Părintele Iustin Pârvu – la aniversare

                    Starețul Mănăstirii Petru Vodă este unul din cei mai căutaţi duhovnici, mii de credincioși trecându-i pragul pentru ajutor, sfat şi îndreptare. La aniversare, Părintele Arhimandrit a primit vizita credincioșilor ce i-au trecut pragul pentru a-i ura viață îndelungată.

Iustin Pârvu s-a născut pe 10 februarie 1919 în localitatea Poiana Largului, comuna Călugăreni, judeţul Neamţ, într-o familie de ţărani. A intrat în viața monahală ca fratela vârsta de 17 ani la Schitul Durău, în anul 1936. 

În anul 1937 se înscrie la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Cernica, de unde pleacă, mai apoi, spre seminarele din Râmnicu-Vâlcea şi Roman, pe acesta din urmă continuându-l abia după război. În 1940 este tuns în monahism, iar, după un an, hirotonit preot. Între anii 1942-1944, părintele Iustin Pârvu este numit preot misionar pe Frontul de Est, care se întindea din Neamţ până la Odesa. Participă, împreună cu „Divizia 4 Vânători de Munte”, la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial.

După război, trece prin mai multe închisori (Suceava, Văcăreşti, Jilava, Gherla, Periprava, Aiud, Piteşti), timp de 16 ani, fiind eliberat în 1964. Se alătură obştii Mănăstirii Secu, unde slujeşte ca preot şi duhovnic între anii 1966-1974. Între anii 1974-1989 părintelui i se stabileşte domiciliul forţat la Mănăstirea Bistriţa, Neamţ. După ´90, odată cu schimbarea regimului politic, părintele Iustin Pârvu se întoarce la Mănăstirea Secu, unde stă aproape un an. Se retrage apoi în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece aici restul zilelor în post şi rugăciune. Dar rânduiala lui Dumnezeu era alta. Astfel, între anii 1991-1992, alături de alţi doi monahi, părintele soseşte în satul Petru Vodă din judeţul Neamţ şi întemeiază aici Mănăstirea Petru Vodă. La ceva distanţă de mănăstire, părintele Iustin Pârvu pune temelia unui schit de maici. Între timp, se mai construiesc aici, tot prin osteneala părintelui Iustin, un azil de bătrâni, un centru de plasament pentru copii şi un spital.

Pe 2 noiembrie 2008 părintele Iustin a primit rangul de arhimandrit.

Părintele Iustin Pârvu continuă tradiţia frumoasă a duhovniciei din zona Neamţului, fiind cunoscut ca un om dăruit pentru semenii săi, fiind foarte apreciat şi căutat de oameni. Este un luptător pentru demnitatea neamului românesc şi un apărător al familiei creştine.

A fost întemnițat în închisorile de la Suceava, Văcăreşti, Jilava și Aiud, iar în 1960 a fost condamnat la încă cinci ani pentru că nu s-a lepădat de credinţă. După ce a fost eliberat din închisoare (1964) a lucrat ca muncitor forestier, iar din 1966 a fost preot la Mănăstirea Secu timp de 9 ani. Viața monahală și-a continuat-o apoi la Mănăstirile Bistriţa și Secu, iar în 1991 a întemeiat Mănăstirea Petru Vodă.

Pământul este baza de existenţă a naţiei. Naţiunea  stă ca un pom, cu rădăcinile ei înfipte în pământul ţării. Nu există neam care să poată trăi fără pământ, după cum nu există pom care să trăiască atârnat  în aer….

