Liviu Ioan Stoiciu – aniversare

scriitor, Bucureşti

Ochi (Acolo unde se ouã ciocârlia)

 „Dar la bătrâneţe?

 Când

 Duhorile…Sfintele duhori!

Când dezlipirile de retină,

 Zbârciturile

 involuţia senilă a testiculelor..

La bătrâneţe n-o să

 mă mişc decât arareori pe metereze- de-acolo, vedeţi: unde

 se ouă

 ciocârlia. La bătrâneţe

Acolo la „castel al nevrednicului

 meu cuget “- unde-mi

 voi primi şi prietenii rătăciţi,

 care n-o să mai fie în viaţă.

Şi unde o strachină de grâu fiert îmi

ajunge. Îmi va ţine de foame…Unde toată

 iarna voi asculta greierii după sobă.

Dacă nu vor fi greierii

 voi inventa. Şi nimeni n-o

 să mă întrebe de ce

n-am curăţat

 zăpada morţii din faţa porţii…“   

APRECIERI: Poemul animal, pe care îl întâmpinăm astăzi, nu face excepţie de la regula foarte personală pe care autorul său ne-a propus-o îndeosebi în ultimele sale cărţi. Rod, ca şi aceasta, al unei „sintaxe în derivă“ şi al „stigmatului“ numit „post-ospiciu“ în textul limitat al curgerii apărute în 1997, volumul de faţă invită la un spectacol tulburător al lumii noastre în care vieţi şi texte se întrepătrund, în care un poem poate deveni „vitrină a întregului trup“ iar reliefurile geografiei din afara noastră comunica organic cu foarte răvăşita „hartă a anatomiei umane“. (  Ion POP )                                                                                                     

Spune o rugăciune

sparge în pumni nuci noi, adunate dintre frunzele

îngălbenite. Împarte miejii: unul

ţie, unul mie. Pe ultima nucă nu reuşeşte să o spargă.

Asudă. „Nuca asta e ca tine, ascunsă”, o

pune sub călcâiul drept, sub pantof, îşi ia distanţă,

nu se sparge, ia un bolovan şi

o loveşte, nuca sare cât colo, n-o mai găseşte… De ce

ai spus că nuca aia e ca mine? De aia.

O sărută: hai

să ne regăsim viciile. Vino cu mine în vie, sub gutui –

pe scenă, în timp, înapoi… „Vei fi

 

uimită de liniştea care va domni de cum se va ridica

noua cortină”. Ia…

Se aud, totuşi, aici, mici zgomote. Şoapte. Fâşâieli.

Sunt morţii

locului, dau bineţe, ei strigă

din viitor, din răsputeri, după sănii: îşi scutură

zăpada de pe haine cu o măturică…

Dar eu nu-i văd. Nu?

 

Spune şi tu ca mine o rugăciune.

 

O altă generaţie de colaci

or fi alungaţi dintre zidurile

sufletului: melci. Melcii negri de la uriaşa cascadă a

Borşei –

ne aţin calea, ce-or fi vrând şi ei de la noi,

acum? Înaintăm atât de încet,

morţi, copţi. Nu mai avem nimic de mărturisit. Căruţa

cu colaci ne mai urmează? Altă

generaţie de colaci. E după colţ. Că atâţia s-au dus,

acum e rândul nostru. Ne întoarcem

abătuţi acasă, o vom lua de la sfârşit către început…

 

Cântă la ocarină, păzind caii noaptea la

păscut. Cântă pe uliţele

satului – că noaptea răsună tare. Suntem asemenea

căpiţelor de fân şi de păpuşoi luate

pe Siret, când vine mare.

Cântă să

 

ne scoată din această stare de suspine, de derizoriu şi

automatism. Duşi până acolo cu

gândul, unde

nu vom mai fi de găsit…

 

Masina  metafizica

Pentru aceasta mâhnire straveche, tot
mai straveche, azi esti gata sa-ti depui armele.
Armele: un amestec de ispite
contradictorii. Faci
un pas. Atât
îti mai trebuia sa faci. Un pas… Boala
ti se trage de la
luna. Întredeschizi obloanele de plumb. În
zarea
amenintatoare, tarâmul celalalt se îndeparteaza, se
îndeparteaza: „tarâmul
acela era legat de tineretea mea”… Plângi
linistita, abia acum vad. Dar

îmi vezi si uzura interioara? Faci
pe nebuna. În
casa, masina reinventata de fabricat
fericirea, pe butuci, te asurzeste – „ea e masina
metafizica, ti-o prezint”. Sarut
mâna…

Fitilul lampii, pe masa, unde ai o scrisoare
deschisa, a
afumat sticla. E afumata în forma de cal – ce
înseamna cal? Soarta? Tu
ghicesti în sticla afumata?

