Victor Ilieşiu – biografie

    S-a născut în Şomcuta Mare (jud.Maramureş) la 1 august 1916 într-o familie de români greco-catolici. Fiu al învăţătorului Gavril Ilieşiu din satul Lemniu (jud.Sălaj) şi al Măriei Buteanu din Şomcuta, descendentă dintr-o veche familie nobilă din Ţara Chioarului (nepoată colaterală a avocatului loan Buteanu, lider al revoluţiei transilvane din 1848-1849).

1934-1937: student la Facultatea de Filosofie şi Litere a Univer­sităţii „Regele Ferdinand”din Cluj unde a avut profesori precum D.D. Roşea, Florian Ştefănescu-Goangă, Liviu Rusu, Onisifor Ghibu, Sextil Puşcariu, Lucian Blaga ş.a.

A debutat în poezie în 1934 la publicaţiile „Cuvântul liber” şi „So­cietatea de Mâine” din Bucureşti; în anii următori a publicat în pagi­nile literare ale ziarelor: „Patria” din Cluj,„Ecoul“din Arad, „Freamătul şcolii”din Cluj, „Săptâmîna” din Bistriţa, „Afirmarea”din Satu-Mare.

În anii ‘30 a fost membru în comitetul „Frontului Democratic Studenţesc” din Cluj şi în „Mişcarea antifascistă a studenţimii de la Universitatea din Cluj” (în această perioadă a prezentat Recto­ratului Universităţii din Cluj un memoriu documentat împotriva fascizării Universităţii clujene, fapt pentru care a fost urmărit de Siguranţa de stat din Cluj şi de organizaţii fasciste studenţeşti). De asemenea, a fost membru al unui cerc de studii marxiste al stu­denţilor democraţi din Cluj.

1940-1943: student la Academia de Teologie Română-Unită din Cluj (licenţiat al Academiei de Teologie din Blaj).

În timpul ocupaţiei horthyste a Transilvaniei nordice (1940—1944) a publicat în pagina literară a ziarului „Tribuna Ardealului” din Cluj, intitulată „Grai şi suflet românesc”, făcând parte din echipa re­dacţională împreună cu Emil Haţieganu – liderul românilor din Tran­silvania de nord, Gheorghe Dăncuş, Francisc Păcurariu, Raoul Şorban, Valentin Raus ş.a..

În 1941 a fost inclus în antologia „Versuri din Transilvania de Nord” întocmită de Gheorghe Dăncuş şi publicată la Cluj de editura ziarului „Tribuna Ardealului”.

În 1942 a publicat primul volum de versuri, intitulat „Ogorul gândului”, la Oradea (tipografia „Grafîka”). Cronica literară a aces­tui volum, cenzurată de autorităţile horthyste, a fost scrisă în 1942 de Francisc Păcurariu pentru cititorii „Tribunei Ardealului”, lată câ­teva fragmente din această cronică: „Cartea de poeme a lui Vic­tor Ilieşiu e un itinerar liric în cel mai autentic sens al cuvântului. E mărturia unei conştiinţe care s-a pritocit lent şi cuminte în manus­cris, filtrându-se printr-o serioasă cunoaştere a meşteşugului poeziei, pentru a se aduna cu mierea sensului în fagurii stihului. (…) Această coordonată cosmică îl leagă pe Victor Ilieşiu de matca tradiţionalis­tă a poeziei noastre, legământ întărit prin acea discreţie a cenzurii intelectuale a afectivului, care nu permite izbucnirea nemijlocită a trăirii, ci o mulează pe elemente de viziune externă”.

În 1943 a fost inclus în antologia „Ardealul cântat de poeţi” editată de Matei Alexandrescu la Bucureşti.

În 1947 a fost inclus în volumul „Antologie de lirică româneas­că” editat la Budapesta.

În 1947 a fost hirotonit ca preot greco-catolic de cardinalul Iuliu Hossu. În 1948 regimul comunist a interzis religia greco-catolică. A refuzat să-şi renege credinţa interzisă. A fost anchetat de Securitate şi urmărit până la sfârşitul vieţii – de peste 15 informa­tori ai poliţiei politice – pentru „activitate ilegală” (greco-catolică). În ultimii ani de viaţă a fost internat abuziv la sanatoriul psihiatric de la Sighetul Marmaţiei.

În perioada 1948-1980 a fost profesor de limba română in Baia-Mare.

În 1980, după 15 ani de solicitări respinse, a reuşit să publice la editura Dacia din Cluj al doilea volum de poezii, intitulat „Tinereţe fără bătrâneţe” prefaţat de Francisc Păcurariu.

A murit în 8 iulie 1984, la Baia-Mare.

