Daniel Corbu – poezie

poet, Iaşi

Divina tragedie
N-am pic de linişte în ţara mea
unde copiii abia dacă vor să se nască
N-am pic de linişte în ţara mea
orgoliu-i opac şi transparenţa defunctă
mascarada politică mai acră decît mizeria bîlciurilor.
N-am pic de linişte în ţara mea
acolo unde-s ‘nalţi stejarii
neîncrederea-i oarbă şi minciuna sprayată
unde ca şi ieri trăncăneşte liberalul
cum că viaţa e curată ca cristalul.
Ca şi ieri, bunule Eminescu, grecotei cu nas subţire
bulgăroi cu ceafa groasă
diplomaţii pomădaţi, negociatorii de cîrpă ai comunităţii
ne fac legi şi ne pun biruri
ne vorbesc filosofie.
N-am pic de linişte în ţara mea
ţara unde mangafaua se desfată surîzînd
unde semeţia-i de-o schioapă
egumeni solzoşi recomandă doar viaţa de după viaţă
unde toţi admiră tiparele poleite ale golului
şi toţi au buzunarele pregătite
pentru arginţii pentru care te-or vinde.
N-am pic de linişte în ţara mea!

Poftiţi, domnule Kafka!

S-ar cuveni un imn pentru
alunecarea-n abis
s-ar cuveni o dovadă!
Şi pe cînd se desface-n bucăţi zeul tău protector
şi înfloreşte văzînd cu ochii labirintica civilizaţie

                      metatextuală
iar miracolul dezgolirii de sine atinge apogeul
cu aceeaşi febrilitate cu care neofiţii
îşi împart Paradisul
nu dispera! Lucrul în care nimeni nu crede
se-nfometează în sine
şi totul e salvator
pînă şi această peticită speranţă
                      pînă şi acest vis amputat
şi chiar această dimineaţă în care
stai şi priveşti picurii ploii pe un mormânt nou.
Cineva mătură curtea abatorului
cineva spune: poftiţi domnule Kafka!
S-ar cuveni un imn pentru
alunecarea-n abis
s-ar cuveni o dovadă!
Nu departe: o trompetă rezemată de zid.
Mîna clipocind uşor înspre inimă.


Eonul marelui desant

Tu-mi spui că după Golgota
orice tragedie e imperfectă
că mai uşor dezintegrezi un atom
decît o prejudecată că înăcriţi de lume
mulţi se vor din nou în pîntecul mamei
că laşitatea-i frînghia de împodobit bucuria.
Tu-mi scrii “dintr-un infinit dormind 
visător şi trimbulind”
că dimineaţa-i o zdreanţă 
           atinsă de zei
că s-au înmulţit agenţiile vidului
şi că urmînd cu noi asaltul mai binelui 
din bine
au apărut Golologia Neantologia
şi alte ştiinţe aţoase de inaugurat libertatea 
                                                          desfrîului
că Manualul bunului singuratic
(la care-am lucrat şapte vieţi prin peşterile tibetane)
e otrăvitor aberant ceţos pentru pricăjita noastră planetă
că orice avort e mecanică oarbă
că ne-amăgim peste măsură cu jocul de-a
                                 baba-oarba
şi de-a „unde sunt cei care sunt”.
Dragul meu şi pe acestea
le cunosc în amănunt.

Încoronarea cu lacrimi

Pe pămînt tot ceea ce există
are nevoie din cînd în cînd să plîngă
Nichita Stănescu

Multă vreme mi-am imaginat poezia: o femeie privind
printr-o fereastră.
Multă vreme am crezut că privind prea mult 
                 frumuseţea
voi orbi.
Îmi spuneam: de m-aş învinge mereu
                                   fără martori şi fără fast
de m-aş învinge în fiece clipă!
Dar cineva îmi arăta cu degetul instrumentele de 
făurit duminici
felinarele de înaintat în deşert
altcineva tocmai descoperise complotul lucrurilor
                                                     mărunte
asupra privirilor mele
prietenii răsturnau pe trotuar valize cu îngeri
serile îmi pregăteau încoronarea cu lacrimi
şi nu ştiam cum să te mai mint moarte
care ani de-a rîndul ai acoperit spaţiile albe din
poemele mele
îţi cîntam litanii cîntece din nordul meu
răsărite ca florile din inimă
singur îmi încurajam călătoria pe cruci
şi mă vindecam de muşcătura atîtor cuvinte
otrăvite.