O, amintirea acestei insule-spital a noastra, în
care sunt internati curajosii
satului – toti, plecati în cautarea lui
Dumnezeu si
nemaiîntorsi.

 

SCRIERI: La fanion, Ed. Albatros 1980 (premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România) ; Inima de raze (Albatros, 1982); Când memoria va reveni, Ed. Cartea Românească 1985; O lume paralelă, Ed. Cartea Românească 1989;  Poeme aristocrate, Ed. Pontica 1991 (premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor din România); Singurătatea colectivă, Ed. Eminescu 1996  Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei României; Premiul pentru Poezie al Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România (ASPRO),Premiul „Poesis” („Cea mai bună carte a anului 1996”); Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.; Ruinele poemului, Ed. Pontica 1997,  Marele Premiu al ASPRO; Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie, Ediţia I, Oradea; Premiul pentru Poezie pe anul 1997 – Superlativele Revistei „Cuvântul”; Post ospicii Ed. Axa Bucureşti , Premiul pentru Poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; Premiul Festivalului Internaţional de Literatură Româno-Canadian, Ediţia a III-a, Iaşi, 1999.; Femeia ascunsă – roman, Ed. Cartea Românească 1997; Poemul animal (Editura Călăuza, 2000, colecţia „Poeţi români contemporani”) — Premiul pentru Poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (volum nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor şi ASPRO); Premiul pentru Poezie al Festivalului Internaţional de Poezie „Lucian Blaga” (Cluj); Premiul „Poesis” („Cea mai bună carte de poezie a anului 2000”); Premiul pentru poezie al Festivalului Internaţional de Poezie (Ediţia a II-a, 2001, Deva). La plecare (Editura Vinea, 2003). Cantonul 248, antologie de versuri de autor (Editura Vinea, colecţia „Scriitori Români Contemporani – Ediţii Definitive”, 2005) – Premiul pentru Poezie al Revistei „Ateneu”.  pam-param-pam (adjudu vechi), Editura Muzeul Literaturii Române, 2006 – Premiul pentru Literatură al Revistei „Argeş”; Premiul Festivalului-concurs Internaţional de Poezie „Avangarda XXII”, Bacău (Ediţia a VII-a, 2007)Craterul Platon (Editura Vinea, 2008) – Premiul pentru Poezie al Revistei „Observator cultural” (Ediţia a III-a, 2009), volum nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor. 

 publicistică – Jurnalul unui martor  (13-15 iunie 1990, Piaţa Universităţii, Bucureşti)-, Ed. Humanitas 1992. Jurnal stoic din anul Revoluţiei, urmat de Contrajurnal – Editura Paralela 45, 2002, volum nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor şi Premiile Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti. Cartea zădărniciei (Convorbiri de sfârşit cu Al. Deşliu & „Inspiraţii” de început) – Editura Pallas, 2008.

romane: Femeia ascunsă (Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti şi Editura Cartea Românească, 1997, Colecţia „Biblioteca Bucureşti”) – Marele Premiu „Alexandru Vlahuţă” al Salonului literar Dragosloveni, Vrancea. Grijania (Editura Paralela 45, 1999), volum nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor, ASPRO şi Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti — Premiul Naţional de Proză „Ion Creangă” (Humuleşti, Neamţ). Undeva, la Sud-Est (Într-unu-s doi), Editura Cronica, 2001. Romanul-basm (Trup şi Suflet), Editura Dacia, 2002.

 teatru: Teatrul uitat, Editura Muzeul Literaturii Române, 2005 – Premiul pentru Dramaturgie al Uniunii Scriitorilor din România; Premiul pentru teatru al Zilelor Culturale „Poesis” 2007.