[Poezii inedite]

(1949) Preludiu (1953) Isus în România (1956) Alter Christus (1958) Versuri de seară

[Poezii publicate]

(1941)   Cerească înserare, Interior de biserică, Îndemn, Psalm de-ntoarcere,

Regăsire,Stihul serii, Tămâie pentru rugăciune, Urcuş spre zări

(1942)   Carte, Răbojeri de stihuri, Răscruce, Visul Cosânzenei

(1943)    Biserica de lemn, }ntâia mea scrisoare, Suflet nou

(1944)   Cine îmi toarnă în inimă versul?

(1945)    Fata Morgana

Preludiu

Sunt ani de când aşteaptăVersul să-l strâng

În faguri de vise, în cântec de slavă.

Inima-l poartă în strofe ce plâng,

Iar dorul din suflet ţâşneşte în lavă…

Oh! Cum aş vrea să vă spun printre rânduri

Povestea-mi de jale şi cruntă osândă,

Să mprăştiu lumină din albele gânduri

Pentru lumea cea nouă şi blândă.

Plânge-vor codrii şi văile toate

De jalea adâncă ascunsă în noi.

Noroadele dârze fi-vor plecate

Pe cele coclauri, la stâna de oi…

Vestescu-ţi eu ţie, ţară de mari mucenici,

Poverile crucii, umilinţă şi fiere,

Căci Domnul ne vrea să-i fim ucenici

Şi părtaşi la slăvită Sa înviere!

(1949)

Isus în România

Te văd cum vii în ţara noastră, Doamne,

Eşti aşteptat de mult, cu dor fierbinte,

Trecut-au peste noi atâtea toamne

Şi-am plâns în taină, în acorduri sfinte …

Ne-au prigonit vrăşmaşii Tăi şi-ai noştri

Luatu-ne-au şi sfintele altare;

Priveam mereu spre luminoşii aştri

Şi ne-ndârjeam în crezul nostru tare.

Tu, Doamne, care vii domol prin spice,

Şi plângi alăturea de noi, românii,

Să pui năpraznic mâna azi pe bice

 Şi să alungi, din Casa noastră, câinii!

Ei au intrat, ca lupii-n piei de oaie,

Să sfâşie şi să înşele turma;

De crezuri sfinte-au vrut să ne despoaie,

Ca astăzi nici să nu se vadă urma.

Dar crezul nostru prins-a rădăcină

înfiptă-adânc în sufletele noastre;

Cu el ne ducem către Sfânta Cină

Cum ochii trupului ne duc spre astre…

Rămâi la noi, în ţara noastră dragă,

Căci vom păzi credinţa cea străbună,

Şi fa, Stăpâne, ca o ţară-ntreagă,

Să fie-n veci de veci turma cea bună.

(1953)

Alter Christus

Rugatu-m-am azi Domnului să-mi deie

Cuvântul aspru, iute şi puternic,

Să cânt în versuri marea epopee

A inimii ce s-a făcut jertfelnic…

Din ruga mea fierbinte şi profundă,

Alege Doamne, vorba încercată,

Şi uită-te din ceruri cum se-afundă

O inimă ce din adânc te cată.

Al tău întreg am vrut să fiu, Stăpâne,

Să te slujesc cu jertfa şi ardoare,

Frângând pe Domnul în cereasca pâine

Se frânge şi ispita ce te doare …

Silitu-m-am din răsputeri, Cristoase,

Să-ţi dăruiesc şi inima şi gândul,

Să fac în lume vaduri luminoase,

Din omul nou să se înalţe sfântul.

Dar au venit şi vremuri de prigoană

Şi stăvilare mi s-au pus în cale,

Şi-a început o nebunească goană,

Ţintind mereu: bisericile tale.

Când inima se frânge de durere,

Mă ,nalţ cu ruga şi cu graiu-mi tare

Şi umilită-n şoapte, ea îţi cere

Să se zidească-n sfintele altare!

(1956)

Versuri de seară

Aş vrea să plângă-n versul meu de seară

Cuvântul greu ce iară mă-mpresoară.

E-n sufletu-mi atâta jar şi zbucium,

Ce-aş vrea să mi-1 topesc în grai de bucium …

Mai desluşesc în mine o vioară

Şi-arcuşul ce pe inimă coboară.

Mă duc spre ţara mea cea legendară,

Acolo unde-i veşnic primăvară …

Acolo unde versul şi cu visul

Au împletit din lacrimi paradisul,

În lumea-ceasta albă ca zăpada

Grăuntele de crez îmi este spada.

E-un dor aprins în sufletu-mi de tină,

Să se ridice iarăşi la lumină …

Tot cerul, stelele, adânca boltă,

Vor însoţi năpraznica-mi revoltă.

Se vor cutremura stihii şi coarde

Când sufletul cu sfinte halebarde

Va năzui să-şi taie vad spre stele,

Să lepede atâtea lanţuri grele.

