Melchisedec Ştefănescu (1823-1892) – in memoriam

images-7Născut la 15 februarie 1823, în comuna Gârcina, judeţul Neamţ, era cel dintâi  din cei unsprezece copii ai preotului Petrache si ai prezbiterei Anastasia Ştefănescu. Tatăl sau a fost un bun preot şi un adevarat slujitor al Bisericii lui Hristos. El a păstorit parohia Garcina timp de 50 de ani. Iar mama sa „a fost model virtuţilor femeii de ţară, cu deosebire, a soţiei preotului de ţară”. Dând copiilor lor o educatie creştineasca aleasă, cinci dintre ei au imbratisat viata calugareasca.
Melchisedec Ştefănescu a fost un ierarh complet, erudit şi literat, istoric şi diplomat, profesor şi teolog, orator şi scri­itor. A trecut prin toate treptele slujirii, fiind diacon: între anii 1834-1838 urmeaza Seminarul de la Socola-Iasi. Dupa ce sta patru ani de zile ca invatator de sat, reia cursurile, si in anul 1843 este numit profesor de retorica, pastorala, istorie si geografie, la seminar dovedindu-se un talentat dascal si catehet. În acelaşi an primeste tunderea monahala cu numele de Melchisedec, iar in anul urmator este hirotonit ierodiacon. Fiind daruit de Dumnezeu cu multa intelepciune si cu o viata duhovniceasca exemplara, intre anii 1848- 1851, ierodiaconul Melchisedec işi continuă studiile la Academia Teologica de la Kiev, infiintată de mitropolitul Petru Movila. Apoi este hirotonit ieromonah si numit profesor de patristica, drept canonic, liturgica si teologie comparata la Socola, unde functioneaza pana in anul 1856. Arhimandritul Melchisedec, prin personalitatea si cultura sa, ridica Seminarul la Socola – cel dintai seminar teologic din tara noastra (1803) si prima scoala gimnaziala din Principate cu predarea in limba romana la nivelul unei adevarate academii teologice romanesti. Aici au crescut si s-au format mii de slujitori ai sfintelor altare. In anul 1856, arhimandritul Melchisedec este numit rector al Seminarului de la Husi, reusind in cativa ani sa-l reorganizeze in intregime, pe masura celui de la Iasi, cu local propriu, cu profesori buni si la un nivel duhovnicesc satisfacator. Aici s-au format peste o mie de preoti buni pentru Biserica lui Hristos, pregatiti cu parinteasca grija de acest mare pedagog. Intre anii 1857-1859, arhimandritul Melchisedec a staruit cu timp si fara timp la unirea Principatelor Romane, folosind cu multa intelepciune, atat catedra, cat si amvonul.  A condus pentru scurt timp des­tinele a două scaune episcopale  al Huşilor (1861-1865) şi al Dunării de Jos, după care, la 3 aprilie 1879, episcopul Melchisedec este chemat sa pastoreasca Eparhia Romanului, pe care o conduce cu aceeasi demnitate si intelepciune duhovniceasca timp de peste treisprezece ani. Ca mare organizator al treburilor bisericesti si luminat pedagog, episcopul Melchisedec dă o mare amploare Seminarului de la Roman. În plan social-administrativ a fost ales şi şi-a îndeplinit cu responsabilitate mandatul de depu­tat în Divanul Ad- hoc, luptînd pentru ca Biserica Ortodoxă să-şi păstreze identitatea şi autonomia.

Pentru calităţile sale şi deosebita impli­care în bunul mers al problemelor civice, a fost numit, pentru scurt timp, ministru al Cultelor şi Instrucţiunii Publice. A fost membru al Academiei Române din anul 1870. în plan socio-cultural a îndeplinit diverse funcţii didactice: învăţător, inspector, profesor de teologie, autor de manuale, director de se­minar, conferenţiar etc.  S-a făcut cunoscut mai ales prin lucrările sale cu caracter istoric, care au devenit opere de referinţă în domeniu.