Cînd vei citi acestea cititorule
eu demult voi fi plecat prin alte poeme.

Apocalipsa de fiecare zi

Iar tu poţi să-ţi închipui despre moarte orice.
După cum se rosteşte Şcoala din Frankfurt
şi ne asigură călugărul din Assissi
decadenţii din Köln şambelanul
din Chamonix şi înţeleptul din Tormes
hăulitorii coranului din moscheile orientale
precum şi vînătorul de pelicani din 
Insula Mare a Brăilei
ai crede că cel mai bun lucru
e libertatea. Pe urmă ai crede că libertatea-i 
chiar o uşiţă spre paradisul pierdut.
Dar tu de-atîţia ani sapi în tine groapa asta 
                                                      îngustă
şi nu cunoşti vreun răspuns clar la întrebările 
limpezi.
(DIN CÎND ÎN CÎND SE DESCHIDE O PÎINE 
                                                    ŞI PRIN EA BÎIGUIE UMBRA)
În rest lumea-i plină de zei tocmiţi cu ora
pentru umilinţa noastră
şi rugăciunea: biată torţă plimbată prin ploaie.
În rest apocalipsa de fiecare zi
pe cînd adevărata moarte vine enervant de încet.

Rîul ce trece prin inima mea

Să vină seara.
Aşteptarea să limpezească noi vînători
de cuvinte vînători cu ogari alergînd.
Tac. Uneori semăn cu refugiile
îmi înghesui singurătatea-n oglinzi
                                                (nici o victorie)
cineva mă ademeneşte cu vorbe ca monezile
fierbinţi
mamă nu e moartea
trecem fiecare cu o altă icoană în mîini
roua deconspiră sigiliile luna
descuie toate uşile
îţi mai aminteşti rîul ce trece prin inima mea
mamă de cînd mă ştiu adorm cu mîinile goale
ce să fac
exist şi eu ce subţire mi-i umbra.

Poveste

Lui Aurel, căruia îi plăceau
enorm aceste propoziţii

Locuieşti în aceeaşi casă cu mine
răspunzi la acelaşi număr de telefon traversăm
aceleaşi nopţi albe aceleaşi toamne
                     îngenuncheate de rouă.
Stăm în aceeaşi cameră în acelaşi pat ne iubim
pînă la ziuă
ştim aceleaşi metode de sinucidere
folosim aceeaşi masă de scris
                       (nimic nu e greu nimic nu-i uşor)
stăm tăcuţi la aceeaşi cină de taină
cineva mă va vinde îţi spun curînd cineva
                             mă va vinde.
Traversăm aceleaşi nopţi albe ştim
aceleaşi metode de sinucidere
stăm tăcuţi la aceeaşi cină de taină.

De ce Doamnă Moarte de ce?

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Articole, Daniel Corbu, poezie și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Daniel Corbu – poezie

  1. florin p. zice:

    Vreau sa cunosc mai multe despre poetul Daniel Corbu?…Imi plac versurile scrise de el!!!

  2. mihaela i. zice:

    Poetul Daniel Corbu are un blog personal…Si eu am intrat pe el…dar din pacate sunt foarte putine date biografice.Stiu doar ca este foarte putin prezent in viata culturala a Moldovei..din pacate!

  3. Daniel CORBU zice:

    daniel-corbu.blogspot.ro

Comentariile sunt închise.