*

S-a născut la 19 februarie 1950, în comuna Dumbrava Roşie (Canton CFR) ­– Piatra Neamţ. Prenumele tatălui: Ioan. Copilărie la Cantonul 248 – Halta CFR Adjudu Vechi (la 2 kilometri de comuna Adjudu Vechi şi la 4 kilometri de oraşul Adjud), mutat cu părinţii aici din 1951 (în acest an, pe 21 iunie, îi va muri mama, Ioana Sandu; după recăsătoria tatălui, va fi crescut de mama adoptivă, Elena Berescu şi va avea un frate şi trei surori). Şcoala primară şi elementară (până în clasa a VI-a), în comuna Adjudu Vechi. Adolescenţă (începând cu clasa a VII-a) la Adjud, regiunea Bacău / judeţul Vrancea. Absolvent Liceu teoretic (diplomă bacalaureat umanistică) Adjud, promoţia 1967 (în anul 2000 i-a fost acordată diploma de „Cetăţean deOnoare al oraşului Adjud”). Studii superioare – filologie şi filozofie (anual întrerupte ; 1967/1968 – Baia Mare şi între anii 1971 şi 1975, cu absenţe – Bucureşti, şi cu un an de studiu pierdut – Cluj, inclusiv la „fără frecvenţă”, fire inadaptabilă; a condus un cenaclu studenţesc, intitulat „3,14” la Bucureşti acum). Stagiu militar, octombrie 1968 (plecat voluntar, la 18 ani, după „ocuparea Cehoslovaciei de către trupele Tratatului de la Varşovia”!) – februarie 1970. Locuri de muncă şi „meserii”, boemă şi „tentative de sinucidere” în întreaga ţară, până în 1975: profesor suplinitor, miner şi vagonetar în subteran (la Bălan-Harghita şi Dâlja-Petroşani), calculator-contabil, corector şi ziarist (la Miercurea Ciuc, la „Informaţia Harghitei”), arhivar, expeditor CFR import-export, magaziner, normator transporturi auto, zilier (nu numai pe Litoral), primitor-distribuitor, şantierist, „muncitor necalificat” (inclusiv la o fabrică de coniac), încărcător de vagoane de marfă, controlor de calitate în siderurgie (la Bucureşti). În 1975 se căsătoreşte la Focşani (cu prozatoarea Doina Popa), an în care i se naşte un fiu, Laurenţiu (azi, absolvent Drept). La Focşani va avea domiciliu stabil până în 1990 – în această perioadă va fi pedagog şcolar (la două licee) şi mânuitor de carte şi bibliotecar la Biblioteca Judeţeană Vrancea.

Nemembru de partid, „rezistent” recunoscut – contestatar al dictaturii, la Revoluţie, din 22 decembrie 1989 şi până la 5 martie 1990 (când se va retrage) va fi înscăunat în fruntea judeţului, preşedinte al CFSN/CPUN Vrancea, membru al Parlamentului Provizoriu. În  ianuarie 1990 fondează la Focşani revista literară bilunară „Revista V”, pe care o va conduce trei sferturi de an. Din 5 martie 1990 îşi va aduce cartea de muncă la Bucureşti (trei sferturi de an va face naveta la Focşani), la Uniunea Scriitorilor, la redacţia noului săptămânal literar „Contrapunct”, ales fiind din februarie 1990 redactor-şef – pentru ca în anul următor să demisioneze din funcţie şi să se transfere, ca redactor principal (si redactor-şef adjunct), la revista „Viaţa Românească”. Din 1991 până în noiembrie 2004 este şi redactor-colaborator permanent (publicist-comentator şi consilier) la ziarul „Cotidianul” (fondat de Ion Raţiu). De la sfârşitul anului 1990 are domiciliu stabil la Bucureşti. În 1995, cofondator al publicaţiei literare „Caietele de la Durău”.

Debut publicistic – 1967, cu versuri în pagina literară a ziarului regiunii Bacău, „Steagul Roşu” (în 1974 este prezentat ca poet în revista „Familia” de Ştefan Augustin Doinaş: „Liviu Ioan Stoiciu – Realul, ca plasmă poetică”).

După Revoluţie, susţine numeroase rubrici originale în presa scrisă, publică eseuri şi texte de frontieră, dramaturgie, publicistică, pe lângă poezie şi proză. Tradus în engleză, franceză, germană, spaniolă, sârbă, chineză, ucraineana, maghiară, apărut în cărţi de poezie şi în reviste din străinătate.

Debut editorial – Ciclurile de versuri „Balans” în „Caietul debutanţilor, 1977” (Editura Albatros, 1978) şi „Cantonul 248” în „Caietul debutanţilor, 1978” (Editura Albatros, 1979).

La 30 de ani, în 1980, îi apare prin concurs volumul de debut „La fanion”, care primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor (dar a fost primit în Uniunea Scriitorilor după Revoluţie, având „dosar la Securitate”). A primit premii ale unor „festivaluri internaţionale de poezie” (Cluj, Oradea, Deva, Iaşi, Bacău) şi ale unor reviste literare, pentru poezie („Observator cultural”, „Poesis”, „Cuvântul”, „Ateneu”, „Antares”, „Argeş”) sau pentru publicistică („Convorbiri literare”). I s-a decernat marele premiu al Congresului Naţional de Poezie (la prima lui ediţie, în 2004, la Botoşani).

Publicitate

2 gânduri despre „Liviu Ioan Stoiciu – aniversare

  1. La multi ani si aici !
    Nimic din ce banuiam a fi Omul pe care-l cunosc si acum doar din vedere, cum se spune, adica din vederea blogului zilnic peste care am avut norocul sa dau,, nu-mi este inselat, ci dimpotriva :
    Confirmat !

Comentariile sunt închise.