azi (Deosebit de interesante sînt scrierile mai recente, de după război, ale lui Relgis, publicate în capitolelele intitulate „Mărturii de ieri şi de azi“. Relgis, după grozăviile războiului, continuă neobosit, în America Latină, să susţină ideile umanitariste. El scrie: „Umanitarismul e o metodă critică aplicată realităţilor naturale, umane şi sociale. El este totodată o concepţie activă, cu privire la interesele individuale şi colective, dar şi la idealurile generale şi permanente ale omenirii considerate ca un organism unitar, mereu progresiv în timp şi spaţiu“. Autorul îşi continuă mărturia sa: „Nu sînt totuşi un «utopist», cum afirmă unii pretinşi realişti «practici», instalaţi comod în lenea lor de a gîndi. Mai mult ca oricînd, trebuie să continuăm lupta şi pe tărîmurile culturii, însă fără antagonismele artificiale dintre rase, naţiuni, clase, religii sau partide politice“); Alte mărturii de ieri şi de azi; Sonetele nebuniei, Iaşi – 1914; Nebunia războiului şi Era Nouă, Bucureşti -1919; Peregrinări, Bucureşti 1923; Spiritul activ, Bucureşti – 1940; Petru Arbore (roman), vol.I – II, Bucureşti,- 1924; Glasuri în surdină (roman), Bucureşti – 1927; Prieteniile lui Miron, Bucureşti – 1934 etc. 

Deosebit de interesantă este analiza pe care o face Relgis romanului unui scriitor uitat, Enric Furtună (dr. Peckelman, 1881-1964) intitulat Meletie Jidovul, pe care eseistul îl defineşte ca fiind „romanul evreului botezat“. Concluzia lui Relgis este că „fiecare om trebuie să aibă curajul de a fi el însuşi“ şi că „o credinţă nu se înlocuieşte ca o haină veche“. Dar cea mai interesantă dintre evocări mi se pare a fi „Pe urmele lui Stefan Zweig. De la Salzburg (Tirol) la Petropolis (Brazilia)“. Scriitorul austriac Stefan Zweig (1881-1942), unul din cei mai de succes scriitori europeni din anii ’20-’30, a fost modelul şi idolul lui Relgis în activitatea umanitaristă şi pacifistă. Iată-l pe Relgis primit cu căldură şi înţelegere, în 1930, la celebra reşedinţă a lui Stefan Zweig de pe Kapuzinerberg din Salzburg, loc vizitat de personalităţi de prima mărime, ca Toscanini, Thomas Mann, Bruno Walter, James Joice şi H.G. Wells. În 1934, înainte ca Hitler să anexeze Austria, Stefan Zweig a părăsit reşedinţa sa din Salzburg, luînd drumul pribegiei, în Elveţia, Franţa, Anglia, Statele Unite, pentru a se stabili în sfîrşit, la Petropolis, o localitate balneară din Brazilia, aproape de Rio de Janeiro. În 1940, cînd Relgis era la Bucureşti, unde bîntuia teroarea legionară, Zweig i-a trimis o scrisoare din Buenos Aires în care îl îndemna „să aibă răbdare şi curaj“. Numai că el însuşi n-a avut nici răbdare, nici curaj, şi la 24 februarie 1942 s-a sinucis împreună cu tînăra sa soţie Lotte. Un gest pe care biografii lui Zweig şi, printre ei şi Relgis, în eseul din acest volum, încearcă de atunci să-l explice.

Reclame