Episcopul Melchisedec a scris, de asemenea, numeroase carti cu continut teologic, pastoral, apologetic si istoric. Dintre acestea amintim: Liturgica, Tipicul, Dogmatica, Introducerea in ştiintele teologice, Introducerea în sfintele cărti ale Vechiului şi Noului Asezamant (2 tomuri) (1860); Teologia pastorala, Cronica Husilor si a Episcopiei (1869); Cronica Romanului si a Episcopiei, 2 vol. (1874-1875); Papismul si starea actuala a Bisericii Ortodoxe din Romania (1883); Biserica Ortodoxa in lupta cu protestantismul (1890); Despre icoanele miraculoase de la Athos de provenienta românească (1883); Notite istorice si arheologice de pe la 48 de mănăstiri şi biserici antice din Moldova (1885); Viata si scrierile lui Grigore Tamblac (1883); Viata mitropolitului Antim Ivireanul (1886).

 

 *

Lucrarea Melchisedec Lumina ortodoxiei româneşti autor prof. dr. emerit Tudor Ghideanu, Ed. Muşatinia Roman 2009, are menirea să demonstreze plurivalenţa şi dăruirea totală a ierarhului romaşcan pentru Ortodoxia romanească, el însuşi fiind una din marile ei personalităţi. Actualul arhiereu vicar al Arhiepiscopiei de Roman, dr. loachim Băcăuanul, chiar sugerează în prefaţa cărţii reeditate de către profesorul Tudor Ghideanu,  că “lucrarea de faţă poate va întregi, în curînd, dosarul de canonizare a ilustrului ierarh,atunci cînd Biserica va trage concluziile şi va aduna argumentele, după criterii canonice, pentru proclamarea acestuia ca sfânt al Bisericii Ortodoxe Române

 

*

    “Printre personalităţile culturii române din secolul al XlX-lea şi din toate timpurile, la loc de cinste, şi-a înscris numele şi Episcopul Melchisedec (Mihai Ştefănescu, n. în ziua de 16. 02. 1823, la Gîrcina, jud. Neamţ, în familia preotului Petru Ştefănescu), cel care, la douăzeci de ani, a îmbrăcat haina monahală şi care, trecut prin mai „multe şcoli înalte”, a fost profesor la Seminarul de la Socola, director şi profesor la cel din Huşi; a slujit Biserica Ortodoxă Română şi ca membru în diferite delegaţii cu misiuni diplomatice (Petersburg – 1868, Bonn – 1875), ca Episcop al Dunării-de-Jos (1865-1879) si al Romanului (1879 – 1892, anul când a decedat). A fost deputat în Divanul Ad-hoc (1857) si un susţinător al reformelor lui Cuza un militant pentru Independenţă şi pentru unificarea bisericească, văzând în aceasta un mijloc de susţinere a unităţii noastre naţionale.Ca istoric şi cărturar de mareprestigiu, a elaborat manuale pentru învăţămîntul teologic, a publicat numeroase studii, dintre care se disting cele două Chronici: a Episcopiei Huşilor si a Romanului şi a Episcopiei de Roman. Întreaga sa activitate cărturărească şi ştiinţifică a consti­tuit argumentul primirii în Academia Română / Societatea Academică Română (1870, apoi, după retragerea din 1873, realegerea sa în 1879).Toate aceste date despre viaţa şi opera „Marelui Episcop” şi încă multe altele le-am aflat din studiul introductiv . Autocefalia – premisă a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române” semnat de prof. univ. dr. emerit TudorGhideanu de la Universitatea „Alexandru loan Cuza” din laşi cel care a îngrijit ediţia, a asigura transliterarea, a întocmit notele şi comentariile pentru editarea lucrării „Chronica Romanului şi a Episcopiei de Roman”, compusă după documente naţional- române şi străine, edite şi inedite de Episcopul Dunării-de-Jos Melchisedec”, ediţie ce „apare cu binecuvîntarea şi sprijinul Preasfinţitului dr. loachim Băcăuanul, la împlinirea a 600 de ani de atestare documentară a Episcopiei Romanului” şi la o sută treizeci si cinci de ani de la prima ediţie (voi. I, 1874; vol. II, 1875). Cartea pe care o sem­nalăm a fost tipărită sub emble­ma Ed. „Muşatinia” din Roman (Director: Emilia Ţutuianu- Dospinescu), editură devenit cunoscută nu numai în municipiul de la confluenţa rîurilor Moldova şi Şiret, ci şi peste graniţele aces­tuia. Şi de această dată, Ed. „Muşatinia” îşi înscrie în pal­mares o carte de excepţie, apărută în condiţii grafice şi tipografice  excelente.

