Mariana Gurza: Ciprian Zaharia – Un ctitor voievodal

poetă, Timişoara

poetă, Timişoara

        Una dintre cele mai importante ctitorii muşatine din Moldova este Mănăstirea Bistriţa, situată la 8 km de Piatra-Neamţ, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Un loc care vorbeşte de la sine despre istoria neamului, având un trecut spiritual şi cultural incontestabil. După tradiţie, primul ctitor este considerat a fi Petru I Muşat (1375-1391), dar adevăratul ctitor al Mănăstirii Bistriţa este voievodul Alexandru cel Bun al Moldovei (1400-1432).

Icoana Sfintei Ana, dăruită de Alexandru cel Bun, prezentă şi acum în mănăstire, are o importanţă deosebită din punct de vedere artistic, istoric şi spiritual. Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Alexandru Lăpuşneanu şi-au înscris numele în rândul ctitorilor prin daniile făcute.

În perioada când Mănăstirea Bistriţa s-a aflat sub administraţia bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim, numeroase odoare, manuscrise au fost înstrăinate. Răscoala eteristă din 1821 a afectat mănăstirea, fiind devastate mormintele ctitorilor şi pierzându-se din nou obiecte preţioase.

În perioada Primului Război Mondial, mănăstirea a adăpostit răniţi, copii orfani ce au fost crescuţi şi educaţi sub zidurile sale.

Un document de mare preţ scris în limba slavonă se regăseşte şi acum la Mănăstirea Bistriţa, Pomelnicul Mănăstirii Bistriţa, din anul 1407, un document de referinţă privind trecutul medieval al Moldovei. Începând din anul 1967 şi mai ales sub stăreţia Arhimandritului Ciprian Zaharia, Mănăstirea Bistriţa, dintr-o ruină a devenit astăzi un lăcaş al frumuseţii şi al istoriei Neamului Românesc. S-a consolidat turnul de intrare al lui Petru Rareş şi tumul clopotniţă al Sf. Voievod Ştefan cel Mare, zidul de incintă, biserica voievodală, Casa Domneasca, Şcoala Domnească, chiliile călugărilor.

Ciprian Zaharia, care intrase în rândul monahilor când avea 18 ani a fost „salvat ca prin minune de Patriarhul Iustinian de avatarurile Decretului din 1959”. A fost adus în anul 1979 la Mănăstirea Bistriţa, de vrednicul de pomenire Părintele nostru Teoctist, având cea mai lungă stăreţie din veacul al XX-lea, în care îşi desăvârşise lucrarea. A reuşit să reînvie tradiţia monastică, oficiind prima călugărie după 30 de ani de interdicţie, şi anume cea a actualului Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, PS Ioachim Băcăuanul. A fost si un harnic restaurator al ctitoriei lui Alexandru cel Bun, la finalizarea lucrărilor primind şi rangul de arhimandrit.

Părintele Iustin Pârvu, ca şi alţi mulţi părinţi ce au făcut mulţi ani de puşcărie politică, şi-a găsit adăpost la Mănăstirea Bistriţa, sub oblăduirea părintelui stareţ, arhimandrit Ciprian Zaharia. După 1990, în cimitirul Mănăstirii Bistriţa a construit o biserică din lemn în stil tradiţional şi a iniţiat înfiinţarea unor schituri noi. O prezenţă benefică acestui colt de rai, pentru care s-a străduit şi a păstorit 26 de ani ca stareţ.

Deţinuse şi funcţia de exarh al mănăstirilor din Neamţ, în perioada când mănăstirile aveau nevoie de oameni destoinici. Tot el a ajutat la redeschiderea unor vechi mănăstiri. A rămas şi în amintirea scriitorilor care i-au închinat câteva pagini sau rânduri, între ei amintindu-1 pe poetul Ioan Alexandru care i-a dedicat câteva poezii. În ultimii ani ai vieţii a fost încercat de o boala grea, pregătindu-se astfel de întâlnirea cu împăratul cel fără de moarte”.

Dintr-un loc răvăşit de vremuri, Arhimandritul Ciprian Zaharia a reuşit să ridice mănăstirea maiestos. Şi-a dedicat întreaga viaţă acestui loc încărcat de istorie şi evlavie ortodoxă. A făcut ca Mănăstirea Bistriţa să-şi păstreze comoara cea mai de preţ a Ortodoxiei, credinţa statornică, tradiţia patristică filocalică şi rugăciunea neîntreruptă, dăruindu-ne prin hărnicie şi jertfă, valori de patrimoniu, „oglinzi ale împărăţiei cerurilor”,

Mănăstirea Bistriţa, aşa cum arată ea astăzi, este şi o creaţie a stareţului Arhimandrit Ciprian Zaharia. Lăcaş luminat, unde florile şi verdele vieţii mai păstrează amintirea înţeleptului stareţ.

În data de 26 decembrie 2007, la ZI MARE, Ieromonahul CIPRIAN ZAHARIA plecase printre îngeri. Se pregătise pentru marea „plecare”. îşi pregătise singur „locul”. Vrednicul de pomenire Părintele nostru Teoctist, îl aştepta… Prea Fericitul Părinte Patriarh Teoctist era legat de acest loc amintindu-şi „cu dragoste şi plăcere” de locurile unde a îmbrăcat prima dată haina de călugăr în anul 1935, unde a primit numele de Teoctist. Vorbeau săptămânal la telefon. ”Plecarea” Patriarhului în lumea veşniciei l-a marcat pe Arhimandritul Ciprian Zaharia.

Arhimandritul Ciprian Zaharia, aparţinând unei mari generaţii de duhovnici şi stareţi, se îmbolnăvise încetul cu încetul în urma schimbării sale de la stăreţie. Fusese pensionat, deşi îşi propusese să mai facă multe pentru locul său, unde şi-a dedicat anii în slujba Neamului şi a lui Dumnezeu.

O decizie pripită, o decizie care i-a grăbit „plecarea” printre Cei Drepţi. ,Doamne, iartă-i, ca nu ştiu ce fad”

Frumuseţea locului şi înnoirile aduse de-a lungul anilor de arhimandritul Ciprian Zaharia au rămas. Dar parcă lipseşte ceva… Acel suflet viu ce anima odată obştea mănăstirii… S-au schimbat multe în mănăstirile din Moldova…Am întrebat de locul de veci al bunului stareţ. Un monah, cu ochii plini de lacrimi ne-a indicat locul.. „A fost pentru mine tată, părinte, duhovnic, m-a certat m-a învăţat, m-a iubit”.

A călugărit pe mulţi fraţi, azi unii stareţi—dar l-au uitat pe bunul arhimandrit Ciprian Zaharia, un om drept, cu frica de Dumnezeu, care acum şi-a găsit liniştea. Mai oftează în curtea umbrită, după schitul pierdut, după risipirea binelui sădit în curtea plină flori.

Aprindem o lumânare, din pare a unui vechi prieten. Ardea frumos ca şi cum mi-ar fi mulţumit..

O floare a ortodoxiei! Arhimandritul CIPRIAN ZAHARIA poate fi trecut în rândul ctitorilor Mănăstirii Bistriţa! Un ctitor ce a adus lumina pentru Neamul Românesc! Credincios lui Dumnezeu şi Bisericii Sale cât a trăit, Ciprian Zaharia şi-a „dobândit cununa de mărire”’.