în versul meu ce din adânc ţâşneşte

E lumea care tainic se zideşte.

Se năruie în haos şi-n genune

Şuvoaiele de patimi fără strune…

Se-ncheagă visul cel de-odinioară

Pe-o veşnică şi tainică vioară.

Şi plânge-ntinerit şi versul meu

Că 1-a-ntâlnit din nou pe Dumnezeu …

(1958)

Cerească înserare

Cuprins-am bolta stelelor de vrajă

Cu ochiul trist — flămând de vers —

Ridic potir de viaţă-n univers

Şi-n cântec, înserarea ca o mreajă.

Din zborul ne-nţeleselor avânturi

Am prins în mâini hulubi de vers;

În cântul ce s-a risipit în mers,

E dor purtat de patru vânturi.

Pătrunde-n suflet şi în vers

Cântarea cântecelor serii.

Pogoară-se în miezul verii

Cerească înserare-n univers.

(1941)

Interior de biserică

Cerul stropitu-mi-a pleoapele;

Mă cheamă în taină Deaproapele.

Cădelniţa zvârle fum de tămâie,

Sufletul e pasăre în colivie.

Pe buze e murmur de rugă,

Domnul se-mbracă în cântec şi glugă.

Ploaie de linişti din norul de slavă

Udă brazda din suflet fără zăbavă.

Potirul cu roadă din spice

Şi picuri din boabe de strugur,

E fulger venit să despice

Furtuna greşelii în mugur.

Părtaş vieţii de veci

E sufletul vrerilor ,nalte.

Cuvântul e puntea ce-o treci.

Ca viersul să cânte, să salte.

(1941)

Îndemn

Pe cântarul zilei fapta se măsoară,

Şi arătătorul este Ochiul Vieţii.

Când vrăjbite gânduri fruntea împresoară,

Linişteşte marea şi viscolul feţii. .

De cuvântul vrednic sufletul să-l strângi;

Plece-se greşala sub clopot de rugă.

Ţandăra-nvrăjbirii în bucăţi s-o frângi,

Şi în pas de fulger, tristeţile fugă.

Mâna-mpăciuirii s-o întinzi plăpândă,

Iară mierea vorbei s-o picuri în faguri.

Nu râvnească ochiul ascunziş de pândă,

Şi picioru-n umblet, uite-se la praguri.

Limpezeşte văzul când e bârna-’scunsă.

Scoate la lumină zestrea ce ţi-e dată.

Opinteşte plugul, holda s-o străbată,

Brazdă să răstoarne — vrere nepătrunsă.

Psalm de-ntoarcere

Domnul datu-mi-a să înţeleg

Că din pomul milei pot ca să culeg.

Mi-a întins merindea rodului curat

Şi prin poarta tainei mi s-a strecurat.

L-am primit c-un zdrob de pită,

Să-mi ferească ochiul în ispită,

îmbiatu-l-am cu vin de nuntă,

Ca să şteargă Fapta ce se-ncruntă!

Slobozit-am versul ca să fugă-n stele,

în căleşti de cântec prinse cu restele.

Mi-am durat altarul cu făclii aprinse,

Pentru toate ,ceie necuprinse.

(1941)

Regăsire

Flămând eram de cer, însetoşat de veşnicie;

În oaza liniştii mi-am hodinit şi gândul.

Am despicat în două vremea, s-o simt cu trăinicie,

Şi vinul primenirii din amforă golindu-1.

Furtuna de-ncercare mi-a zbiciuit obrazul.

Azi regăsesc în mine mărgeanul de tărie,

Sub jug de mântuire aplecu-mi eu grumazul

Purtând poveri de-avânturi şi rugi de-argintărie.

Săpatu-s-a în suflet un gol ca într-o mină

Cerşesc un strop de soare, grăunte pentru gând.

Şi ploi de har golesc din cofe de lumină

Pe ţarini de tăcere, în gâlgâit curgând.

Tăcerile-au pătruns ca apa într-o glastră …

Cântau viorile de psalmi în schitul de convingeri;

Iar ochiul privegherii privea printr-o fereastră

Cum curg în roi de-albine coloanele de îngeri.

Lângă izvor cu apă bună facutu-mi-am popasul

Ulciorul tainelor cu viers mi l-am umplut,

Într-un ecou de veacuri audu-Ţi Doamne glasul

Şi Tu păşeşti metalic pe inima-mi de lut.

(1941)

Stihul serii

A căzut plăpând o frunză

Şi fugea ca să se~ascunză.

Slova viersului de seară

A primit-o-ntâia oară.

Tremură şi struna veche,

Cânt strunit pentru ureche.

Gând curat, adoarme-mi-l,

Spus cu buze de copil.

basmul serii se-nfiripă

În cărbunele din pipă.

(1941)

(revista de cultura – Hyperion)