Volumul la care ne referim conţine o primă parte – „Chronica Romanului şi a Episcopiei de Roman, de la anul 1392 pînă la anul 1714″ – structurată în mai multe capitole, a căror importanţă poate fi constatată fie şi numai prin transcrierea titlurilor: „Vechimea oraşului Roman şi cetăţile sale”, „Târgul Romanului, administraţia, locuitorii săi, comerţul şi dările din vechime”, „Bisericile vechi ale Romanului”, „Începutul ierarhiei bisericeşti în Moldova”, „Arhiepiscopia Ochridei şi jurisdicţia ei canonică asupra Bisericilor din Dacia”, „Conflictul Moldovei cu Patriarhia”, „Documentul Mitropolitului Georgie despre Autocefalia Bisericii Moldovei”. Cea de-a doua parte „Chronica Episcopiei de Roman, de la anul 1714 pînă în zilele noastre (1874- 1875)” , după două capitole în care descoperim informaţii despre „Vechea Biserică a Episcopiei de Roman” şi „Mitropolia sau Episcopia de Roman”, sunt prezentate date despre 48 de „Mitropoliţi şi Episcopi de Roman”, ce s-au ostenit în acest aşezămînt de credinţă şi de cultură, de la Calist, cel dintîi Episcop de Roman (conform unui document din timpul lui Ştefan cel Mare, 1445), la Isaia Dioclias Vicol, ultimul menţionat, ales în 1873.” ( Constantin Tomşa)

 

*

Lucrarea monumentală  a Episcopului Melchisedec Ştefanescu: „Chronica Romanului şi a Episcopiei de Roman”, însumând în ea peste o mie de pagini şi un volum de muncă fără pereche. Lucrarea, în sine, derulează, şi documentat, şi literar, eveniment cu eveniment ce s-a petrecut în perimetrul muşatin şi sacru al Episcopiei noas­tre. Dacă spaţial, autorul – „cel mai învăţat Epis­cop al Românilor”, aşa cum îl caracteriza Mitro­politul acelui timp – a fost ataşat de urbea noas­tră, ca timp, Episcopul redă un interval de timp cuprins între 1392 şi 1875. E un Hronic, realist, însoţit de prezenţa vie a Episcopiei, un “Ab Urbe condita” muşatin, care arată şi ceea ce nu trebuia de făcut, ca şi ceea ce s-a făcut şi nu trebuia, în această poposire omenească. Profesorul universitar Tudor Ghideanu înso­ţeşte această lucrare-obelisc, cu  o „Prefaţă” de o mare competenţă. Este o apariţie editorială de zile mari „şi la pro­priu, şi la figurat”, lucru pentru care are toată recunoştinţa Oraşului nostru şi pentru binecuvîntarea sacră ce a dat-o Episcopia, hotărîndu- se tipărirea ei şi pentru competenţa de speciali­tate a universitarului Tudor Ghideanu, ca şi pen­tru  editura Muşatinia, cu această altfel de „Coborîre” din „Cerul înţelepciunii”, a „faptului istoric”, pe „pămîntul oamenilor” “. (Gh. A. M. Ciobanu)


 

 
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Comemorari, Credinta, Cultura, Melchisedec Ştefănescu, PS Ioachim Băcăoanul. și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.