Ne-am născut din negura vremii pe acest pământ odată cu stejarii şi cu brazii! De ei suntem legaţi nu numai prin pâinea şi existenţa pe care ne-o dă muncindu-l din greu, dar şi prin toate oasele moşilor şi strămoşilor care dorm în ţărâna lui! Toţi părinţii noştril sunt aici.Toate amintirile noastre, toată gloria noastră războinică, întrega noastră istorie, cu fapte bune şi rele , aici stă îngropată…

Moartea nu anulează şi nici măcar nu simplifică lucrurile şi faptele, vorbele sau gândurile noastre de aici de pe pământ, ci le complică, implicându-le în veşnicie(Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, vol.2, pag.130-131)

“Dumnezeu a dăruit ţării, pe vremea persecuţiei comuniste, parinţi spirituali şi duhovnicii cei mai mari din istoria Bisericii noastre. Aceştia au menţinut credinţa în inimile românilor prin cuvântul lor tare. Atunci când ierarhia se plia şi când cuvântul ierarhilor era ambiguu, aceşti parinţi spirituali au ţinut sus inima românească în nădejdea că Dumnezeu ne ne-a părăsit. Cine ar putea înşira numele lor scris cu litere de foc în conştiinţă. Slăvit să fie Domnul Dumnezeu nostru că nu ne-a lăsat în mâinile vrăjmaşilor noştri ca să-şi râdă de noi şi să spună: bine, bine….Aceşti monahi crescuţi în închisori, batjocoriţi, umiliţi, dar niciodată frânţi, au învăţat acolo că adevărată dragoste de neam nu are nici o legatură cu noţiunea de naţionalism practicată de socialismul ştiinţific si nici dragostea de patrie nu are nimic de a face cu discursul patriotard de partid.

Acolo am înţeles şi am trăit această dragoste…ne-am iubit Biserica, patria şi neamul de care eram despărţiţi prin violenţă şi crimă, cu toate fibrele inimii noastre, aşa cum şi-au iubit evreii patria (dăruită târziu, nu aparută odată cu neamul în ea dintru început, ca la noi) şi am suspinat cu inima frântă văzând cum ticurile verbale erau preluate (fara nici o rezistenţă, măcar intelectuală) de unii reprezentanţi ai bisericii şi de o parte din elita ţării noastre. Acolo am învătat să ne iubim patria cu ardoarea şi cu nădejdea cu care evreii au facut-o în timpul robiei; acolo am învătat cât de sfânta este noţiunea de neam, cât de cristică este ea, şi nici un cuvânt de dispreţ, cum era pentru comunişti şi cum este astazi pentru masonii şi ereticii din Vest (şi de la noi) care ne batjocoresc sufletul şi iubirile cele mari” (Parintele Iustin Parvu -”Dragoste prin fapte, patriotism fara lozinci” )

“Prigoane, puşcării, lagăre, temniţe, izolări, înfometări, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut şi noi. Nu mai sînt atît de grozave. Dar prin ce veţi trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii pînă azi”.

“Stiţi ce sunt toate aceste rele? Ele nu sunt altceva decat un medicament foarte bun pentru sănătatea noastră sufletească. Cu cât un popor este mai incercat, cu cat un popor este mai impilat, mai strâns şi ţinut in stările acestea de ispitire, cu atât poporul acesta va fi mai inţelept şi mai destoinic in a invinge iadul. “

“Politicienii ştiu că întotdeauna Biserica a fost forţa şi rămâne forţa unui stat, şi de aceea s-au grăbit să o paralizeze. Nu i-au mai dat voie să lucreze şi ne găsim în asemenea haos încât cu greu se va mai putea redresa ceva. “

“S-a ajuns, din nefericire, la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o consecinţă extrem de gravă peste 40-50 de ani, când s-ar putea întâmpla să nu mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinăm într-o biserică ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în ţară. E o vreme de pustiire a neamului, dar sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa, aşa cum nu ne-a lăsat în toate vremurile grele, când Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul poporului, când Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrân, uniţi cu toti călugării si călugăriţele din mănăstiri păstrau tradiţia şi continuau istoria. Aceştia erau ei politicieni? Înainte de toate erau creştini, care ştiau să apere valorile ortodoxiei şi implicit ale neamului.”(Par.Justin Pârvu – E vremea de pustiire a neamului, dar sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa)

Părintele Iustin Pârvu şi Părintele Calciu

Părintele Iustin Pârvu şi Părintele Calciu